6,798 matches
-
uita să împartă frumusețile universului. Îngerii, la ceasuri târzii din licorile nopților făceau legământ în iubirea stelară. Sufletul cerului zăcea pe o plapumă albă unde în brațele mele strângeam țărâna de zile alături de privirile uitate. Ele, vor rămâne ca o ruină a dimineților, iar glăsuirile vor lungi acele ferestre albe unde-mi odihnesc nemurirea. Rămân o frumoasă legendă a lumii în care-mi adun lacrimile stelelor, să-mi fie stăpâne peste poemele mele. CUMPĂNA CUMINTE A VEȘNICIEI Pe zidurile nopților, auzi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
DESPĂRȚIT DE TIMP, despărțit în ideee. Nu-i nimeni în lumea sufletelor de lună, e-o aghiazmă a nopților plânse. Nu-i nimeni în sufletul meu de pământ sau sufletul meu de poem prin arderea târzie a nopților. Undeva din ruine e pustiu și urlă din mine, PĂMÂNTUL, Ei, morții mei vin să mă vindece, îmi sărută prin vieți viețile, dar astăzi am dat mâna cu ei, cu morțile unui vis conceput. Fă Doamne ca bezna să dispară, Noaptea începutului să
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
puterea umbrelor. Gândul că mă mai iubești mi-a înghețat demult aș vrea să nu fii străin de toată iubirea rămasă în culorile în care ai plecat fără să te doară sufletele noastre înfrigurate de absența chipului tău transformat în ruină... Suntem între două vise ca doi fulgi de zăpadă sensibili și în realitate aceeași dorință de a suspina în plânsul sfânt al destinului. LUMINA ABSOLUTULUI Domnule, aș fi dorit să-ți depăn nopțile una câte una, să ți înverzesc trupul
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
interes încât nu mai aveam nici o putere de-a încerca să evadez din acea disprețuitoare întâmplare. Frica a venit și m-a certat cu atâta putere încât m-am întors cu spatele pentru a plânge într-ascuns acea viață a ruinei. Am alungat moartea din acel leșin periculor al aerului. Mă sprijineam de marginea sângelui meu; era atât de sinistru încât mi-am salvat visul din rănile sinuciderii. De departe se auzea un hohot de nebuni lăsați să-mi împrăștie în
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
păcătuiască. Spre jocul pierdut transversarea gândului ascundea divinitatea. În zgomotul policandrelor mi se spărgea teama de a nu mă simți cum mă dizolv în noapte, în paradisul așteptărilor. Prin imense păcate am ascuns patima anonimă dintre oameni. Pădurea îmi ascundea ruinele oarbe ale lunii unde numai trupul meu prăbușit se clătina ca o beznă de lumi pierdute. Îmi depănam amintirile luminate-n arderea Adevărului. Mă întrebam de unde vin? Cine sunt și ce caut în această libertate de timp apăsătoare, unde ideile
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
diferite forme ale iluziei pentru a te adânci cât mai mult în luminile unor ființe ce au avut pasiuni emoționante... Să iubești scheletul unui nimic care se descompune pe o foaie albă, e ca și cum ai putea iubi cerul înzăpezit de ruinele visului, iar în ceasurile târzii ale nopților să simți depărtarea ce poate să-ți alunge sufletul în veșnicia neînțelesului unde nu mai poți să accepți toată priveliștea lumescului ce ca un miracol te supune unui pustiu gol și fără copilăria
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
mă înfășurau în perdelele visului. Viața, ca o trecătoare de pătrundere, îmi stoarseră lacrimile ce nu mai aveau acea nevoie de mângâiere deoarece în cimitirile răilor am găsit cenușa de emoție așezată în pletele stelelor. Lumea era o rătăcire prin ruinele dragostei tremurând aproape de un destin neînvins ce mai știe a lupta în izvorul cunoașterii unde istoria are scheletul de peisaje și ninsori, obligând să rămână în sufletele sângerânde iubind în taină timpul. Privirea uriașelor sunete înnebunite de respectul tristeții se
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
De-un plânset surd și albastru, un ASTRU nevăzut Ce mi-a furat iubirea din neștiute doruri Și viața mi-a fost condamnată la un delir flămând Ca un pribeag de stele prin negrele decoruri Un trup de AER, în ruina unui FIOR zăcând. Așteaptă înnoptarea, din veacuri risipite, Prin viața unor stele, în murmur de izvoare, Când, dorul de-o iubire, prin versuri înmărmurite, Din AȘCHIA DE SUFLET, un gând mi se revarsă-n soare. 15-08-2007, 1600h AERUL DIN VIEȚI
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
recomandă cel prefabricat, e mai sensibil. Duci mîna la frunte, plouă, și meditezi ca sub o streașină. Cum să construiești un personaj. Mai Întîi Îl desenezi c-un creion cu mină moale, Îl plasezi Într-un peisaj cu flori sau ruine, Într-o conjunctură nefericită ori Într-o casă cu multe camere modeste, aproape invizibile, execuți cu minuțiozitate hornul și petalele și, după ce-l privești cîteva minute pentru a-i insufla curaj, Îl decupezi cu grijă exact pe margine, pe linia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
degetele la gură și Înăbușindu-și gemetele pentru a nu pierde vreo notă din Canzonetta andante. Nemții nu ascultau nici un fel de andante, ei erau În marș funebru, tocmai Îl transformaseră pe Bach În tun și tropăiau În mocirlă printre ruine și partituri. Aveau tancuri frumoase, ofrande muzicale de 8 milimetri, gloanțe, suite, lagăre de exterminare și generali În noapte care ciopîrțeau În arpegii curve inocente. Primul general distins de care Îmi aduc aminte e Peter O’Toole. La vremea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
bravi, cutezători, petulanți, dar, este adevărat, numai cînd Își apără puii. Oricum, vorbele Sfîntului Augustin și ale Papei, despre iubire și alte prostii, au devenit galopant senile, Îndreptîndu-se cu viteza proiectilelor teleghidate spre antichitate ca să se-ngroape definitiv acolo, printre ruinele pe care le vedem acum, să moară sîrbii, e deviza, articolul celor dîrji și neînfricați, penibilul respect pentru viață devenind la fel de invizibil ca avioanele NATO, Alianța Morții, cum a scris cine știe ce bețiv pe perete cu roșu În stația de metrou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
necăjite dar necinstite, mai avansate medical, În sfîrșit, sînt simple presupuneri, păcat Însă că nu se suflă-o vorbă despre celelalte simțuri, cum ar fi al văzului sau auzului, care nu numai că nu-s ascuțite, ci au ajuns adevărate ruine, din cauza altor popoare. Rămînem astfel doar cu impresia că românii miros ascuțit. Dimineața pune pe prima pagină o magnifică ilustrație cu domnul Iliescu la urna sub care scrie: „A privit cu Încredere spre noi, dar și noi spre el”. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Zeit: (cartea) „poartă În sine toată greutatea metafizicii lui Peter Handke”. Asta m-a pus pe gînduri. Mai ales că autorul e născut În 1942, deci e bătrîn și greu. Mă apuc totuși să citesc. Acțiunea se petrece În apropierea ruinelor de la Port-Royal-des-Champs. Deși povestitorul eșuează din prima pagină ca hangiu, bucătar și cititor, Don Juan Îi intră cu motocicleta În zid, aterizînd În grădină. Descriere natură: fluturi, viespi, corbi, cuci, muște, șopîrle care se Împreunează. Copaci, flori, crăci. Mai tîrziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
izbi În cap și simți cum i se dislocă umărul. Dublu scăpă cuțitul. Bud Îl ridică - orbit de inelele care omorau femei. Lăsă cuțitul jos și Îl bătu pe Perkins cu mîinile lui rănite. CAPITOLUL 76 Conacul lui Patchett În ruine - un hectar Întreg de ruine și funingine. Așchii de șindrilă pe gazon, un palmier ars În piscină. Clădirea Însăși se transformase Într-un morman de moloz și cenușă Îmbibată cu apă. Să cauți un seif protejat cu bombă Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
cum i se dislocă umărul. Dublu scăpă cuțitul. Bud Îl ridică - orbit de inelele care omorau femei. Lăsă cuțitul jos și Îl bătu pe Perkins cu mîinile lui rănite. CAPITOLUL 76 Conacul lui Patchett În ruine - un hectar Întreg de ruine și funingine. Așchii de șindrilă pe gazon, un palmier ars În piscină. Clădirea Însăși se transformase Într-un morman de moloz și cenușă Îmbibată cu apă. Să cauți un seif protejat cu bombă Într-un perimetru de o sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
grinzi care trebuiau date la o parte. Grămezi de lemne, mormane de stofă udă, dar nici o scînteiere metalică, nimic care să trădeze locul. Muncă de o săptămînă pentru o echipă de zece oameni, plus un tehnician pentru dezamorsarea bombei. Ocoli ruinele și se duse În curte. O verandă de ciment În spate. O lespede cu ceva mobilier pîrjolit. Ciment compact - fără crăpături, fără șănțulețe, fără nici o cale de acces vizibilă spre gaura unui seif. Pavilionul piscinei - altă grămadă de moloz. Grămada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
ciudată, pe urmele acelui focos armăsar, cu zâmbetul ce li se părea multora tâmp țintuit pe figură, și nu l-au mai văzut, n-au mai auzit de el și l-au căutat în zadar, în timp ce potcovăria a devenit o ruină, nevastă-sa l-a așteptat până a închis ochii, copiii l-au uitat și s-au risipit care încotro și au avut și ei copii și atunci abia, în acel foarte târziu al vieții lor, s-a întors, din direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
întors, din direcția în care galopase nechezând focosul armăsar pe care nimeni nu și-l mai amintea, un om nici tânăr, nici bătrân, mai degrabă îmbătrânit, ușor adus de spate, cu ochii tulburi, lipsit de zâmbet, s-a oprit în fața ruinelor potcovăriei doar o clipire, continuându-și drumul până la cârciuma din apropiere, unde a aruncat un pumn de bani de aur pe tejghea, cerând să se dea băutură la toți, lui și celor de față, și s-au strâns cu mirare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Calvino, scriitor italian, prețuit de cognoscenti literari, a remarcat o datăși foarte frumos, după părerea mea - că nu există ceva mai emoționant decât o carte lăsată neternimată de autorul ei. Asemenea opere fragmentare sunt în opinia acestui distins gentleman ca „ruinele unor proiecte ambițioase, care păstrează totuși urme ale splendorii și grijii meticuloase cu care au fost concepute“. Potriveala și ironia sorții au făcut ca Sig. Calvino să se elibereze de acest înalt sentiment într-o serie de eseuri pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să vă zboare capetele alea nenorocite. Unde vă sînt mamele? Ce vă Închipuiți că sînt avioanele alea, bărzăuni? E bătrîna doamnă Parry? A murit? — Plecați de-aici! — O, Doamne! Încă se văita femeia În timp ce-și croia drum printre ruinele apartamentului ei. În ambulanță erau patru paturi suspendate din metal, de genul celor din adăposturi. Era slab luminată, fără nici o sursă de căldură; Kay mai puse o pătură pe bătrînă și o legă cu o curea din pînză, apoi Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Puneți-vă dopurile În urechi, totuși! — Așa o să fac! O porni repede spre Rathbone Place; numai la capătul grajdurilor Începu să calce mai ușor - pentru că avea o spaimă secretă, obsesivă că, Întorcîndu-se va găsi locul lovit, În flăcări sau În ruină. Dar totul era liniștit. Apartamentul ei era la capătul curții, deasupra unui garaj, lîngă un depozit; trebuia să urce niște scări de lemn pînă la ușă. În vîrful scărilor se opri să-și scoată haina și ghetele; deschise ușa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
dacă reise că am fost părtașă la așa ceva. — N-ai fost părtașă la nimic, Încă! spuse Mickey pierzîndu-și răbdarea. Ce ai luat, Kay? Cum era acolo? Kay le descrise locul În care fusese, o Încăpere din subsolul unui magazin În ruină din parcul Bethnal. — Au fost extrem de politicoși, zise ea, după ce au aflat că sînt prietenă cu Cole și nu o detectivă. Și, vai, dac-ați vedea ce lucruri au acolo! Lăzi peste lăzi de țigări! Săpunuri! Lame de ras! Cafea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
care acum era Înnorat și cenușiu. Speram c-o să fie o zi Însorită, ca ultima dată. E cam frig, nu-i așa? M-am gîndit... Dar spune-mi dacă nu cumva e o idee stupidă. Am lucrat atîta vreme printre ruine, că am uitat uzanțele sociale. M-am gîndit că ți-ar face plăcere să vii și să vezi casa din Bryanston Square, unde am intrat cățărîndu-mă prin luminator - să vezi de ce-am fost În stare. E goală de luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
alta, pentru a-și vorbi Încet. CÎnd Julia rîse, Helen Îi simți respirația aproape de gura ei: caldă, cu damf de vin și un miros ușor acru, de tutun. — Nu crezi că-i straniu, spuse Julia, să te aduc aici, la ruina unei biserici, În toiul camuflajului? Nu, cred că-i minunat, zise Helen simplu. — Mai bea niște vin, răspunse Julia, Încă rîzÎnd. Helen refuză, clătinînd din cap. Inima Îi bătea În gît. Era prea sus și prea plină pentru a putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
SEMNE DE PRIMĂVARĂ Susurul apei - viorele brumate lângă izvor Pâlc de toporași - nici un nume pe crucea plină de mușchi Răsărit de soare - păpădii înflorind printre ruine Din primul balcon sare sticla cu apă - nuntă de pisici Noapte înstelată - într-un cireș bătrân prima floare Mii de albine pe cireșii înfloriți - singură mama Pe crucea de lemn cad petale de cireș - răsărit de lună Cuibul dărâmat - rândunica
SEMNE DE PRIM?VAR? by Maria Tirenescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83875_a_85200]