4,141 matches
-
efortul de lectură e comparabil cu acela cerut de Beckett - tot la Minuit), pe Patrick Deville, dar foarte mulți scriitori tineri (În special minuitiștii) au devieri minimaliste (printre care romancierii cinematografiști ca Tanguy Viel sau Christian Gailly), ba chiar și Pascal Quignard. Minimaliștii bonomi pe care-i cunosc sînt trei Philippe Delerm, Christian Bobin și Eric Holder. Nici Daniel Pennac nu e departe de ei. Deși primii doi sînt mai cunoscuți, au atras atenția editurii Gallimard, Bobin a fost recent trradus
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
criticii să-ți ia toată mîna, amprentele și, puțin mai tîrziu, măsura mormîntului În care să toarne fundația vreunei școli estetice. Scriitorul francez trebuie să nici nu fi auzit de teorie, iar Martin Page a auzit doar de Descartes, Seneca, Pascal sau Baltasar Gracian sau de alți scriitori, clasici și ei (cu excepția Guy Debord). Scriitorului francez care este Martin Page i-a plăcut Însă foarte mult OuLiPo, chiar dacă n-o spune deschis, Îl iubește deshis pe Boris Vian și s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
apare Anna Gavalda). Scriitorul francez are puține marote. Dintre ele, cea mai pregantă rămîne societatea de consum. Cu excepția romanelor istorice (Pierre-Jean Rémy, Jean d’Ormesson, poate Jean-Christophe Rufin, laureat al premiului Goncourt În 2001), a romanelor memoriei (memorie culturală la Pascal Quignard, familală la Jean Rouaud, personală În cazul unor autoficțiuni), mai toate noile ficțiuni franceze au, În centru sau la margine, critica nocivității Sistemului. Pe cît de veche, pe atît de actuală rămîne revoluția franceză, asumată acum pe diverse registre
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
umane - interesate, mimetice, uneori disperate. Romanul francez contemporan este, În componenta lui realistă, platonician: el deplînge moartea realității urmată de domnia umbrelor, convocîndu-le În mod paradoxal pe ultimele pentru a acoperi lumina unui soare artificial: este ceea ce și-a propus Pascal Quignard În Umbrele rătăcitoare, premiul Goncourt al anului 2002. Euristica acestui platonism are drept pilon teoretic principal conceptul de alienare, Entfremdung: fie al lui Hegel, În cazul unor opere mai subtile (alienarea este aici o deposedare de sine ca viclenie
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
prozelitism ; nici violență, nici pasivitate ; nici realism minimalist nici naturalism maximalist ; puțin umor, puțină gravitate. Ajungeți la concluzia că e cam greu de triumfat aici, pe drumul ăsta - și că nu se știe dacă chiar duce undeva. VI. Literatura antimodernă. Pascal Quignard Fatalmente, am cuprins În paginile acestei cărți doar o parte a literaturii franceze care se scrie astăzi. N-am vorbit aproape deloc despre poezie, care se scrie din abudență și se publică la fel de fel de edituri, majoritatea obscure, fără
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
vorbește despre vîrsta de aur - sau mai degrabă despre crepusculul vîrstei de aur - a literaturii franceze, cea care situează literatura Într-un Dincolo al cunoașterii, spiritului și pulsiunii, voi Încheia acest volum cu un comentariu la Umbrele rătăcitoare ale lui Pascal Quignard, un scriitor francez din stirpea esteților - sau a antimodernilor : Pascal Quignard. . Despre scriitorul născut În 1948 se știu destule. Rezumatul biografiei de scriitor a lui Pascal Quignard se găsește Într-un articol anterior, scris după aflarea unora dintre cărțile
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de aur - a literaturii franceze, cea care situează literatura Într-un Dincolo al cunoașterii, spiritului și pulsiunii, voi Încheia acest volum cu un comentariu la Umbrele rătăcitoare ale lui Pascal Quignard, un scriitor francez din stirpea esteților - sau a antimodernilor : Pascal Quignard. . Despre scriitorul născut În 1948 se știu destule. Rezumatul biografiei de scriitor a lui Pascal Quignard se găsește Într-un articol anterior, scris după aflarea unora dintre cărțile premiate În Hexagon spre sfîrșitul anului trecut. N-am spus, atunci
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pulsiunii, voi Încheia acest volum cu un comentariu la Umbrele rătăcitoare ale lui Pascal Quignard, un scriitor francez din stirpea esteților - sau a antimodernilor : Pascal Quignard. . Despre scriitorul născut În 1948 se știu destule. Rezumatul biografiei de scriitor a lui Pascal Quignard se găsește Într-un articol anterior, scris după aflarea unora dintre cărțile premiate În Hexagon spre sfîrșitul anului trecut. N-am spus, atunci, că scriitorul este, din 1969, de la eseul despre Sacher-Masoch, Ființa bîlbîielii, contemporan cu cel al lui
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
apărut după 1990, unele au mai multe volume. Autorul se face cunoscut printr-un procedeu a ceea ce Îi repugnă mereu: mecanismele promoționale de piață. În 1991, binecunoscutul roman apărut la Gallimard Toate diminețile lumii este ecranizat. După film, numele lui Pascal Quignard Începe să conteze. Iată că, În 2002, pentru primul volum dintr-o trilogie, sau, după cum autorul mărturisea, dintr-un ciclu pe care-l va continua pînă la moarte, Pascal Quignard primește premiul Goncourt. Acum, se știe, premiul Goncourt este
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Gallimard Toate diminețile lumii este ecranizat. După film, numele lui Pascal Quignard Începe să conteze. Iată că, În 2002, pentru primul volum dintr-o trilogie, sau, după cum autorul mărturisea, dintr-un ciclu pe care-l va continua pînă la moarte, Pascal Quignard primește premiul Goncourt. Acum, se știe, premiul Goncourt este el Însuși un mecanism de reglare a pieții de roman francez. Uneori, el se decernează unui debutant, alteori vine să răsplătească, pe șest, o opera omnia, În ciuda vîrstei decente a
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
din cîteva puncte de vedere pro-europeană și antiamericană, cu mențiunea că, pentru Quignard, Europa Înseamnă premodernitatea, iar America, modernitatea. Astfel, afirmația „Umanitatea europeană este antiumană”, cu veleitate de reflecție asupra prezentului contemporan, nu este, În contextul cărții, antieuropeană. Europa lui Pascal Quignard slăbește o dată În 486, dar este Înjunghiată pe la spate abia În secolul XVII. Antiamericanismul lui Quignard este vindicativ În sens aristocratic: Clovis Își răzbună, prin uciderea lui Syagrius, strămoșii, iar regele Romei Îi blestemă progeniturile În vecii vecilor. Pascal
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Pascal Quignard slăbește o dată În 486, dar este Înjunghiată pe la spate abia În secolul XVII. Antiamericanismul lui Quignard este vindicativ În sens aristocratic: Clovis Își răzbună, prin uciderea lui Syagrius, strămoșii, iar regele Romei Îi blestemă progeniturile În vecii vecilor. Pascal Quignard este un European cu arma Americanului la gît. Ultimul are laserul În mînă, El contra-scoate din teacă literatura: ce potlatch! În primul rînd, cronologia. Cu grijă, excelentul romanist care este Pascal Quignard decupează un cronotop misterios, În umbră, arheologic
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
regele Romei Îi blestemă progeniturile În vecii vecilor. Pascal Quignard este un European cu arma Americanului la gît. Ultimul are laserul În mînă, El contra-scoate din teacă literatura: ce potlatch! În primul rînd, cronologia. Cu grijă, excelentul romanist care este Pascal Quignard decupează un cronotop misterios, În umbră, arheologic, al primelor secole creștine (În alte cărți el nu făcea altfel, de-a lungul excursiilor care Încep puțin Înainte de Hristos și se termină În Renaștere: de pildă, Albucius, alt fragmentarium despre viața
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Acolo unde Foucault Începe să sape spre Cuvintele și lucrurile, se oprește Quignard. Dacă totuși secolul XX este prezent În Umbrele rătăcitoare, aceasta se datorează explicitării unei atitudini aflate În filigranul oricărei legende relatate. O atitudine etică Îl desparte pe Pascal Quignard de tot ceea ce Înseamnă civilizația tehnică, dictatura drepturilor omului, filoperisabilitatea contemporană, tirania Unu-lui. Aici, scriitorul se Întîlnește cu spiritul aristocratic-libertin al unui Bataille, pe care-l citează cu Partea blestemată, al lui Deleuze sau al lui Barthes. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
1620, pe pămîntul Americii. Alături de meschine interdicții, alături, pe de altă parte, de Biblie, puritanii au impus sclavagismul, „eradicarea vieții interioare”, rasismul, pe senatorul McCarthy, „controlor public al gîndirii fiecăruia” și pe „magistratul texan Kenneth Starr, fiul lui Dumnezeu.” Pentru Pascal Quignard modernitatea, păcătoasă din atîtea motive și de păcate adevărate, Începe cu secolul XVIII, cu Luminile, cu Aufklärung. De-atunci, oamenii Își pierd memoria, Își pierd mințile, Își pierd, spun eu facînd aluzie la cineva, măsura. Dar nu pe pierderea
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
prizonier cîtăva vreme, apoi ucis. În secundele care preced contactul fatal dintre sabia lui Clovis și beregata sa, Syagrius, disperat, invocă zeii Întrebînd „Unde sînt umbrele?”: „Ubi sunt umbrae?” Unde sînt, altfel spus, zeii? Extincția vieții - sugerată iarăși limpede de Pascal Quignard Într-un pasaj precis unde sînt inventariate speciile de viețuitoare preconizate a dispărea În următoarea jumătate de secol - agonia, au Început nu, cum se crede, după „moartea lui Dumnezeu”, ci după cea a zeilor. Zeii Întrețineau un dulce hedonism
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de limpede servit nouă astăzi de democrație - iar demos, constată Quignard, este sinonim cu vulgus. Dincolo de pilde, de textura de cleștar, de sentențiozitate, de pete de cruzime, de refren, de nostalgie, de erudiție - calități nu la Îndemîna oricui - cred că Pascal Quignard se Înșală cînd crede că el este stăpînul literaturii din umbră. Polemica lui cu lumea pare aceea a unui anahoret, dar nu e. Pentru că autorul nu se sfiește să devină adesea explicit. Nu se ferește, uneori, de grandilocvență. E
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
fost bine remarcat la un moment dat de Grete Tartler. La răstimpuri, Quignard strecoară solemne definiții ale artei, ale literaturii, ale mîinii care scrie. Nimic nou, aici. Ultimul lucru care merită amintit În aceast text este și cel mai important. Pascal Quignard, fidel convingerii (exprimată În carte) că arta nu evoluează - ci, cum repetă Hugo Friedrich, este - nu aduce nimic veritabil nou În peisajul literaturii franceze. Nimic nou, dacă ne gîndim la filonul estetizant și la vitalismul sexualist pe care le
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cum repetă Hugo Friedrich, este - nu aduce nimic veritabil nou În peisajul literaturii franceze. Nimic nou, dacă ne gîndim la filonul estetizant și la vitalismul sexualist pe care le Îmbrățișează. După 11 septembrie 2001, după intervenția americană din Serbia, Însă, Pascal Quignard este unul dintre scriitorii care, printr-un afișat stoicism aristocratic, ca și prin pesimismul și eleganța oraculară profesate, ocupă un loc aparte În memoria cititorilor francezi. Mai mult, Pascal Quignard, deși fidel convingerii că cel mai mare blestem al
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
După 11 septembrie 2001, după intervenția americană din Serbia, Însă, Pascal Quignard este unul dintre scriitorii care, printr-un afișat stoicism aristocratic, ca și prin pesimismul și eleganța oraculară profesate, ocupă un loc aparte În memoria cititorilor francezi. Mai mult, Pascal Quignard, deși fidel convingerii că cel mai mare blestem al umanității este acela de a resimți permanent nevoia redempțiunii - așadar și pe aceea a unui Salvator - se așează totuși În pragul castelului Isoldei celei Albe, cu stiloul În mînă, oferindu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
mai mare blestem al umanității este acela de a resimți permanent nevoia redempțiunii - așadar și pe aceea a unui Salvator - se așează totuși În pragul castelului Isoldei celei Albe, cu stiloul În mînă, oferindu-i mîntuirea, adică un cal troian. Pascal Quignard se vede de fapt urmașul lui Albucius, autorul frazei citate În volumul omonim apărut În 1990 la editura POL: „Popillius este un exemplu pentru toți oamenii: Îi detestă mai ales pe cei cărora le datorează cel mai mult.” Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și reprezentativ. Romanele și ficțiunile lui, dintre care ultimul, Au secours pardon (cu acest titlu mucalit și inspirat: Ajutor, pardon!) a apărut pe piață În luna iunie, sînt imaginea de manual a ceea ce Înseamnă astăzi literatura În țara lui Villon, Pascal, Sade și Rimbaud. Literatura franceză de astăzi este industrializată și produce pentru marele public. Aventura editurii Minuit, care publica literatură de avangardă Într-o perioadă În care litera scrisă putea fi considerată ca purtînd o plusvaloare politică, În care fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
care-l disprețuiește, dar declară că nu vrea să iasă din el. Literatura franceză de astăzi este moștenitoarea unui stil la care nu poate renunța, dar pe care se vede obligată să Îl vulgarizeze. Pierre Michon, Jean Echenoz, Eric Chevillard, Pascal Quignard Își oferă luxul de a scrie unui cititor elitist, care ascultă muzică clasică, pasionat de istorie, nostalgic după expresia indirectă și reprezentarea sugerată; omul unei culturi inactuale. Or, aici se manifestă paradoxul care face ca instituția literară franceză să
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În special la culturile de bacterii. Putem remarca chiar din titlul inedit sugestia biologică, metafora germinativă - intenția autorului de a promova o literatură transgresivă, ale cărei cuvinte să pară rostite, deși sînt doar scrise, Într-un limbaj primar, neșlefuit, pre-gîndit. Pascal Quignard, Dernier royaume, I. Les Ombres errantes, Grasset, 2002, premiul Goncourt 2002.
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
celebră a președintelui dispărut. 127 God aici cu G mare. 128 Vezi Introducerea. 129 Vezi "Avance sur image" (anchetă despre imaginea Telecom), Raport CREDAP, 1990 de Anne Cauquelin și Lucien Sfez. 130 Pentru a ilustra acest al treilea moment, vezi Pascal Weil, Communication oblige, Ed. d'Organisation, 1990. 131 Această demonstrație este cea a lui Legendre, în întreaga sa operă. 132 Descartes, Traité de l'homme, Gallimard, coll. "La Pléiade". 133 Anne Cauquelin, "Concept pour un passage", în Quaderni, nr. 3
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]