4,695 matches
-
călăuzești oastea. Și ești rob... Cine vrea te poate biciui. - Și tu? zise Auta cu un surâs slab zărit chiar la lumina faclei. Iahuben își plecă ochii. - Nu... nu știu. Dar pesemne că așa au vrut zeii! - Zeii nu, Iahuben! murmură sclavul și acum nu mai zâmbi. - Cine? întrebă Iahuben, dar sclavul tăcu. Iahuben se obișnuise cu tăcerea lui. Posac nu era acest rob, nici prost; dimpotrivă, i se părea uneori foarte înțelept. De multe ori zâmbea. Dar tăcerea părea să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care nu-l speria nici deșertul, nici răgetul leului, nici moartea, amuțise pe neașteptate și părea speriat. Și pentru o stea, tocmai el care se spune că le cunoaște pe toate! - Spune-mi, Auta, ce fel de stea e aceea? murmură soldatul, nemaiputând răbda nici tăcerea, nici taina. Și sclavul răspunse cu glas parcă istovit: - Nu știu, Iahuben. N-am văzut niciodată astfel de stele. - Nu cumva e un zeu? Sclavul tresări. Deschise gura să rostească ceva, dar rămase mut. Și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
stare. Arșița seacă îl muiase de tot și își dădea seama că nu poate fi trufie muțenia și lipsa de luare aminte a acestui sclav care mereu părea a se gândi la ceva. Totuși, Iahuben mai întrebă o dată. Atunci sclavul murmură: - Cine știe ce poate fi. Soldatul tresări: - Cum ai spus? - Steaua aceea. Și Auta iarăși tăcu. Iahuben uitase de stea și îi păru rău că-și aduce acum aminte. La spatele cortului, unde era puțină umbră, auzi un horcăit. Ascultă atent. Îi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
va porunci să-i ucidă. Iată ce e rău! Iahuben se uită lung: era ceva nou chiar și pentru el. Armata atlanților nu-și omora prinșii de război niciodată: îi făcea robi pe toți. Soldatul lăsă ochii în pământ și murmură: - Te doare pentru ei, înțeleg... - Nu are să-i ucidă totuși, așa cred! zise Auta, fără să-l fi părăsit tristețea. Am încercat să-i spun că acești oameni sunt dintre cei mai harnici printre toate neamurile negre și că puțini
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
gard. Dar ochii îi căzură pe Auta, și bătrânul văzând încotro se uita acela tăcu, deși deschisese gura să spună ceva. Iahuben vru să-și arate știința și rosti cu oarecare mîndrie: - Teski-bu, steaua cea mare. Auzi și Auta și murmură ca pentru sine: - Cine privește oare din ochiul acela? - Un zeu! spuse Iahuben. - Tela zice că zeul acela ne-a adus nenorocirea, vorbi în sfârșit și Agbongbotile. Dar Auta nu-l auzi. Spuse altceva: - Iahuben, ia uită-te mai bine
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în inima mea?... Dar Ntombi nu va mai putea fi niciodată a celui care o iubește. Chiar dacă s-ar întoarce, Mai-Baka va fi atunci foarte departe, rob în țara voastră blestemată. - Totuși mai sunt câteva zile până plecăm. Cine știe! murmură Auta, însă și glasul lui era acum nehotărât. Cerul începea să-și topească și bezna și stelele în spuza apoasă a dimineții. Încă puțin și steaua străină nu se mai văzu. Soarele începu să se ridice din nisipuri, luminând baobabul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
te uiți cu dispreț, se fac cărți. - Cărți?! Și Iahuben amuți cu gura deschisă. Aerul răcoros al nopții era jilav și înmiresmat. Îl respirau amândoi cu plăcere. Se apropiaseră de tabără. Câțiva soldați stăteau în jurul unui foc. Unul cânta. Ceilalți murmurau după cântăreț. Cântecul era trist: le era dor de Atlantida. - Ce fel de cărți? întrebă Iahuben. Cărți pe care le scriu înțelepții? - Cărți pe care le scriu cei care știu să le scrie. Iahuben se gândi dacă văzuse vreodată cărți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
blîndă: - Omul acesta nu ți-a vrut răul. A vrut numai să-ți afle numele. Vâslașul își încleștă gura însîngerată, pregătindu-se poate de altă vorbă grea, dar ochii lui întîlniră ochii lui Auta. Numai atunci mânia lui se muie. Murmură: - Sunt Hunanupu. Iată, ai aflat ce-ai vrut să afli. Dar dacă eu te-aș fi întrebat de numele tău și nu mi-ai fi răspuns, nimeni nu te-ar fi biciuit. Acuma aș ști ce să le spun copiilor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-i mai vadă niciodată. Auta își ridică obrazul spre vânt. Vântul își schimbase drumul. Era mai umed și bătea acum din față. Păsări grase țipând ascuțit se încrucișau acum în zboruri sălbatice peste fața mării. - Cred că vine furtună... Auta murmură, fără să-și ia fața de la vânt. Dar ajutorul de sutaș nu-i răspunse. Avea mintea prea răvășită ca să-l mai fi putut auzi. Nu trecu însă mult și simți că nu mai poate trage aer pe nări. Deschise gura
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
bine că dacă cei mai mari decât el ar apuca să-l găsească vinovat, nici zeii nu l-ar mai putea dezvinovăți. - Puteam eu să bănuiesc că este prea puțin un soldat înarmat la opt robi înlănțuiți și două muieri? murmură sutașul mai mult pentru sine, crezând că nu e auzit de celălalt. Dar și fața îl trădă. Simțind la rândul său că nu e singurul care se teme, slujbașul regesc răscoli frica sutașului: - Și dacă ai să fii întrebat de ce
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
minți. Un sclav fugit nu mai poate fi un ucis care este încă viu; trebuie ucis până la capăt, nu cu lancea, nici cu sabia. S-a încumetat să calce pământul Piscului Sfânt. Știi care-i legea! Auta îl privi îngrozit, murmurînd: - Rugul, stăpâne... - Cum îl cheamă? - Mpunzi, stăpâne... - abia putu rosti Auta. Bătrânul lovi globul de argint. Veni un slujitor, îngenunchind. Auta stătea mut, în picioare. Bătrânul își măsură sclavul cu privirea o clipă, apoi îi porunci slujitorului intrat: - Este afară
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mișcare. Soldații priveau cu mirare la butoiul mare și ciudat dintre tufani și la cei trei străini îmbrăcați cu haine argintii. - Dacă ar fi avut coifurile lor rotunde cu săgeată în creștet, poate că i-ar fi speriat pe soldați! murmură Auta. Cârmaciul veni lângă el și-i spuse ceva. Apoi Auta îl chemă pe Iahuben și-i tălmăci pe șoptite. Sutașul înțelese. Se înțepeni în fața soldaților și vorbi răstit: - Bine! Acest sclav se va duce în Marele Oraș să aducă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Agbongbotile se apropie smerit de Auta. Pielea obrajilor lui, zbârcită și neagră, era jilavă de lacrimi. Cu mâinile obosite apuca aerul, nehotărât și sfios, până când Auta înțelese și îl îmbrățișă. Atunci bătrânul nu se mai sfii să plângă în voie. Murmură: - Nu știu, Auta, dacă ești zeu sau om... Și nemaiputând rosti nimic altceva, căzu cu fața la pământ și-i cuprinse fostului sclav genunchii în brațe. CAPITOLUL XXI După ce s-a mai dus o dată să aducă și armele rămase pe câmp, păzite
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
știa. Soarta răscoalei amenințate îi ridică un nod în gât și i se păru că aerul se împuținase. Într-un târziu, Hor îl întrebă pe cîrmaci: - Poți s-o nimicești în aer, înainte de a ajunge la muntele acela primejdios? - Nu! murmură cârmaciul cu glas sugrumat. Nu m-am pregătit pentru asta... nu m-am gândit. Auta simțea marea primejdie, fără s-o cunoască. Întrebă cu glas stins: - Și ce va fi acum? Hor nu-i răspunse. Umblă la o altă oglindă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
le poți fi într-adevăr de folos oamenilor voștri. Dar numai dacă rămâi viu. Moartea nu folosește niciodată nimănui. Nefert se agăță de umărul lui Auta. Bărbatul o privi, îndoit. Stătea în cumpănă. Apoi porni cu pași rari spre luntre, murmurînd: - Totuși uneori folosește. Voi n-aveți de unde să știți. Când se așezară în jilțuri și începură să-și încheie curelele, Auta își întrebă iubita: - Nici nu mi-ai spus, Nefert, dacă nu ți-e frică să vii sus. Nefert îl
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
luat pe toate ale noastre, dar vor mai fi rămas... - Cu soldați? se răsti bătrânul. - Nu cred, slăvite... - Prin urmare robi! spuse Marele Preot cu mânie. Am crescut un șarpe la sân... el i-a învățat. Preoții ridicară ochii. Unul murmură: - Auta... - Nu e Auta cu ei, răspunse bătrânul. Acum se descurcă și fără el. Auta e în cer, a plecat cu străinii... și cu Nefert. - Cum, slăvite? Cu care Nefert? rosti cu voce ușor tremurată preotul Zeului Apelor. - Cu fiica
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
istorisi încercarea lui Auta de a tăia din lemn păsări sau elefanți, ca să poată avea marfă de schimb în piețele din Ta Kemet. - Altădată făceam zei din lut, numai că zeii nu trebuia să semene!... Nu sunt bun de nimic! murmură Auta. În timp ce își prindeau toți patru curelele scaunelor în jurul trupului, cârmaciul zise aspru, fără măcar să zâmbească, lucru atât de rar la dînsul: - Nici acum nu-ți dai seama cât de folositor ne ești nouă și cât de folositor ai fost
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
atlanților, cu toți preoții și toți câți au scăpat de potop, l-au... el e stăpân în Casa Mare. - Dar cel vechi? întrebă Auta. - A murit pe drum! șopti repede Mai-Baka. - Au venit toți atlanții aici? întrebă Nefert. - Nu, zeiță! murmură robul. Nici două mii de corăbii. Ceilalți sunt în pântecele peștilor. - Tu ai venit cu corăbiile? Erai lângă peșteri... rosti Auta. Mai-Baka îl întrerupse din nou, iarăși uitîndu-se cu grijă în jur: - Aici începe povestea mea. - Am bănuit ceva, zise Auta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
castaniu, buclat, fața ovală cu trăsături regulate. Era foarte palid și din când în când își deschidea ochii căprui. Ea îi așeză o buclă rebelă căzută pe frunte, acoperindu- i pleoapa ochiului drept. În mila ce o cuprinse față de el, murmură în gând o rugăciune, implorând bunătatea lui Dumnezeu pentru a veghea asupra lui. „e atât de tânăr!” își zise, uitând pentru moment că are 24 de ani, adică aceeași vârstă cu ea. În capul ei începu să se îgrămădească o
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
toată după-amiaza se risipi complet. Acum și-o putea explica. Conducea liniștită pe șoseaua aproape liberă spre casă, în fața ochilor i-apărea mereu chipul palid al tânărului, care i se întipări în minte. „E frumos ca un înger” gândi ea, murmurând din nou o rugăciune. Avea un sentiment care i se părea ciudat, ceva o legase de el. I se păru frumos, dar sub nici o formă nu-și dorea să se îndrăgostească cumva, avea ea destule probleme. Începuse s-o mustre
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
mereu flutura un zâmbet ironic. Privindu-l pe Radu al cărui chip avea o strălucire palidă aureoalată de părul lui castaniu, buclat, făcându-l să pară un călător aparținând unei alte lumi. Ochii i se umezesc Angelei și printe lacrimi murmură: ”Radu... Radu”. Atunci mândria lui de adult se topi și lacrimile îi umplură ochii și începură să-i curgă pe obraji. Radu nu mai plânsese până atunci în fața nimănui, decât în fața tatălui său, având grijă să-și ascundă lacrimile de
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
în legătură cu părinții lui, știind că tatăl lui pentru a-l proteja îi ascunde multe din suferințele lor. Acum regretă că a primit să lucreze la o distanță destul de mare de ei, el fiind singurul lor sprijin. Cu ochii în lacrimi murmură o rugăciune pentru părinții lui. Nu se poate ierta de greșeala pe care a săvârșit-o, acum când trebuia să fie lucid. Angela intră zâmbind. -Luni veți fi externat, domnule inginer. -Astăzi e vineri, nu e prea rău, zice Radu
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
fesul maro, iar pantofii... și atunci se înroși tot. -Am înțeles, Radu. îți aduc tot ce mi-ai cerut, ea înțelese că el nu mai avea alți pantofi și nici bani suficienți pentru a-și cumpăra alții. îți mulțumesc, Angela, murmură el cu glasul aproape stins. -Nu-nțeleg de ce ai băut în L.? -Am venit cu Andrei din câmp și el fiind de acolo a insistat să rămân cu el la birt. -Bun prieten ai, ce să-ți spun! îi răspunse, privind
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
pe care-l luase de pe bordul mașinii. După ce-i dăduse batista Ramonei, se șterse pe față cu el, apoi îl băgase din neatenție în buzunarul hainei. Acum și el, ca și Ramona îl așeză pe pernă, deși era mototolit și murmură șoptit: Ce vis frumos!". între ei deja se sudase o legătură de afecțiune și emoțională în același timp. Amândoi se purtau în gând, unul pe celălalt, neștiind ce să creadă, deoarece încă nu se cunoșteau îndeajuns. Acum când Ramona știa
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
om care trăia în mijlocul naturii, dealtmiteri profesia lui îl arunca în brațele ei. Intrat în casă, unde într-adevăr plutea acea atmosferă și vrajă specifică marii sărbători, cu un zâmbet naiv, el strânse mâna lui Andrei și a tatălui său, murmurând un ”la mulți ani” aproape șoptit,apoi rămase în picioare, simțindu-se puțin încurcat. Andrei, care părea destul de vesel îi spuse: -Pe la noi se colindă, Radu! pentru că el nu colindase înainte de a intra în casă. înainte ca Radu să
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]