4,886 matches
-
sunt „ridicate” mai întâi în forma lor consacrată, pentru că apoi contururile lor solemne să se degradeze până la năruire. Simbolismul rămâne doar un drapel ferfenițit, căci poetica lui este subminată, motivele îi sunt profanate. Procedeele sunt prozaizarea șarjata și asocierile imagistice ironice, insolente: „Pe cer păsările nemișcate / Că urmele ce lasă muștele / Stau de vorbă servitori în pragul grajdului / Și-au înflorit pe cărare rămășițele dobitoacelor // Trece pe strada domnul în negru cu fetiță / Bucuria cerșetorilor la inserare / Dar am acasă un
TZARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290319_a_291648]
-
război întrucât „arderea soarelui îmi prilejuiește multă tirănie, aflându-mă într-un câmp”, V. dovedește, pe lângă fina cunoaștere a sufletului omenesc, și un instinct sigur al stilului tratativelor, știința efectului literar, lăsând să se infiltreze, în spatele statornicitelor formule oficiale, unda ironică subminatoare: „Ecelența, domnule și patronul mieu, de vreme ce norocul și întâmplarea au binevoit ca să mă facă prigionier pă mine, un om fără dă arme, și în vreme dă armistițiu...”. Față de primul tom al istoriei, relatare seacă, necentrată, cel de-al doilea
VACARESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290399_a_291728]
-
sinelui, înstrăinarea, o ruptură a unității eu-lume, de aceea starea încercată este de neputință sau de regret după puritatea pierdută. Uneori poemele adoptă maniera dialogului filosofic și euristic ( Un bătrân student cercetător de astre către magistrul său) ori a reportajului ironic (Dați ordin să înflorească magnolia). Odată cu Viața la treizeci și trei de ani (1981) se înstăpânește tematica desacralizării, care duce la o lirică născută nu din beatitudine, ci din sentimentul spaimei existențiale: „Scriu poezie dintr-o frică grozavă” (La mormântul lui Mihai
VERONA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290498_a_291827]
-
fără prejudecăți la câteva decenii de la ivirea lor, aceste personaje nici nu par atât de bizare. În fond, lumea ficțională e singularizată prin poziția autorului - un anumit neosentimentalism ne-duios și ne-dulceag, de grad secund, manifest în contemplarea binevoitor ironică, simpatetică, a delicateței sufletești „handicapate” de sfieli și de frustețea ori obscuritatea comunicării. Nici chiar „răii”, atâția câți sunt, nu sunt scelerați de anvergură, vădiți în tonuri frapante, ci complexați mărunți, pizmași fără cruzime, malefici minori - păcatele lor fiind de
VELEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290480_a_291809]
-
cenzurii în anii dictaturii ceaușiste, ea se deschide cu o adunare de partid „fulger” într-un liceu, unde secretarul organizației de bază le reamintește profesorilor prioritățile privind normele muncii și vieții comuniștilor, ale eticii și echității socialiste. Cheia este evident ironică, dar construcția nu e deloc parodică. Împărțit în două povești care curg paralel, una sâmbătă, duminică, luni, cu capitole numerotate, 1, 2, 3,..., și cealaltă narațiune, titulară, cu capitolele numerotate în sens invers, 33, 32..., către un capitol final 0
VIANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290511_a_291840]
-
memoriale de sentimente”. Afiliat de unii critici liricii ardelene, în descendența lui Lucian Blaga sau a lui Radu Stanca, catalogat de alții drept un „tradiționalist emancipat” (Marin Mincu), V. este mai de grabă „un suflet romanțios și cavaleresc, elegiac și ironic în același timp, cu finețuri caligrafice” (Nicolae Manolescu). Prin întoarcerea perpetuă la vârsta de aur a copilăriei, la matcă, precum și prin analogia operată consecvent între universul cărților și cel al realității imediate (Biblioteca de rouă), V. se definește ca o
VIJEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290573_a_291902]
-
Drumul până la ospiciu și reîntoarcerea pe jumătate (Premiul Uniunii Scriitorilor), după ce în 1994 fusese inclus în antologia Sfâșierea lui Morfeu. Literatura generației ’90, alcătuită de Dan Silviu Boerescu. Înainte de a fi situat în etichetări de tipul „neoavangardist”, „postmodernist de nuanță ironică”, V. interpretează epigonic rolul lui Virgil Mazilescu. Frecventarea boemei asigură clișeul, băutura spirtoasă dă revelatorul, iar versurile confirmă poza. Manieriste, poemele se construiesc pe canavaua acelorași teme (iubire, alcool, prieteni) și linii stilistice (metaforizare onirică, discursivitate, tehnică de elasticitate controlată
VINICIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290577_a_291906]
-
Dimiu la Teatrul Regional București, înfățișează, ca și alte piese, conflictul dintre tineretul unui sat, entuziast, deschis la noutățile tehnicii în agricultură, și generația vârstnică, mai conservatoare. Comicul este încă dirijat de convențiile teatrului proletcultist, iar tipologiile, în ciuda unor note ironice, sunt dictate de comandamente ideologice. Totuși, este interesant de remarcat acest joc dublu, de afirmare și ironizare a sloganurilor zilei (ideile profesate de cuplul „de revistă” Mitu și Nate demască obtuzitatea și demagogia la adăpostul naivității și a inculturii personajelor
VLAD-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290598_a_291927]
-
să se răzvrătească împotriva condiției lui și se va transforma, probabil, într-un înger, așa cum îngerii răzvrătiți s-au transformat în demoni. Demitizarea diabolicului se produce prin comicul situațiilor, dar mai ales prin calitățile sau defectele umane atribuite dracilor. Stilul ironic, ludic, alert estompează ideea tragică, profetică a scriiturii. Reeditat de nenumărate ori, volumul Drumul spre mănăstiri. Ghidul așezămintelor monahale ortodoxe din România (1992) oferă informații istorice, culturale, turistice despre cele peste cinci sute de mănăstiri și schituri monahale ortodoxe din
VLASIE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290608_a_291937]
-
să fie altfel, astăzi, În epoca relativismelor postmoderne, când Însăși noțiunea de „realitate obiectivă” este abandonată de tot mai mulți cercetători, În favoarea diferitelor versiuni particulare, subiective, orientate ideologic, versiuni care, zice-se, alcătuiesc de fapt realitatea socială. În pofida tonului ușor ironic și detașat cu care Înregistrez acest lucru, trebuie să mărturisesc că și propriile mele cercetări au fost și mai sunt orientate de amintita perspectivă relativistă, chiar dacă, la modul ideal, aș prefera să abordez o realitate mai fermă, mai autosuficientă. Dar
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
alături de numele generoasei protectoare. Ne permitem să prezentăm două puncte de vedere în analiza acestei afirmații: primul ne face să credem că această văduvă este o invenție a autorului. A doua ipoteză ne duce cu gândul la o formulare subtilă, ironică, a aceluiași autor, care sugerează că această văduvă ar fi avut o serie de relații intime cu viitorul rege sau cu unul dintre slujitorii săi și poate de aici și generozitatea sa. Tindem să acceptăm a doua variantă, pentru că regele
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
ajunge regele Franței într-o clipă. Ducele d‘Orléans este considerat de către istorici ca fiind întruchiparea lipsei de loialitate. Întreaga sa viață a complotat împotriva fratelui său, sperând că va accede la tron într-o zi. Cea mai subtilă și ironică descriere a comportamentului și caracterului său a fost realizată chiar de unul dintre contemporani, cardinalul Richelieu:„a acceptat să se alăture conspirațiilor pentru că îi lipsea voința și s-a târât afară din ele pentru că îi lipsea curajul“. Deoarece ducele nu
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
scrisă de Molière. La ora două dimineața, regele a dat semnalul de plecare. Fouquet, conform tradiției, a oferit castelul regelui. Acesta, nerespectând obiceiul, a refuzat darul. Era primul semnal de alarmă ce prevestea furtuna pe cale să se dezlănțuie. în mod ironic, pe data de 5 septembrie 1661, care era și ziua de naștere a regelui, intendentul șef a fost arestat. Informații despre modul în care s-a răzbunat regele le aflăm din lucrarea apocrifă intitulată: Mémoires de monsieur H.L.L.B, contenant
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
editor, e ridicat noaptea din sînul familiei și aruncat în temniță, pe cînd noi, noi suntem liberi !...”, accentuează ironic Beligan. Să auzi rostită pe ecran această descriere fără ocolișuri a terorii anilor ’50 în România, cu doar o firavă surdină ironică, era uluitor ! Până atunci, un asemenea adevăr nici măcar nu era combătut propagandistic, pentru motivul că nu putea fi formulat pe nici un mediu public, pur și simplu nu exista ! De la Directorul nostru (1955), râsul inteligent nu mai vizitase cinematograful românesc. Și
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
II- lea, ca religie cu drepturi egale în principat și a pornit construcția unei catedrale mitropolitane ortodoxe la Alba Iulia, pe lângă alte ctitorii. Din toate acestea, în Mihai Titus nu rămâne nimic. Singura lui referire la religie este o întrebare ironică, pusă printre dinți popii Stoica, mai mult soldat decât popă, în timpul ritualului de încoronare la Alba Iulia : „Mai știi să ții o slujbă, sfinția-ta ?”. În nici un moment greu al zbuciumatei sale vieți, Mihai Titus nu îl invocă pe Dumnezeu
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
specifice și nu se mai definește prin variabilele din limbajul cotidian. Scoase din contextul specific și utilizate în vorbirea de zi cu zi, ele devin parodii ale limbajului înalt căruia i-au aparținut și se încarcă cu nuanțe ludice și ironice: Ceea ce domnia voastră numește fripturism este în fapt doctrina politică. (Internet, 2007). Aglomerarea de formule politicoase indică tocmai contrariul: Mult stimate și iubite domnule președinte, de mult inima îmi cere să mă adresez domniei voastre, însă strălucirea orbitoare a personalității înălțimii
[Corola-publishinghouse/Science/85027_a_85813]
-
politețea șefului pentru subaltern, a domnului pentru plebeu, pentru necunoscut, nechemat, nedorit, a vârstnicului pentru tânăr"23. Refacerea etimoanelor celor două pronume de politețe, Domnia Ta și Domnia Voastră, duce problema T/V mai departe. În limba actuală, Domnia Ta apare mai degrabă ironic și glumeț, în niciun caz însă politicos sau în context protocolar. În schimb, Domnia Voastră sau Domniile Voastre reprezintă astăzi polul politeții negative în limba comună, deschizând ierarhia pronominală către al patrulea grad de politețe 24. Exemple precum Ceea ce ați uitat domnia voastră
[Corola-publishinghouse/Science/85027_a_85813]
-
cu În urmă cu două săptămâni, primarul comunei Curtești, Nicolae Alupe, a pierdut un proces în fața unui preot, pentru că nu i s-a adresat cu Sfinția Voastră sau Preasfințite Părinte, ci cu un simplu matale. (Evenimentul). Chiar și inovațiile recente, ironice și ludice, urmează aceeași schemă de formare; deși atitudinea asociată lor nu este respectul, tot pluralul persoanei a II-a domină: Întunecimea voastră, mulțumesc de sfaturi! (Internet, 2007), Oho, minunăția voastră... să facem mătănii... (Internet, 2008), Urâciunea voastră, cred că
[Corola-publishinghouse/Science/85027_a_85813]
-
nu lasă frica la o parte... (forum.softpedia.com). Adjectivele demonstrative cu forme simple apar deseori și în structuri de tipul Nominal 1 + (adjectiv demonstrativ) + prepoziția de + Nominal 27. Construcțiile nominale de acest tip actualizează, de cele mai multe ori, un sens ironic sau depreciativ. Adjectivele demonstrative cu forme compuse sunt mai rar întâlnite în astfel de construcții: A fost, frig, a bătut și afurisitul ăsta de vânt vreo două zile, apa e rece (www.sisnet.ro/arhiva/2840/Social.htm) Și Ion
[Corola-publishinghouse/Science/85019_a_85805]
-
amintit al lui Cecily von Ziegesar, supranumit și “Sex and the city pentru adolescenți”? Adina Popescu a pus punctul pe i. Bineînțeles, cărțile de actualitate culturală nu sunt trecute cu vederea, chiar sunt primele invitate la dans, după metafora scriitorului. Ironicul cu care par a fi scrise recenziile și cumva și aerul superior pe care îl au cei ce pun problema, ce debutează dilema, sunt cel mai caracteristic punct de atracție al întregului mod de scris ce reprezintă colectivul Dilemateca redacțional
Dilemateca. In: Apogeul by Băgireanu Astrid Corina () [Corola-publishinghouse/Science/878_a_1795]
-
buze, nas, buric, fapt ce pune la îndoială și bunul gust și nivelul de educație ale acestora. Tendința sexului frumos de a adăuga un plus farmecului natural a existat dintotdeauna, ceea ce a condus la apariția în folclor a unei întrebări ironice la adresa persoanelor care exagerează cu podoabele: - De ce porți, lele, chelbe-n cap? - Dacă-i modă, ce să fac? Aici, în domeniul înfrumusețării feminine, nu există limite. Fiecare femeie dorește să fie mai interesantă, mai originală și mai frumoasă decât toate
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/83169_a_84494]
-
-le însă unele noi. Uzul său s-a extins ca urmare a interferențelor de registre (prin prezența elementelor populare și colocviale în limba presei, în limbajul standard etc.) și a unei tendințe de specializare a mijloacelor de marcare a distanței ironice. În cele ce urmează, ne propunem să urmărim funcționarea operatorului alde în limbajul presei și în comunicarea prin internet, comparând-o cu cea din descrierile mai vechi sau ale utilizărilor dialectale. Tendințele actuale vor fi ilustrate prin ocurențe identificate în
[Corola-publishinghouse/Science/85032_a_85818]
-
reflectă mai bine dinamica utilizării elementului alde. Valorile semantico-pragmatice principale ale construcțiilor cu alde sunt: desemnarea globală a unui grup familial (2.1), desemnarea clasificatoare - comparativă, categorizantă, adesea depreciativă (2.2), utilizarea enumerativă (2.3) și desemnarea individuală imprecisă, adesea ironică (2.4). 2.1. Desemnarea grupului familial ("ai lui"; "familia lui...") Valoarea prototipică din limba veche și populară apare atunci când alde precedă un nume propriu de persoană sau un nume de rudenie (articulat hotărât sau însoțit de posesiv). În această
[Corola-publishinghouse/Science/85032_a_85818]
-
Oltenia, Moldova)16: e posibil să fie un tipar stilistic al presei (sportive și politice). 2.4. Desemnarea individuală imprecisă Folosirea lui alde într-o sintagmă cu valoare individuală, dar în care intervine un grad de imprecizie și de distanțare ironică e cel mai caracteristic uz al operatorului în limba actuală. E și cel mai individualizat față de perioada anterioară; în același timp, corespunde utilizării masive, în publicistica actuală, a mijloacelor impreciziei, a unor aproximatori (engl. hedges) tipici oralității (cf. Zafiu 2002b
[Corola-publishinghouse/Science/85032_a_85818]
-
conservă) valoarea de singular a nominalului centru au mai multe interpretări: ca marcă de distanță politicoasă, atribuită unor utilizări populare și regionale (2.4.1), ca marcă de calificare (adesea) depreciativă (2.4.2) și ca marcă globală a distanțării ironice, la nivel enunțiativ (2.4.3). Evoluția valorilor nu e foarte clară; dacă distanțarea poate fi convertită deopotrivă în politețe și ironie, e cert că și valoarea calificativă a structurilor de tip de-alde (2.3) a intervenit în diferențierea
[Corola-publishinghouse/Science/85032_a_85818]