5,195 matches
-
să cadă... Și în astă ruină Prin scorburi de părete, în neagră vizuină, Trăește-acest călugăr... Apari, tu, lună-n cer 320Și fă din vis viață, din umbre adevăr! (Luna apare) UNDELE (cîntă) Noi undele crețe Venim, venim, În stânci mărețe Izbim, izbim. Și-a noastră suflare E vînt! e vînt! Dar naștem pe mare Un cânt, un cânt. DELFINUL (se arată din apă un tânăr frumos) Ondină, Cu ochi de albastră lumină, Cu părul tău lung, un tezaur De aur. {EminescuOpIV
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cadă... Și în astă ruină Prin scorburi de părete, în neagră vizuină, Trăește-acest călugăr... Apari, tu, lună-n cer 320Și fă din vis viață, din umbre adevăr! (Luna apare) UNDELE (cîntă) Noi undele crețe Venim, venim, În stânci mărețe Izbim, izbim. Și-a noastră suflare E vînt! e vînt! Dar naștem pe mare Un cânt, un cânt. DELFINUL (se arată din apă un tânăr frumos) Ondină, Cu ochi de albastră lumină, Cu părul tău lung, un tezaur De aur. {EminescuOpIV 308
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Suferința poate fi o formă de mântuire prin pedeapsă. Spre deosebire de filosofie, religiile au știut să cucerească lumea prin accesibilitate. Deși sursele luminoase s-au perfecționat la maximum, numai bătrâna lumânare își păstrează conotațiile metafizice. Și dacă rugile noastre celeste se izbesc în centura de sateliți ai pământului. Creștinismul a venit cu o totală epurare a zeilor. Contemporanii au ars-o pe rug pe Ioana d’Arc, pentru că ea începuse să asculte numai de Dumnezeu. Sacrul poate fi cărarea vieții spre sens
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
cea a spiritului. Revelațiile propulsează ideile spre capodoperă. Dacă tot trebuie să te înghită cineva, fii ambrozie, nu lături. Basmul conservă răsăritul aspirațiilor umane. Idealul săracului este hedonismul. Nici un ideal nu e încheiat chiar la toți nasturii. Când ai dreptate, izbește cu buzduganul și în soare! Încearcă să fii contemporan cu cei din jurul tău. Superlativul frumuseții umane este virtutea. Ne deranjează oamenii-torță. Unii put a ars! Măsura bucuriilor ar putea reabilita frumusețea lumii. Craterele vieții țin de relația ei cu absolutul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
extrem de vigilenți. Marea plăcere a proștilor e să bulverseze ierarhiile. Ce să facă prostul cu o perucă de anonim ? Ucenicul care uită să-și insulte maestrul este lipsit de personalitate. Târâtoarele râd întotdeauna de puii de vultur care se mai izbesc uneori de stânci. Unii nu acceptă să-și bălăcească picioarele decât la izvor. Ca procent, prostia nu a mai crescut, se pare, în ultimile secole. Dar este mult mai harnică. Neavând suficient creier, proștii și-au dezvoltat plămânii. Suspiciunea este
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Stăm bine ! Basmele au încă finaluri optimiste. Șoapta poate însemna discreție. Sau lașitate. Un oraș trebuie mirosit și dincolo de draperia turistică. Continuă să nesocotească măsura geniile. Și nebunii. Don Juan a întâlnit în calea lui numai femei. Dar dacă se izbea și de o carte ? Capul sus ! Vomită și ia - o de la capăt ! Cel mai convingător orator este victoria. O idee poate fi modernă și în haine vechi. Când învingi și în artă și în viață, cel puțin una dintre victorii
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Stă la îndemâna oricui să zugrăvească cu noroi o valoare. Ne mâncăm cu atâta poftă unii pe alții, de parcă am fi din turtă dulce. Doamne, de ce ne - ai lăsat pe mână semenilor ? Niciodată semenii nu te scuipă dezinteresat. Brațul analfabetului călău izbește din porunca unei foarte rafinate semnături. Imbecilul zugrăvește cu noroi tot ce nu poate demola. Răutatea țâșnește din noi, precum noroiul strâns în pumn. Din păcate, răutatea este și viguroasă și longevivă. Orice băț visează să fie avansat între spițele
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
18. Pe cînd vorbea el încă, a venit un altul și a zis: "Fiii tăi și fiicele tale mîncau și beau vin în casa fratelui lor întîi-născut. 19. Și deodată, a venit un vînt mare de dincolo de pustie, și a izbit în cele patru colțuri ale casei: Casa s-a prăbușit peste tineri, și au murit. Și am scăpat numai eu, ca să-ți dau de știre." 20. Atunci Iov s-a sculat, și-a sfîșiat mantaua, și și-a tuns capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
aleg? 15. Chiar dacă aș avea dreptate, nu I-aș răspunde. Nu pot decît să mă rog judecătorului. 16. Și chiar dacă m-ar asculta, cînd Îl chem, tot n-aș putea crede că mi-a ascultat glasul. 17. El, care mă izbește ca într-o furtună, care îmi înmulțește fără pricină rănile, 18. care nu mă lasă să răsuflu, mă satură de amărăciune; 19. Să alerg la putere? El este atotputernic. La dreptate? Cine mă va apăra? 20. Oricîtă dreptate aș avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
în bucăți, îl omorî, dar lăsă să cază inima Romei în pământul (Taurului) Bourului. Acel pământ era Dacia. (p. 236) Noaptea împle cu gândire Și cu sufletu-i de nour precum vântul turbură visul din oglinda lacului Ș-astfel se izbesc În creierii mei Vijeliile gândirilor mele Cum ginii trecuturilor Se izbesc în ruinele Unui palat. Nu vezi tu că prin vorbele mele suflă moartea disperare? * Noaptea turbură lumina Precum nouri turbur marea * Împle-a lumea-a ei gândire [ 2Împle]2
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
pământul (Taurului) Bourului. Acel pământ era Dacia. (p. 236) Noaptea împle cu gândire Și cu sufletu-i de nour precum vântul turbură visul din oglinda lacului Ș-astfel se izbesc În creierii mei Vijeliile gândirilor mele Cum ginii trecuturilor Se izbesc în ruinele Unui palat. Nu vezi tu că prin vorbele mele suflă moartea disperare? * Noaptea turbură lumina Precum nouri turbur marea * Împle-a lumea-a ei gândire [ 2Împle]2 sufletu-i de nor EminescuOpXV 1048} Și a lunei galben gând
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
plantați în rezervație care-i fereau de privirile celorlalți; se opri brusc întorcându-se spre ea; intraseră într-un con de umbră jilavă și ea, își ciocni voit, violent, trupul fremătând de al lui; își lăsă sânii puternici să-l izbească în piept și alunecă spre pământ dezlânată; surprins, antrenat de căderea și forța femeii o urmă vrând s-o protejeze însă ea îl cuprinse în brațe din zbor; se prăbușiră lent, cu încetinitorul, printre tufișuri; iarba aici era uscată, pârjolită
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
și zări bărbatul lângă ea... speriată se retrase cu unghiile pregătite apărându-și pântecul; nu apucă să se mai ferească; se abătură asupra ei o pereche de palme sonore, răsunătoare, studiate pe care el le considera probabil mângâieri însă îi izbi cu violență capul de perină repetat, ca un popic dărâmat și necontrolat. Roșeața inconfundabilă de pe obraji nu era atât efectul palmelor cât, mai ales naturală, de rușine și uluială. N-o mai pocnise nimeni până atunci! - Ți-am spus să
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
merge la lucru din cauza mea, dar banii nu ne ajungeau, căci tata a avut câțiva ani doar 27 o bursă de student. Așa că mama și-a luat de lucru acasă. A adus un gherghef pentru covoare persane și toată ziua izbea piesele grele, bătea cu furculița printre ițe ca să-ndese mai bine firele... Eu, cățărat pe gherghef, mă jucam de-a electricianul. Dar ghergheful făcea zgomot și ai mei au primit reclamații. Tata era acum redactor la un ziar pentru agricultură
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
curând și n-am mai recunoscut-o sub feregea: e acum măritată cu un sirian), îmi clăteam gâtul cu un Cico de la un centru de umplut sifoane. Am văzut acolo, odată, cum marea roată albastră a compresorului scapă din osie, izbește un sifon din acelea cu țeava de cositor ieșind dintr-un cioc de vultur, îl face țăndări și desfigurează o fetiță care aștepta la rând, cu sifoanele ei în plasă. M-am întors atunci acasă pătat de sânge. La ceas
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
din mijloc și se oprește o clipă piept în piept cu mine. Doamne, ce ochi! Ai cui sînt? Pleoapele ridicate în sus au pierit înghițite de frunte. Albul ochilor este mare, mare, holbat ca la cei ce se-neacă. își izbește pumnii în fîmple... Deodată s-a întors, și-a înfipt mâinile în păr, ochii se cască într-o spaimă grozavă. O ia la fugă pe scări. Era acum ca posedat... Aud un șoptit cumplit. Cumplit șoptit: - Smulge-mi capul!"17
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
și aliații literari ai criticului (azi e aproape o regulă), se acoperă de ocări pe care hârtia n-ar trebui să le-ndure orice autor în care se simte un concurent. întors de cu-rînd dintr-un spațiu civilizat, am fost izbit și năucit de aceste bolgii. Nu pot decât să mă-ntreb, în privința câte unui scriitor român tipic (din păcate), care crede că talentul justifică orice (calomnia, denigrarea, injuria etc): cum poate supraviețui turpitudinii cu care se-nconjoară zi de zi
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
orașul carbonizat uitîndu-te doar, prostit, pe geam, la casele-n ruină de pe Panduri, la magazinele de covoare cu marfa înșirată pe garduri, la buticurile de gresie neagră, la țiganii sprijinind, pe vine, gardurile de beton armat. Cobori într-o stație, izbit de un front de vânt fierbinte, și instantaneu tricoul ți se face fleașcă. Așteptând un alt mijloc de transport, cumperi de la o tarabă mai multe reviste literare și ziare care au suplimente culturale. Știi că n-ar trebui, dar e
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
țara lui. Iar acum, deși soldat liber atlant, îl legau de mâini ca pe oricare rob. Nu putea răbda astfel de înjosire. Se scutură și vru să lovească cu umerii pe unul dintre războinicii care-l păzeau. Dar acesta îl izbi cu coada lăncii peste șale, și Iahuben își mușcă buzele aducîndu-și aminte că e fără arme și legat. Își privi cuceritorii cu dispreț. Apoi nu-i mai privi deloc. De ce i-a spus Auta să-și arunce armele? Le-a
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
venirea atlanților. Îi țipă în ureche: - Nu te duce. Auta, nu te duce acolo: ai să mori! Dar Auta se smulse din mâinile vrăjitorului și porni în fugă spre locul arătat. Ieșind dintre arborii oazei în nisipul arzător, arșița îi izbi trupul negru, gol de la brâu în sus. Aici nu-și purta cămașa cu semnul Piscului Sfânt țesut pe piept. Se uită cu băgare de seamă împrejur. La câteva sute de pași zări într-adevăr ceva în nisip, lucind sticlos. Nisipul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
oameni care-și frigeau o capră, pregătindu-se de ospăț. La vreo cincizeci de pași de tatăl tatălui meu, stâlpul de foc a căzut din cer și s-a înfipt în câmp. Tatăl tatălui meu s-a prăbușit la pământ, izbit de tăria unui vânt care s-a iscat din senin. Apoi s-a ridicat. Era seară. În oraș lumea află de la cei câțiva oameni care și-au lăsat capra și au fugit înfricoșați să vestească moartea preotului. Dar acel preot
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Lângă ei, robul Hunanupu se încorda din răsputeri să vâslească. Meșterul pânzei poruncise vâslașilor să se lupte cu apele, ca să nu se abată corabia din drum. Pânza fusese strânsă. Vâsla lungă de șase coți sau lovea în gol, sau era izbită îndărăt de câte un talaz. - Dacă eram pe o corabie din Ta Kemet, ne chema Osiris al lor în Țara Morților! strigă Auta ca să poată fi auzit de Iahuben, de la doi pași depărtare. Afară de Iahuben, nu-l auzi nimeni. O
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai putea să cadă în mare, dar valurile pătrundeau și din margine și de sus și îl băteau fără încetare. De nu s-ar fi ținut cu o mână de trunchiul în care se legăna vâsla părăsită, s-ar fi izbit cu capul de pereții groși de bârne. Cu cealaltă mână, ajutîndu-se de pieptul său și de dinți, Iahuben înfășură strâns în jurul capului acestui nenorocit vâslaș pânza sfâșiată din cămașă. Îl trase pe Hunanupu la o parte și începu să vâslească
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cred că sunt zeii focului și ai vântului și s-au supărat pe noi că nu ne mai închinăm lor. - De ce crezi așa? întrebă Auta. - Când s-a așezat casa lor pe pământ, eram destul de departe și tot ne-a izbit dinspre ea un vânt așa de puternic că era să ne prăbușim. Cine stătea aproape a căzut la pământ. Unii au murit, alții numai au orbit. Și până atunci nu erau semne de vânt și cerul era senin. Grâul în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aceste corăbii, nebănuind nimic. Se îndreptau spre cele două care ieșiseră în larg, abia zărite. Atunci pescarii începură să arunce cu vâslele în ei. Înotătorii se afundară numaidecât, ca să iasă din apă mai încolo. Numai pe unul din înotători îl izbi în cap o vâslă. Ceilalți nu se mai vedeau. Se puteau auzi numai niște bufnituri surde în pântecul corăbiilor de la țărm, pesemne valurile mării care începea să se înfurie. Cele două corăbii plecate ajunseseră destul de departe. Vântul bătea dinspre țărm
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]