5,469 matches
-
sacrului; * numinosul. Bibliografie Mihai Eminescu Autor Lucrare Indice de noțiuni teoretice * * * (2014) Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieți spusă de contemporani, Selecție, note, cronologie și prefață de Cătălin CIOABĂ, București: Humanitas, Colecția "Convorbiri Corespondență Portrete". o cunoașterea limbii germane; o odaia lui Eminescu. AL-GEORGE Sergiu (1981) Arhaic și universal: India în conștiința culturală românească. Brâncuși, Eliade, Blaga, Eminescu, București: Editura Eminescu. o intertextul indian în opera lui Mihai Eminescu. BHOSE Amita (2009) Maree indiană. Interferențe culturale indo-române, București: Editura Cununi de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
detașării eului de lume, acestea permit reactualizarea unor lumi proprii, pierdute de mult sau inexistente, dar pe care autorul le readuce în prim-plan. Reconstituirea acestor lumi se face cu ajutorul timpului viitorului, timp care îi succede visului: Va ninge-n odaie tăcut,/ Cu fulgi enormi/ Cu suflet de păpădie,/ Căzând atât de încet/ Încât între tavan și podea/ Au nevoie de o veșnicie/ (...) vor scoate/ Un fel de râs cârâit/ Arătând cu aripa/ Cum tălpile mele/ Nu lasă urme-n zăpadă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
periodice sau/și ale conferințelor radio), este însuflețit de narațiuni sfătoase ori pledoarii cu adresă socială. Iată câteva exemple: "Bucatele, odată vârâte în noi, se mistuie și se prefac în căldură mocnită, așa cum ard lemnele într-o sobă, ca să încălzească odaia. Nu e o minciună dacă am zice că noi purtăm soba înăuntru nostru. Dar hrana nu slujește numai la încălzirea noastră, ci și la putere. Cu hrană muncim și trudim. Hrana seamănă cu cărbunii cari ard în pântecele locomotivei care
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
sămânța, înainte de a se pune spre păstrare sau a se întrebuința, să se desfacă și să se scoată din cucuruzi. Scoaterea seminței din cucuruzi urmează mai bine prin căldura soarelui, în lunile april, mai și iunie; dar și într-o odaie bine încălzită lesne <i>ese sămânța cea bună; căci acea ce rămâne în cucuruzi nu este bună. Însă, pentru acest sfârșit, cucuruzii să nu să usuce pre mult, fiind că atunce sămânța ar pierde a sa putere de încolțit. Sămânța
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
La informarea unei asemenea școale, să cuvine a avea, mai întâi, un local încăpători și bine împărțit pentru așezarea deosebitelor fabrici. Pe lângă casele de fabrici și trebuincioasele șuri pentru cărbuni, lemne și camara pentru instrumente, mai sînt de nevoie și odăi pentru lăcuința tuturor lucrătorilor și a slugilor. Fiind că facerea din nou a unei asemenea școale, cu toate zidirile lăturalnice trebuitoare nu numai <că> ar cere un însemnător capital, dar încă și îndelungată vreme, apoi mai potrivit ar fi a
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
să face cu vremea și alte zidiri ce ar mai cere trebuința. Pân în două sau, cel mult, trii luni, s-ar putè preface acele case și întocmi pentru atelii; asemene, tot în această vreme, s-ar putea găti și odăile trebuitoare pentru lăcuința lucrătorilor întrebuințați și a să porni învățătura. Iar stoleria, strungăria și cizmăria, s-ar putea porni mai înainte, adică până în patru săptămâni. Fiind că pentru cumpărarea și pregătirea uneltelor trebuitoare se cere o mai îndelungată vreme, cel
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
cu paiete pe care le ținea în geamantan crezând că voi ajunge femeie de ambasador pe degetul mare de la mâna stângă îmi puneam mereu zurgălăi scoteam limba-n oglindă și-mi ziceam că-s circăreasă tatăl meu intra atunci în odaie și-mi spunea să fiu cuminte dar eu mereu scuturam din codițe și aduceam brotaci în casă pe care îi creșteam în cada cu rufe la muiat stricam ceasurile scoțându-le șuruburile și jucam miezul nopții a venit omul negru
Poezie by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/8489_a_9814]
-
Emil Brumaru Te dezvinovățești mereu, orice Îți pare că-i păcat și că-i greșeală. Ascunsă-n pat, sub plăpumi, trebuie Să nu te vadă caldă-n pielea goală Nici lucrurile din odaia sfîntă, Unde-un dulap se-nalță cît castelul Și în oglinzi se iau suav la trîntă Făpura ta reală cu tot felul De dulci rasfrîngeri care-mi înfierbîntă Viața de zi cu zi, altfel nătîngă. Te-ndemn să nu te
Te dezvinovățești mereu, orice... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8551_a_9876]
-
pentru casa lui nevoiașă. Care se găsea puțin mai departe, la capătul unei uliți desfundate. Merseră tăcuți pîn-acolo. Zidurile se arătau roșii sub lună. Poarta pe care intrară era ultima și părea că dă-n cîmp. Dar ajunseră într-o odaie întunecoasă. La lumina lumînării, groparul pregăti cina. Un terci picant, cu bucăți de carne prin el. Îl răsturnă cu grijă în farfuriile de metal. Oaspetele îl încercă, și gustul i se păru minunat. Poate de-aceea începu să-i povestească
O pasăre pe sîrmă -fragmente- by Ioana Nicolaie () [Corola-journal/Imaginative/8146_a_9471]
-
Emil Brumaru Las-o să-ți umple iar odaia De unde chemi, trist și umil, Îngeri cu-aripile-n văpaia Sincerității... Și află-ți rostu-n lucruri mici, În amănuntele ascunse, Din care, proaspăt, își ridici Viața de-atunci... Nu-ți alunga fluturii, roua, Lumina albă de pe ziduri De cărămizi, ci-ncet în
Dă-i zilei suflet de copil... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8749_a_10074]
-
ceasului din grădină soarele e mai tăcut decît un prieten uneori simt că trăiesc mai multe zile dintr-odată 11 Azi dimineață în timp ce-mi beam ceaiul a izbucnit furtuna un geam s-a spart aer rece a umplut odaia m-am simțit copil mi-am amintit țipătul mamei toată apa din găleată mi-am turnat-o pe față 12 Undeva în vale e un schit uneori aduse de vînt sunete de clopot răzbat pînă aici și-mi închipui că
Cinci sute de trepte și marea by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Imaginative/8696_a_10021]
-
am avut o iubită pe care am părăsit-o sau care m-a părăsit însemn zilele cu sunete de clopot într-un răboj 13 Nu știu dacă zilele sunt ale mele fulgii de nea au dereglat ceasul solar stau în odaie și privesc pietrele troienite ce-au devenit pietre oarecare pe-o potecă de munte 14 Pe crengile de pin neaua arată cît de svelte sunt o cioară vine la geamul meu îi dau cîteva fărîme din turta de orez coaptă
Cinci sute de trepte și marea by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Imaginative/8696_a_10021]
-
Venise vremea să mă nasc. POEM DE SFÂRȘIT Un scaun, o masă, un vis, o tăcere, o hemoragie de suflet, un rând pe crucea din cimitir. Atât va rămâne după ce voi trăi moartea, În vreme ce ea, va sta În colivia din odaie, cu ochelarii pe nas, rânjind absent la fiece vers, legănat de ciutura spartă a fântânii crescute Înlăuntrul ierbii din mine.
CONFESIUNI - (din volumul În curs de apariție „ÎN VESTIARUL INIMII). In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by George Baciu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1444]
-
de lectorul ros de curiozitate morbidă (10 septembrie): "Eram sigur că n-a putut să scape și l-am încuiat singur, complet singur în cameră. Ce fericire! Îl întemnițasem! Am coborât alergând; am luat din salon, care se află sub odaia mea, cele două lămpi, am vărsat tot gazul pe covor, pe mobilă, pretutindeni. Am dat foc după ce am închis marea ușă de la intrare, încuind de două ori". Eroul contemplă orgia piromană cu voluptatea unui Nero, iar tonul nu este vidat
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
însă totul se descompune în cerul limpede al stării de veghe, redobândite în pragraful următor, după deja familiarul spațiu gol de pe pagina scrisă: "Ars, sării în picioare și mă frecai la ochi... Eram eu... dar eu întreg și teafăr în odaia mea [...]". Spaima hipnică îl determină pe erou să-și amâne călătoria pentru dimineața următoare, în vreme ce slujitorul, cu orgoliul satisfăcut, se oferă să-i frece stăpânului harnașamentul cu usturoi, ca mijloc defensiv împotriva duhurilor necurate. După cum se poate observa, prozatorul român
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
pildă, coșmarul începe la mijlocul nopții el mă situează cu exactitudine în felul acela de întuneric și de tăcere care domnește la acea oră. Văd în vis și simt poziția în care mă aflu, știu în care pat și în care odaie dorm, visul meu se mulează ca o piele subțire și fină peste poziția mea adevărată și peste somnul meu din acea clipă. În această privință s-ar putea spune că sunt treaz: sunt treaz, dar dorm și visez veghea mea
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
e teamă că somnul mă va scufunda prea adânc, de unde nu voi putea reveni niciodată, implor ca să mă ajute cineva [...]". Trezirea reprezintă o pseudo-revenire la realitate, aceasta fiind însă imbricată între felii indistincte de orori onirice: "Mă găsesc deodată în odaia mea adevărată care e identică odăii din vis, în poziția în care mă visam, la ora când bănuiam în coșmar că mă zbat". Irealitatea din vis este consubstanțială cu realitatea obiectivă: "Mă zbat acum în realitate, țip, implor să fiu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
scufunda prea adânc, de unde nu voi putea reveni niciodată, implor ca să mă ajute cineva [...]". Trezirea reprezintă o pseudo-revenire la realitate, aceasta fiind însă imbricată între felii indistincte de orori onirice: "Mă găsesc deodată în odaia mea adevărată care e identică odăii din vis, în poziția în care mă visam, la ora când bănuiam în coșmar că mă zbat". Irealitatea din vis este consubstanțială cu realitatea obiectivă: "Mă zbat acum în realitate, țip, implor să fiu trezit în altă viață, în viața
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
propozițiile se rostogolesc implacabil, întocmai destinului eroului. Rămas în prostrație, Stavrache își petrece restul nopții împărțit între confortul spiritual al religiei (mai puțin eficient) și cel fizic al alcoolului (vulgar, dar eficace): "Până la ziuă, d. Stavrache s-a plimbat pân odaie de colo până colo; s-a-nchinat întruna rugându-se fierbinte pentru odihna sufletului răposaților și a băut mereu rachiu bun, ca să-și îndepărteze gândurile negre". La o oarecare distanță în timp, experiența cu aparență supranaturală se repetă. Privind parada militară a
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
aici se va consuma întregul incident terifiant. Tonul expunerii redevine balzacian (atenție la ultima propoziție, transcrisă emfatic de mine, care reifică spațiul terorii subsecvente): "Un birou mare de stejar, cu două fotolii de piele neagră față-n față, ocupa mijlocul odăii. Lângă peretele opus ușii, era un divan îmbrăcat în pluș albastru închis. În dreapta, se afla un dulap enorm, de stejar și el, înnegrit de vechime, cu două uși sculptate ca niște uși de biserică (subl. mea)". În solitudinea încăperii, Costache
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
a ieșit încă din cameră. Subit, bătrâna realizează cu îngrijorare că, în seara precedentă, îl lăsase pe Brumă în compania lui Păun. Mătușa Natalia decide că trebuie să intre cu forța și, cu ajutorul grădinarului, sparg ușa din fundul coridorului: " În odaia de culcare, patul era neatins. Intrară în birou. Trupul lui Păun rostogolit peste trupul lui Brumă rămăsese cu capul pe umărul acestuia, cu o mână întinsă ca pentru o îmbrățișare. Brumă zăcea pe spate, cu ochii umflați de o nemărginită
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
piele, cu ochi sticloși de huhurez și cu tot scheletul împuținat". Se dovedește, în cele din urmă, că slugile, ale căror bune intenții efasează impresia inițială de repulsie extremă, vor numai să-l determine pe intrus să nu doarmă în odăile bântuite de spectrul Arankăi, al cărei portret hipnotizează orice privire. Atras de o chemare misterioasă către smârcurile fetide, eroul îl reîntâlnește afară pe hirsutul Gușat, figură împrumutată din imaginarul gotic apusean: acesta "se apropie ocolit cu râsul oribil, care-i
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
luciul imobil, de râme, de viermi, de larve, aceleași ciuperci obscene care se fărâmau fragile la cea mai mică atingere". Surescitarea protagonistului crește odată cu amurgul; înfricoșat de perspectiva unei nopții petrecute în mlaștină, acesta se grăbește să se întoarcă în odaia sa, ce pare, prin comparație cu mediul ostil de afară, o oază de securitate. Aici, încălzit de subtilul vin de Tokay lăsat de slugi pe birou, eroul descoperă că portretul Arankăi îi surâde, misterios-giocondic, de pe murii înalți. Ca într-un
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
incursiune a Christinei în dormitorul lui Egor; prezența moartei este identificabilă grație amprentei olfactive indelebile: "O putea vedea întreagă pe Christina și nici o tresărire a feței sale de ceară nu-i scăpa. Mirosul de violete se răspândise acum în toată odaia". Scena erotică subsecventă, de voyeurism consumat în penumbră, nu este lipsită de concupiscență otrăvită: Christina "[s]e ridică în picioare și-și desprinse gulerul de mătase. Gâtul îi apăru strălucitor de alb, catifelat, fraged. Bustul ei se contura acum involt
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
foșneau veșmintele înnegrite [...] și își holbau orbitele goale, pline de viermi, unii la alții". Armata de revenants invadează, într-un contrapunct canibalistic al erotismului celor vii, satul Badislavilor și-i atacă pe locuitorii săi: "Strigoii năvăleau în tinde, apoi în odăi, unde, sub ochii femeilor ce credeau că visează, smulgeau pruncii-nfășați din leagăne și rupeau cu poftă din carnea lor fragedă, mânjind podeaua de lut cu un sânge subțire". Nu trece mult timp până ce sătenii înșiși sunt contaminați de febra
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]