KorAP: Find »[drukola/base=transă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...150 151 152 ...158 >

3,932 matches

Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343

trei mari familii: a) divinația intuitivă (presentimente, viziuni ale persoanelor charismatice); b) divinația prin posesiune (forțele superioare transmit mesaje prin manifestări ale naturii - mișcările sau poziția flăcărilor, apei, pietrelor, stelelor, păsărilor etc. - sau prin acte ale unor oameni „aleși” - vise, transă, ședințe de spiritism, oracole etc.); c) divinația prin Înțelepciune (decodarea pe baza unei „științe” a manifestărilor impersonale: astrologia, numerologia, cititul În palmă sau În alte forme ale naturii). Riturile divinatorii pot să se rezume la practici individuale sau În grup

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
de specialiști În profeție (Phytia și preoții care o asistau), a unor locuri predilecte pentru exercitarea lor (peșterile din Delphi) și a unor tehnici complexe de atingere a stării optime (Îngurgitarea de substanțe halucinogene, muzică și dansuri ritmate, starea de transă și viziuni mistice etc.). Actele de divinație pot implica un aparataj simbolic foarte complicat (ca În cazul riturilor anuale de divinație-vindecare din societățile amerindiene) sau unul extrem de banal (ca În cazul ghicitului În cafea). Ele pot fi asociate exclusiv cu

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
activităților cotidiene, mânat de un fel de intenții călătoare. Sau poate fi răpit de alte puteri, duhuri, vrăjitori, animale magice etc. Recuperarea sufletului implică o călătorie periculoasă, marcată de obstacole și lupte, călătorie care se realizează Într-o stare de transă. Este acțiunea predilectă a vindecătorilor specializați, fie ei numiți vrăjitori, șamani sau vraci; b) intruziunea unei puteri malefice În corpul bolnavului: cel mai adesea, aceasta este un spirit, dar uneori poate fi vorba și despre obiecte. Spiritul malefic ia În

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
au provocat-o - strigoi, moroi, deochiul, ielele, Muma Pădurii, Samca, omul roșu, vrăjitorii (I.A. Candrea, 1999, pp. 342-373). Dintre vindecările care solicită intervenția unor specialiști ritualici, cele mai cunoscute sunt „vindecarea prin sugerea răului” și „vindecarea prin starea de transă”. În primul caz, boala este identificată cu un anumit obiect pe care vindecătorul Îl extrage din corpul bolnavului. În al doilea caz, vindecarea se face printr-o călătorie În altă lume, de unde persoana bolnavă revine cu puteri noi. Vindecătorii prin

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
altcuiva. Tu să-i promiți că Îi vei da alta În locul celei pe care ai luat-o de la el. Uneori, el se gândește la ea. Și de aceea este bolnav acum” (J.A. Grim, 2003, p. 95). Pentru vindecarea prin transă, putem invoca exemplul românesc al ceremonialului Călușului. Această datină complexă implică rituri de fertilitate, rituri de purificare și propițiere, rituri de alungare a puterilor malefice și rituri de vindecare magică. Exemplul de mai jos, preluat din studiul de referință al

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
pp. 98-100). Acest ritual de vindecare este construit prin asamblarea unor gesturi de magie comună (prepararea unor poțiuni magice, purificarea prin apă, plasarea actelor În cadrul unui cerc magic) și a unei secvențe de tip „călătorie extatică”, adică de trecere, prin transă, din această lume În lumea „de dincolo”. Actorul acestei treceri este un agent magic specializat (călușarul care cade „doborât” și Înfruntă riscul de a nu se mai trezi), asistat de oficiantul ritual principal, vătaful, cel care provoacă transa (se pare

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
trecere, prin transă, din această lume În lumea „de dincolo”. Actorul acestei treceri este un agent magic specializat (călușarul care cade „doborât” și Înfruntă riscul de a nu se mai trezi), asistat de oficiantul ritual principal, vătaful, cel care provoacă transa (se pare, prin hipnoză) și care are și puterea de a-l scoate din transă pe călușarul „ales”: Într-un anumit moment al dansului, vătaful, care rămâne În mijlocul cercului, induce În transă pe unul dintre călușari. El scuipă usturoiul pe

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
agent magic specializat (călușarul care cade „doborât” și Înfruntă riscul de a nu se mai trezi), asistat de oficiantul ritual principal, vătaful, cel care provoacă transa (se pare, prin hipnoză) și care are și puterea de a-l scoate din transă pe călușarul „ales”: Într-un anumit moment al dansului, vătaful, care rămâne În mijlocul cercului, induce În transă pe unul dintre călușari. El scuipă usturoiul pe care Îl mestecă În direcția celui „ales”, apoi flutură steagul (sau ciocul) pe deasupra capului acestuia

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
de oficiantul ritual principal, vătaful, cel care provoacă transa (se pare, prin hipnoză) și care are și puterea de a-l scoate din transă pe călușarul „ales”: Într-un anumit moment al dansului, vătaful, care rămâne În mijlocul cercului, induce În transă pe unul dintre călușari. El scuipă usturoiul pe care Îl mestecă În direcția celui „ales”, apoi flutură steagul (sau ciocul) pe deasupra capului acestuia. Călușarul Începe să danseze din ce În ce mai rapid. Vătaful se uită fix la el, apoi mișcă ritmic steagul sau

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
moment, bolnavul, ajutat de doi călușari, sare și se ridică de la pământ, ca trezit din boală. Întreaga secvență este repetată de trei ori. Călușarul prăbușit la pământ, despre care există credința că dă sănătatea lui celui bolnav, este trezit din transă, fie prin stropirea cu apa vrăjită, fie prin repetarea acelorași dansuri, dar În sensul acelor de ceasornic. Persoana vindecată are obligația de a juca Împreună cu călușarii sau de a le asigura hrana pe timpul jocului de Căluș timp de trei ani

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
repetarea acelorași dansuri, dar În sensul acelor de ceasornic. Persoana vindecată are obligația de a juca Împreună cu călușarii sau de a le asigura hrana pe timpul jocului de Căluș timp de trei ani (G. Kligman, 2000, pp. 105-107). Comentând vindecarea prin transă practicată de călușari, autoarea citată remarcă: Vindecarea trebuie să aibă loc, deoarece persoana respectivă a Încălcat o regulă și s-a pus nu doar pe sine În pericol, ci Întreaga comunitate. Boala nu este văzută doar ca dezordine În planul

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
În legătură cu grupurile de terapie contemporane nouă. Vătaful acționează ca un terapeut, el fiind responsabil pentru efectul de transfer În timpul sesiunii terapeutice. Acest transfer este dobândit prin mijloacele unei combinații complexe de hipnoză și autosugestie. În timp ce comunitatea crede că poate explica transa călușarului prin faptul că „diavolul intră În el”, călușarii cred că acea stare a fost Învățată (2000, p. 104). Șamanismultc "Șamanismul" Asemenea forme complexe de vindecare și, În mod special, vindecarea prin călătoria magică și lupta cu spiritele malefice sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
1997) susține că toate cultele șamanice au În comun sistemul de selectare a șamanului: a) un spirit se manifestă Într-o persoană și o alege să Îndeplinească asemenea funcții. Cel mai adesea, semnul alegerii este „posesiunea”, existența unor stări de transă, viziuni și extaz; b) inițierea șamanului se face pe parcursul mai multor experiențe dramatice: călătorii În lumea spiritelor, Înfruntări, dobândirea de obiecte și puteri magice; c) revenirea după călătoria inițiatică este prezentată ca o reînviere, o nouă naștere; d) cosmologia verticală

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
constante: Vindecătorii magico-religioși pe care În mod empiric Îi clasificăm În categoria numită „șamani” sunt caracterizați de variabile precum selectarea În urma unor viziuni involuntare, boli sau călătorii vizionare și printr-o varietate de tehnici de inducere, proceduri și agenți ai transei dobândiți ca urmare a unei pregătiri speciale; zborul sufletului, transformarea În animale, interacțiunea cu entități spirituale. Șamanii se angajează În activități de vindecare și de divinație, pentru un individ sau pentru un grup. Cu toate acestea, șamanii se pot implica

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
produse de animale sau păsări. Prin textele performate, descrie lumea spiritelor și traseul călătoriei pe care o va efectua. Deseori, șamanul Îngurgitează sau inhalează anumite produse halucinogene. Dansul și cântecul cresc În intensitate până când șamanul atinge stări alterate de conștiință (transă). Aceste stări pot fi ușoare (păstrează contactul cu lumea materială din jurul lui, poate transmite anumite mesaje și poate răspunde la Întrebările participanților la ritual) sau foarte profunde. În transă, el poate rămâne imobil sau poate avea gesturi convulsive ca expresie

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
cântecul cresc În intensitate până când șamanul atinge stări alterate de conștiință (transă). Aceste stări pot fi ușoare (păstrează contactul cu lumea materială din jurul lui, poate transmite anumite mesaje și poate răspunde la Întrebările participanților la ritual) sau foarte profunde. În transă, el poate rămâne imobil sau poate avea gesturi convulsive ca expresie a acțiunilor sale din lumea spiritelor. De asemenea, pentru transele profunde, șamanul este asistat de un ajutor care relatează traseul său din lumea spiritelor. În timpul transei, șamanul poate acționa

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
materială din jurul lui, poate transmite anumite mesaje și poate răspunde la Întrebările participanților la ritual) sau foarte profunde. În transă, el poate rămâne imobil sau poate avea gesturi convulsive ca expresie a acțiunilor sale din lumea spiritelor. De asemenea, pentru transele profunde, șamanul este asistat de un ajutor care relatează traseul său din lumea spiritelor. În timpul transei, șamanul poate acționa singur sau poate deveni obiectul acțiunii spiritelor (este posedat de spirite, care Îi transmit soluția pentru rezolvarea situației). La trezirea din

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
foarte profunde. În transă, el poate rămâne imobil sau poate avea gesturi convulsive ca expresie a acțiunilor sale din lumea spiritelor. De asemenea, pentru transele profunde, șamanul este asistat de un ajutor care relatează traseul său din lumea spiritelor. În timpul transei, șamanul poate acționa singur sau poate deveni obiectul acțiunii spiritelor (este posedat de spirite, care Îi transmit soluția pentru rezolvarea situației). La trezirea din transă, șamanul, epuizat, se retrage În spațiul său. Cazul de mai jos ne oferă un exemplu

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
profunde, șamanul este asistat de un ajutor care relatează traseul său din lumea spiritelor. În timpul transei, șamanul poate acționa singur sau poate deveni obiectul acțiunii spiritelor (este posedat de spirite, care Îi transmit soluția pentru rezolvarea situației). La trezirea din transă, șamanul, epuizat, se retrage În spațiul său. Cazul de mai jos ne oferă un exemplu elocvent, Între multe altele posibile, de sesiune șamanică: Iată descrierea clasică a unei ședințe la iakuți, făcută de Sieroszeweski. Ședința are loc seara, În iurtă

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
ț Alternanța țipetelor de păsări și a tăcerilor se repetă de mai multe ori. În cele din urmă șamanul schimbă ritmul tobei și Își cântă imnul (M. Eliade, 1997, p. 218). După ce a parcurs toate „procedurile” magice, șamanul intră În transă și „Întrupează” puterile din lumea de dincolo; actele rituale sunt, de fapt, transpunerea acțiunilor spiritului său, care se luptă cu puterile malefice pentru a obține vindecarea bolnavului: Șamanul invocă apoi ajutorul lui amagat și al spiritelor, care nu se grăbesc

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
Eliade, 1997, p. 220). O trăsătură specifică a șamanismului o reprezintă riscul și suferința. Viața șamanului este una marcată, În primul rând, de o criză, ruptură existențială care a „anunțat” statutul său ieșit din comun (un vis, o cădere În transă, labilitate nervoasă bruscă). De Îndată ce vocația sa este acceptată public, el trebuie să se supună unei inițieri Îndelungate și dificile, bazată pe diverse probe: Oricare ar fi metoda de alegere, un șaman nu este recunoscut ca atare decât după ce a primit

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
organizații regionale sau naționale ale șamanilor, folosesc resursele mass-media pentru a-și promova imaginea și beneficiază, În continuare, de numeroși clienți. Unii dintre ei provin din familii de șamani, alții și-au descoperit vocația În urma experiențelor mistice specifice: vise, Îmbolnăviri, transe etc. O parte dintre șamani au studii superioare, precum Valentina Baldakinova, care era cercetător biolog Înainte de convertire. Alții combină metodele tradiționale Învățate de la șamanii mai bătrâni cu alte metode inspirate fie din medicina modernă, fie din diverse alte tradiții mistice

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
constant aceste rituri, În chiar inima societăților occidentale apar ceea ce antropologii au numit „neoșamani”: persoane care, prin lectura unor texte din bibliografia antropologică sau parapsihologică și prin exerciții repetate de obținere a ASC, au ajuns să-și controleze stările de transă și să exercite „ședințe” șamanice. Exemplul cel mai cunoscut este acela al antropologului Michael Harner, care, după studii etnografice În Peru, a Înființat „The Foundation for Shamanic Studies” și practică acum șamanismul În mod activ. Un alt caz, intens mediatizat

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
categorii de specialiști ai religiei scot În evidență caracterul individualizat al activității, posedarea unei științe sacre secrete, ideea vocației mistice, i.e. „alegerea” persoanei În cauză printr-o decizie obscură a spiritelor (făcută vizibilă celorlalți membrii ai colectivității prin crize, vise, transă, malformații etc.). Practicarea magiei este legată de parcurgerea inițiatică a unui traseu ocult de revelații. Participarea la aceste mistere oferă descoperirea realității de dincolo de cunoașterea umană și, odată cu aceasta, un ansamblu de tehnici de controlare a fenomenelor naturale și supranaturale

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
I. Child (1993, pp. 66-95) consideră ofrandele și sacrificiile ca o parte dintr-un sistem mai complex de rituri ale dublei comunicări cu divinitatea: rugăciunile, ofrandele și sacrificiile ar transmite mesaje de la om către figurile sacre, iar divinația, oracolele, visele, transa, viziunile și șamanismul ar reprezenta sisteme rituale de primire a mesajelor emise de puterile supranaturale. Aceste ansambluri rituale au fost interpretate, pe urmele modelui intuit de Tylor În Primitive Culture (1871) și elaborat teoretic de Mauss În Eseu despre dar

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]