4,062 matches
-
nu e rău că-n România găsești și artă abstractă.“ Copii de asfalt Iată ce-i relatează Vasile V. psihologului Mariean Turbatu, la care se tratează încă de la revoluție de draci în familie, lipsa prietenilor, leafă mică și alergie la proști: „Eu sunt copil de asfalt, domnule Mariean. M-am dus câteva zile la munte să respir aer curat și mi-au trebuit alte câteva ca să-mi revin. Fără miros de benzină, rahați de câini și, mai ales, fără praful ăla
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și de scriere ale adjunctului Limbășanu. Dar cum îi fusese băgat pe gât ca secretar de partid și ca om al Securității, se prefăcea că nu le observă. Ba chiar îi conveneau. Ca să vadă toată lumea cine-i deșteptul și cine prostul. După o săptămână însă, a trebuit să admită că problema devenise serioasă. Sau, după cum se exprima adjunctul, groasă de tot. Cei doi nu se mai ascundeau pe după dulapuri ca să se pupe. Se pupau pe unde le venea: pe coridor, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ceva. I-am trimis numai pe izmeniții care aveau CV-ul plin de diplome și medalii de la tot neamul de fundații, comitete și asociații obscure. La început, trebuia să dau zeci de telefoane, până convingeam un vanitos să plece ca prostul până la Rădăuți ori până la Sânnicolau Mare să-și vadă patalamaua. Dar de când am inventat gogoașa cu Omul Anului, îl trimit pe cine vreau și la dracu-n praznic. Cel mai simplu e cu femeile, că-s moarte după diplome. Lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
roz, mititele“. Moșul aprobă, fapt ce înseamnă că aude dintr-o parte. Sau doar ce-i convine. „Tataie - îl ia nițel la rost farmacista mai tânără -, cum se cheamă pastilele matale?“ Moșul se uită la fată cu multă înțelegere. Da’ proști mai sunt farmaciștii ăștia! De douăzeci de ani nu ia alte buline decât din cele roz, micuțe, toți moșii pe care-i cunoaște înghit buline roz cât gămălia de la chibrit de mari, iar farmacistele, în orice oficiu ar intra, îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
altul din cauza câinilor. „Iar i s-a făcut de călăreală“, spunea ofticosul de Ioțu, cu vocea lui nesuferită, de cârcotaș care nu juca decât table pe bani, când Boc, un mops uitat de stăpâni în parc, începea să împingă ca prostul la genunchiul blajinului domn Chitaru. Blajin-blajin, dar până la opțiunile politice. Subțirelul domn Chitaru, despre care se vorbea că nu lipsise o zi din Piața Universității când cu mineriadele și chiar o încasase de la un securist cu lămpaș, devenea dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
oară mortal, fără speranță, la vârsta de douăzeci de ani, era, de fapt, un bărbat cu fustă. Sosia Unul dintre meseni semăna atât de tare cu un actor american celebru în urmă cu vreo treizeci de ani, că rămâneam ca prostul tot timpul cu privirea spre el. Provocator nu era doar faptul că îi semăna perfect și că mâncam la aceeași masă, ci și că, în treizeci de ani, în loc să îmbătrânească, întinerise. „E finul gazdei“, mi s-a spus, dar eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
o bere în plus?“ „Nu bere, ci țuică“, îl corectează demn bețivanul, de parcă numai țuica i-ar da dreptul la un punct de vedere credibil. Și cum mulțimea îl huiduie, pleacă zicând cu obidă: „Bere să beți voi! Vrei binele proștilor și te alegi cu ce-i mai rău“. Din mulțime se aude o voce de femeie: „Poate e strada de vină. Poate a luat-o la vale. Cu ploile astea...“. Câțiva bărbați se lungesc pe burtă și încep să discute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
te speli, nu să cazi pe gânduri. Mulți dintre cei care au primit căzi vernil nu se mai săpuneau, de cum dădeau drumul la apă, ca s-o prindă pe aia caldă. Nu, cădeau întâi pe gânduri și apoi se spălau proștii cu apă rece. Libertate, libertate, dar nici așa, să înnebunești țara cu libertatea. Zvonul s-a dovedit a fi adevărat. În Zori Noi 2 s-au băgat experimental chiuvete maro, iar niște șmecheri din Zori Noi 1 le-au dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
toți, deoarece banii săi rămâneau din ziua de leafă în mâna nevesti-sii, ci de la o remarcă banală, privind evreul care vindea în cătun blugi de două ori mai scumpi ca la Mall. „E o pâine de mâncat la tine, la proștii tăi, în fundătura aia de Tăbârcani“, a zis Vasile B. „Ce-ar fi să mă fac negustor?“ Să nu te legi de ai mei că fac moarte de om! A urmat Gherasim. Până aici, până la mama și la tata! Ce-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
a invitat în apartamentul de la etajul al treilea, cu situația soțiilor. „Acum să te văd dacă ești deștept sau prost“, a zis el. Am fost deștept vreo trei luni, după care am devenit ceea ce mă deprinsesem de mic să fiu, prostul care - la prima vedere, cel puțin - n-are decât o familie. Astfel îmi vorbise și protectorul meu: „Băiatule, eu n-am două neveste, că doar nu sunt turc, eu am două familii. Eu stau toată ziua în teatru. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mari în felul lor. Și la toți să ne uităm cu aceiași ochi și aceeași minte. 2. Sunt unii care se țin de Eminescu până la obrăznicie. Numai părerile lor sunt valabile. Cei ce nu gândesc la fel ca ei, sunt proști. Cred că duhul lui Eminescu le strigă disperat să nul înăbușe cu sudoarea scrisului lor libidinos și didactic”. Volumul Ion Creangă, Opere complete, ediția a VII-a, București, f.a., provenind din biblioteca elevilor, poartă însemnări făcute după o schemă folclorică
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Vasile I. Schipor () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93273]
-
șoferul camionului avea un ego extrem de activ, În special În privința propriului corp - bietul om a cîștigat toate pariurile pe care le-am prins cu el, cărînd mai multă mobilă decît noi doi la un loc, plus proprietarul (care făcea pe prostul cu o ușurință grosolană). Am reușit și să dăm de consulul nostru, care și-a făcut apariția Într-un final la ceea ce se numea birou, cu o mutră acră (ceea ce era de Înțeles, avînd În vedere că era duminică) și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
oricând, nu trăiesc decât în așteptarea orei în care te voi revedea. Trebuie să știi că niciodată nu am fost mai curat în gesturile și în gândurile mele ca acum. Între timp, îl cunoscusem și eu pe țumpi (ultima aventură - prostul, mitomanul, frumosul...). Simțeam însă față de dânsul o mare bunăvoință și rămăsesem profund emoționat de intensitatea trăirilor sale despre care îmi vorbea, chiar și sub forma mitică în care mi le servea. Nu eram preocupat defel de măsura în care cele
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
tradiție proprie, dar simți nevoia de tradiție, o in ventezi, o copiezi. Ce remedii poți avea împotriva poluării generale cu noxe kitsch? Ne-kitsch-ul, ne manelele, ne-emisiunile de divertisment tembel de la televizor, ne-tabloidele, ne-vedetele de carton siliconate, ne-proștii solemni și pompoși. Uneori, pierd controlul telecomenzii și mai dau peste Un show păcătos sau Agentul VIP, stau câteva minute, le-ascult, mă minunez și mă întreb: până unde? Și toate emisiunile astea plac, distrează, proliferează. Toți se omoară să
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
cerere de reangajare în poliție. Căci asasinul se ascunsese în haine de păzitor al ordinii. Nu-mi place să fac pe deșteptul și n-am să spun că descoperirea era la mintea cocoșului. Dar când văd - pe ghețarul noastru - câți proști se înscriu în rândurile oamenilor inteligenți, câți carieriști luptă cu toată energia împotriva carierismului, câți lingușitori fac front comun pentru a demasca lingușeala, câte mediocrități se zbat pentru a răpune definitiv mediocritatea, câți incapabili nu mai suportă incompetența, câte neadevăruri
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
directă legătură - evoluția armamentelor, evoluția gripei și evoluția seismografelor etc., oricât țin, în calitate de inter-rătăcitor și vânător al lumii, să stau de vorbă și să schimb o idee cu marii morți și cu marii vii, cu mari înțelepți și cu mari proști, cu celebri judecători și celebri condamnați, cu patrupedele și cu miriapodele, cu călugării și cu actrițele uriașe etc., primul drum l-aș face azi în Anglia, să-l găsesc și să mă uit bine la omul acela care și-a
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
am stins lumina și mi-am scos, cu aceeași grijă, ca să nu-l trezesc, sandvișurile, mâncându-le în întuneric; așteptam Kievul, a sosit, am auzit multe vociferări, în rusă, de afară, a durat mult până am plecat, eu începând - ca prostul, ca lașul deodată liniștit, ca micul idiot ieșit întreg dintr-un adăpost după încetarea alarmei - să mă joc cu două cuvinte: „Babi Yar, Babi Yar”, transformându-le în: „Bebi iar? Bebi iar... iar ești bebi?” (De câte ori mă joc cu silabele
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
în temnițe și lagăre, și care de fapt sunt singurii care făuresc în clipa de față viitorul spiritual al României.“ (Virgil Ierunca, în rubrica „Antologia rușinii“, România Muncitoare, nr. 90-91/octombrie-noiembrie 1959) „În cultură, domnule, noi nu admitem decât români proști sau foarte proști, cu condiția să fie cât mai mari lichele.“ (Aurel Baranga către I.D. Sîrbu, în Jurnalul unui jurnalist fără jurnal) Înainte de amnistierea generală din 1964, dar mai ales după această dată, puterea comunistă a folosit diverse tertipuri pentru
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
că tata lui Viorel Marineasa lucrează la un depozit. Urmarea e floare la ureche. Doar că eu n-am drept de repartiție și căruța n-are nici ea voie să descarce lemne și cărbuni pe Victoriei. Putem înfunda pușcăria ca proștii. Cât ai bate din palme îmi găsesc aliați: Rigo și Teri. Fodorii, care n-au stat niciodată la cheremul depozitului ca să se încălzească, trec pe numele și adresa lor toată încărcătura. De aceea mă îndrept în 10 noiembrie 1988 la
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
Pentru ce făcea ea. Unii o lăsau baltă, plecau. În timp ce vorbea, făcea tot timpul trimiteri la autori, la cărți. Dădea citate din memorie. Avea o memorie fabuloasă. Nu suporta prostia. Avea alergie. Și, dacă avea de-a face cu un prost, i-o spunea verde în față. Era ca și cum practica un sport. I se iertau multe pentru că era bolnavă. Scria poezii. I le-a dat lui Manolescu. O vreme n-am mai știut nimic de ea. Era maestră la „râs de
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
adidași, n-aveam treabă... Și-o geacă de blugi (căreia să-i poți adăuga o căptușeală de blană artificială iarna). Băieții au trăit altfel comunismul, zicem. Ei măcar se puteau îmbăta. Sau puteau înjura. Sau chiar se puteau bate cu proștii. Puteau să fugă. Să fugă din țară înotând, ca Silviu. Puteau să vină acasă când vroiau ei. Puteau să plece pe munte, ca Marius, care-o pornea de unul singur câte o săptămână, în căutare de amfore dacice (chiar găsea
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
spuneau niște lucruri extraordinar de interesante, vorbeau și despre Ceaușescu ce vroiau ei, nu-i sălta nimeni. Băieții puteau să fumeze pe stradă. Puteau fi nesimțiți. Puteau să stea cu spatele, dacă nu le plăcea ceva. Puteau să facă pe proștii. Puteau să râdă tare, sardonic, ha-ha-ho. Puteau să intimideze doar ridicându-se în picioare. Puteau să rămână mai mult în oraș, puteau pierde ultimul autobuz se întorceau pe jos. Apoi erau întotdeauna, oriunde te-ai fi dus, mult mai puțini
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
a primit ,,în rândurile sale” pe toți cei săraci, indiferent de pregătire, care erau dispuși să ,,adere cu toată ființa la politica înțeleaptă a partidului”. Cu alte cuvinte pe bază de slugărnicie necondiționată. Astfel s-a întâmplat ca văcarul satului, (,,prostul satului” ) care nu era capabil de nimic și leneș pe deasupra, dar care mirosind oportunitățile pe care le aducea noul regim, a fost primul care să ,,adere” la noua conducere ,,înțeleaptă”. A fost un element definitoriu și un fenomen în masă
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
arată că «Școala este cea mai de preț trebuință», iar la 1 ianuarie 1793 menționa într-o Pastorală a mitropoliei cu privire la școli că «învățătura de carte e de trebuință mai ales pentru ceata preoților ca să nu fie ei dă tot proști», citate ce dovedesc cu prisosință interesul bisericii de a nu rămâne străină de organizarea învățământului în țara noastră. Aci în zona Țării Oltului insă, studiile și cercetările oamenilor de știință ne îndreptățesc să credem că ciobanul român folosea semnele sale
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
ăsta ca descreieratu’ ?“. Dănuț își umflă pieptul și mai tare și dădu o chemare finală, lungă și puternică. Ce știau ele ? Cînd se potoli, îl cuprinse rușinea : pierduse bătălia. Acum cel mai greu era să plece de- acolo, așa, ca prostul, sub privirile celor din jur, care văzu seră totul. Uitați-vă la el, a strigat ca nebunu’ și acu’ își ia tălpășița cu coada-ntre picioare ! Însă nu se uita nimeni. Dănuț, tăcut, se duse în clasă și se așeză
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]