25,674 matches
-
fac plăcută ochiului. Pe masă era o cutie cu tutun și, scoțându-și pipa, și-a umplut-o. S-a așezat pe singurul scaun fără brațe și a început să se legene pe picioarele din spate. Dacă tot te-ai instalat așa de lejer, de ce nu te așezi în fotoliu? l-am întrebat țâfnos. — De ce, te preocupă comoditatea mea? Câtuși de puțin, i-am replicat. Mă gândesc doar la a mea. Nu mă simt eu bine când văd pe cineva stând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
părăsesc pe Strickland pornind către insulele necunoscute care-i aprindeau imaginația cu nu știu ce fantezii ale sufletului său însingurat. Îmi plăcea imaginea lui pornind către o lume nouă la vârsta de patruzeci și șapte de ani, când majoritatea bărbaților s-au instalat confortabil într-un anumit făgaș. Parcă-l și vedeam pe marea cenușie cu valurile înspumate și în bătaia mistralului, urmărind cum dispare la orizont coasta Franței, lipsit de șansa de a o mai vedea vreodată. Și m-am gândit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-te numai că dacă le-aș fi cumpărat aș fi fost acum o bogătașă! Dar Tiaré Johnson n-ar fi ajuns niciodată bogată. Nu era în stare să păstreze banii. Fiică a unei băștinașe și a unui căpitan de marină instalat în Tahiti, când am cunoscut-o eu avea cincizeci de ani, dar părea mai în vârstă. Era uriașă. Înaltă și extrem de corpolentă, ar fi fost o prezență impozantă dacă bonomia feței ei nu i-ar fi tăiat orice posibilitate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
țări pe care strămoșii lui le-au părăsit în vremuri pierdute în negura istoriei. Uneori un om dă peste un loc de care se simte în mod misterios legat. Iată căminul pe care l-a căutat, și el se va instala în mijlocul unor scene pe care nu le-a văzut niciodată, printre oameni pe care nu i-a cunoscut, ca și cum totul i-ar fi fost familiar încă de la naștere. Aici în sfârșit își găsește liniștea. I-am spus lui Tiaré povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
drăguță în atenanse. Trăiește cu ea o lună și vezi dacă-ți place. Să iei masa aici. După o lună, dacă te hotărăști că vrei s-o iei de nevastă, poți pur și simplu să te duci și să te instalezi pe proprietatea ei.“ — Ei bine, cu asta a fost de acord. Ata a continuat să aibă grijă de gospodăria mea și eu îl hrăneam, așa cum îi promisesem. Am învățat-o pe Ata să-i facă vreo două dintre felurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Apoi Ata avu un copil și bătrâna care veni s-o ajute la naștere rămase cu ea. Curând nepoata bătrânei veni și ea acolo și apoi și un tânăr. Nimeni nu știa de unde și nici al cui era, dar se instala la ei într-o atmosferă degajată - și trăiră cu toții împreună. LIII — Tenez, voilà le capitaine Brunot, zise Tiaré într-o zi când încercam să înșir într-o ordine logică ceea ce mi-a putut ea spune despre Strickland. El l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
s-o repet întrucât măcar prin contrast adaugă ceva la impresia mea despre Strickland. După părerea mea, are frumusețea ei proprie. Căpitanul Brunot era breton și slujise în marina franceză. A părăsit-o când s-a căsătorit și s-a instalat pe o mică proprietate pe care o avea lângă Quimper ca să-și petreacă în tihnă restul zilelor; dar în urma unei greșeli a avocatului său, s-a trezit deodată fără un ban, și nici el, nici soția lui nu doreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
drum mai lung, la capătul căruia se află o comoară. Dacă asta au descoperit oamenii lui Bonifaciu, atunci suntem Într-adevăr pierduți cu toții. - Despre ce comoară vorbești? - Frederic purta mereu după el sipetele tezaurului de stat, În locurile unde Își instala curtea. Și asta cu o grijă tot mai mare de când Începuse să se simtă Înconjurat de trădare, după condamnarea secretarului său, Pier delle Vigne. Însă transportarea sipetelor era din ce În ce mai anevoioasă și, după Înfrângerea de la Parma, când tabăra sa a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la mesele lor. Discuțiile reîncep. Se vorbește. Se vorbește. Și unul, nu știu care, pomenește numele lui Destinat. Iar un altul, iarăși nu mai știu care, zice: „Acolo ar trebui mutată micuța învățătoare, la procuror, în casa din parc, acolo unde era instalat locatarul!“, Toată lumea găsi ideea excelentă, în frunte cu primarul care spuse că se gândise la asta mai înainte. Ceilalți își dădură coate cu subînțeles. Era târziu. Clopotul bisericii se auzi în noapte bătând de douăsprezece ori. Vântul trânti un oblon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
încă ce-i așteaptă. Aveau în ochi luminile vieții lor de până atunci. Nu rămânea decât cerul pentru a-ți păstra puritatea și voioșia, ignorând putreziciunea și răul care se răspândeau pe pământ sub arcul său înstelat. Tânăra învățătoare se instalase așadar în căsuța din parcul Castelului. Îi mergea mai bine decât oricui altcuiva. Făcuse din casă un sipet după chipul și asemănarea ei, în care vântul intra fără să fie invitat înăuntru, pentru a mângâia perdelele de un albastru deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
căruță pe care nu o zărise venind. Barbe își găsea consolare în sporovăială și în cireșele în alcool pe care le adusese de la Castel în mai multe borcane. Îi dau cuvântul: — L-am găsit de îndată schimbat, imediat ce micuța se instalase în casă. A început să se plimbe prin parc ca un bondar mare și bolnav atras de miere. Făcea tururi și iar tururi, fie că ploua, că ningea sau că era vânt. De obicei, de abia dacă punea piciorul afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
deodată. Tipograful fusese luat și dus la morga clinicii. Un singur jandarm rămăsese la primărie să-l supravegheze pe micul breton. Louis Despiaux, așa îl chema pe jandarm. Un tip curajos, voi mai vorbi despre el. Biroul primarului, unde se instalaseră judecătorul și colonelul, dădea spre o micuță curte interioară, în care un castan pipernicit încerca să se avânte spre cer. De la una din ferestrele biroului, puteai vedea perfect acest pomișor căruia îi lipsea spațiul pentru a înflori și a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
stau, intram ca opărită, o vedeam pe Vichi în fiecare colț, deși fosta nevastă era departe, peste mări și țări. Dar m-am adaptat, Cățelul-Lord rămăsese la el, am adus și o pisică de la cămin, mieuna pe acolo, prăpădita, am instalat-o în apartament și s-a obișnuit cu Lord, câinele parcă o proteja. Cu Maestrul era bine, singura mea problemă era că nu știam pe atunci să gătesc, nu știam să fac nimic-nimic, nu deosebeam pătrunjelul de mărar, dar am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
el liniștit, îi scoate fustița, tricoul și Triunghiul Bermudelor Alb. Ea îl trage spre pat, îl ia de mână și-l duce direct spre patul lui). Nimic nu mai poate fi întors... (Pe ecran se poate arăta scena, tipul are instalată pe computer o cameră de filmat, cei doi iubindu-se, el terminând prea repede, ea, jignită aproape, peste imagine, Emma comentează.) Îmi vorbea la ureche și avea o voce splendidă, știi că femeile iubesc cu urechile, iar bărbații cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de alături, se întredeschide ușa, și o bătrână încă frumoasă, cu un chip de suedeză - lumea spunea că fusese dansatoare și că multe capuri căzuseră din cauza ei -, intervine și le taie starea: bună-ziua, Maestre, ați venit pe la casa dumneavoastră? Da, instalez aici o studentă de-a mea. Glasul bărbatului e vexat, vecina închide ușa repede, a înțeles. Un apartament mic, aproape o garsonieră, dar are două camere, totul e foarte curat, se vede că e văruit de curând, în alb, ușile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pășind spre camerele sale, exulta de mîndria că refuzase ajutorul. Idiot bătrân! a strigat nestăpânit. Parcă nu aș ști! A decis Însă că avea un pretext excelent să nu se mai Întoarcă În sala de meditații În seara aceea, așa că, instalat confortabil În odaia sa, a ronțăit biscuiți Nabisco, și a terminat de citit În tovărășia albilor. INCIDENTUL CU FATA MINUNATĂ În februarie steaua sa a strălucit puternic. New York-ul s-a năpustit pe el de Ziua lui Washington cu strălucirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
capul pe ușă la cinci minute după stingere. — Bineînțeles. — Atunci intru. — Ia-ți două perne și Întinde-te pe pervaz, bine? Amory s-a ridicat În capul oaselor În pat și și-a aprins o țigară, În timp ce Rahill s-a instalat comod, În vederea conversației care urma. Subiectul favorit al lui Rahill erau viitoarele cariere ale elevilor din clasa a șasea și Amory le-a schițat neobosit pentru prietenul său: — Ted Converse? Cu el e ușor. Va pica la examene, va face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Încă un oftat - unul resemnat. — Ea este, viața, speranța, fericirea mea... toată viața mea de acum. A simțit că-i tremură o lacrimă pe geană. — O, Doamne, Tom! DULCE-AMAR — Șezi așa cum ședem noi, i-a șoptit ea. El s-a instalat În fotoliu și și-a deschis brațele, așa Încât ea să se cuibărească În ele. Știam că vei veni În seara asta, a spus ea Încet. Ca primăvara, exact când aveam mai mare nevoie de tine... dragul meu... dragul meu... Buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
tot așa. Mi-a crescut salariul...(Toți Îl privesc curioși.)... cu doi dolari pe săptămână. (Consternare generală.) DOAMNA CONNAGE: Să mergem, Alec, aud mașina venind. (Urări de noapte bună, destul de reci pe alocuri. După ce DOAMNA CONNAGE și ALEC pleacă, se instalează tăcerea. ROSALIND stă În continuare posomorâtă, cu privirea pierdută În foc. AMORY merge la ea și-i pune brațul pe după umeri.) AMORY: Fetița mea dragă... (Se sărută. Încă o pauză, după care ea Îi ia mâna, i-o acoperă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
la un pahar de vin, îl ascultăm pe Hrușcă, întristându-ne duios, și îi privim pe țânci cum împodobesc bradul? Zis și făcut, tragem vreo 5.000 de fluturași, îi împărțim pe stradă locuitorilor cartierului Militari, cumpărăm doi brazi frumoși, instalăm stația în amfiteatru și așteptăm să vină lumea. Și lumea vine. O sută, două, trei, vin cu copiii, trei, patru, o mie și ceva, iau loc cu toții în amfiteatru. Fiecare copil a venit cu globurile lui și fiecare ține să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
și n‑au nimic în cap! Ea, în schimb, ca să dea o expresie exterioară atitudinii interioare, poartă numai blugi murdari și pulovere bărbătești mult prea largi. Psihiatrul pe care trebuie să‑l consulte periodic din cauza crizelor de afazie (care se instalează brusc și dispar apoi fără urmă) o întreabă de fiecare dată: Spune, copilă, de ce nu te îmbraci și tu frumos, de ce nu‑ți aranjezi părul, că doar ești o fată drăguță? N‑ar strica să iei și niște lecții de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
își pierde vremea cu literatura. Frica și ura merg mână în mână (Anna și‑ar putea da doctoratul în materie de ură) - dacă nu ți‑ar fi frică de nimic, n‑ai avea nevoie să urăști și atunci s‑ar instala o indiferență searbăda. Decât așa mai bine mort. Mic‑burghezul nu cunoaște o asemenea ură. Fără sentimente puternice am fi niște obiecte sau de‑a dreptul morți, ceea ce oricum se întâmplă destul de devreme. Iubesc arta în majoritatea formelor ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
au“ stins, dar, le e de‑ajuns ca să‑și dea seama că a fost bătută iarăși pentru diverse abateri conjugale, reprezentate în mod special de adulter. Târfo, târfo, nici n‑am plecat bine din casa mea, că tu te și instalezi în pat cu alt bărbat. Iar acest bărbat e contabilul de jos, pe care‑l observ eu de ceva vreme. Dar n‑am de gând să mai asist mult la chestiile astea. Nu, Otti, nu mă culc cu nici un alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
împreună cu alții ca ea, un trio de Haydn, în care ea a preluat partea pentru pian. Spre deosebire de lipsa de claritate a lui Brahms sau Mahler, limpezimea lui Haydn se ridică spre plafonul încăperii, în timp ce confuzia Annei rămâne jos și se instalează confortabil înăuntrul acestei fete. Confuziei îi urmează, în ordinea apariției, dorința de a răni, de‑a ucide, de‑a acapara totul. Și un sentiment pătrunzător și neplăcut în viscere, care spune Hans și se referă chiar la Hans. Dar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
dormit toată noaptea alături de el, despărțită doar de peretele subțire, improvizat, și care mai doarme încă liniștită și încrezătoare. O împușcă pe Anna în cap, de la mică distanță, zdrobindu‑i osul frontal și cufundând‑o într‑o inconștiență care se instalează cât ai clipi. Câteva frânturi din op. 33 a de Schönberg precum și din sonata de Berg, învățată pe de rost abia pe jumătate, se ciocnesc șocate în creierul Annei, apoi dispar șovăind și fără tragere de inimă, dar pentru totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]