KorAP: Find »[drukola/base=trânti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...150 151 152 ...174 >

4,331 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

greu și dulceag. Mă atrăgea să stau între ei, să mă îmbăt și să mă îmbolnăvesc de mirosul lor și profitam de toate zilele cu soare ca să renunț la sculptură, consacrându-mă unei îndeletniciri pentru care eram mult mai înzestrat; trântit între trandafiri, mă lăsam în voia imaginației. În închipuire puteam să-mi ofer tot ce-mi doream, fără nici o restricție, și destul de des alunecam pe nesimțite în vis unde, printr-o curioasă complicitate a subconștientului, continuam să văd aceleași lucruri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de marmură. „Dar nu-i nimic, chicoti ea ca să mă consoleze, ai să faci tu o sculptură mare dacă o să ai energia necesară”. Rușinat, furios, am reacționat grosolan. Am îmbrâncit-o, „du-te dracului cu energia ta”, apoi am plecat trântind ușa. Din întâmplare, pașii m-au dus în noaptea aceea în dreptul circului. Spectacolul se terminase, iar uriașul cort de pânză era cufundat în întuneric. M-am strecurat înlăuntru, neobservat de nimeni, și găsind o cușcă liberă, deschisă, m-am culcat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
dat cu ochii de mine a făcut o scenă de furie caraghioasă; își tot scotea cu limba un dinte fals și-l învârtea prin gură. „Vezi să nu te îneci cu dintele”, i-am strigat și atunci individul a plecat trântind ușa. Emilia a izbucnit în plâns fiindcă îl iubea. „Dacă mă părăsește, mă omor”, a zis printre sughițuri și, auzind-o, am râs. O vrăbiuță ca ea? N-avea energia să trăiască, darmite să moară. Și, Doamne, ce surpriză a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pe un ton înfricoșat și răstit. Am înțeles imediat ce căuta: un obiect cu care să se apere. Asta m-a azvârlit brusc în realitate. Nimerisem ca un nătărău într-o situație penibilă luându-mă după poveștile lui Aristide. Furios, am trântit o înjurătură. Apoi am bâlbâit ceva care putea să semene cu o scuză, că am greșit casa, și am ieșit. Și, ca să fiu sincer, nici astăzi nu știu prea bine ce anume a determinat-o pe Marta să iasă după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
făcea rău. Între timp, pescarii ieșiseră în marginea cătunului și, nemișcați, înghesuiți unul în altul, urmăriseră toată scena. După ce-au auzit împușcăturile, s-au întors la fel de tăcuți să bea ce mai rămăsese pe fundul ceștilor de cafea. M-am trântit lângă Dinu pe iarbă. Simțeam nevoia să mă descarc într-un fel de surescitare și am izbucnit cu o veselie forțată: — În fond, dragă Dinule, o vânătoare ca asta e o imagine destul de exactă a vieții, nu crezi? Unii, norocoși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mai putea reveni. A izbit cu ciocănelul în masă și a evacuat sala, în vreme ce tata mă privea consternat. Nu pricepea victoria mea, era limpede. Abia când am fost scos din sală și dus în celulă, m-am frânt, m-am trântit pe patul mizerabil și îngust și am început să plâng ca un copil. Ajunsesem la capătul puterilor. Întreaga mea energie se epuizase în concentrarea nervoasă de la proces. Eram slab, domesticit de suferință, dar nu mă vedea nimeni. La închisoare, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
s-a făcut milă de el, deși pe figura lui jalnică perplexitatea era amestecată cu ură. M-am mulțumit să-i atrag atenția că dacă mai trăgea de limbă pe cineva în legătură cu mine nu-l mai iertam. Și am ieșit trântind ușa. Cam tot atunci mi-am făcut, dintr-o prostie, și din Mopsul un dușman. — Ulise, i-am zis, de ce ești atât de modest? Mopsul m-a privit bănuitor. — Nu înțeleg, domnule. Sunt convins că ai fost mult mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Voi ține minte și aceste ore în care te-am așteptat în zadar. Dacă nu-mi era frică, aș fi plecat după cel mult o jumătate de oră. Dar situația în care mă aflu nu mi-a îngăduit să-ți trântesc atât de repede ușa. Am rămas încă două ore și jumătate țintuit pe scaun, cu ochii la ceas, așteptând, umilit, murdărit de impertinența cu care ți-ai permis să pretextezi „o urgență”. Cred că subalternul care-ți ține locul regretă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
nor. Soare fierbinte. Pe marginea lacului se vedeau rododendroni înfloriți și măceși sălbatici. Iarbă verde. Am ieșit la soare. Deodată am simțit că mă sufoc. Am închis ochii. Doamne, să se termine oare totul așa? Apoi mi-am revenit. Stăteam trântit în iarbă cu ochii la cer. Abia mai îndrăzneam să respir. A apărut un nor subțire. Foarte subțire. Ca un mănunchi de fulgi. Cerul albastru va exista mereu astfel. Eram gelos pe toți cei care vor privi după moartea mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
bolii. Vreau să fiu pe picior de egalitate cu ei. Îi privesc, gelos, cum umblă ca niște animale sănătoase și nepăsătoare. Nu se tem să respire. Nu se culcă seara cu spaima că nu mai există a doua zi. Se trântesc în pat ca niște nesimțiți sănătoși, îi detest și îi invidiez. Ei de ce au dreptul la asta, iar eu nu? Nu mai am chef să fiu tratat cu menajamente. Se poartă cu mine cum ar umbla cu un pahar de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
era acoperită ori nu cu o bucată de pânză. Dincolo de aceste mici divergențe, toți erau de acord că sala era căptușită cu oglinzi mari venețiene, în care lumina candelabrului se reflecta orbitoare continuu, și că Bătrânul stătea acolo numai noaptea, trântit într-unul din fotoliile de răchită, celălalt fiind permanent gol, cu o carafă de limonadă galbenă în față, din care sorbea din când în când. Se gândea probabil la tinerețea lui aventuroasă; sau poate îi plăcea să se vadă reflectat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
grabă un ceai cu un somnifer și ronțăiam câțiva biscuiți, după care îmi trăgeam pătura peste cap, fericit că individul cu mers de pisică încă nu venise. Sosea totdeauna mai târziu și speram să pot dormi liniștit. Dar un scaun trântit pe întuneric, „cine naiba a lăsat scaunul ăsta aici?” sau fereastra deschisă și izbită de pervaz, „ce aer împuțit, cum să nu mă înăbuș?” mă trezeau de fiecare dată. Săream speriat din pat. „Iertați-mă”, zicea mieros individul, aprinzând lumina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
trib, stăpân peste insule ori mare artist, căci nu mi-am pierdut timpul cu vanități mărunte, aspiram numai la cele care nu erau în nici un fel de nasul meu. Ieșeam din destin pe ascuns, deoarece nu puteam s-o fac trântind ușile și chiar plecarea la azil a fost o asemenea fugă; mai mult decât de frig, de camera înghețată, mă săturasem de lucrurile pe care le ciopleam în atelierul meșterului și care nu-mi asigurau decât un anonimat plin de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
dar îi acceptam existența ca să-l pot învinui eu. Bravadă? Mai mult decât atât: dorința mea pustiitoare de a nu fi limitat, stingherit de nimic și, poate, mai ales de sentimentele pe care le observam la alții. Imaginându-mi că trânteam ușile cuștilor, nu făceam decât să mă zăvoresc în ele. Până ce am rămas singur. Acum n-am nici timp, nici nu vreau să joc rolul eroului care se pocăiește. Dacă sunt sincer, e tot dintr-un motiv profund egoist. Îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
conchise directorul. Asta-i treaba ta. Închisoarea nu pot s-o dărâm, dar nu mai vreau ca oamenii să se teamă. Pricepi? Îți dau termen un ceas ca să-mi dai o soluție. Și m-a trimis în celulă. M-am trântit pe patul îngust și tare, muncindu-mi creierii. În zadar. Nu-mi venea nici o idee. Și nici n-a trecut o oră că am auzit pași în fața ușii. Apoi cheia răsucindu-se în broască. Era gardianul, un om cumsecade, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
explica acest fapt, mi-am dat seama că și el dispăruse împreună cu fetița. Am început să rătăcesc printr-un oraș pustiu în care se părea că toți locuitorii muriseră sau plecaseră. Nici prin curțile caselor nu se vedea nimeni. Vântul trântea uneori câte o ușă, făcându-mă să tresar. Singurele ființe pe care le-am văzut pe o stradă întreagă au fost un liliac besmetic care se lovea de ziduri, încât mă așteptam din moment în moment să-l văd zdrobindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
i-ar fi dat să bea. I-ar fi făcut cinste și i-ar fi turnat în pahar până ce Profetul nu s-a mai putut ține pe picioare. Atunci, povestea Marta, care auzise și ea istoria de la alții, l-a trântit în țărână și, cu cuțitul, i-a tăiat limba. După care ar fi făcut câțiva ani de închisoare. De-acolo nu mai revenise în cătun. Într-o zi se zvonise că fusese zărit la o fereastră a azilului, iar Profetul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
au lins carlinga și s-au îndepărtat. Atletul s-a repezit atunci la bagaje, și-a luat arcul, încercând să doboare păsările care zburau deasupra noastră. Era într-o stare de mare agitație. Fiindcă n-a nimerit nici una, s-a trântit la pământ și a început să plângă în hohote. Naturalista îl privea înțelegătoare, însă pilotul l-a înjurat. A doua zi, în vreme ce pilotul se chinuia să repare aparatul de radio-emisie, am pornit prin pădure, crezând că voi da peste o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-mă de mână: „Cu ultimele puteri e în stare să aducă o pisică și să i-l dea pe Prințul”. Dar Prințul mă interesa pe mine? I-am întors spatele lui Filip și m-am dus în cameră. M-am trântit în pat, îmbrăcat, stând o vreme cu ochii pironiți în tavan. După aceea m-am dus la fereastră. Afară marea se vedea ca o insomnie neagră. Nu, nu puteam dormi. Am ieșit să mă plimb. În spatele azilului, bălăriile se întindeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
spaimă, i-am strigat să tacă și i-am cerut un prosop cu care să-mi înfășor mâna care sângera. Am vrut s-o pornesc apoi spre azil, dar m-am temut să nu pierd sânge din pricina mișcărilor; m-am trântit pe spate, cu mâna ridicată, ca să împiedic, gândeam eu, hemoragia și am rugat-o pe Marta să ia barca și să-l aducă pe Dinu. Rămas singur, îmi treceau prin cap tot felul de grozăvii. Mă temeam mai ales de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
plecată să caute niște ierburi de ceai, fusese surprinsă și atacată de un grup de bătrâni. Dominic, Nelson, Filip, Mopsul și Leon se luaseră după ea și când nu mai putuseră fi văzuți din azil săriseră asupra Laurei și o trântiseră jos. „Eu, mi-a spus Domnul Andrei, am încremenit. Nu-mi venea să cred. Eram la câțiva pași în urma lor, ascuns de un mărăcine. I-am văzut cum i-au smuls halatul ca s-o lase goală. Fiecare trăgea de ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
repetat câteva zile la rând, fără să dureze niciodată prea mult. N-am spus nimănui nimic. Nici lui Dinu nu i-am vorbit despre ele, am așteptat să treacă singure. Și, ca să le ascund, ieșeam foarte rar din cameră. Stăteam trântit în pat, cu ochii în tavan, cu capul golit de gânduri sau, când și când, năpădit de amintiri. Mă revedeam uneori la școala de corecție, fumând prin closete, sau la închisoare îndesând cârpe între bocanci și pielea jupuită. La Belle

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ascund. Uneori, trecutul nu mai era o amintire a cărnii mele, ci un fel de obiect pe care-l purtam după mine. Marta îmi povestise că Profetul păstrase un ceas care arăta exact ora când venise acasă cu limba smulsă. Trântise atunci ceasul de pământ și îi sfărâmase mecanismul. Parcă așa ceva se petrecuse și cu memoria mea. Mi-ar fi trebuit, mă gândeam, puțină milă de mine însumi, dar dacă în deșert și în junglă am fost în vis, în țara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
singuri să mă roage să-i iert pentru ingratitudinea lor; depindea de mine totuși cum va arăta mormântul lor; datorită mie, poarta eternității, neunsă de atâta vreme și scârțâind din toate încheieturile, începuse să se deschidă. Doreau să le-o trântesc în nas? Foarte bine! Nu cumva le-ar plăcea să mă sinucid și eu? i-am replicat lui Dinu când m-a sfătuit să fiu rezonabil. Te pomenești că mi-ar organiza o înmormântare frumoasă, la care ar veni cu toții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
drumului din care mă ridicasem. Nu eram dispus câtuși de puțin. Chiar și unei cămile îi trebuie din când în când apă, nu poate trăi din nimic. Simțeam nevoia să ies afară, să sparg capul cuiva, Mopsului sau Arhivarului, să trântesc de podea farfuria din care mâncam, să trântesc uși sau să răcnesc cu sălbăticie. După asta, dacă nu eram alungat pentru scandal din azil, m-aș fi liniștit, poate, lăsând pentru mai târziu, ca Moașa, răzbunarea. Și pentru că nu făceam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]