4,361 matches
-
este publicată în colecția "Universul literar", împreună cu volumul "Trei comedii: Școala nevestelor, Calul de curse, Liniștea soțului" - difuzate anterior și de Radio București. În 1941, "O crimă pasională", care fusese interzisă din repertoriul Naționalului clujean în 1935, după a doua reprezentație, caz unic în perioada interbelică, vede lumina tiparului în aceeași colecție a "Universului literar", cu o prezentare de Teodor Scarlat.În 1942, romanul "Sfântul Părere", publicat În 1930, în foileton, în coloanele cotidianului "Dimineața" și imediat î Ed. Cartea românească
Mihail Drumeș () [Corola-website/Science/298982_a_300311]
-
1884, la Iași, la lectura piesei "O scrisoare pierdută", în casele lui Iacob Negruzzi. Piesa a fost jucată în premieră, pe scena Teatrului Național din București, la 13 noiembrie 1884, înregistrând un mare succes de public, prin seria de 11 reprezentații consecutive, în decurs de numai trei săptămâni. A fost reluată, până la sfârșitul anului, cu actorii Teatrului Național, la Iași, apoi la Craiova, echivalând cu răspândirea ei în toată țară și cu receptarea unanimă a publicului amator de teatru. Pentru autor
O scrisoare pierdută () [Corola-website/Science/298995_a_300324]
-
excepție făcând Ollănescu-Ascanio care a scris favorabil despre piesă. O apreciere favorabilă despre „O scrisoare pierdută”, scrie, fără a semna, și Gh. Panu în ziarul Lupta în decembrie 1884, cu ocazia reprezentării piesei la Naționalul ieșean. Pe cei prezenți la reprezentațiile din 1884, Scrisoarea pierdută i-a impresionat prin acțiunea ei vie și prin forța extraordinară a satirei politice. Chiar detractorii lui Caragiale nu i-au putut refuza cunoașterea meritelor indiscutabile și în acest sens a fost nevoit să scrie în
O scrisoare pierdută () [Corola-website/Science/298995_a_300324]
-
acesta este primul articol în care e menționată capacitatea lui Leigh de a-și schimba cu ușurință expresiiile feței. John Betjeman, viitorul poet laureat, a scris despre ea numind-o "esența adolescenței engleze". Alexander Korda, care asistă la una dintre reprezentațiile nocturne ale lui Vivien Leigh, își recunoaște greșeala și îi propune acesteia un contract pentru a interpreta diverse roluri în trupa sa de teatru. Ea semnează contractul, respectându-l întru totul, însă atunci când Korda mută sediul teatrului într-o sală
Vivien Leigh () [Corola-website/Science/304475_a_305804]
-
aceeași lună, David Seleznick a urmărit-o pe Leigh în filmele sale celebre, "Fire Over England" și "A Yank at Oxford", iar după aceasta ea a devenit una dintre favoritele castingului. Între lunile februarie și august, Selznick a urmărit toate reprezentațiile sale, iar la finele lui august negocia cu producătorul Alexander Korda, cu care Leigh semnase un contract. Pe data de 18 octombrie Selznick i-a spus regizorului George Cukor că și-o dorește pe Leigh în rolul lui Scarlett. În
Vivien Leigh () [Corola-website/Science/304475_a_305804]
-
unele romane semi-autobiografice - "Dandelion Wine", "Farewell Summer" - precum și în multe povestiri. Obișnuința de a scrie zilnic o pune pe seama a două incidente. Primul, petrecut pe când avea trei ani, a fost cel în care mama sa l-a dus să vadă reprezentația lui Lon Chaney în filmul "The Hunchback of Notre Dame". Al doilea s-a petrecut în 1932, când un anume Mr. Electrico l-a atins pe nas pe tânăr cu o sabie electrificată în timpul unui carnaval, făcându-i părul să
Ray Bradbury () [Corola-website/Science/304485_a_305814]
-
oară la data de 21 octombrie 1858 pe scena teatrului "Les Bouffes-Parisiens" din Paris. Libretul este semnat de celebrul tandem Hector Crémieux / Ludovic Halévy. Ideea inițială i se datorează probabil lui Halévy, dar libretul ulterior, care a stat la baza reprezentației, e scris aproape în întregime de Crémieux. Se pare că libretiștii Ludovic Halévy și Hector Crémieux concepuseră încă din 1856 un libret comic pe tema salvării Euridicei din infern, la îndemnul lui Offenbach care dorea în fine să prospere cu
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
germani l-au asediat pe Offenbach cu cereri de bilete gratuiite, a apărut un portărel care dorea să sechestreze bunurile compozitorului, care nu mai avea lichiditate, a apărut o scrisoare prin care un libretist anonim, respins de Offenbach, amenința perturbarea reprezentației, interpretul de flaut piccolo s-a îmbolnăvit și a lipsit în seara premierei, în fața teatrului a fost avariată o conductă de gaze și redactorul șef de la "Figaro", Villemessant, î-a cerut lui Offenbach să-l secundeze într-un duel chiar
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
față de familia Bonaparte, care purta pe blazon o albină. Celebrul cancan caracterizează însăși lumea de apoi drept spațiu mundan, asociat vieții de noapte pariziene. Succesul operei, mai degrabă favorizat de criticile negative, este neîndoielnic având în vedere cele 228 de reprezentații care au urmat, seară de seară, într-un șir neîntrerupt premierei.
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
este o tragedie scrisă de William Shakespeare în anul 1606. Prima reprezentație atestata a avut loc în aprilie 1611, la teatrul Globe. Personajele reale care au inspirat această piesă sunt regii , Duff și Duncan menționați în cronicile Holinshed (1587). De-a lungul timpului, piesa a atras mari actori în rolurile lui Macbeth
Macbeth () [Corola-website/Science/304537_a_305866]
-
tot drept un copil-minune. Deși tatăl devenise între timp cantor cu salariu fix al comunității evreiești, micii muzicieni au fost și ei obligați să contribuie la întreținerea unei familii ajunse între timp la doisprezece membri, uneori chiar cu câte două reprezentații pe zi. Totuși, tatăl nu a neglijat educația copiilor. El și-a pus speranțele mai ales în Jacob, căruia i-a plătit în continuare lecții de violoncel, întâi la Alexander, mai târziu la profesorul Bernhard Breuer (1808-1877), care l-a
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
un aliat pentru reorganizarea teatrului de comedie. Offenbach a acceptat, bucuros să scape de existența nesigură de muzician al saloanelor și s-a străduit cu succes să ridice nivelul foarte scăzut al orchestrei, care avea sarcina de a acompania uneori reprezentațiile și de a întreține între acte publicul. Perseverența sa a fost foarte apreciată de conducerea teatrului, însă actorii s-au împotrivit în fel și chip unei reevaluări a orchestrei. Scârbit de piedicile care i se puneau, Offenbach a renunțat după
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
numit "Les Bouffes-Parisiens". Cu ocazia inaugurării teatrului pe data de 5 iulie a început colaborarea compozitorului cu libretistul Ludovic Halévy (1834-1908), nepotul compozitorului Frommental. Tânărul, care era pe atunci un necunoscut, a conceput un prolog umoristic pentru seara inaugurării. Primele reprezentații pe scena de la Bouffes-Parisiens, mai ales opera bufă "Cei doi orbi", au avut un ecou negativ în presă, chiar și de Villemessant s-a arătat în dezacord cu umorul lor cinic, dar s-au bucurat de aprobarea unui public care
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
se pare că a fost lipsa de abilitate a artistului în chestiunile pecuniare, evidentă în cazul alocării de fonduri nepermis de mari pentru rechizite, decoruri și diverse lucrări de renovare. Ruinat, el și-a pus în 1858 mari speranțe în reprezentația operei "Orfeu în infern", o satiră la adresa vieții burgheze reprezentată de zeii olimpieni. Pregătirea reprezentației a fost plină de eșecuri: interpretul de flaut piccolo a căzut la pat în seara premierei, soprana din rolul Euridicei nu și-a interpretat rolul
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
cazul alocării de fonduri nepermis de mari pentru rechizite, decoruri și diverse lucrări de renovare. Ruinat, el și-a pus în 1858 mari speranțe în reprezentația operei "Orfeu în infern", o satiră la adresa vieții burgheze reprezentată de zeii olimpieni. Pregătirea reprezentației a fost plină de eșecuri: interpretul de flaut piccolo a căzut la pat în seara premierei, soprana din rolul Euridicei nu și-a interpretat rolul decât după ce a primit ca rechizită o piele veritabilă de tigru, și o conductă de
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
ca rechizită o piele veritabilă de tigru, și o conductă de gaze din fața teatrului a fost avariată. Premiera operei din 21 octombrie 1858 nu a avut succesul la care se așteptase Offenbach, opereta a devenit renumită de-abia după câteva reprezentații, mai ales datorită criticilor negative, a adaosurilor ulterioare și a promovării operei de către Crémieux și Offennach în "Le Figaro". Cele 228 de reprezentații care au urmat premierei l-au scos pe Offenbach din impas, dar i-au atras renumele unui
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
nu a avut succesul la care se așteptase Offenbach, opereta a devenit renumită de-abia după câteva reprezentații, mai ales datorită criticilor negative, a adaosurilor ulterioare și a promovării operei de către Crémieux și Offennach în "Le Figaro". Cele 228 de reprezentații care au urmat premierei l-au scos pe Offenbach din impas, dar i-au atras renumele unui scandalagiu. Premiera următoarei sale opere bufe, "Geneviève de Brabant", a avut loc în noiembrie 1859 sub supraveghere polițienească, datorită publicului care dădea valma
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
interpretat pe scena Operei Naționale, cu baletul în două acte "Le Papillon". Criticii consacrați au văzut în acest spectacol, care conținea și valsuri, o profanare a lăcașului, dar publicul i-a făcut o primire favorabilă, asigurându-i astfel 42 de reprezentații. Ultimele dintre ele au avut loc concomitent cu scandalul operei "Tannhäuser", amplificând probabil resentimentele pe care Wagner oricum le nutrea față de Offenbach. Ajuns pe culmile gloriei, Offenbach n-a mai putut fi refuzat nici de Opera Comică, care i-a
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
îl chemase stăruitor pe Offenbach la Viena încă din anul 1858. Opera "Orfeu în infern" fusese reprezentată neautorizat pe acea scenă, cu Nestroy în rolul lui Jupiter, înainte de 1860. Cancanul din ultimul act al operei devenise foarte celebru datorită acestor reprezentații, și în 1860 Offenbach a avut parte de o primire extrem de călduroasă la Viena. Noul director al teatrului din Leopoldstadt, Karl Treumann, și ansamblul acestuia i-au înmânat de pildă o cunună de lauri brodată cu fir de aur. Cele
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
în 1860 Offenbach a avut parte de o primire extrem de călduroasă la Viena. Noul director al teatrului din Leopoldstadt, Karl Treumann, și ansamblul acestuia i-au înmânat de pildă o cunună de lauri brodată cu fir de aur. Cele trei reprezentații dirijate pe atunci de însuși Offenbach s-au desfășurat cu un mare succes de public și presă - vienezii preferau, se pare, muzicalitatea și volubilitatea offenbachiană gravității wagneriene. Având în vedere admirația aproape idolatră de care se bucura, compozitorul a revenit
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
Janin l-a blestemat „pe perfidul Meilhac, pe acest trădător de Halévy, pe nenorocitul de Offenbach”. Publicul parizian a apreciat notele frivole ale libretului, discutate în "Le Figaro", și a frecventat asiduu Teatrul de Varietăți, asigurând operei o sută de reprezentații. În același an opera a avut succese răsunătoare la Berlin și Viena, întreg publicul european iubea muzica lui Offenbach. Compozitorul a rămas cu următoarea sa operă, "Les Bergers", credincios subiectelor preluate din antichitate. Temele muzicale devin aici mai lirice, o
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
că este originar din valea Rinului și că este astfel „asociat într-o oarecare măsură acestor groaznice fiare”. Foștii compatrioți au nutrit în schimb în continuare admirație pentru compozitor; astfel, trupele prusace victorioase au fost întâmpinate la Berlin cu o reprezentație de gală a melodiilor din "La Vie Parisienne". Între timp în Franța izbucnise, după retragerea germanilor, războiul civil dintre Comuna din Paris și forțele legitimate de "Assemblée nationale", conduse de la Versailles de către liberalul Adolphe Thiers. Prin eliberarea deținuților de război
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
avut această adaptare cu decoruri fastuoase și noi numere de balet, prezentată publicului la 7 februarie 1874, i-au redat compozitorului vigoarea și optimismul. Accesele sale de gută s-au rărit și în aceste condiții cea de-a o suta reprezentație a feeriei a fost dirijată de Offenbach personal. Cu toate îndatoririle care decurgeau din conducerea teatrului, al cărui ansamblu s-a bucurat în acea perioadă de măriri de salariu, muzicianul a continuat să livreze cu regularitate noi compoziții, mai ales
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
a bucurat în acea perioadă de măriri de salariu, muzicianul a continuat să livreze cu regularitate noi compoziții, mai ales operete de dimensiuni reduse. Una dintre ele, "La Jolie Parfumeuse", a avut parte între 1873 și 1874 de peste 200 de reprezentații la "Théâtre de la Renaissance". În piesă a debutat o nouă vedetă pariziană, cântăreața Louise Théo. Cea mai apreciată operă offenbachiană din această perioadă a devenit însă "Madame l'Archiduc", lansată în stagiunea de iarnă din 1874. Ea amintea aproape cu
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
era în repertoriul tuturor teatre de operă din Europa Centrală și era așteptat ca orice companie plecând în turneu să o aibă în repertoriu. În anul 1888 numai la teatrele de operă din nordul Germaniei au avut loc 900 de reprezentații. Partitura a fost tipărită în repetate rânduri, ajungând în 1893 la cea de-a 53-a ediție. Dacă opera a avut succes la public, ea era mult mai puțin apreciată de dirijori și muzicologi. Dirijorul Karl Böhm o descria ca
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]