3,995 matches
-
Maria își ferește ochii într-o parte: Am... am citit mult și... Oare? Strici ochii aiștea frumoși... Îmi pare rău, Maria, reia el, după o pauză, descumpănit, chinuit. Ce să fac? Spune-mi! Aș vrea să nu mai... Maria tresare speriată: Nu! Nu! Ce să faci?! N-ai ce să faci! Ștefan oftează și sprijină cazmaua de perete. Am scos toată Suceava, cu mic, cu mare, să adâncim șanțul de apărare al cetății. Pe fundul șanțului înfigem și niscai țepușe bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sare, apoi rămâne într-un picior, ca un cocostârc. Secretul e să nu-ți pierzi echilibrul chiar de stai într-un picior. Voichița năvălește cu un val de pânză în brațe, dar, când dă cu ochii de "Măria sa", se oprește speriată. Face o plecăciune și bolborosește: Măria ta... Și dă să se retragă. Domniță. Nu mușc. Stai! Voichița a încremenit locului, cu ochii plecați, transpirând, mototolind la piept valul de pânză. Ștefan o apucă de bărbie, îi ridică fața, o privește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu vecinii pentru te miri ce pricină de două parale. Noi ne făcusem mici, ascultam muți de admirație. Deodată, a răcnit la mine: "În genunchi!!" A scos sabia și mi-a ars un lat de sabie pe umăr. Am sărit speriat credeam că-mi taie capul. "Nooo, frate moldovanule!!" Și mi-o mai ars una și pe celălalt umăr. "Mare Domn și Voievod al Țării Moldovei!!" Amuțisem, tremuram tot. O clipă, inima mi-a stat în loc... "Și tu, Munteanule, a răcnit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Să nu ne lase să pierim pe noi și țara! Să vină!! Ați plecat?!?! Tăutu și Duma, fără plecăciune, pleacă în goană... Ștefan, smulge sabia, o încinge și dă să plece. Abia atunci dă cu ochii de Voichița, care, încremenită, speriată, se lipise de perete. Uitase de ea. O ia de mână și-i spune oftând: Voichiță, vezi și tu...Aiasta-i... Voichița se prăbușește la pieptul lui, se agață de gâtul lui, își mușcă buzele să n-o podidească plânsul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fugă în Polonia lui Cazimir și apoi s-a oploșit în Ungaria lui Mateiaș. Tot nu mă prea aveau ei la inimă, îl păstrau ca o amenințare cu izgonirea mea din Scaunul Moldovei. Și a scăpat șobolanul? se repede Alexandru speriat. Nu mi-am aflat odihna până nu l-am scos din bârlogul de la Buda. I-am întins o cursă, dându-i pe la nas cu "Scaunul" mult visat. Prea flămând de putere, a mușcat momeala: chipurile "se pusese la cale un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
jos nici că se putea. "Țară a Nimănui" aiasta ajunsese. Când am venit la domnie, am găsit o țară secătuită, chinuită, sfâșiată... Aș fi vrut să fac dreptate, dar cum? Dreptatea o măsluiau după cum le cântau interesele. Eram tinerel, slab, speriat, singur în mijlocul unei haite de lupi cu bărbi, care aveau în mâinile lor toată puterea. Atunci, m-am făcut mic-pitic, mi-am pus cenușă în cap. Am plătit haraci turcilor, lehilor și ungurilor le cântam în strună. Scrâșneam din dinți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
venise spre el cu mânuțele întinse: "Tata căluțu!". Era bucuria lui să-l călărească, să râdă și să-l îndemne cu pintenii în coaste: "Hiii căluțu!"... Maria îngenunchease la marginea patului, despletită, strângând la sân, cu disperare, piciorușele lui Bogdan, speriată parcă să nu i-l răpească cineva. Ochișorii lui albaștri erau căscați, nu-i lăsase mama să-i închidă "Doar n-a murit!"... Nici lacrimi, nici suspine, nici bocete; era ceva tragic în acea încremenire, în acea tăcere atât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o năframă, e bărbos, murdar, în țoale țărănești, în opinci; numai sabia amintește de mândrul căpitan de viteji al Măriei sale. A... a căzut... Mangopul, bolborosește el. Mangopul? bâiguie Ștefan și se lasă moale într-un jilț. Și Alexandru?! întreabă Țamblac speriat. Bârsan, pe ocolite, povestește: Galioanele turcești au venit... Și Alexandru?! repetă Ștefan întrebarea. A... a căzut... și principele, gângăvește el cu glas stins. L-au tăiat... L-au tăiat?! îngână Țamblac sprijinindu-se de spătarul jilțului. Și... și moldovenii mei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
E vreme de război, nu-i pe vrute au nevrute!! E după poruncă!! Altfel!!... Avem prunci, muieri, bâiguie tânărul cu ochi albaștri. Îndură-te Doamne... Că noi... Să ne și tai... tot fugim, spune cu glasul înăbușit în căciulă. Toader, speriat, strigă la el: Nu așa, Năică!! Nu așa!! Aiasta-i răzvrătire!! strigă Mihail și trage sabia să-l taie. Ștefan mânios-mânios, gata să poruncească pedeapsa, se stăpânește, respiră adânc, tușește și izbucnește într-un hohot de râs batjocoritor: Ce zici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în Franța. Cu argumente și probe convingătoare, cu o logică a interpretării care face perfect plauzibilă această acțiune de radicală demitizare a pretenției binomului Sartre-Beauvoir de a fi fost niște rezistenți neînfricați, prezentarea lor nu numai ca niște biete făpturi speriate, cedând prea omenește seducțiilor lașității, dar și ca unii aproape dispuși la colaborare (nu e aici un proces de intenție, ci simplul constat al unor demersuri nedecisive, dar destul de clare), în plus vanitoși până la neomenie, insensibili la nenorocirile altora, invidioși
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Parcă văd acas- pe mama, Chip de sfântă-ntr-un pervaz, Slabă, slabă sărăcuța Și cu lacrimi pe obraz”. Am văzut-o plângând când a murit fatele Neculai; am văzut-o purtând parastasele bunicilor Vasile și Iordana. Am văzut-o speriată când a murit tata. Postea după vechea rânduială creștinească. Deși postea, nu ne obliga pe noi copiii să postim așa cum postea ea. La soroacele obișnuite să se facă pomenirea morților, făcea colivă, cumpăra străchini și linguri de lemn și
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
trupului meu, dar tot fără efect. Nu știu cum am reușit să întorc piedica armei, și arma a luat foc. Alicele au intrat în tavan, arma a căzut din cui, camera s-a umplut de fum și de miros greu. Sora Nica, speriată, a rămas sub așternut, iar eu am fugit afară să mă ascund. Ce spaimă a fost pe mămica, atunci când a auzit detunătura ! A fost străfulgerată că am umblat la pușcă, și că amândoi copiii suntem morți. A intrat înspăimântată în
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
fost dat afară din clasă pentru că tulburam liniștea cu plânsul meu plin de sughițuri. Am ajuns acasă tot plângând, părinții s-au supărat rău. Ei au fost convinși că eu nu eram vinovat. Am avut sughițuri și visuri urăte, cu speriatul în somn câteva nopți, dar la școală nu m-am mai dus. În toamna care a urmat am mers din nou în clasa I-a dar nu la „domnu” Tănăsescu, ci la „domnu” Baștiurea, care m-a scos premiant. În
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
a înțeles ce-i cu mine, mă cunoștea bine . A poruncit elevului să stea lângă mine, pentru ca dacă mă voi trezi, să-mi spună să merg la comandamentul companiei. La câteva minute după plecarea căpitanului, mi-am revenit, am sărit speriat și am dat cu ochii de Viorel, care mi-a istorisit toate cele relatate mai sus. Ajuns la comandament, căpitanul și-a scos pistolul și l-a îndreptat asupra mea: „Moisei, suntem în linia I-a, te împușc fără Curte
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
le-am trimis în mai multe rânduri alimente prin soția mea studenta Marta Miron, căsătorită Moise. Primită în incinta închisorii cu pachetul cu alimente, a fost legitimată și apoi a fost speriată că va fi pedepsită pentru ceea ce face. Deși speriată, la insistența mea, a mai mers de două ori cu alimente la colegii ei de an. Cu acest prilej „colonelul” Karol Popik i-a propus soției să divorțeze de subsemnatul dacă vrea să lucreze în învățământ. Era pedagogă la Liceul
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
păcate, chiar unele la care țineam foarte mult. Un alt vis după repetiția la Gala revistei 90-talet, la clubul de noapte la Penny Laine: vedeam o sală plină de ceasuri care au căzut deodată jos. Eram atât de uimită și speriată, așteptând ca timpul însuși, cel social, să înceteze și să trăim în total haos. În fine, gala mult așteptată, cu actori foarte cunoscuți, printre ei, superbele actrițe ale lui Bergman: Pernilla August și Marika Lagerkrantz. Printre poeți, prietenul, frumosul chinez
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
nimănui și să dau lecții, dar reprezentanții primei și ai celei de a doua generații lângă care am făcut tot ce era nevoie în Operă, erau obișnuiți să urmărească întâi strălucirea lor pe scenă. Or, tinerii generației actuale (justificați și speriați cumva de sărăcia în care ne zbatem) s-au obișnuit (conform principiului economiei de piață) întâi să evalueze și apoi să acționeze! Dar în procesul muncii artistice acest principiu nu poate fi totdeauna valabil. Evident că de condițiile materiale precare
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
Vecinătatea acelui loc mă umplea de spaimă mai tare decât animalele pe care le zărisem pe câmpul înzăpezit. Când aproape îmi pierdusem speranța, a oprit o Dacie neagră cu număr mic, chiar lângă mine. Eram acoperită de zăpadă și foarte speriată. Din mașină a coborât un bărbat cu o măturică. M-a scuturat de zăpadă și m-a ajutat să urc în mașină. Înghețată cum eram, abia puteam să-mi mișc picioarele. Măi, tovarășa, cu ce ai ajuns până aici? Cu
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
am cântat și am spus bancuri. După miezul nopții, am mers să dorm pentru câteva ore într-o rezervă din spital. Abia adormisem, când, aud gălăgie pe hol . Unde-i tovarășa Țâru? Era vocea secretarei de la județ. M-am trezit speriată fără a înțelege ce căuta la ora aceea din noapte, în dispensar. 67 Am fost anunțată că ai petrecut până la 12 noaptea și am venit să văd ce orgii faceți voi, în loc să vă ocupați de munca de partid. De ce nu
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
După puțin timp mașina a oprit, iar 73 noul instructor s-a dat jos și, punându-și mapa de plastic în cap, mi-a strigat într-un moment de trezire a conștiinței de om: Hai, urcă, nu mai fii așa speriată, că te ducem la comună. Nu mă urc, am spus tremurând și înghițindu-mi plânsul. Să nu spui că nu am insistat! Devenise deodată foarte grăbit. S-a urcat în mașină și în câteva minute autovehiculul puternic, de teren, a
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
apucat să aprindem o lumânare când pământul a început să se clatine, iar peretele lângă care era patul s-a prăvălit peste acesta. Prin golul lăsat de peretele care s-a dislocat a năvălit noaptea. Am strâns în brațe copila speriată. Îmi era teamă, deoarece nu știam dacă nu va urma un cutremur și mai puternic. Eram convinsă că voi muri acolo, în blocul acela construit parcă doar din nisip. Am realizat preț de câteva secunde că strângeam la piept copilul
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
angajaților, dar mai ales departe de ochii noștri. 102 Era trecut de ora 23, iar noaptea era întunecoasă, fără lună. Mă culcasem și abia mă furase somnul când am auzit bătăi puternice în ușă. Am deschis ușa adormită și foarte speriată: Sunați la dispensarul uman să vină doctorița! Noi am sunat și nu răspunde. Sus, la cramă, doi oameni sunt pe moarte. Ce s-a întâmplat, cum adică sunt pe moarte? Unul a intrat în beci să scoată vin și să
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
steagul și cărțile. Frica a pus stăpânire pe mine. Nu știam ce va urma. Eram în mâinile celor trei bărbați beți și orbiți de furie. Primăria era pustie, iar telefonul era mort. Nu mai eram nimic, decât o biată femeie speriată și amenințată cu moartea de către niște infractori beți. Cred că cineva din mulțimea adunată la poarta primăriei a mers și a anunțat pe cei doi milițieni, care au apărut exact în clipa când cei trei se apropiaseră foarte mult de
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
în celălalt sat mare al comunei. Nu mai vroiam nimic. Nu mă mai interesa nimic. Puteau să ia și să distrugă tot. Atunci, în acele momente, credeam că mai pot fi oameni care văd în mine o femeie inofensivă și speriată și nu un dușman al poporului. Gândeam că mai am prieteni care să mă ajute să plec din comună, credeam că am lăsat loc de bună ziua, așa cum adeseori îmi spunea contabila. Se pare că nu mai era loc de omenie
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
progrom și puși să înalțe digul anti-tanc dinspre comuna vecină Todireni, iar femeile sunt cernite, veșnic cu ochii în lacrimi. Într-o zi, pe izlazul comunal Hlipiceni aterizează un avion, după ce a făcut câteva raiduri deasupra celor două comune. Sătenii speriați au privit cu mare mirare apariția, zborul și aterizarea pe islaz a aparatului, ca apoi curiozitatea să-i împingă spre acel loc, spre a vedea ce se întâmplă. Mare le-a fost mirarea când au văzut că din aparat s-
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]