KorAP: Find »[drukola/base=tipologie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...150 151 152 ...229 >

5,710 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

ergativ sunt termeni care circulă în lingvistica actuală cu foarte multe accepții, determinate, de obicei, de domeniile lingvistice diferite în care este folosit termenul. În continuare, voi încerca să răspund la întrebarea " Ce este ergativitatea?" din punctul de vedere al tipologiei lingvistice. Alte utilizări ale termenului vor fi discutate mai jos (vezi infra, 4.). 2.1. Definiție 12 O limbă este ergativă dacă subiectul unui verb intranzitiv (S) are un comportament identic cu obiectul direct al unui verb tranzitiv (O), dar

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
observabile și deci studiate, transformările majore, care au nevoie de mai mult timp pentru a deveni vizibile, trec de multe ori neobservate. Se vorbește 76, mai mult la nivel teoretic, de existența unui ciclu (unidirecțional, dar repetabil) al schimbării în ceea ce privește tipologia morfologică a limbilor (limbi izolante > limbi aglutinante > limbi fuzionante). Problema oscilației limbilor între caracteristici de tip acuzativ și caracteristici de tip ergativ a atras atenția mai ales cercetătorilor care s-au ocupat de limbile ergative, rezultatele lor fiind uneori divergente

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Anexa 1 urmărește tocmai crearea unei imagini de ansamblu a limbilor ergative nu numai sub aspectul răspândirii geografice și al particularităților fiecărei limbi, ci și al diversității socioculturale pe care o ilustrează populațiile care vorbesc aceste limbi. Capitolul 2 DE LA TIPOLOGIE LA SINTAXĂ: ERGATIVITATEA ȘI CONCEPTELE SINTACTICE FUNDAMENTALE 1. PROBLEME Deși cercetarea limbilor ergative are o vechime însemnată (vezi Capitolul 1, 1.), conștiința faptului că diferențele tipologice dintre limbile de tip acuzativ și cele de tip ergativ trebuie să fie corelate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
rădăcini. 2. ABORDĂRI DE TIP SINTACTIC ALE DISTINCȚIEI TIPOLOGICE ACUZATIV/ERGATIV Înainte de a aborda câteva dintre problemele pe care le ridică analiza limbilor ergative pentru teoria lingvistică, voi avea în vedere felul în care aceste limbi au mediat relația dintre tipologie și sintaxă, adică voi prezenta câteva explicații formulate în termeni sintactici atât pentru distincția dintre cele două tipuri de limbi, cât și pentru aspecte de detaliu care privesc comportamentul limbilor ergative, cum sunt partiția ergativ/acuzativ sau existența verbelor inacuzative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
diferența constă în faptul că paralelismul dintre categoriile sintactice și morfologice este mai puternic în limbile acuzative decât în cele ergative. Noțiunea subiect nu poate explica diferențele dintre cele două tipuri de limbi și, în general, nu se poate face tipologie sintactică pornind de la morfologie, diferențele morfologice fiind superficiale (S. R. Anderson 1976: 18). În ceea ce privește interpretarea semantică, în construcțiile ergative, obiectul este implicat în acțiune de pe o poziție centrală, iar acțiunea este prezentată din punctul de vedere al obiectului; în construcțiile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
au tendința să aleagă drept subiecte de discuție entitățile agentive, ceea ce înseamnă că e normal să existe o corelație naturală între agent și topic; noțiunea de subiect reflectă gramaticalizarea acestei coincidențe așteptate. Li și Thompson (1976: 459−460) realizează o tipologie bazată pe relațiile gramaticale subiect−obiect și topic−comment, arătând că, în unele limbi, noțiunea de topic poate fi la fel de importantă cum este cea de subiect din alte limbi. Conform clasificării realizate de acești autori, există patru tipuri de limbi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
lolo-birmaneze); (c) limbi cu subiect proeminent și cu topic proeminent (contează ambele relații): japoneză, coreeană; (d) limbi care nu au nici subiect proeminent, nici topic proeminent: tagalog, illocano. Li și Thompson (1976: 461) afirmă că, pentru stabilirea unei astfel de tipologii, nu pot fi folosite gramaticile de referință ale limbilor, care sunt concepute pornind de la relația subiect−predicat. Autorii (Li și Thompson 1976: 462−466) stabilesc o listă conținând diferențele dintre subiect și topic: ● topicul trebuie să fie definit; definitudinea include

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Distincția între limbile cu subiect proeminent și cele cu topic proeminent nu este tranșantă, ci reprezintă un continuum. Subiectul și topicul sunt două noțiuni care nu se suprapun; subiectul este un topic gramaticalizat în procesul de integrare în construcția verbală. Tipologia sincronică este rezultatul unui ciclu diacronic în care diferite limbi au urmat diferite strategii; tipologia reprezintă descrierea strategiilor pentru atingerea scopurilor comunicative (Li și Thompson 1976: 483−485). Și alți autori fac observații despre corelațiile dintre subiect și alte concepte

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
reprezintă un continuum. Subiectul și topicul sunt două noțiuni care nu se suprapun; subiectul este un topic gramaticalizat în procesul de integrare în construcția verbală. Tipologia sincronică este rezultatul unui ciclu diacronic în care diferite limbi au urmat diferite strategii; tipologia reprezintă descrierea strategiilor pentru atingerea scopurilor comunicative (Li și Thompson 1976: 483−485). Și alți autori fac observații despre corelațiile dintre subiect și alte concepte. Creissels (1995: 230) susține că există o relație între subiectul (sintactic) și tema (discursivă). Baker

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
observația că nu toate limbile au argumente principale marcate contrastiv. În alinierea acuzativă, P (corespunzător notației O de la Dixon) este unicul rol sintactic principal care are formă distinctă, iar în alinierea ergativă, A are acest statut. Construcțiile intranzitive sunt neomogene. Tipologia alinierii intranzitive examinează posibilele relații între proprietățile termenilor A și P din construcții verbale bivalente și S, singurul argument principal al verbelor monovalente. Variațiile în alinierea intranzitivă sunt de două tipuri (pentru concepția lui Dixon asupra fenomenului, vezi Capitolul 1

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ambele tipuri de sisteme lingvistice (teoria transparenței proiecției verbale, Ipoteza ergativității, OCP și altele) (prezentate în secțiunea 2.); ajustarea teoriei Cazului prin stabilirea unor corespondențe terminologice între cele două tipuri de limbi, precum și prin încercarea de a încadra ergativul în tipologia cunoscută a cazurilor (secțiunea 3.); căutarea unor definiții universale pentru conceptele subiect, obiect, tranzitivitate și urmărirea relevanței acestora pentru limbile ergative (secțiunile 4. și 5.); în sfârșit, paralelismul dintre anumite construcții din limbile acuzative (pasivul, nominalizările) și sintaxa limbilor ergative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
că este posibilă trecerea între tranzitive și intranzitive, dar nu și între inergative și inacuzative, pentru că acestea au trăsături selecționale opuse. Autorii (Hill și Roberge 2006: 20) arată că trecerile între clase sunt posibile pentru că nu există nicio justificare a tipologiei tranzitiv vs intranzitiv: verbul are aceleași proprietăți semantice și sintactice, indiferent dacă e tranzitiv sau intranzitiv; rădăcina verbală este legată de poziția de complement, iar tranzitivitatea apare ca urmare a diferitelor operații sintactice care validează relația dintre verb și complement

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nu este obligatoriu ca Tr să aibă un set de trăsături asociate, nici la proiecția Agr, responsabilă de verificarea Cazului acuzativ și de acordul obiectului (proiecția AgrO a fost eliminată din PM − Chomsky 1995). Bowers (2002: 185−187) propune o tipologie universală a verbelor: (a) verbele tranzitive au un argument extern în Pr, care selectează un TrP PrP 3 DP Pr' 3 Pr TrP 3 Tr VP 3 V DP (b) verbele inergative au un argument extern în Pr, care selectează

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
autori, conceptul de Temă încorporează accepția restrânsă atât a Temei, cât și a Pacientului, fiind considerată entitatea afectată de acțiune sau starea exprimată de predicat. ● Palmer (2007 [1994]: 8) consideră că Agentul și Pacientul sunt cele mai importante roluri pentru tipologie (dar contează și Locativul și Instrumentalul), aflându-se la baza distincției tranzitiv/intranzitiv și sunt importante și pentru delimitarea ergativ/acuzativ. Palmer (2007 [1994]: 22) adaugă că toate limbile fac distincția între Agent și Pacient. ● Avram (2003: 170) subliniază că

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
dacă selectează un argument uman. Inacuzativele primare (care nu-și pot actualiza niciodată poziția de obiect direct/de Caz acuzativ) nu se pasivizează; se cu intranzitive nu poate fi decât acuzativ în română. 6.2.4. Cornilescu (1998: 317) prezintă tipologia generativă a lui se: reflexiv, reciproc, medio-pasiv, inerent. Cornilescu (1998: 318) arată că se mediu din română este de două feluri: se pasiv (a) și se incoativ (b). (a) Cărbunele se aduce cu vaporul (b) Toamna îngălbenește frunzele/ Frunzele se

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
două tipuri de raționament, din punct de vedere logic (deci și lingvistic) nu există nicio diferență între ele, copula înglobând și ideea de existență. 2.1.2. Abordări logico-semantice Higgins (1979)3 propune, în locul distincției bipartite a lui Frege, o tipologie cu patru termeni: (a) propoziții predicative (Pierre est intelligent 'Pierre este inteligent', Horatio est le meilleur ami d'Hamlet 'Horațiu este cel mai bun prieten al lui Hamlet'), care au următoarele caracteristici: subiectul este rareori nedefinit; numele predicativ nu este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
statutul de verb inacuzativ al lui a avea", în: N. Saramandu, M. Nevaci, C. Radu (eds.), Lucrările primului simpozion internațional de lingvistică, București, Editura Universității din București, p. 277−287. Dragomirescu, Adina, 2009a, "Verbele inacuzative/ergative din limba română: definiție, tipologie, inventar", în: B. Croitor, A.-M. Mihail, R. Zafiu (eds.), Studii de gramatică. Omagiu Doamnei Profesoare Valeria Guțu Romalo, București, Editura Universității din București, 2009, p. 71−79. Dragomirescu, Adina, 2009b, "Est-ce qu'il y a/il y avait en

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
na Amazônia, III, Villejuif. Manea, Dana, 2001, Structura semantico-sintactică a verbului românesc. Verbele psihologice, București, Arhiepiscopia Romano-Catolică de București. Manning, Christopher D., 1996, Ergativity. Argument Structure and Grammatical Relations, Stanford, CSLI Publications. Manoliu-Manea, Maria, 1977, Elemente de lingvistică comparată romanică. Tipologie și istorie, Universitatea din București. Manoliu-Manea, Maria, 1993, "Inalienabilitate și topicalitate în limba română", în Gramatică, pragmasemantică și discurs, București, Editura Litera, p. 72−89. Manzini, M. Rita, Leonardo M. Savoia, 2007, A Unification of Morphology and Syntax. Inverstigations into

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1 Din listă au fost excluse verbele învechite, cele regionale, cele din limbajul familiar, precum și cele aparținând limbajelor specializate, cu circulație redusă în limba literară. --------------- ------------------------------------------------------------ --------------- ------------------------------------------------------------ 2 1 56 Adina Dragomirescu 55 Ergativitatea din perspectivă tipologică 278 Adina Dragomirescu 61 De la tipologie la sintaxă 199 Semantica și sintaxa verbelor ergative/inacuzative 225 Teste sintactice de delimitare a clasei 243 A fi și a avea 245 Concluzii 275 Limbi ergative 277 Inventarul verbelor inacuzative/ergative 350 339

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426

defini legitimitatea politică este absolut necesară pentru a putea explica natura democrațiilor actuale. Textul cu privire la "Legitimitatea politică, între anacronismul teoriilor clasice și definirea unor noi criterii" propune o definiție graduală a noțiunii de legitimitate politică, dar și o rafinare a tipologiei weberiene cu privire la tipurile de legitimitate. Deși favorizată de practici ilicite sau de neîncrederea cetățenilor în instituții, absența legitimității nu se confundă cu acestea. Chestiunea erodării încrederii în instituțiile democratice, ce constituie tema ultimului text din această parte, completează prezentarea principalelor

Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
au fost semnalate punctele slabe ale integrării teoretice. Într-un sfârșit, departamentul de Social Relations a fost desființat. Cercetătorii din științele sociale și-au dat seama că, spre deosebire de științele naturii, disciplinele din științele sociale nu au un consens în ceea ce privește lexicul, tipologia, metoda și postulatul. Nu există norme de obiectivitate și de adevăr (Johnston). După această experiență nicio altă construcție paradigmatică n-a mai reușit să se impună majorității teoreticienilor, nici în sociologie, nici în știința politică. Mai degrabă s-a deschis

Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
istoria o poate oferi. Studiile de caz care se ocupă de segmente ale sistemului politic, cum sunt partidele sau Parlamentele, sunt în general mai relevante pentru perspectiva comparată decât, să spunem, analizele dedicate ideologiilor. Comparația prin tipuri ideale și prin tipologii empirice Există două tipuri de tipologii: deductive și inductive. Abordarea deductivă constă în construirea unor tipuri abstracte. Max Weber este reprezentantul clasic al acestei metode. Arta de a construi tipuri ideale implică o cunoaștere profundă a realității și o mare

Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
caz care se ocupă de segmente ale sistemului politic, cum sunt partidele sau Parlamentele, sunt în general mai relevante pentru perspectiva comparată decât, să spunem, analizele dedicate ideologiilor. Comparația prin tipuri ideale și prin tipologii empirice Există două tipuri de tipologii: deductive și inductive. Abordarea deductivă constă în construirea unor tipuri abstracte. Max Weber este reprezentantul clasic al acestei metode. Arta de a construi tipuri ideale implică o cunoaștere profundă a realității și o mare capacitate de sinteză. Tipologia lui Max

Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
tipuri de tipologii: deductive și inductive. Abordarea deductivă constă în construirea unor tipuri abstracte. Max Weber este reprezentantul clasic al acestei metode. Arta de a construi tipuri ideale implică o cunoaștere profundă a realității și o mare capacitate de sinteză. Tipologia lui Max Weber referitoare la cele trei tipuri de legitimitate carismatică, rațională și tradițională este una dintre cele mai citate tipologii în sociologie și în știința politică. Cu toate acestea, ea este astăzi depășită. În tipologia weberiană a legitimității, conceptul

Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
metode. Arta de a construi tipuri ideale implică o cunoaștere profundă a realității și o mare capacitate de sinteză. Tipologia lui Max Weber referitoare la cele trei tipuri de legitimitate carismatică, rațională și tradițională este una dintre cele mai citate tipologii în sociologie și în știința politică. Cu toate acestea, ea este astăzi depășită. În tipologia weberiană a legitimității, conceptul de leadership carismatic joacă un rol crucial. Dar dacă încercăm să aplicăm conceptul de carismă la liderii contemporani fără să îi

Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]