5,159 matches
-
că încă nu știam nimic despre viața. Se făcuse oră 11,00 și telefonul nu sunase încă. Luasem deci pauză. O pauză care părea că nu se mai sfârșise. Stăteam tolănita în fotoliu, cu picioarele pe pereți, cu ochii pe tavan. Nu mă mai fardam, nu mă mai preocupă deloc persoana mea... Apoi, am auzit ușa de afară deschizându-se zgomotos. Am ieșit să văd cine mă caută. Și l-am găsit acolo, rezemat de țocul ușii, cu ochii în pământ
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
în persoană, pipernicit, adus de spate, cu chipul tăiat într-un fildeș uzat și gălbui, ochii mijiți, perii rari ai bărbiei împletiți într-o bărbuță subțire ca lama unui cuțit. Ea examinează rochiile chinezești, cu gulere mici, montante, atârnate de tavanul stând să cadă al magherniței, și în cele din urmă alege una. Nu este măsura dumneavoastră", behăie acru maestrul Wang. "Pe care s-o iau atunci?" Nu am măsura dumneavoastră. Nu există măsura dumneavoastră." "Mă mir. Măsura mea este cea
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
vin. În noaptea următoare, i se face rău. Parcă ar avea bolovani în stomac. Doar un ceai de mușețel i-ar face bine. Nimic altceva. Medicamentele sunt neputincioase. Domnul Casimir se ia după capriciul ei, răscolește bucătăria din podele în tavan, dar nu găsește decât un pliculeț de ceai. În cele din urmă, cei trei membri ai echipei de noapte, doi bărbați și o fată, pe care ea îi numește în gând Casimirii, se strâng la căpătâiul ei și așteaptă efectele
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
îi dădea întâlnire a doua zi seara la restaurantul gării. Stătea să plouă, era riscant să plănuiești o plimbare. Prost dispus, a ajuns mai devreme. Un băutor singuratic, așezat dinaintea unei carafe cu vin, era singurul client. Lumina lămpii din tavan, reflectându-se în geamuri, le făcea atât de opace încât îți putea provoca un acces de claustrofobie. Într-un colț al sălii, vestigiu al vremurilor când se dansa pe peronul gării, o pianină. Patronul îl întâmpină cu un zâmbet larg
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
plângăcios... Taxiul care m-a adus, pleacă în trombă cu un scârțâit abrupt de roți. Se ține după el o haită de câini cu ochi rotunzi și întrebători: cerșetorii cei mai înverșunați ai spitalului. Bagajul ce-l car e greu, tavanul încăperii semi-întunecate mă apasă pe creștet mintea începe, totuși, să-mi fie mai limpede încep să mă dezmeticesc: am intrat în purgatoriu, de unde ar trebui să ies neapărat! Îmi e necesar, cred... Voi reuși să-l trec...? Îl am numai
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
parazit până la sfârșitul zilelor în cazul în care nu știi să faci decât munci fizice. A ,,trăi’’ ca o legumă...e și acesta un rezultat convenabil pentru unii; pentru alții e un dezastru. A sta cu ochii pironiți permanent pe tavanul imaculat, țintind mereu același punct fix constatând mereu primordialul sens de imaculat, devine sensul fără sens, în lumea finită de aici. Pentru o categorie de bolnavi rulează fără sfârșit filmul hăului universal și al neputinței de a se debarasa definitiv
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
dorinței de a trăi, viciile... Habar nu am ce să mai cred... Mă limitez doar la gânduri și dorințe, la teorii ale chibritului, totul doar la trecerea timpului. Necruțătorul timp! Încerc supraviețuirea, precum Universul cu gândurile, în schimbul privirilor pironite în tavanul de un alb mincinos. De sus se prăvale peste mine gânduri...idei obscure, imagini ale unui viitor sumbru. Acel suport de bec precum un spânzurat inert ( mortul de care vorbeam ), bălăngănind aiurea. Am intrat în salonul 7, bucuros după pozitiva
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
iarnă! Așa trece timpul, așa trece viața...! A mai trecut încă o zi din tinerețea noastră! Înghit pastilele de seară, beau un pahar de suc de fructe de casă, mă pun la orizontală și privesc cursa...de cai verzi pe...tavan. Închei rămășag cu mine însumi... Cursa continuă, galopul e din ce în ce mai înverșunat, până ce somnul mă copleșește pe de-a-ntregul. * * * Merg în vizită la colegul Florin, în salonul 9, și las o ciornă aruncată pe pat cu unele notițe din jurnalul de
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
mai întors nici până în ultima zi a șederii mele aici. Trebuia să-i facă injecția lui Marian dar nu a mai venit. Din acea zi face de serviciu numai în clădirea veche a spitalului. * * * Stau împrăștiat pe întreg patul, contemplu tavanul și nu am de gând să mă ridic absolut pentru nimic. Mă simt extraordinar de bine. Marian îmi spusese că ,,doamna Corina e nepoata doamnei doctor...’’ Nu am de ce a mă teme căci nu am făcut nimic rău. Nu mai
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
certat cu mine...!’’ Mi am cerut scuze, i-am mulțumit și am plecat rapid către ieșire. Unii dintre colegi ajunseseră deja în corpul ,,G’’. Am urcat în salon și după ce am mâncat desertul primit m-am trântit pe pat privind tavanul ca de obicei. Becul camerei e stins și nu cred că am vreun chef să cobor și să-l aprind. Privesc... Ascult radioul local... Mulțumesc doamnei doctor și bunului Dumnezeu că sunt bine! Îmi amintesc că astăzi a intrat în
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
primea porțiile mai arătoase, înțelegeam numaidecât cum că nu era lucru curat la mijloc. Colegul și amicul nostru Grigore Golescu, de pildă, primea cele mai monumentale porții de varză acră cu costițele de purcel ce nu se văzuseră vreodată sub tavanul lui madame Caliopi. „Honni soit qui mal y pense.“ Unde s-or fi odihnind astăzi necăjitele oase ale acestei milostive restauratrice?! Mai târziu ne-am răzlețit. Căci mai toți din grupul acesta de studenți în Drept - ba chiar toți afară de
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
Transmite-i dragostea și recunoștința mea și cele mai bune gînduri pentru minunata sa doamnă! Vezi, dumnealui mi-a dăruit multă liniște nu numai prin ospitalitate și hazu-i tare sănătos (în ultima seară, de atîta rîs, au căzut bucăți din tavan; o, dar prietenul său, profesorul Ilie Bălan, profesor de istorie și colecționar de artă, n. red. -, era zilnic tare spumos, irezistibil!), ci și prin faptul că poate avea o nepoată așa de dulce. Păcat că e oarecum dezorientată, poate chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
îl îmbrăca și-l dă mamei zicând: "Pe lumea asta a dumneavoastră Și pe cealaltă a noastră, Mi l-ați dat păgân Și vi-l dau creștin. De la Dumnezeu amin". Se dă cu lumânarea aprinsă care se stinge apoi în tavanul camerei. La cumetrie se dă "pupăză" o năframă și o pâine (colac) pe care le ia moașa. Dacă se întâmplă ca, copilul să se îmbolnăvească, se practică "vândutul copilului" pe fereastră, schimbându-i numele. După un timp, părinții copilului duceau
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
este angajat la 30 iunie 1963 pentru execuția tencuielilor interioare și exterioare a pridvorului bisericii și turnarea de beton pe jos. Catapeteasma bisericii este spălată În 1966, fără schimbarea picturii. Pictura catapetesmei era În stilul moldovenesc. Totodată a fost vopsit tavanul bisericii. Biserica cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Protoiereul Neculai Isăilă, după inspectarea parohiei Frenciugi din 21 februarie 1947, consemnează În procesul verbal: Preotul Ioan Răzvan Scurtu Însemna În procesul verbal din 1 aprilie 1999: . Pentru construirea bisericii s-
BISERICILE DIN SATUL FRENCIUGI, COMUNA DRĂGUŞENI, JUDEŢUL IAŞI by COSTIN CLIT, IONUŢ ALEXANDRU FIGHER () [Corola-publishinghouse/Memoirs/392_a_1315]
-
respecta și de care se temea totodată. Acum că știi cine sunt, aș vrea să stăm puțin de vorbă spuse tânărul cavaler. Hai afară, omule, aici ne sufocăm amân doi. Cum poți trăi În asemenea fum? Fă o gaură În tavan, că altfel Într-o zi o să te găsească Înăbușit! — Ai dreptate, stăpâne, spuse celălalt. Era o mogâldeață Înfășurată Într-o sumedenie de cârpe murdare, din care nu se deslușea decât cocoașa uriașă și rotundă, care-i ascundea În Întregime capul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
trimiteau vești prin slujitori credincioși, ceea ce nu era lipsit de primejdie. Dacă ar fi aflat ducele Bertold, lucrurile ar fi luat o Întorsătură nefericită. „De ce oare n-am fugit noi Împreună?“ Își spuse Adelheid, În timp ce privea pânzele de păianjen de pe tavan. „Am fi găsit un preot să ne cunune... și am fi plecat undeva, departe. Departe de Curte, de tatăl meu...“ Dar Bodo n-ar fi consimțit niciodată să-și calce jurământul de credință față de stăpânii lui. „Bodo n-ar fi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
al ducelui Bertold, mânjit de mâzga prin care Îl târâseră. Fața lui bărbătească era Încremenită Într-o expresie de uluire. Fusese Într-adevăr luat prin surprindere și ochii lui deschiși priveau fix spre un anu me punct, undeva sus pe tavan. — Ca pe un câine, ca pe un câine l-ați azvârlit! spuse Conrad și Îngenunche la căpătâiul lui. Se făcuse dintr-odată liniște. Oamenii se retraseră către ieșire. Rămaseră doar câțiva, cei mai apropiați, care Îngenuncheară și ei cu ochii
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
le ai față de noi, "robii" Tăi. Adăpostul spre care ne îndreptam în grabă era, de fapt, o pivniță imensă, aparținând unui mare angrosist de vinuri, și care fusese rechiziționată de Armată, dându-i-se în acele vremuri o altă destinație. Tavanul boltit era susținut de patru rânduri de stâlpi din beton armat, solizi, capabili să susțină o greutate uriașă. Dar am avut ghinion. În ciuda faptului că era atât de încăpătoare, încât o mașină putea fi manevrată fără probleme, de această dată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
valurilor dezlănțuite. Zgâlțâite, răsucite, afundate și iarăși ridicate al suprafață, gospodării întregi și anexe de gospodării se chinuiau în vâltoarea înspumată. Amaradia înnebunise, iar acum se manifesta la cote fulminante: case cu tot cu acoperișuri și pereți, cu uși și geamuri și tavane, bucătării de vară, garduri de lemn vopsite sau spălăcite, grinzi, căpriori, scânduri. dușumele, un talmeș-balmeș de lucruri muncite, dichisite, puse la locul lor cu dragoste și nădejde în Dumnezeu, totul era acum murdar, mânjit, anulat și aruncat pe apa sâmbetei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
doi inși au trecut la bătut șipcile pe plafon, iar ceilalți doi s-au apucat de făcut mortar și de tencuit. Oamenii aceștia bravi au muncit două zile neîntrerupt, dar au bătut șipcile pe grinzi, au tencuit și pereții și tavanul. Mai rămânea o singură operație de făcut: văruitul. Nu aveți sobă? a întrebat mirat un meșter. Nu încă, domnule, n-am adus-o. S-a uitat prin cameră la horn și a zis: Musai să aducem soba, musai. Veniți! Domnul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
încă geamuri. Meșterii au plecat. Noi continuam să stăm în bordei, însă făceam foc în cameră pentru a se usca pereții care erau încă "verzi". A treia zi, meșterii au venit și ne-au văruit cu pricepere deosebită pereții și tavanul, au tras o dungă în partea superioară a pereților, iar acum la noi în cameră era curat și frumos. În conformitate cu cele deja stabilite, am luat cercevelele și le-am dus domnului gestionar, care a avut amabilitatea să taie sticla și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ajutorul dumneavoastră domnilor, vă mulțumim din tot sunetul, zise Mircea. Aber, nein, nein... asta nu-i nimic la noi, auf Widersehen! La revedere! Camera noastră era foarte plăcută: pereții văruiți în alb, iar sus de tot o linie roz, aproape de tavan, care lăsa impresia unui spațiu liniștit și odihnitor. Geamurile din cercevele lăsau să pătrundă în interior lumina binefăcătoare a zilei, precum și culoarea purpurie a orizonturilor însângerate. În viața noastră începea o nouă etapă, calitativ superioară: trecerea de la întuneric la lumină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cărți inaccesibile pe net să dispară fără urmă. Google a încercat să scaneze toate cărțile importante omenirii, dar s-au oprit din muncă din pricina problemelor legale ivite. Mă sperie dispariția cărților. Eu am crescut într-o casă cu biblioteci până la tavan. Tatăl meu era poet, toți scriitorii în limba Idiș îi trimiteau volume, implorându-l să le traducă. Tata a șezut în bucătărie, pe când mama gătea și a tradus 13 volume din opera în lui IL Peretz. Peste 100.000 de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
călărie. Copiii sunt În recreație. Învățătorul ne primește și ne arată mica lui instituție. Are În total 40 de elevi, din toate clasele. Școala are doar o clasă și un mic hol. E construită din scânduri cu pereți dubli. De tavanul holului atârnă două burdufe, pline cu apă de băut. Părinții elevilor fac serviciul cu rândul, aducând apă de băut de la mare distanță. Problema apei de băut e foarte grea; cât despre apa vitelor, fermierii adună În bazine apă de poaie
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
km. O regiune foarte slab populată. Pe la ora 1 noaptea, ajungem la o stațiune de benzină, trecută cu numele de „Jean” pe hartă. Domnul Jean trăiește aici ca un sihastru. Are benzină, dar și câteva burdufe cu apă, atârnate În tavan. La 3 noaptea suntem În renumita stațiune, orășel din Nevada, Las Vegas, cu 5.000 locuitori, oraș al aviatorilor și al jucătorilor din tripouri. Soția și Sănduța, copleșite de căldură, au adormit. Merg mai departe și la 4 dimineața ajung
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]