5,154 matches
-
cu totul semnificativ. "Ca"-timpul are deja sens ontic, dacă ținem seama de faptul că "ceva" este constituit fie ca "lucru", fie ca înțelegere-prealabilă la nivelul privirii-prealabile ("stare de lucruri"), fie ca spunere despre aceasta; de asemenea, are un sens ontologic, de vreme ce ține de intenționalitatea factică a Dasein-ului. În plus, dacă admitem că toată această mișcare de constituire a enunțului (și a înțelegerii și explicitării) înseamnă cum susține, de altfel, Heidegger și trecere, în privința "obiectului" care umple locul-de-deschidere al Dasein-ului, de la
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dacă admitem că toată această mișcare de constituire a enunțului (și a înțelegerii și explicitării) înseamnă cum susține, de altfel, Heidegger și trecere, în privința "obiectului" care umple locul-de-deschidere al Dasein-ului, de la ființarea-la- îndemână la ființarea-simplu-prezentă, atunci sensurile acestea ontic și ontologic nu pot fi prezente altfel decât prin timporizarea fiecărei modalități de ființare, dintre cele două, una care, cumva, operează în ambele ordini de ființări. "Ca" nu ar putea avea funcțiile cu care este investit, în primul rând nu ar fi
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cel care a formulat și girat succesul istoric al acestui înțeles deformat al adevărului, fiindcă nu se află în textele sale nici o dovadă pentru acest punct de vedere. Toate acestea sunt "evaluări", interpretări ale unor fapte din perspectiva "logicii" adevărului. Ontologic, adevărul este, potrivit analiticii existențiale, însăși starea de descoperire a ființării, care aparține stării de deschidere a Dasein-ului. Așa încât, nu este cu putință un adevăr dincolo de însăși starea de deschidere a acestuia. Enunțul, care "prinde" un adevăr, este întemeiat, de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adevăr, este întemeiat, de fapt, în adevăr, iar nu invers. Faptul că adevărul se arată pe sine prin enunț nu reprezintă, așadar, o probă pentru condiționarea lui enunțiativă (apofantică). Dacă are, totuși, o condiționare, atunci aceasta nu poate fi decât ontologică și circulară: ontologică, fiindcă doar ființa îl constituie; circulară, fiindcă el însuși constituie ființa. Ființa și adevărul 'sunt' deopotrivă de originare."193 Înțelegem că adevărul enunțului nu reprezintă orice constituire pe linia adevărului. Nici enunțul și nici adevărul acestuia nu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de fapt, în adevăr, iar nu invers. Faptul că adevărul se arată pe sine prin enunț nu reprezintă, așadar, o probă pentru condiționarea lui enunțiativă (apofantică). Dacă are, totuși, o condiționare, atunci aceasta nu poate fi decât ontologică și circulară: ontologică, fiindcă doar ființa îl constituie; circulară, fiindcă el însuși constituie ființa. Ființa și adevărul 'sunt' deopotrivă de originare."193 Înțelegem că adevărul enunțului nu reprezintă orice constituire pe linia adevărului. Nici enunțul și nici adevărul acestuia nu reprezintă fenomene originare
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
istoric) în dialectică transcendentală, dar în acest fel, aceasta din urmă, paradoxal, devine o "critică" (adică a "filosofie", care are limite clare, căci ea nu poate fi decât o "disciplină" a rațiunii pure). Heidegger, de asemenea, construiește, pe temeiul diferenței ontologice, relevantă într-o analitică existențială a Dasein-ului, modelul unei reconstrucții a umanului numit de autorul însuși "ontologie fundamentală". Este suficient însă acest simplu raționament, chiar însoțit de observațiile de mai sus, pentru a înțelege funcția constitutivă a analiticii și dialecticii
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
parte, folosirea "dialecticii" (discurs plin de capcane logice) de către sofiști într-un mod "non-regulativ", prin raportare la scenariile ei propriu-zis filosofice, adică zenoniene, iar mai târziu, socratice și platoniciene. Propriu-zis regulativ (adică după regulile "gândirii ființei"), două sunt instanțele constituite ontologic: ființa însăși, ca "obiect" adecvat gândirii, poate chiar ca singurul ei obiect propriu, și ne-ființa, ca "obiect" lăsat la o parte ca nesemnificativ, pus într-o astfel de condiție de "gândirea ființei" tocmai pentru că ea, ca o gândire ce
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tocmai pentru că ea, ca o gândire ce gândește ceea-ce-este, s-a "săltat" pentru a atinge acest obiect, anterior exersându-se cu altceva: desigur, nu cu ființa, ci cu opusul ei, ne-ființa; este constituit ca atare din punct de vedere ontologic, adică este acreditat filosofic, ceea-ce-este și gândul despre acesta, iar nu ceea-ce-nu-este. Cu toate acestea, ne-ființa este ea însăși constituită ontologic, dar numai într-un sens negativ așadar, și corelativ ca opus al obiectului ca atare al cunoașterii, anume
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
desigur, nu cu ființa, ci cu opusul ei, ne-ființa; este constituit ca atare din punct de vedere ontologic, adică este acreditat filosofic, ceea-ce-este și gândul despre acesta, iar nu ceea-ce-nu-este. Cu toate acestea, ne-ființa este ea însăși constituită ontologic, dar numai într-un sens negativ așadar, și corelativ ca opus al obiectului ca atare al cunoașterii, anume ființa.195 Așadar, ontologia este ipostaza originară a discursului de tip filosofic; dar nu este și modelul logic prin care ea se
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ideal adevărul nu poate căpăta întruchipare în ipostaza desăvârșită a dictaturii judicativului, ideologia; într-un fel, nici în logică, filosofie sau știință. Nu este de găsit în logică, fiindcă aceasta îl concentrează în semnificații strict cognitive, anulându-i astfel aspectul ontologic, nici în știință, unde este înlocuit cu exactitatea, nici în ideologie, unde ideea de adevăr este înlocuită cu ideea de "putere legitimă" a unei părți dintr-un întreg; dar nici în filosofie, în măsura în care valabilitatea oricărui gând și a oricărei reconstrucții
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
întâi, în ordinea constituirii: dar ce ar putea "gândi" cel dintâi a, acum? Dacă cel de-al doilea a ar fi dat, așadar ar fi înaintea celui dintâi a (în ordinea constituirii), atunci acesta ar fi implicat deja angajamente strict ontologice, privind ființarea a ceva (ființarea sa). Neîndoielnic, aici avem deja structura judicativă originară S P; care traduce strict formal gândirea-care-se-gândește-pe-sine. Aristotel a consacrat această interpretare formală. Dar el aparține, totuși, unei tradiții prin problemele acreditate după comiterea acestei "opțiuni": problema
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cunoașterii veritabile etc. Toate acestea se află și la Platon. Dar la acesta, ideea unei gândiri care se gândește pe sine, ușor de recunoscut printre alte gânduri ale filosofului, nu primise o interpretare formală, cât mai degrabă era reconstituită "material", ontologic, prin reactivarea cuplului categorial ființă neființă (ambii termeni din urmă fiind socotiți "calitativ", luați în diferența lor contradictorie, totuși activați prin mișcarea fiecăruia de la un termen la altul al "gândirii care se gândește pe sine", așa cum îi găsim și la
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
are mai degrabă rolul de copulă, iar timpul condiționează finalmente adevărul (sau falsitatea) judecății, contribuind și la schimbarea statutului lui "este": din simplă copulă, acesta devine element al structurii alethice, ceea ce înseamnă, cum vom vedea, că el capătă un sens ontologic (semnalat, cum știm, și chiar privilegiat, de către Heidegger). Însăși legătura dintre S și P, privită în sensul ei formal, este dependentă de verb și de timp. Pentru a o releva în dependența sa (unilaterală, totuși) față de verb, Heidegger vorbește chiar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
din urmă (eu gândesc) este vorba despre mult mai mult decât în cazul lui "eu leg", luat în înțeles heideggerian, fiindcă și acest "formal" din urmă este dependent de apercepția originară "eu gândesc". Faptul însă este semnificativ pentru posibila dimensionare ontologică a judecății. Ar fi de observat însă și dizolvarea, de către Heidegger, a unui element al aspectului alethic (verbul) în normativitatea formală a structurii originare judicative, semn că încă nu este operabilă, la nivelul unei fenomenologii a judicativului, diferența dintre cele
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca atare, în "sinteza" elementelor pe care aceasta le cuprinde, însăși "lumea" sa, care este lumea cunoașterii, mai întâi, "lumea logică", fenomenologic vorbind), dar și a fiecărui element al acesteia; dar epoché nu rămâne singură: este însoțită de reconfigurarea sensurilor ontologice ale fiecărui element în însăși unitatea dictaturii judicativului și, în final, a sensurilor acesteia, ca unitate, ca "lume". Pe această cale, căpătăm doar certitudinea că dictatura judicativului prin judecată, ca operație constitutivă este o "putere" care gospodărește "fapte" omenești fundamentale
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceva are deja o închidere (ce se deschide) obiectuală, fiindcă interpretarea sa a trecut în act judecata însăși: tocmai structura sa, luată inițial ca un "obiect formal" de natura lui S P, devine operațională. (Toate aceste sensuri, traduse în registru ontologic, conduc către ceva ce se apropie de ceea ce Noica numea, după proiectul său al unei "Logici a lui Hermes", generalul care nu s-a întrupat într-un individual, dar care a devenit atractiv pentru determinațiile acestuia.) Totodată apare aici un
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sens numai în unitatea acesteia, acolo unde, datorită raportului temporal dintre ei, devin ceva, nefiind, în ultimă instanță, decât funcțiuni logice. Faptul de a fi posibil și statutul de variabilă se desăvârșesc, temporal, prin preluarea unui sens propriu-zis obiectual, chiar ontologic. A fi funcțiune logică înseamnă, întâi, a fi "ceva"; apoi a fi la îndemâna unui "judecător", care ia termenii în cauză și îi utilizează după "natura" lor de variabilă și după dispoziția lor către interpretare (către primirea unei "valori"): îi leagă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
păstrează pe acesta deschisă către "lucruri". Dar logos-ul ca preexistență este vestit și păstrat în "ascundere" în chiar orizontul judecății doar de timp; acesta din urmă, unit fiind cu verbul, îi dă acestuia ceea ce potențialul său reclamă: un sens ontologic ("existențial"), lărgind astfel "valoarea instrumentală" a lui "este", care, acum, nu mai reprezintă o simplă copulă (între S și P ce trebuie "legați"), însăși judecata căpătând preeminență operațională, constitutivă, care va avea drept urmare dacă nu cumva a avut deja constituirea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
opus sensului în care operează timpul, de obicei: cel de timporizare. Iese subiectul și din condiția de ființare (păstrând, totuși, poziția obiectuală redusă la simpla sa funcțiune judicativă)? Dacă nu, cum reușește să-și păstreze un anumit statut, pe acesta ontologic, și ce anume pierde din ceea ce a avut inițial, în momentul instituirii sale ca termen (element) al judecății, după operația de atemporalizare la care este supus? Deocamdată să consemnăm "mișcarea" judecății înseși, faptul că ea își continuă prin atemporalizarea subiectului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiectual: S, ca ființare, capătă determinații suplimentare prin subordonarea sensului funcțional al subiectului: acesta devine substrat, ajunge să fie ceva mai bine determinat decât fusese anterior; devine substrat pentru ceea ce va indica predicatul judecății. Intensificarea determinațiilor subiectului în sens exclusiv ontologic reprezintă "fenomenul" survenit în urmarea atemporalizării subiectului judecății (subiectului logic). Acesta, așadar, va fi gândit de aici încolo ca reprezentând un substrat pentru fel de fel de însușiri (determinații) indicate prin predicat; desigur, toate acestea sunt cu putință numai înlăuntrul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
iar P se raportează, predicativ, în același mod al alăturării, sau legării, cum spune Aristotel, însă amândoi termenii sunt, în primă instanță, disponibili pentru a primi "valori"), pentru P va fi intensificat statutul funcțional, așa încât este necesară și o compensare "ontologică", așadar o compensare obiectuală în structura operaținală a judecății; desigur, va fi necesară, în consecință, și o intensificare propriu-zis funcțională în judecată. Dar ea nu va fi suportată de subiect, ci de predicat. Ce se întâmplă cu predicatul în interiorul judecății
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
să fie el însuși ceva, pentru a putea fi apoi ființare determinată ca subiect? Nu trebuie să aibă propria sa ființare? Dar dacă el ar fi ceva, în-ființat fiind de alt-ceva, nu ar fi el, de fapt, blocat "existențial", ființial, ontologic? Și, până la urmă, nu cumva doar dispoziția noastră către conceptualizare (citește: judicativizare) ne creează o astfel de problemă a timpului și a relațiilor sale cu subiectul etc., dincolo de fireasca problemă a constituirii subiectului? Timpul judicativ este obiectiv, dar nu în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Ele au fost distribuite însă doar ființării, fiecare ființare fiind "timporizată" triadic (prin survenirea trecutului, prezentuire și survenirea viitorului); diferite de la una la alta pot fi doar accentele; în plus, timporizarea triadică a ființării a devenit un indiciu al "degradării ontologice" a acesteia, ființa și ființa ființării păstrând, fiecare, o rezervă de sine însuși, chiar dacă și în cazul lor putem vorbi despre "a fi ceva" datorită timpului; este vorba însă mai degrabă, pentru cele două, despre o atemporalizare. În fond, reflexivitatea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reprezentând însăși reflexivitatea timpului, faptul că acesta se raportează la sine însuși. Dar acest dincolo al timpului este conceput nu doar ca veșnicie; de fapt, pentru a fi astfel conceput, trebuie să intervină o instanță care, ființial, are un rang ontologic superior, cum se întâmplă la Augustin: este vorba despre divin. Acest dincolo al timpului apare și ca temporalitate, la Heidegger, dar și aici cu condiția intervenției unei "instanțe" care susține, de fapt, tot ceea ce poate avea relevanță pentru timp: Dasein-ul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în mod necesar) transcendentă, are valabilitate dincolo de judicativ; în interiorul orizontului judicativ, un asemenea fapt, cum este reflexivitatea timpului, fie este taxat drept "animism" (sau drept altă formă a "rătăcirii" minții omenești), fie este adusă în joc "ființarea" care are preeminență ontologică și care, datorită acestei poziții, își exercită puterea de a regla, prin propria reflexivitate și identitate cu timpul -, raportul cu sine al oricărui alt fapt sau fenomen. De asemenea, în termeni strict judicativi, reflexivitatea timpului poate fi luată ca dublă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]