5,035 matches
-
electoratul, despre cât de vizibilă e persoana respectivă. Se pare că pentru societate este foarte importantă notorietatea. Chiar dacă nu e o notorietate dată de fapte bune, ci o notorietate determinată de scandaluri. — Mulți s-ar fi descurajat. Să vezi atâta indiferență, un ase menea spate întors ideii de justiție. Este totuși ministrul justiției - spuneți că n-are notorietate, n-are vizibilitate. Este ministru în guvern și întrupează cumva ideea de dreptate și justiție. Și cercetatul penal e preferat ministrului justiției. — Vedeți
Preţul adevărului. Un procuror în luptă cu sistemul by Dan Tăpălagă, Daniel Morar () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1338_a_2715]
-
Naiba să-l ia pe Jack Allen! De ce nu se îndura să ia lucrul pentru care majoritatea bărbaților s-ar fi rugat în genunchi? Adevărul de neconceput era că, deși era de obicei o fată întreagă la minte și rațională, indiferența lui o făcea doar să-l dorească și mai mult. Când auzi ușa deschizându-se, Fran se uită surprinsă la ceas. Era puțin cam devreme ca să fie Flo, femeia de serviciu, dar Flo avea soțul bolnav și o lăsau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
-l închipui pe Dumnezeu tiranic, pornit împotriva mea, ca tata. Dacă tata ar fi fost un ateu, cred că aș fi devenit bigot. El era însă din acest punct de vedere un om normal care trăia undeva între evlavie și indiferență. Respecta zilele de sărbătoare, tradițiile, aprindea la biserică lumânări pentru morți. A trebuit prin urmare să mă descurc singur, fără ajutorul lui, adică fără să-l iau drept model pentru a face exact invers, iar întîmplarea a vrut ca datorită
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
sănătoși. Fac profesia pe care și-au dorit-o. Unii au copii. Își pot permite să fie generoși și să mă sărbătorească pe mine. Dar n-am nevoie de afecțiunea lor! Ea mă jignește. Aș prefera să fiu privit cu indiferență. E mai tonic. M-am săturat să mă văd protejat de colegi din cauza bolii. Vreau să fiu pe picior de egalitate cu ei. li privesc, gelos, cum umblă ca niște animale sănătoase și nepăsătoare. Nu se tem să respire. Nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și ei pot fi, o clipă, umanizați de suferință, iar eu doream să vărs această lacrimă sinceră tocmai pentru a șterge descoperirea neplăcută că și sufletul meu era mediocru. Dar nu se întîmpla nimic. Nimic decât o goală și înfricoșătoare indiferență care creștea și mă lăsa să întrezăresc, prima oară, proporțiile ratării mele, mult mai adâncă decât crezuse Laura. Ea își închipuise că iubeam măcar minciuna și trăiam sub steaua ei. Nu. Eram gata să schimb o minciună cu alta, așa cum
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
i-a oferit însă „sansa” să aibă ca „obiect” al muncii un cu totul alt eșantion uman, cel al făcătorilor de fără delegi, cei din ale căror minți și suflete inocența și omenia le-au fost izgonite de răutate, cruzime, indiferență și nemilă, venite de nu se știe unde, dar preAșades întâlnite preintre unii semeni ai noștri. Cui vAșavea răgazul să-i parcurgă gândurile încredințate șșcolii de hârtie, îi va fi lesne să în țeleagă de ce autorul nu a reușit să
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
altor fapte la fel de abominabile. Fără intenția de a aduce vreun afront cuiva, după o viață închinată 87 dreptății, prin separarea grâului de neghină, mă cred îndreptățit să afirm că atitudini de felul celor menționate se datorează lipsei de educație și indiferenței față de suferințele unor semeni de-ai noștri, deși pretindem că suntem creștini, și, cAșatare, ar trebui să ne iubim măcar aproapele ca pe noi înșine. Dacă aceste carențe nu ar face parte din viața noastră, relele ce ne-o umbrește
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
despre suspine la lumina lunii pe pat de roze, despre declarații de dragoste în genunchi, cu buze tremurânde, inelul strecurat pe deget, până când moartea ne va despărți, despre nopți pierdute în pasiune, unul în brațele celuilalt... în opoziție cu asprimea, indiferența, bădărănia chiar a bărbatului japonez, care, chiar dacă a început, în ultimul timp, să mimeze cu stângăcie comportamentul așteptat de la el, lasă, imediat după căsătorie, să cadă masca străină și revine la ce știe el mai bine. Și totuși, aceeași femeie
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
și-au încropit, cât de cât, un rost, le-a venit greu să mai plece înapoi în țara lor.. mai ales că, de la cei apropiați, n-au mai primit nici un semn de viață. Oamenii satului i-au primit, întâi cu indiferență, apoi cu puțină răutate (“Ce mai caută și broscarii ăștia aici, dom’le?”) iar, în cele din urmă, chiar cu prietenie, căci și cei doi italieni i-au ajutat cât au putut. El - zidar de meserie, le-a făcut case
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
rândul tinerilor destul de frecvent, cu o incidență de 25% până la 75%, în funcție de numele de familie și data nașterii. Statisticile ne-au mai liniștit un pic, dar eram deja foarte obosiți, am trecut practic de la o spaimă febrilă, incertă, la o indiferență oarecum controlată. Tratamentul a început cu administrarea a 150 de miligrame pe zi și efectele s-au făcut simțite în mai puțin de-o săptămână. Antonia fuma țigară de la țigară de nerăbdare, căci spera să reia cât de curând obiceiul
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
n-ar fi fost în stare să i-o mărturisească nimănui Își nici n-ar fi vrut), văzându-l cum evită să mai discute cu ea, ca înainte, că își abandonează ideile și lucrul, că nu se întoarce decât cu indiferență în familie, că amantele, ce existaseră, desigur, discret, și înainte, puneau stăpânire pe viața lui. Renunțând să mai aștepte ceva, pe urmă, în anii ei de mare singurătate, dar până și renunțarea aceasta era tot o așteptare, deoarece, pe măsură ce treceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
chiar: „Nu e un misogin, cum ar putea fi un misogin din moment ce i-au plăcut atât de mult femeile și din moment ce atât de crud le-a descris?“, „Tocmai de asta“, îi răspundea, „tocmai de asta, n-a reușit decât din indiferență și răutate și lipsă de căldură! N-a făcut decât să le pună sub lupă și să le analizeze cu răceală, ca pe niște gângănii, fără pic de sentiment!“, dar, cu cât încerca să-i deschidă ochii, credea ea, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cu dâre subțiri, neregulate, șiroind, schimbătoare mereu, de sus până jos, ori stropi grei zdrobindu-se în pulbere de picuri ca niște păsări bete izbite într-un perete de stâncă, cerul jos și întunecat, închis, ermetic și străin, apăsând cu indiferență lucrurile, apăsând-o. Nu, durerile nu erau mari, în ciuda acestei apăsări uneori fără răgaz, dar totul era în jurul ei ușor tulbure. Existau clipe de perfect discernământ, în care zărea și dârele șiroinde, și stropii grei, auzea distinct ciocănitul neîncetat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
insuportabilă. Deschide ușa-fereastră către respirația egal agitată a orașului care continuă să trăiască la fel ca înainte, indiferent la orice spectacol, la orice dramă personală, exaltare, dispariție, cataclism, așa cum se cuvine să fie un oraș suveran și copleșitor. Dar nici indiferența respirației continue în fața agitației de dinăuntru și nici vederea orașului colcăitor nu-i mai aduc liniștea. Încât acum stă privindu-și imaginea din oglinda venețiană, nevăzându-și chipul, ci privind dincolo de el, la toate câte îi reapar din nou în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pustie. L-a luat cu ea pe ulițele întortocheate, până la casa în care locuiau ea și prietenele ei a mers atârnată de brațul lui, punându-i din când în când capul pe umăr, privindu-l tot timpul, împiedicându-se cu indiferență în pietrele uliței și în cocoașele de pământ cu urme uscate de roți, povestindu-i în răstimpul scurt cum arată gazda, ce fac ele toată ziua, ce mănâncă, ce-a făcut ieri, cum a fost vremea, cum l-a așteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ei obosiți nenumărate anotimpuri și nu descoperea ceva asemănător, dar în clipa următoare uitase ce căuta. I se părea doar că pământul se lățește, ca să încapă lucrurile prezente și cele pe care memoria ei le aducea înapoi, privea lărgirea cu indiferență, cu o imobilitate răbdătoare și când anotimpurile au încetat să se mai perinde în acea nebunească sarabandă, era surprinsă că pe pământul acum lățit vrând-nevrând stăteau înfipți aceiași arbori ai parcului, cu ramurile legănate în adierea călduță, pe care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Toate continuau, dar era ca și cum ar fi rămas suspendate, pentru că trecuse, el, dincolo de acea linie de demarcație, gravă și implacabilă, în teritoriul în care lucrurile se continuă, dar fără importanța de până atunci, toate rutină, prin urmare le privești cu indiferență, dacă le mai privești. În acel teritoriu în care nu lucrurile reprezintă esențialul, ci așteptarea. Nu neapărat așteptarea ca ele să se mai întâmple, ci altceva, mai diluat și mai confuz: așteptarea ca stare. De aceea împlinirea în sine a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
trebuie lămurit, întrucât sunt două feluri de liniște: una viermuitoare, a gândurilor, în care nimic altceva nu mișcă în afara lor și sfârșește într-o explozie; o alta rece, a spiritului obosit, care cuprinde chiar și gândurile, iar lumea privită cu indiferență pare deodată foarte îndepărtată. Aceasta din urmă, rece, îl stăpânea, însă numai pentru scurtă vreme, pentru că se întorcea în cealaltă liniște, arzătoare. Și gândea: nu trebuie să se îngrozească de o lucrare a naturii, pentru că ar săvârși o copilărie, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ușor superioară și ușor enigmatică, atrăgând ca un magnet femeile care poate chiar i se dăruiau în secret sau noi bănuiam că i se dăruiau în secret, iar Radu Dascălu abia își reținea nemulțumirea și invidia sub o mască de indiferență față de cele mult prea lumești, în acea cameră unde el, Andrei Vlădescu, se ducea adesea pentru că nu o dată discutau chestiuni cu adevărat interesante despre cultură, artă, mișcarea literară, dar de multe ori din plictiseală, iar alteori pentru că nu avea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ori să-i crească salariul, exact cum făcea cu noul său prieten Mititelu - gândind toate astea și zicându-și chiar și în gând ohooo, dar încă și mai multe cu glas tare.) Ohooo! Nu despre certuri e vorba, cât despre indiferența care nu poate fi decât de disprețuit pentru soarta celui apropiat. „Adică, vorbește deschis - zicea Ileana Roman - nu pricep. Ce ți-a făcut?“ Nu cine știe ce, ce rost ar avea să mă plâng? Numai că n-ar mișca un deget pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de ea gândurile negre sau faptele neplăcute sau murdăriile altora și curioasă totodată, ciugulind la suprafață doar veștile și abandonându-le, punând întrebări, dar nu întotdeauna cu interesul treaz, plutind pe deasupra lucrurilor, dar cu atâta încredere, siguranță de sine, calm, indiferență, firesc, vioiciune, veselie, încât ar fi fost imposibil să se supere pe ea ori să-i impună punctul lui de vedere. Prin felul ei de a fi, Ioana Sandi era un spectacol. „Bine“, îi zicea Ioana Sandi, „acum bătrâna s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și reci. Dar nu i-a spus nimic, i-a urmărit numai profilul grav care nu se întorcea spre el, de parcă nici n-ar fi fost de față. Deci trebuia să lupte singur din nou. Din neputință sau frică sau indiferență sau nepricepere nu era alături de el. Sau era alături de el, dar obsedată de gândurile ei, care puteau fi grave, însă înainte de orice exprimau vanitate. Se gândea că trebuie să arate din nou încăpățânare și curaj de unul singur, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
jaluzelele coborâte, citind. Alegea cele mai dificile texte, în care mintea i se adâncea ca într-o ceață. Sau texte aparent cu totul rupte de realitate și aflate la distanțe inimaginabile de preocupările lui. Citea cu o detașare asemănătoare cu indiferența, de care era perfect conștient în timp ce întorcea paginile, la lumina becului slab al veiozei, imaginându-și-i pe cărturarii din urmă cu veacuri, în hainele lor lipsite de podoabe, străduindu-se să-și convingă adversarii de prezența suflului divin ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
orașului deasupra căruia se legănau nesigur zdrențe de nori și frunze moarte. Acum știind că trebuie să-i ceară lui Radu Dascălu să-l sprijine, nu peste o lună sau o săptămână, ci mâine. Întrebându-se cum să-i înfrângă indiferența. Cum să treacă peste reticențele sale. Cum să-i ceară ceva ce pare foarte firesc, dar lui, Andrei Vlădescu, îi e înfiorător de peste mână. A avut altă idee nefericită: să ceară sfatul noului birou de partid. Al oamenilor cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
întregi cu formule și calcule și scheme de neînțeles pentru cei ai casei, pe care nici nu se știe când le înșira, pentru că nu părea să fie atent decât la spectacolul pestriț al străzii, și pe care le lăsa cu indiferență pe birou când se ridica să mănânce sau să doarmă sau se plictisea poate pur și simplu. Au socotit că ar fi un semn bun, dar nici unul din casă nu înțelegea hieroglifele. Și-au zis totuși că își va relua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]