4,770 matches
-
o dorise, responsabilitatea asupra Întregului oraș și, spre surprinderea sa, reieșise că nu eșuase total În sarcinile sale. Azuriul dimineții se transformase acum Într-un albastru intens, de parcă marea era suspendată cu susul În jos deasupra Ierusalimului, pe care Îl scălda În voioșia unei grădinițe de copii. Florile de mușcată și de bougainvillaea de prin curți erau roșii ca focul. Gardurile de piatră luceau de parcă fuseseră lustruite. „Nu-i rău, nu?“ se adresă Fima În gând unui oaspete sau turist nevăzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Poate că va izbucni Într-un râs tăcut, cum obișnuia să râdă uneori fără să scoată un sunet. Sau poate că va pleca și se va Întoarce la Pasadena, lăsându-ni-l pe Dimi mie și lui Ted. Ultima posibilitate scăldă mintea lui Fima Într-o lumină celestă. I se părea cu adevărat emoționantă: o comună, un kibbutz urban, prietenia dintre trei bărbați, devotați unul altuia, plini de considerație, uniți prin legături de afecțiune și atenție reciprocă. Tot cartierul fremăta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
semicerc în jurul aparatului care zumzăia neîntrerupt. Imaginile străluceau de parcă razele soarelui ar fi țâșnit din ziduri și de pe străzi, așternând o pojghiță alunecoasă pe frunzele palmierilor, pe leandri, pe umbrelele de soare și pe mese. Până și umbrele pinilor erau scăldate de o luminozitate atât de puternică, încât cerul părea întunecat. Aceste diapozitive aveau o intensitate care-l entuziasma pe tata, erau rezultatul lui „Reise mal Aparat“1 și culorile aveau o transparență care întrecea tot ce și-ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
în cap cu un sac de iută care-i ferea fața, scotea faguri de aur din stupi, cu mănuși încleiate de miere, fără teamă de roiul albinelor răzbunătoare. În interior plutea un miros de pâine caldă de secară. Soarele blajin scălda cu alb încăperea orânduită gospodărește, cu mașina de cusut la colțul dinspre fereastră, cu poze mari vânătorești înrămate în stinghii netede și negre, prinse de pereții zugrăviți cu flori și clopoței albaștri, pe fondul de culoarea oului de rață. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mult mai lung. Pictorul Egon rămase în urmă. La o cotitură a potecii l-am zărit în fața unei căsuțe de lemn, înfipte chiar pe muchia prăpastiei. O fată cu părul de aur ieșise să-l întâmpine și acum râdeau împreună, scăldați în argintul și purpura amurgului, cu ochii plecați înspre râpă. Pe Hilda, amanta oficială a pictorului, o cunoșteam pe atunci numai din vedere. Tânără, înaltă și mlădioasă ca pantera, avea chipul pictat de el în fiecare dimineață și corijat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
nici un vânt să nu le-atingă clapele. Aștept un loc pe-un țărm, de-o parte, Să nu se cheme”groapă”, „moarte”, La care că-mi aducă fetele, Condeiul, ochelarii mei și ghetele, - Să merg cu zânele-mpreună Pe litoral scăldat de lună, Să mângâi chipuri dragi cu mâinile, Precum dezmierd cuvintele și câinele. - Ce dorești mata?! Încercai să articulez în delirul agoniei. Nu mă mai durea nimic, când ochii mei văzură Moartea. Era o doamnă binișor îmbrăcată în rochie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
o aripă oloagă, scuipând în mâna plină de iubire a omului milos, care cu vorba blajină a încercat să desferece poarta de ramă a splendidei mele izolări. Și mai urâtă este moartea în toamna mohorâtă a marelui oraș, când orientul scăldat de soare și ape albastre, corăbii sprintene se vor strădui să smulgă ancorele înfipte adânc în așteptarea celui care am fost. ă În curând voi fi dus, totuși, în duba neagră, la cuptor. Mașina va trece grăbită chiar pe străzile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
scafandri și zburători fără de pereche, ei mă vor căuta și sus și jos: pe acolo unde se scufundă scoicile bolnave, și pe acolo unde, ca o rachetă țâșnită, ciocârlanul lasă o dungă cenușie, când se înalță înspre luceferi, ca să se scalde în pulberea lor. Cine râde face rău. Și lor li s-ar putea întâmpla de a nu mai dori nimic, de a nu mai putea reține nici o secundă pe loc, obosiți și dornici de liniște. „Numai câteodată, când privind înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
arde de muiere, se suie în pod și își face treaba singur. Toată săptămâna stă întins în pat ca mortul. E singurul cadavru cu care vorbesc câteodată: „Băiete, - dacă n-ar fi mă-ta, să te dezbrace și să te scalde cu de-a sila, te-ar mânca și viermii. De murit, nu mori, de trăit, nu trăiești. Dormi! Asta faci! Lovite-ar somnul fără deșteptare!” ... Că zic, de unde și până unde să semene cu tine. Alt tată avuseși tu, Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
să mi se scurgă lin, aștept să moară Gloria, pentru ca, în sfârșit, să pot să plâng și eu cu lacrimi. Numai cine cunoaște plânsul mut cu ochii uscați poate să înțeleagă de ce vreau să plâng și eu o dată, cu obrajii scăldați în șiroaie nesfârșite. În primul și ultimul meu ceas, după moartea Gloriei voi coborî storurile și îngenuncheat în fața patului în care ne-am chinuit pentru greșelile noastre, voi săruta smerit chipul ei de sfântă. Mă voi înclina să-i umezesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
scrierile și emiți judecăți la adresa lor, ar fi de nesuportat. — Dar nu promit că n-am să te urmez la Florența, zise el. Doar sonoritatea cuvântului „Florența“ În Londra Întunecată și cețoasă mă face... mă face să tânjesc după zidurile scăldate În soare, după plimbările la umbră, prin Cascine. Desigur că am să mă bucur să te văd acolo. Dar ce-o să spună Alice? Zâmbi În timp ce Îi adresa Întrebarea, dar În privirea calmă, neclintită, se citea o provocare. — Nimic nepotrivit sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
sa, nu reuși să o găsească pe cea În care Îi declara că cele mai bune scrieri ale ei nu erau demne nici să atingă poala celor mai proaste ale lui, căci i-ar fi făcut plăcere să se mai scalde o dată În laudele delicioase, pline de umilință. Ori o pierduse, ori o lăsase la Boston. Păstră scrisoarea de la Du Maurier, pe care o primise pe când se afla la Veneția, dar nu răspunse comentariilor referitoare la Une vie, a lui Maupassant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
consultărilor cu privire la costume și decoruri Îi dădea de acum fiori incontestabili de plăcere. Și apoi, emoția la vederea piesei jucate În fața publicului, râsul și aplauzele... Ajuns În punctul acesta cu gândurile, de cele mai multe ori Începea să viseze cu ochii deschiși, scăldat În lumina aurie a reflectoarelor, În care el, impecabil În ținuta de seară, era smuls pe jumătate Împotriva voinței sale din culise și dus pe scenă, printre strigătele răsunătoare ale sălii: Autorul la rampă! Autorul la rampă! Și acolo făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
nr. 17, care avea, de asemenea, lumină electrică, dar părea aproape Întunecată prin comparație. Află de la Emma că, la Început, Kiki fusese Încântat de prezența electricității, cu atât mai mult cu cât vederea nu-l mai ajuta, și ținuse casa scăldată Într-o lumină orbitoare până venise prima factură, după care, În ciuda sumei substanțiale pe care Îi Încasa de pe urma lui Trilby, ceruse să se stingă o parte din candelabre. Era o casă masivă și bine Împărțită, care, din punctul de vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
al conștiinței“, acumulare amplificată și cizelată de faptul de a fi artist: „Într-un cuvânt, conștiința și privilegiul artistic Însele sunt acelea care strălucesc ca scufundate În fântâna ființării. În fântâna aceasta, cu o adâncime cu neputință de măsurat, se scaldă spiritul nostru - cu efectul de a se simți, qua imaginație și aspirație, Înmiresmat de surse universale. Ce este aceasta oare, dacă nu o aventură a personalității noastre și cum mai putem, În urma ei, să mai credem În detașarea totală?“ Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mănoase, ce multe vaci pasc acolo...“ Cu toate astea întreb: „Cum a fost când au venit rușii? Ce s-a-ntâmplat cu adevărat? De ce nu-mi povestește Daddau decât chestii drăgălașe? Și tata, nici el nu face decât s-o scalde. Ce s-a-ntâmplat cu Daddau, ce s-a-ntâmplat cu tine? Rușii v-au... Și pe urmă, când au venit polonezii...“ Ea nu-și găsește însă cuvintele. În orice caz, mi-e dat să aud: „Acum a trecut. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
hrană pe o navă-test trimisă să traverseze o gaură neagră. Dar să depozitezi un frigider? La ce bun? Asta m-a dus la concluzia că trebuie să fie și un echipaj. Pătrunseră Într-un tunel scurt, cu pereții de sticlă, scăldat Într-o lumină intens purpurie. — Ultraviolete, spuse Beth. Dar nu știu la ce servesc. — Dezinfectare? — Posibil. — Poate că servește la bronzare, sugeră Harry. Vitamina D. Apoi intrară Într-o cameră mare, așa cum Norman nu mai văzuse niciodată. Pardoseala strălucea Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
De ce?“ Așa, trăind acum prin amintirea care se petrece, mă pomenesc privind din vitraliu la trupul meu din cameră. Pasărea albastră s-a oprit să se odihnească pe umărul meu. Alt umăr? N-aș putea să spun. Picioarele-mi sînt scăldate de valurile calde așa cum mă sprijin de stînca apărută deodată din adîncuri. Și greutatea sticlei, ca orice spațiu care îngrădește, deschide orizonturi stranii a căror limite nu se întrevăd. Aerul e mineral și mă îmbibă de transparență. Mi-a curs
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
vrea să plece tîrîndu-mă în spatele lui ca pe un rucsac. Nu-i drumul meu. „-Unde pleci, nebunule?”-îl întreb. Se scarpină în cap tot căutînd și-mi răspunde abia disimulîndu-și nemăsuratul orgoliu: „-Iaca, și eu , spre Teba.” V. din spital, scăldat de valurile din ce în ce mai înalte ale mării vitraliului, îi pierd pentru o vreme din privire pe cei doi. Dacă fluxul ăsta, mai mare decît toate de obicei, mai continuă așa va trebui să înot. Dar, știu eu înota? Înotul omului e
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
se pare că juca primul rol. Nici măcar regele nu scăpa examenului ce-l alegea dintre alți membri ai dinastiei iar funcționarii, ca și preoții, trebuiau la rîndu-le să dea proba capacității lor. Închid ochii și văd din nou Marea Piramidă scăldată în soare. Zeci de mii de oameni, parcă drogați, mergînd. În fruntea lor, pe un tron de aur purtat de umerii bărbaților puternici, stă mesagerul înconjurat de fete frumoase încărcate de bijuterii din aur strălucitor. Un an el a fost
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
omul meu s-a răstignit într-o greșeală de unde. Ai venit să mă justific zgomotului de sens răstignit. Am băut în licoarea divină, un om de iubire robit și aș vrea să mă crezi în acest univers, cum sufletul se scaldă în van. Un muritor vei rămâne, stimatul meu VIS, iar eu nemuritoare în pocaluri de ani. DE ATUNCI ATÂTA IUBIRE Simt un suflu renăscut în adierea norilor peste lăcașuri arzătoare de deziluzie. Plecarea mea din cuta răstignită a descompunerii, își
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
sărute, genele oarbe de chin și mâna-mi dusă peste spume, mai adună-ntr-un târziu, privirile măcinate în despărțirea de umbre. Pe brațul tău alungit, îți sărutam sute de nopți, în tresăriri aglomerate de somnuri... Peste trupul tău, ochii scăldați în rugina iubirilor, îți așezau sub picioare, harul stăpânit de lună, în toate cetățile pustiite de vânturi. Un gol arzând mă sugrumase până când mi s-a scurs, sângele dorurilor peste clipele albăstrite de timp. Câtă absurditate, să pot să caut
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
miezul crispat al munților sânge de stele prelins prin pletele tale descântec... Și dorul singur prin vânturile unei mări pustiite de vietățile somnambule. Și dorul prin covorul cald ce-ți sărută tălpile suspinând după setea de viață. Numai lacrimile, îmi scaldă-n zile trecerea unei neliniști ce-mi sună-n fiece secundă Ca un van descompus de iluzii... Prin trupul înghețat de trecerea în neființa luminată de patima firescului, țărâna cu moliciunea întunecată apasă ca un răcnet agățat în clopotele destinului
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
fierbinte Și-n sărutări de vise un dor vă mai devoră, Când rugător și singur un Ochi încet se vinde. Prin templul de tristețe ce mă condamnă Eternul meu de dragoste nuntită, În sufletul de noapte o rază încet mă scaldă Pe un parfum frenetic, din Zorii de elită. Dar tânărul fior cu vocea-i de tristețe Că și-a pierdut iubirea în clipe fără nume Când doar copacii plânși în arderea zorită Au suferit prin vremea colinelor de spume. În
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Fir de speranță Elena Marin Alexe Aș vrea să ating a Lui nemurire Țesută pe-un deal în fir de iubire Mereu să rămân ancorată de cer Cu ochii scăldați in divinul mister La poarta de lacrimi mi-am pus iar zăvor, Isus mă alină atunci când mi-e dor, Pe frunte-mi coboară cunună de vis Și gându-mi ridică spre zări din abis. De când Îl cunosc privesc des în
Fir de speran?? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83333_a_84658]