4,088 matches
-
nu te duci tu să-i spui lui Hogan că vrem să vorbim cu el cam În juma’ de oră? — Ba da, sigur. Ce dracu’-l trimiți de-aicea? Stai aici, Jerry. Morgan și Steinfelt se uitară unul la altul. — Potolește-te, Jack, Îi spuse John. — Hai că eu mă duc să văd unde-i Hogan, spusei. — Bine, dacă așa vrei tu, spuse Jack. Da’ nu că-ți spune vreunu’ din gagii ăștia. Hai că mă duc. Hogan era-n sala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
dus de treaba aia, Billy. William Campbell Își Închise ochii. Începea să simtă o greață ușoară. Știa că senzația o să crească treptat, fără să aibă Însă parte de ușurarea care vine odată cu voma, asta până făcea ceva ca s-o potolească. Atunci i-a sugerat domnului Turner să bea Împreună un pahar. Domnul Turner l-a refuzat. William Campbell luă o gură din sticlă. Era o măsură temporară. Domnul Turner Îl privea atent. Stătuse În camera asta mult mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Tenente. O să-ncerc să mă culc. Da’ țineți minte ce v-am zis. — O să țin. Acum să ne culcăm puțin, John. — Bine. Sper să puteți dormi, signor Tenente. L-am auzit o vreme cum se foiește printre pături, apoi se potoli și i-am auzit respirația regulată. Pe urmă a-nceput să sforăie. Mult timp l-am ascultat sforăind, apoi am Încetat să-l ascult pe el și i-am ascultat pe viermi. Mâncau regulat, făcând zgomotul acela În frunze. Găsisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
te aclama când ai venit aici, la Colonia, acum o lună. — Mă aclama - Vitellius râse disprețuitor. Dar cina pe care mi-ați pregătit-o aici, la Pretoriu, a fost oribilă. A trebuit să mă duc într-o tavernă ca să-mi potolesc foamea. Și nu acolo m-ai găsit pe mine? În ziua aceea ai avut noroc! Băiatul agita zarurile. — Dacă și când o să pregătești noile tale rețete o să riști așa cum riști acum rostind vorbele astea obraznice, o să devii cu adevărat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dispreț. Nu declarase oare Galba că aceia de care trebuie să ne temem cel mai puțin sunt cei care nu se gândesc decât să se îndoape? Și că, prin urmare, Vitellius, bucurându-se de bogățiile Germaniei Inferior, avea să-și potolească foamea de mâncare într-atât de mult încât avea să uite de foamea de putere? Omul care, sub privirile lui Flavius Valens, se abținea să nu lingă ultimele urme de sos de pe tavă îi avea de partea lui pe soldați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe Galba fuseseră distruse, iar patru centurioni care încercaseră să le apere fuseseră bătuți de soldați și aruncați în închisoare. Nici un legat, nici un comandant - și cu atât mai puțin legatul consular Ordeonius Flaccus, fricos și inert - nu încercase să-i potolească pe soldații răzvrătiți. Se lăsase seara, când o mare mulțime se strânse în fața reședinței lui Vitellius, care tocmai își terminase cina. Mulți intrară, cerând cu glas ridicat un alt împărat. Îl luară pe Vitellius așa cum era, în veșminte de casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din cauza strânsorii gladiatorului, care-l obligă să se ascundă în spatele bolovanului. — Aici suntem în siguranță. Nu vezi că barbarii supraveghează tabăra? Poate că pregătesc o ambuscadă. Nu se uită spre noi; suntem prea în spate. Mai bine ai grijă să potolești câinele. Dar Lurr stătea nemișcat, lângă ei. — Și calmează-te. Ce fel de bărbat ești? — Sunt medic, un biet medic, murmură Valerius. Se înveli mai bine cu pătura de lână și-și cuprinse genunchii cu brațele. Își sprijini capul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Sări în șa. Calul o porni la galop printre copaci în urma lui Lurr, înainte ca Valerius să apuce hățurile. Valerius se ținea de coamă și strângea cu putere trupul calului între genunchi, să nu fie aruncat din șa. Vântul se potoli, crengile copacilor nu se mai clătinau. O liniște adâncă se lăsă peste pădure. Valerius coborî de pe cal în liniștea aceea ireală, în care se auzea doar susurul unui pârâu. Iat-o pe Velunda, la rădăcina frasinului ei. Era căzută la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să vadă ce se întâmplase. — Și lui Vitellius, Valerius i-a aruncat în față o farfurie... — ...dar era cu sturzi, nu cu varză, râse Valerius în timp ce gărzile îl scoteau afară. Împăratul nostru se respectă. Când ajunse în prag, zarva se potolise. Valerius întoarse capul și strigă: — Spuneți-le instructorilor că secutor-ul Valerius e închis și că astăzi va lipsi iar de la antrenament. Spuneți-i lui Manteus că nimeni nu mă va învăța azi să lupt. Spuneți-i că nu mai e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
făcu semn medicului. — Grăbește-te. Se uită apoi spre Cornelius. — Voi fi acolo. De asta am venit. Cornelius se grăbi să iasă. În clipa următoare, în aerul sufocant al infirmeriei se răspândi mirosul greu al cărnii arse. Fierbințeala zilei se potolea. La apus se adunaseră nori mari, cu marginile purpurii, printre care razele soarelui cădeau oblic, luminând castrul Legiunii a treisprezecea. Comandanții, tribunii și centurionii începură să se adune în piața din fața Pretoriului. Pe chipurile lor se citea neliniștea. Aproape nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Valerius clătinând din cap. De ce a ales un perizom negru? Nu trebuia să aibă unul roșu? — Îi e teamă de tine, răspunse Marcus. Se pare că negrul îi poartă noroc. Mușcându-și buzele, Valerius aștepta ca strigătele mulțimii să se potolească. Du-te, îi zise Marcus. Puse mâna pe umărul lui Valerius. O clipă, cei doi prieteni se priviră, apoi Valerius își luă coiful și intră în arenă cu pași repezi, siguri. Deodată se opri și se întoarse. Strânse amuleta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
arenă cu pași repezi, siguri. Deodată se opri și se întoarse. Strânse amuleta în pumn și își ridică ochii spre fresca de deasupra porții, care îl înfățișa pe Cerber, monstrul care păzea intrarea în infern și pe care Orpheus îl potolise cu sunetul lirei sale, iar Hercules îl îmblânzise și-l pusese în lanțuri. Se îndreptă hotărât spre centrul arenei, primit cu strigăte entuziaste. Îl văzu pe Listarius lângă Vitellius; de data asta, împăratul nu mai era aplecat deasupra farfuriei, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
internațional de carte ro mâne ască, Iași, 2008, organizat de Biblioteca județeană „Gh. Asachiʺ Iași, cu partenerii care i au stat alături. Acum, după ce alergătorii după cartea de poezie, proză dar și de cântece, pictură, artă în general, s-au potolit iar dv. - însuflețitoarea multor compartimente - puteți face „bilanțuriʺ, ce-mi puteți spune despre manifestare? Cum a fost primită cartea ref eritoare la tot ceea ce ați organizat? C.A. - Este evident, de acum, că Salonul a devenit un brand al urbei
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
toaletelor, a mascaradelor dans uril or, toaletelor de lux, garderoba ei conținând peste 30.000 de r ochi iʺ... Ecaterina a II-a, cea care și-a ucis bărbatul dar l-a scos decedat din cauze hemoroidale, nu și a potolit niciodată pofta pentru cuceriri de noi teritorii străine, dar nici plăcerile per sona le, prin patul ei i-a trecut pe toți bărbații capabili să o satisfa că... Și dacă Mihai Lomonosov, savantul, cel cu .. Universitateaʺ Lomonosov i-a consacrat
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
țesătura vieții celui dispărut acum din mijlocul lor, care l-au prețuit în toate faptele și l-au iubit, amintirile duioase ale vieții cu frământările bucuriile ei se strecoară picătură cu picătură, se contopesc cu d urerea și astfel o potolesc. În sufletele acelora care au avut împrejurare a să cunoască larg bunătatea fără margini a celui stins acu m di n viață, durerea ia înfățișarea recunoștinței veșnice și astfe l se alină. Iar în sufletele acelora cari l-au văzut
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
au ținut sfat, au dat ostașilor mulți bani, 13. și le-au zis: "Spuneți așa: "Ucenicii Lui au venit noaptea, pe cînd dormeam noi, și L-au furat." 14. Și dacă va ajunge lucrul acesta la urechile dregătorului, îl vom potoli noi, și vă vom scăpa de grijă." 15. Ostașii au luat banii, și au făcut cum i-au învățat. Și s-a răspîndit zvonul acesta printre Iudei pînă în ziua de astăzi. 16. Cei unsprezece ucenici s-au dus în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
glonț la Keitel peștele lui Iris/Jodie Foster, micuța prostituată și-l Împușcă, apoi Împușcă un client, iar la sfîrșit pe moșu’ care ținea registrul cu porcării, Îi retează două degete c-un foc, Îl Înjunghie, că ăsta nu se potolea, și-n epilog Îi zboară creierii de azil pe perete. Concluzia fiind că taximetristul e un om drept. Unul ce nu mai suportă mizeria și vrea să curețe planeta de deșeuri de undeva trebuia Început și să o salveze pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de franci În poala milogului direct din buzunarul adînc al francezilor de-atunci. Profesorul s-a apropiat și i-a șoptit conspirativ taci, femeie, că vin ăștia, sînt peste tot, nici nu știi cînd te pomenești cu ei peste tine, potolește-te că te ridică, te iau și te trezești aruncată cine știe unde, În Siberia, la care țiganca i-a spus da’ ce, acolo nu-s tot eu? Paul Simionescu a rămas cu gura Întredeschisă pentru repetarea avertismentului dintr-odată penibil, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
fotolii și măsuțe joase. Dar lumina părea aici mai puțin obositoare. Adrian căuta din ochi un piccolo. Când îl zări și se îndreptă spre el grăbind pasul, îl auzi strigînd: "Domnul Orlando!" și se opri emoționat, așteptând să i se potolească bătăile inimii. "Domnul Orlando!" mai strigă o dată piccolo și se îndreptă spre una din săli, cea cu ușile larg deschise. Adrian îl ajunse din urmă. - Cine îl caută pe domnul Orlando? întrebă. Piccolo-ul îl privi cu un zâmbet secret, amuzat
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ajunge până la ea... Stă departe, doamnă? întrebă întorcînd capul. - Destul de departe, răspunse Marina. Dar nu vă mai gândiți la ea, adăugă ridicîndu-se din jilț. M-ați liniștit voi. Știu, acum că nu se va întîmpla nimic. Și îndată ce se va potoli ninsoarea... Se întrerupse pe neașteptate și-și opri privirile în fundul sălii, unde se distingea, anevoie, un perete curios reparat, care părea o ușă blocată cu scânduri, bătute una peste alta, oarecum la întîmplare. - Dacă nu e vorba de o întîlnire
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
adăugă: - Fă un efort și mai stai încă cinci, zece minute. N-are să-ți pară rău... Condurachi se așeză resemnat în fotoliu și-și căută tabachera. - Numai de s-ar ține de cuvânt și ar veni, spuse. -... Îndată ce se va potoli ninsoarea, repetă Marina absentă, vin eu cu o mașină bine încălzită. Mașina unui prieten din corpul diplomatic... Parcă de-abia acum își dădu seama cât e de vastă și de ruinată sala. Se îndreptă încet către cămin și-l privi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Pentru că, am uitat să adaug, când s-au reaprins luminile și ne-am dat seama că Elefterescu dispăruse, Adrian s-a ridicat, și el foarte palid, și ne-a făcut semn cu brațele, dar zadarnic, căci larma nu s-a potolit. Dar eu l-am auzit bine, eram destul de aproape, la masă, și mi-era milă de Leana, căci părea speriată, deznădăjduită... Cunoști povestea lui, adică a lor, cu Orfeu și Euridice? - O cunosc, bineînțeles. - Adrian se afla acum într-una
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
o anumită semnificație. Ți-am spus: citise viața lui Buddha. - Bine, bine, îl întrerupse nerăbdător Lorinț. Dar nu văd legătura cu ce facem noi... Eleazar începu să se plimbe cu pași mari prin odaie, ca și cum ar fi încercat să-și potolească exasperarea. Se opri brusc în fața lui Lorinț. - Nu e vorba acolo de un Boddhisattva și de Buchenwald? Celălalt ridică din umeri. - Într-un anumit fel, e vorba și de asta. Dar Ieronim prezintă lucrurile cu totul altfel. În primul rând
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
jumătate de ceas trăsnetele au urmat unul după altul, ca și cum ar fi fost o singură, nesfârșită explozie. De la fereastră urmărea mai ales fulgerele care cădeau, către apus, pe colinele stâncoase care se revărsau abrupte dinspre munte. Ploaia torențială s-a potolit pe nesimțite și, pe la 3, cerul a început să-și piardă culoarea de păcură. Curând s-au aprins felinarele electrice și, de la fereastră, putea vedea acum strada până la catedrală. A așteptat să înceteze ploaia, apoi s-a coborât și s-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
se convinse că doamna de la recepție avusese dreptate; anumite străzi erau într-adevăr troienite și înainta cu greu. Dar în apropierea cafenelei trotuarul fusese curățat de zăpadă și grăbi pasul. Se opri în fața ușii ca să răsufle și să i se potolească bătăile inimii. Intrând, recunoscu mirosul de bere, de cafea proaspăt râșnită și fum de țigări ieftine. Se îndreptă spre sala din fund, unde se adunau pe vremuri. Încăperea era aproape goală; doar la o masă, trei bărbați își terminau halbele
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]