4,031 matches
-
părul scurt, buclat, făcîndu-mă să-mi spun din nou că eu am mai văzut-o undeva, unde nu știu, dar simt că surîsul ei, din unele momente, cu ochii mari, de căprioară speriată, mi-i cunoscut. Zău?! își arcuiește ea sprîncenele. Ce mi-ai fi spus la telefon ? Sper că nu m-ai fi invitat să-ți fiu ghid... Am auzit că ai o prietenă!... Te-aș fi înjurat, Cristina, asta aș fi făcut, îi spun calm și apăsat. Surprinsă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
obligînd-o să se rotească o dată. Da, așa mai merge! mă bucur eu. Te-ai schimbat, nu glumă! Într-adevăr, Lidia e de nerecunoscut. Are părul scurt, tăiat pînă deasupra umerilor, ondulat, pieptănat într-o parte, dîndu-i un aer tineresc, primăvăratec. Sprîncenele ei, subțiri, sînt vopsite în negru. Cea dreaptă este puțin curbată, în timp ce stînga, la mijloc, se arcuiește brusc în sus, spre locul gol din frunte, unde se separă buclele părului, sugerînd o cărare. Privirea, chiar și cînd ochii îi sînt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în timp ce stînga, la mijloc, se arcuiește brusc în sus, spre locul gol din frunte, unde se separă buclele părului, sugerînd o cărare. Privirea, chiar și cînd ochii îi sînt liniștiți și fața relaxată, sugerează un permanent semn de întrebare din cauza sprîncenei arcuite. Buzele, pline și conturate, îi sînt acoperite de trecerea ușoară peste ele a unui ruj sidefat. Mînecile bluzei stau trase în sus, spre coate, iar fusta aceeași fustă de dimineață, lungă și lălîie, ca o poală de babă vădană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
s-o vedeți, să-i spuneți că i-ați urmat sfatul? Da. Azi i l-am urmat mai mult ca oricînd. Dar, mă mir eu, de unde știți de sfatul dat?! V-am spus doar că sîntem prietene, își arcuiește farmacista sprîncenele într-o expresie de pură și deplină feminitate, apoi se apleacă spre sertarul cu bani. O privesc lung și insistent cum alege din sertar banii ca să-mi dea restul. Într-o clipă trec prin mintea mea o sumedenie de imagini
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
schițează un salut spre Brîndușa, apoi își continuă mersul, cotind spre blocuri, în direcția din care s-a auzit strigătul și unde trec iarăși, de pe trotuarul celălalt, cîțiva oameni. Soțul Tamarei un tip sigur de el, cu o față pătrată, sprîncene groase și fruntea mult prea îngustă nici nu ne-a observat. Văzîndu-l acum pentru întîia oară, mă simt jignit în orgoliul meu de bărbat și-mi vine iar pentru a cîta oară?! să-mi dau plame: "Cu ăsta m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-te de Paris, așa cum te-ai bucurat până acum de viață, cu noblețe și mândrie. Nu fuma prea mult. Țigările revin cam prea des în scrisori și tu ești singură acolo. Trebuie să te păstrezi sănătoasă și sobră. Nu încrunta sprâncenele, nu zbârci fruntea în enervare și nici nu lăsa colțul gurei spre stânga ca’n clipele de vină și de danse devant le miroir. Nu rupe de tot cu trecutul, cum scrii că ai impresia că ți s’a întâmplat
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
spaima că n’am să te mai văd. Nu mai scriu, sunt prea sumbră; mă duc să mă prăbușesc în somn, în nădejdea că poate te voi visa și voi putea să-ți văd chipul tău aproape, aproape, cu ochi, sprâncene, nas, gură, moi, calde, vii... Îmi vine să plâng. Noapte bună, Monica! Luni, 6 octombrie [1947] Eri, o zi proastă cu tristeți, cu vești de familie, la fel ca acelea de dinaintea plecării tale. Azi, după o noapte de insomnie cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
I-am scris lui G. la tine. Ai primit. Continuă cu relatarea întâmplărilor Cinci, e f. amuzant. Eu nu sunt contra lui Cinci. Mi-e gândul la tine în fiecare secundă de o mie de ori; îți mângâi părul și sprâncenele sburlite uneori, ca să le așez. Te iubesc, Mamina 11/1947 I 27 octombrie [1947], luni seara Draga mea, mult iubită, Ți-am scris ieri, prin R[ainer], mult, deșirat, dorind să umplu - poate cu inutilități - paginile obicinuite. [...] Iubito, în casă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
labirint, rătăcită, hagardă și halucinată. Scrisorile tale fac oficiul morfinei; trăiesc prin piqure-a noutăților: cum se învechesc - deși pentru mine sunt prinse cu rădăcini în făptura mea -, mă uit bolnăvicios la cutia de scrisori, mă mohorăsc și mă uit pe sub sprâncene, ca o fiară încolțită; vine alta cu noutăți noui, de 8 zile, retrospectiv, spun: „acum o săptămână era la Christiane, nu e mult, numai 8 zile“... Mă consolez, mă îmbărbătez și fetițele pot atunci să vadă o ființă vie, curajoasă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să îndes cumva celelalte două picioare! E ca atunci când îți duci câinele la veterinar. Plus că n-am asigurare, adaugă șoferul. Nu contează! Sunt doar câteva străzi. O țin eu în brațe tot drumul. O să fie bine. Taximetristul ridică din sprâncene și se scobește între dinți cu o scobitoare jegoasă. — Crezi că aveți loc și tu, și chestia asta? — O să mă-nghesui! O să fac cumva să-ncăpem! Frustrată la maximum, mai dau una mesei de cocktail, care se lovește de scaunul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
veri, zice. Ce-i cu chestia asta? — Ba nu sunt ciudăței deloc! Șovăi o clipă. Bine, OK, Tarquin e un pic cam ciudat. Dar Suze nu e ciudată absolut deloc. E cea mai bună prietenă a mea! Danny ridică din sprânceană. — Așa... și n-au găsit și ei pe altcineva cu care să-și unească destinul decât tot din familia lor? Cum a fost, ceva de genul „OK, mama e luată... sor-mea e prea grasă... câinele... mm, nu-mi prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mai calm, și nu mai e nimeni în jur în afara unui chelner cu treabă. Toți ceilalți sunt probabil deja în biserică. — Scuze dacă am adus în discuție un subiect sensibil, zice Luke în timp ce ne îndreptăm spre biserică. — Sensibil? Ridic din sprânceană. A, ce, chestia aia? Nu e deloc un subiect sensibil! — Mama ta părea cam afectată de veste... — Mami? Pe bune, nu e afectată absolut deloc. De fapt... glumea! — Glumea? — Da! zic, ușor sfidătoare. Glumea. — Înțeleg. Luke mă ia de braț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
dinafară. E ca atunci când te uiți la începutul unui film preferat, numai că de data asta cei mai buni prieteni ai mei joacă rolurile principale. — Susan, iei tu în căsătorie pe acest bărbat, să fie soțul tău legiuit? Vicarul are sprâncene uriașe, ca niște tufe, pe care le ridică la fiecare întrebare, de parcă i-ar fi teamă ca nu cumva răspunsul să fie „nu“. — O să-l iubești, să-i porți de grijă, să-l respecți și să-l ții lângă tine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
atunci foarte bine. Sună cineva la ușă și o deschid. În prag se află Danny. — Danny, după părerea ta, o fustă Miu Miu e sau nu o cheltuială pentru casă? întreb. — Categoric, zice Danny, intrând în sufragerie. — Vezi? spun ridicând sprânceana către Luke. Dar OK, mergem pe definiția ta... — Ați auzit? spune Danny mohorât. — Ce să auzim? — Doamna Watts scoate apartamentele la vânzare. — Cum? Mă uit la el. Pe bune? — Imediat ce ne expiră contractele de închiriere, ne aruncă în stradă. — Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
căsătoresc eu. Am tras niște sfori și mi-am luat autorizație de oficiant de căsătorii. — Eu cred c-ai fi un preot de excepție! Părintele Michael. Oamenii ar năvăli cu sutele în biserica ta. — Un preot ateu. Michael ridică din sprâncene. Ei, cred că n-aș fi nici primul, nici ultimul. Ia o înghițitură de șampanie. Și, cum merge treaba cu shoppingul profesionist? — Foarte bine, mulțumesc. — Știi, te recomand tuturor celor pe care-i întâlnesc. Dacă aveți nevoie de haine, duceți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
într-o lună de miere de care să-și amintească apoi cu plăcere. În calitate de cavaler de onoare, insist. Unde n-ai fost până acum, Becky? La Veneția? La Roma? În India? În Africa? — Nicăieri! — Am înțeles, spune Michael ridicând din sprânceană. S-ar putea să fie destul de scump. — Toată lumea a văzut lumea, în afară de mine. Eu nu am făcut niciodată pauză un an întreg. N-am fost niciodată în Australia, în Thailanda... — Nici eu, spune Luke, ridicând din umeri. Și? Ce contează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de lux! Christina pune mâna pe un tricou cu niște pete în degrade și cu ștrasuri în față și se uită cu atenție la el, de sus până jos, în timp ce eu îmi țin respirația. Lisa și Tracy se privesc cu sprâncenele ridicate și, deși Danny nu face nici cea mai mică mișcare, îl văd încordat de speranță. Ea lasă tricoul jos într-o tăcere mormântală și, în clipa în care ia al doilea tricou, ne ținem cu toții respirația la unison, de parcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
simți vinovată în nici un fel. Și încă ceva. Becky... — Da? — Adu-ți aminte că atât tu, cât și mama ta, sunteți persoane mature, în toată firea. Așa că încearcă să ai cu ea o conversație ca de la adult la adult. Ridică sprânceana către mine. S-ar putea să fii surprinsă de rezultat. Christina are foarte mare dreptate. Are atâta dreptate! În drum spre casă, reușesc să văd în fine totul cu alți ochi, foarte clar. Am o viziune complet schimbată asupra nunții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de importante pentru noi toți? — Și ce-a zis Elinor când ai contramandat nunta de la Plaza? — Ce să zică? Normal... n-a fost foarte încântată. Mi-a zis că e foarte supărată și că... ăă... — Foarte supărată? Suze ridică din sprânceană. Atâta tot? Credeam c-o să-i vină să te arunce de la etaj! C-o să fie ca un taur furios! A fost foarte furioasă! mă corectez în grabă. A fost atât de furioasă, că... i-a plesnit un vas de sânge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de la care a plecat chestia asta cu lista era tocmai ca respectivii să nu se trezească invadați de toastere. — Nu sunt numai toastere! Arăt spre cutie. Ăsta e un grătar pentru brioșe. Și mai avem și... o poșetă Gucci. Ridică sprânceana spre mine, întrebător. O poșetă Gucci, cadou de nuntă? — E din setul „bagaj pentru ea și el“! spun în chip de scuză. Am cerut o servietă pentru tine... — Pe care nu mi-a cumpărat-o nimeni. — Și ce vină am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ia o greutate de pe suflet. — Michael! strig și îl îmbrățișez. Îți mulțumesc foarte mult că ai venit. — Cu mare plăcere, spune Michael. Aș fi venit mai repede dacă mi-aș fi dat seama că e atât de grav. Ridică din sprânceană. Am trecut ieri pe la Brandon Communications și mi s-a spus că Luke nu se simte bine. Dar habar n-am avut că... — Da. Ei, n-am vrut să împrăștii zvonuri alarmiste. Și, oricum, am fost convinsă că își revine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ca un părinte care-și pune la punct odrasla răsfățată, care face scandal. — Lasă-mă jos! țipă. Săriți, oameni buni! Ajutor! Însă invitații încep să râdă. Ea îl împunge disperată pe Luke cu cizmele ei ascuțite, și el ridică din sprânceană, dar nu se oprește. — E o făcătură ordinară! urlă în clipa în care ajung la ușă. E o făcătură! Nu sunt... Ușa se închide în urma ei, și ea uită să mai continue, de șocată ce e. Urmează un moment de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
el să-l pup pe obraz și el îmi zâmbește larg, expunându-și gingiile. — Ai reușit. Suze îmi surâde și ea. Bravo, Bex. — Doamnă B, Suze tocmai mi-a arătat rochia tradițională de mireasă a familiei, spune Danny, ridicând din sprâncene în direcția mea. E... cu adevărat unică. — Rochia asta are nouă vieți! spune mami încântată. Credeam că s-a distrus, dar n-a mai rămas nici urmă de cafea! — Ce miracol! zice Danny. — Și chiar în dimineața asta, micul Ernie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ca să-și facă un gheb În spate [...]. În cap are o pălărie, pe marginile căreia sunt cusute cozi de vulpe [...]. Pe față poartă un obrăzar făcut din meșină, punându-i de o parte și alta doi perciuni cum au jidanii, sprâncene, mustăți și barbă din păr de coadă de cal” <endnote id="(491, p. 383)"/>. În unele zone ale Transilvaniei, acestui tip de „barbă ca de țap” i se spune În limbaj popular „barbă jidov[e]ască” <endnote id=" (200, p.
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
În afară de faptul că este „om roșu”, el este și „șașiu”. Ambele elemente sunt de „piază rea” și provocatoare de deochi : „când se uită drept În ochii tânărului, Îi face așa, ca o amețeală, cu un fel de durere la apropietura sprâncenelor” <endnote id="(862, p. 138)"/>. De regulă, se crede că cei care au puterea magică de a deochea o au și pe aceea de a blestema. Cu alte cuvinte, nu numai uitătura lor ar fi Încărcată de energie negativă, ci
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]