35,079 matches
-
Dar câte imperii nu s-au ridicat, câte imperii nu s-au prăbușit sub povara timpului neiertător și câte Încă nu așteaptă să cadă?! Poetul pare cuprins de un fior rece, de o cutremurate a conștiinței În care teama și speranța duc o luptă tacită: “prin versuri desfrunzite trec eu Însumi // frumoasa mea nădejde Încă tace”. Vaporul așteaptă ancorat la țărm cu toate băgățiile primite În dar. Călătoria spre largul visat Începe. Furtunile pândesc soarele amiezii, arde uneori, necruțător. Credința poetului
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
stă de veghe și, cu buzele arse, buze care mai păstrează urme de sare și rouă, și cu sufletul Înlăcrimat, suflet În care flacăra nădejdii Încă tace, așterne pe hârtie „versuri desfrunzite” sub cerul tomnatic spre care vaporul se Îndreaptă... Speranța poetului rămâne vie și nu abandonează În fața valurilor ce amenință deseori. Dimpotrivă, culorile amurgului par să-l motiveze mai mult, Încercând să deslușească În nuanțele lor nelumești taine căutate cu trudă, taine din care se nasc de multe ori poeme
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
care să ne așezăm, În care să ne oglindim conștiința și să ne răcorim fruntea. Este momentul În care trebuie să tragem o linie și să medităm asupra lucrurilor făcute și nefăcute. Și câte mai sunt de făcut!? Trăiesc cu speranța că voi mai reuși să ating o țintă....” „Ce ne pregătiți În viitorul apropiat?” „Scrisul este ca o boală... e greu să abandonezi. Nu poți ști niciodată ce-ți aduce ziua de mâine. Fiecare scriitor dorește să Înfăptuiască o operă
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
fiii fiilor voștri.! Nu vă condamnați urmașii la o existență plină de suferință!” esență de gânduri și pasiuni Trimis de Irina Lucia Mihalca la Dum, 14/11/201014:13. "Aș putea compara litera cu fata morgană rătăcind În deșert, agonizând... Speranța În apa salvatoare este fără margini. Litera are parte atât de noroiul drumului cât și de piedestale... Suferință... scrie pe fruntea ei - albită de așteptări". Un interviu În care se redă esența artistului, omului, tot ceea ce-l intregește prin gânduri
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Litera are parte atât de noroiul drumului cât și de piedestale... Suferință... scrie pe fruntea ei - albită de așteptări". Un interviu În care se redă esența artistului, omului, tot ceea ce-l intregește prin gânduri, pasiuni și crez, prin căutări și speranțe. Un frumos, interesant interviu Încheiat cu un mesaj-lumină!"Nu distrugeți planeta! Redați aromnia și echilibrul acestui spațiu În care vor crește fiii fiilor voștri. Nu vă condamnați urmașii la o existență plină de suferință!" Felicitări poetului și omului! O zi
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Îmi pare rău, nu e vina mea, regizorul este cel care a inventat piesa. Eu am dat tot ce-am putut. Pot fi genial, dacă piesa e bună. Dați-mi o piesă bună și veți vedea de ce sunt În stare. Speranță? Deznădejde? Atât speranța cât și deznădejdea consumă o uriașă cantitate de energie. În primul caz, energiile urcă cu toată forța, Împotriva legilor gravitației. Mai apoi, nu după multă vreme, când te cuprinde deznădejdea, toate energiile sunt absorbite de aceleași legi
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
nu e vina mea, regizorul este cel care a inventat piesa. Eu am dat tot ce-am putut. Pot fi genial, dacă piesa e bună. Dați-mi o piesă bună și veți vedea de ce sunt În stare. Speranță? Deznădejde? Atât speranța cât și deznădejdea consumă o uriașă cantitate de energie. În primul caz, energiile urcă cu toată forța, Împotriva legilor gravitației. Mai apoi, nu după multă vreme, când te cuprinde deznădejdea, toate energiile sunt absorbite de aceleași legi care guvernează universul
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
pătura trasă până peste cap, cu draperiile , de asemenea, trase cât era ziua de lungă și toate astea, de frica luminii, care mi-ar fi adus În fața ochilor o realitate de nesuportat! Și totuși, undeva În zare, mai Întrezăream o speranță: fiul meu care se afla la bunici... Realizând că acolo nu mă mai pot vindeca, Într-o zi am hotărât: “vând casă, masă și plec lângă fiul meu, sperând să-mi vindec sufletul”. Stupoare! Fiul meu tocmai termina liceul. M-
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
neatenție și drumul poate sfârși mult prea devreme. Spun toate acestea despre viață - deoarece ea nu reprezintă numai fericirea și seninul, ci și durerea „mărăcinilor” rătăcirea gândului - și prăbusirea În hăuri, de unde rareori mai poți ieși la lumină. Dar, cu speranță dorință și cuget curat... vom ajunge pe culmile visate. ...Și, nu știu cum - Într-o zi - a Încolțit În inima-mi naivă...visul de a deveni scriitor. M-am născut Într-o localitate din zona Moldovei (H., jud. Iași), zonă de altfel
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Am devenit o familie numeroasă, cu multe griji și nevoi. Pe lângă alte Îndeletniciri, cea mai mare grijă a părinților a rămas munca pământului. „Rămân tulburat de Încrederea cu care rostesc apăsat cuvintele, umplându-le lacom cu viață adevărată și cu speranța cu care, În fiecare primăvară, Înfig hârlețul În pământul pietros, răsturnând brazda cu fața la soare și mângâind-o cu ochii lor păgâni de iubire” (Dinu Săraru - Clipa). Am urmat școala generală În localitatea În care am venit pe lume. În această
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
mă primi cum se cuvine. Am păstrat cu sfințenie jurnalul, În care Îmi notam ades, Întâmplările fericite sau mai puțin fericite, așteptările, frustrările, iluziile unei zile trecute. Am revenit pe meleagurile natale după ce, sub tălpile mele, s-au năruit altare, speranțe și crezul În ziua de mâine. Fiul meu, V.-M., după terminarea liceului, avea să părăsească țara, luând drumul pribegiei (Anglia ), unde s-a stabilit până la urmă ( Birmingham) . Și dintr-un dor mult prea greu de dus, s-a născut
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
din spațiul profan către cel sacru, amplifică sentimentele copilei față de biserica părăsită, abandonată, aflată în degradare ca și construcție, însă, care, chiar așa, nu este lipsită de cinstirea cuvenită sfințeniei sale, creștinii satului, privind la ea rugători, cu credință și speranță în izbăvirea ei și a lor. Sentimentele copilei sunt tulburătoare: „Mi s-a părut că în interiorul sumbru și rece din biserică era cineva nevăzut care plângea... Plângea neauzit, dar foarte simțit. Plângeau, cu acel cineva împreună și chipurile de pe icoanele
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
-și ridice casă. Așa vor avea fiecare din ei ceva al lor. După moartea părinților, mai îngriji aproape zece ani gospodăria lor, dar când înțelese că nici unul din cei trei copii ai lor nu se va întoarce înapoi acasă, pierdu speranța. Puterea o părăsea, nu mai era ca atunci când era mai tânără. Nici nu-și închipuia că ar putea vinde casa părintească, dar când văzu că nu o mai poate îngriji, se gândi că, poate, ar fi mai bine să o
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
până acum. Avea doar douăzeci și opt de ani și doi copilași, fratele Ionel de patru anișori și sora Maria, care avea doar un an, când această durere și suferință se abătuseră asupra familiei noastre. Nici ea, nici tata, nu pierduse niciodată speranța că boala va fi tratată, că mama va reveni la ceea ce fusese mai înainte, dar acest lucru nu s-a întâmplat până la moarte. Erau tineri și viața continua. În următorii treisprezece ani, în familia lor se mai născură încă cinci
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
este că am ajuns să le înțeleg și să le simt folosul. Ca mulți alți copii, desigur, făcusem și eu greșeli, dar bunii mei părinți mereu au dat dovadă de lumină și înțelepciune. Unicul lucru în care își puneau toată speranța era rugăciunea. Se rugau mult și Dumnezeu nu i-a lăsat niciodată fără răspuns. Necătând la toate greutățile și problemele pe care le avusem, absolvisem cu succes studiile la universitate, după care începusem munca pe tărâmul pedagogic, împreună cu soțul meu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
plac! Și din zi în zi, tot mai mult îmi sunt dragi. - Cred că încă nu-i ai pe ai tăi? continuasem eu. - Încă nu, răspunse ea parcă absentă. Mă privi. Văzusem în ochii ei un amestec de lumină și speranță, în care strălucea o picătură din lacrima care își făcea loc să iasă. Apoi, cu voce plină de încredere zise: - Încă nu, dar mai sunt încă tânără și am timp pentru a-i avea, niciodată nu-i târziu să-i
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
am primit pruncii atunci când El a binevoit să mi-i dăruiască. Am vrut să se facă voia mea, nu a Lui. Acum, am înțeles că am greșit mult și că pentru păcate și greșeli se plătește. Totuși, nu-mi pierd speranța și încrederea că Domnul îmi va ierta nepriceperea și greșelile mele din tinerețe. - Dar ce spun medicii, Aurica? Poți avea copii? - Da, medicii nu găsesc nicio pricină, pentru care nu i-aș putea avea. Mi-am înțeles greșeala și știu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
o înțelegere: să nu naștem copiii, până nu ne cumpărăm locuință în țară. Aici, nu ne aștepta nimeni. A fost greu să ne aranjăm la muncă, nu găseam nimic stabil. Din ceea ce făceam, ne ajungea pentru trai. Noi nu pierdeam speranța, credeam că vor veni și zile bune. Cam aceeași situație era și la prietenii noștri. Așa trecură ani de zile. Peste ceva timp, prietena mea încălcă înțelegerea pe care o făcusem, rămase însărcinată. Născu copilul și în scurt timp, după
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să aștept și să cred că voi fi iertată.” Simțeam cum vorbea durerea din sufletul ei. O întrebasem câți ani are. „Treizeci și șase”, zise ea. - Mai reușești, ești încă tânără, îi zisei eu, va fi totul bine, nu pierde speranța! O mai încurajasem cum puteam și ne despărțirăm. Părea că se simțea mai ușor după discuția noastră. În drum spre casă, mă gândeam la copiii mei și la toate bucuriile pe care le trăisem și le mai trăiam cu ei
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
oarecare alt semn bănuitor de boală, ci își simțea din ce în ce mai mult picioarele grele, nu le putea ridica pentru a păși. După mai multe încercări de a se trata la spital, care nu aduseră niciun rezultat, mama nu mai avea altă speranță decât mila Domnului. Se găsiseră, desigur, și femei care erau de părere că mamei i s-ar fi putut face vrăji, sfătuind-o să meargă pe la descântătoare, adică la femei care desfac vrăjile, dar mama nu credea în aceste lucruri
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
știa nici ce să creadă. Gândul că, în sfârșit, va veni clipa cea atât de mult visată și dorită ca să meargă din nou pe picioare, să fie cea care a fost mai înainte, îi umplea întreg sufletul de bucurie și speranță, dar simțea, în același timp, și o frică, zicea ea. Tata nu era acasă, nu avea cu cine să se sfătuie. Îi era frică să nu moară bătrâna, până urma să se întoarcă tata. Fără el, nici vorbă nu putea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Să ne rugăm, pentru că mai mult face o picătură de rugăciune, decât o mare de grijă, iar Stăpânul lumii știe ce trebuie să facă, zicea părintele de la biserica unde mergeam, atunci când discuta cu oamenii credincioși din satul nostru, întărindu-le speranța. În fosta curte a bisericii, pe care o mai aminteau bucățile rămase din zidurile dărâmate, se mai păstra vechea clopotniță, cu tot cu clopot. Din fața ușilor de la intrarea în biserică și până la clopotniță, era o bucată bună de loc. Iată acolo se
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
erau adevărați iubitori de Dumnezeu. Ciorile negre, speriate, au privit și ele de prin pomii sau de pe acoperișurile caselor din apropiere, neînțelegând ce se petrecea. Doar o urmă, zidurile arse, mai aducea aminte că acolo a fost cândva biserică. Toată speranța oamenilor în redeschiderea ei se spulberase deodată. Nu s-a știut niciodată concret care a fost cauza acelui incendiu. Ceva mai târziu, peste doi-trei ani de la această întâmplare, a circulat un zvon prin sat, cum că un copil, vrând să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
încercat să sperie o bună parte din locuitorii satului cu diferite „proorocii”, cum că ar fi fost un semn de la Dumnezeu că va fi război, foame sau alte urgii, pe care, desigur, puțini le credeau. Acum, cei care mai aveau speranță că vor vedea biserica redeschisă, au intrat mai adânc în ei înșiși, pentru a păstra în inimile lor credința neîntinată. Așa a rămas să stea biserica noastră mulți ani de zile, ca o rană deschisă ce sângerează. Timpul, însă, nu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
dea în schimb ploaie?”. Doream atât de mult să-l bucur pe tata, dar nu reușea nici o idee să-mi treacă prin minte deoarece adormeam imediat. Când ploaia întârzia prea mult de tot să vină și nu mai era nici o speranță, mai rămânea totuși una: rugăciunile pentru ploaie care se făceau duminicile și sărbătorile în biserică. Bătrâni, tineri, copii, femei și bărbați împreună cu preotul stăteam în genunchi cerând îndurare de la Dumnezeu. Și acum mai țin minte unele fraze din acele rugăciuni
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]