3,925 matches
-
și profesorii, dar bucuria a fost mai mare fiindcă reîntâlnirea a fost organizată la „Hanul Ancuței”, acolo unde a avut loc balul nostru de absolvire. În ziua stabilită ne-am întâlnit în acel loc minunat plin de amintiri. Bucuroși de revederea colegilor, ne-am așezat la o masa pentru a ne spune poveștile de viață. Trecerea anilor pe unii i-au schimbat, alții au rămas aceiași. Pe rând fiecare a spus câte ceva despre el, ce a mai făcut până la momentul respectiv
ANTOLOGIE:poezie by Melania-Anemona Zotic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_697]
-
perioadă de grație. Ca stare de sănătate fizică am certitudinea că stau chiar bine, dacă mă raportez la vârsta mea și la alții de vârste apropiate. Cu bucureștenii sosiți ieri luăm masa la prânz, masa nu de adio, ci de revedere peste un an. sunt stăpânit de un sentiment de ușoară tristețe, dar asta e situația... La ora 16, mașina bine încărcată pornește la drum lung spre București. Rămân ca de obicei în fața porții și urmăresc mașina cuprins de gânduri și
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
Mihai Bejinaru din Câmpulung-Moldovenesc, adresându-mi și o pagină privind scrisul și volumele primite din partea mea, cu aprecieri flatante, aproximativ asemănătoare făcute și de alți primitori ai volumelor mele. Mi-a trimis două cărți scrise de Domnia-Sa: „Din neuitatele revederi ale promoției 1943-1951 de la Școala Normală - Șendriceni și Liceul Militar - Adolescență (i)recuperabilă”. Am de citit în zilele următoare. Îi voi telefona cu mulțumiri, semnalând primirea darului de suflet ce mi-a trimis. Sâmbătă, 13 noiembrie în jurul orei 10 a
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
mi-ați trimis rodul muncii Dvs. de om al școlii și al scrisului. M-am aplecat cu dragoste și curiozitate asupra cărților ce ați binevoit a-mi trimite, un fel de schimb între noi în calitate de condeieri. Dacă prima „Din neuitatele revederi ale promoției 19431951” am savurat-o galopant, la următoarea mi-a trebuit timp și atenție pentru a-i parcurge conținutul. Mă voi explica imediat. Primul volum mi-a fost mai apropiat sufletește fiindcă cele înfățișate ca trăite intens de mata
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
mi-a făcut domnul prof. Ioan Enache și căruia i-am oferit cu autografe speciale toate trei volumele, ne-am despărțit urmând ca el să meargă în Elveția unde domiciliază, iar eu rămas la locul meu să aștept o nouă revedere în august viitor. Pe 13 decembrie 2010 poșta mi-a adus un plic mare, cu un superb calendar de perete pe anul viitor, o felicitare specială și o scrisoare din 9 decembrie, căreia îi fac loc în cele ce urmează
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
de azi ale României * știrile legate de vremea și de capriciile ei * ceremoniile mai mult sau mai puțin plăcute, legate de vreo aniversare sau de vreun deces al unui prieten sau al vreunui om de litere cunoscut * agitația, pregătirile și revederile cu Mariana * proiectele dvs. sau ale prietenilor (articole, recenzii, romane) * ceremoniile de lansare ale cărților dvs. sau ale prietenilor scriitori. Dar mai ales trăirile și simțirile dvs. referitoare la cele menționate mai sus, vă ridică la rangul de PERSONALITATE UNICĂ
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
în adidași și pus pe discuții interminabile. Ocoli prin stânga o baltă mai mare și fu claxonat de o mașină care venea din spatele său. Îl depăși în viteză, era un Pontiac de culoare albă, îi făcu semn cu mâna, la revedere, oriunde vei merge pe vremea asta, ai grijă, omule, poate îți cauți și tu liniștea, toți o căutăm, iar eu mai mult decât toți, asta am căutat mereu și nu am găsit, liniștea, am avut parte numai de gălăgie, dar
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Strânse însă mai întâi vasele de pe masă și i spuse lui Alex: - Lasă-le așa în chiuvetă, mă ocup eu de ele diseară, când mă întorc. - Pot să spăl și eu două farfurii, nu crezi? - Bine, bine, mă grăbesc, la revedere! Tot drumul până la spital, se gândi că fusese deosebit de imprudentă. Pusese jurnalul într-un loc ce nu putea constitui, în nici un caz, o ascunzătoare înțeleaptă. În secție, luată însă cu treburile, două nașteri, întocmirea unei liste de medicamente, o convorbire
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
Se întoarse în biroul ei, trânti înciudată dosarele doldora de hârtii din brațe și se îndreptă în grabă spre ușă, cu gândul că poate, poate, l-o mai ajunge din urmă pe șef. Dar Alex, după ce îi spusese un la revedere sec pe care nu era sigur că Lili îl auzise, se topi pe străzile ce intrau în imperiul nopții. * Începând cu dimineața ce urmă, Alex n-o mai văzu pe Lili. Când unele probleme de serviciu i-ar fi condus
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
scuturat receptorul ca să-i atrag atenția. Vrea o fustă! Emily s-a Întors spre mine, mi-a văzut chipul Înspăimântat și a Închis brusc telefonul ei, fără să se obosească să spună „Te sun eu mai târziu“ sau măcar „La revedere“. A apăsat pe buton și a transferat apelul Mirandei pe telefonul ei, după care și-a lățit pe față un nou rânjet de la o ureche la alta. — Miranda? Sunt eu, Emily. Cu ce te pot ajuta? A Înșfăcat un pix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Sună-mă la Ritz ca să mă asiguri că vor sosi În curând. Asta-i tot“. Clic. Fierea a Început să-mi urce spre cerul gurii. Ca de obicei, mesajul era lipsit de orice amabilitățuri. Nu tu bună ziua, nu tu la revedere, nu tu mulțumesc. Normal. Dar cel mai rău era că mesajul fusese lăsat cu aproape o jumătate de zi În urmă și eu Încă nu o sunasem. Era, știam prea bine, un motiv suficient pentru a fi concediată și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
te Întorci de acolo. Voiam doar să aflu dacă romanele și, ăăă, și tu, firește, ați ajuns cu bine la Paris. Poți cumva să mă suni pe celular? Numărul meu e 917-555-8702. Te rog, cât poți de urgent. Mulțumesc. La revedere. M-am gândit să sun la Ritz ca să-l Întreb pe recepționer dacă Își amintește cumva de o mașină care să fi adus cărțile de la aeroportul particular de lângă Paris, dar mi-am adus aminte că nu pot avea convorbiri internaționale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
-ul. Am oftat, am tras o pătură peste ea și i-am pus deșteptătorul la ora șapte, ca să aibă oarece șanse să ajungă la ore În timp util, În cazul În care nu ar fi fost mahmură peste poate. — La revedere, Lil. Trebuie să plec. Ești bine? I-am pus telefonul pe pernă, lângă cap. A deschis ochii, s-a uitat drept la mine și a zâmbit. — Mulțumesc, a murmurat și pleoapele i s-au Închis la loc. Sigur, nu ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
nu cumva suferă de un dezechilibru chimic, poate de o hipomanie. — Ei bine, domnul T. ar trebui să o ia din loc. Îmi face Întotdeauna plăcere să stau la taclale cu voi, fetelor. Vă urez amândurora o dimineață plăcută. La revedere. — La revedere, domnule Tomlinson! i-a zis Emily În timp ce el o cotea pe hol În drum spre recepție. — De ce ai fost așa nepoliticoasă cu el? m-a Întrebat În timp ce Își scotea blezerul subțire din piele, numai ca să dea la iveală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
suferă de un dezechilibru chimic, poate de o hipomanie. — Ei bine, domnul T. ar trebui să o ia din loc. Îmi face Întotdeauna plăcere să stau la taclale cu voi, fetelor. Vă urez amândurora o dimineață plăcută. La revedere. — La revedere, domnule Tomlinson! i-a zis Emily În timp ce el o cotea pe hol În drum spre recepție. — De ce ai fost așa nepoliticoasă cu el? m-a Întrebat În timp ce Își scotea blezerul subțire din piele, numai ca să dea la iveală o bluziță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
partea din față, ca un corset. — Nepoliticoasă? L-am ajutat să descarce catrafusele și am stat de vorbă cu el până ai venit tu. În ce fel am fost nepoliticoasă? — Ei bine, În primul rând, nu i-ai spus la revedere. În al doilea rând, ai expresia aceea pe față. — Expresia aceea? — Da, expresia aceea a ta caracteristică. Aceea care spune tuturor cât ești tu de superioară, cât urăști tu faptul că ești aici. Asta merge, poate, cu mine, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și cinci la sută, sută la sută. Absolut. Da, Miranda. Da, am obținut chiar eu confirmarea și sunt sigură. Te așteaptă cu plăcere. OK. Îți urez un zbor plăcut. Da, am confirmarea. Îl trimit chiar acum prin fax. OK. La revedere. A pus receptorul În furcă și am avut impresia că tremură. — De ce nu pricepe femeia asta? I‑am spus că ora ei la coafor și cosmeticiană e confirmată. Și pe urmă i‑am spus din nou. De ce trebuie să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
tranziția ei la stilul familiar - faptul că se referise la Miranda folosindu‑i numele ei mic - și m‑am străduit să scap de ea. — OK, așa mă gândisem și eu. Dar Îți mulțumesc că ai căutat, Îți sunt recunoscătoare. La revedere. — Stai așa! a strigat ea și, deși receptorul era deja la jumătatea distanței spre lăcașul lui, excitarea ei m‑a făcut să ascult din nou: — Da? — Ăă, păi, eu, ăă, voiam doar să Îți spun că dacă pot face vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
să te rog să pleci acum. Ticălosul și‑a stins țigara și și‑a săltat cu un gest teatral brațele În aer, prefăcându‑se că se predă. Nici o problemă, amice. Fac doar un dușuleț rapid, Îmi iau ca lumea la revedere de la micuța mea Lily și pe urmă o iau din loc. Și‑a dat picioarele jos din pat și s‑a Întins după un prosop atârnat lângă biroul ei. Alex a Înaintat, i‑a luat rapid prosopul din mâini și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
din lume nu puteau cumpăra rasa și eleganța ei, nu au Încetat nici o clipă să și le dorească. I‑am adresat un zâmbet sincer atunci când m‑a expediat acasă, cam pe la jumătatea dineului, fără măcar un „mulțumesc“ sau un „la revedere“ - ca de obicei („Ahn‑dre‑ah, nu vom mai avea nevoie de tine astă‑seară. Poți pleca“ă. Am căutat‑o pe Ilana, dar ea o ștersese deja. Mașinii de la firmă nu i‑au trebuit decât vreo zece minute să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
cine va mai scrie romanul?” o să Întrebe un individ tradițional, „dar ce, un roman se scrie?“, o să-i răspund, „un roman se citește; cel mai comod lucru e să scrii un roman citindu-l!“), sigur că da, iată soluția; la revedere, ne mai vedem la sfârșitul lecturii, era să spun „la sfârșitul ro”, dar de ce să fie un roman, poate fi orice altceva, un dosar de scrisori, o mapă de fotografii, bilețele de la cunoștințe, jurnale intime, sau mai puțin intime, simple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
apărut la capătul aleii E. Înaintează maiestuoasă, cu acel mers solemn de marchiză; merge drept și nu se uită decât la mine. Eu nu o văd decât pe ea. Ne privim fără saț. E o bucurie atât de intensă a revederii, că nu mai putem să ne ascundem de ceilalți. Uităm unde suntem. Nu auzim nimic. Nu ne vedem decât ochii, niște telescoape imense ce se atrag reciproc Încleștate, reflectându-se unul Într-altul de la depărtări astrale. Ne cercetăm cu lăcomie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
care Îi despărțiseră nu lăsaseră urme pe fețele lor Încă tinere. Apoi, ea Îi desfăcu ștreangul de la gât, Îl luă de mână și Îl sui Într-o mașină. Capul lui, prea greu, se rezemă pe pieptul ei. Totul era minunat, revederea era chiar dureroasă... Mâna ei Îi rătăcea În neștire prin păr, ochii aruncau parcă fără sfârșit lacrimi mari de bucurie, de dragoste... Erau fericiți, chiar prea fericiți, viața li se deschidea luminoasă, viitorul prevestea plăceri nemaiîntâlnite... Visuri... Visuri fără rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ocolișuri retorice la alții ca să nu spună nimic. (luni seară) Într-o zi, am fost Împreună cu profesorul de română la școala Clocociov, unde făcusem clasele primare; am avut o mică serbare acolo doar vreo câțiva, printre care și E. La revederea spațiului acela de bucurie și libertate, am simțit pornirea să evadez din nou, cu chiote de sălbatic, În plaurul labirintic al grădinii În care noi, băieții, ne cufundam ca-n Vestul sălbatic În urmă cu cinci ani, ascunzându-ne câteodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
neafectate de artificiul retoric - „să scrii un roman citindu-l“ (p. 16). Marin Mincu Își declară aderența la un tip de structură epică non-progresivă, bazată pe o sintaxă a alternării, contrastului și recurenței unor fragmente excerptate din coduri diferite: „la revedere, ne mai vedem la sfârșitul lecturii, era să spun la sfârșitul ro, dar de ce să fie un roman, poate fi orice altceva, un dosar de scrisori, o mapă de fotografii, bilețele de la cunoștințe, jurnale intime sau mai puțin intime, simple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]