8,137 matches
-
aș fi murit. Neînțelegerea mea cu oamenii s-a exagerat încă. Mi se pare că ghicesc intenții răutăcioase, că mi se fac aluzii. Parcă m-aș simți vinovat de o hoție și bănuiesc pe fiecare să nu fi aflat. Uneori urăsc pe toată lumea și pe Ioana mai mult decât pe toți, căci mă simt umilit de rolul pe care sunt obligat să-l joc. Va dura asta tot timpul? Un vis a venit ca un răspuns, și cred în visuri, căci
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
n-ar avea nici un rost. Dar de ce atunci eu și cu Ioana depindem unul de altul? Nu s-ar putea spune că senzualitatea joacă un rol important. De ce ne torturăm clipă cu clipă, ca să ne împăcam cu frenezie? De ce o urăsc și o iubesc pe rând, cu aceeași intensitate? Nu se poate să nu fie între temperamentele noastre puncte de contact. E precis însă că sentimentele nu sunt pure și numai nevoia noastră de a simplifica ne face să vorbim de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
lașitate, cu gândul ascuns de a mă reface la prima ocazie. Nu pot suferi despotismul. La cea mai mică încercare de a ta de a mă constrânge, regret că nu am curajul să fug și asta mă face să te urăsc. Îmi place să am impresia că, după voie, mă pot duce, întoarce, rămâne singur sau sta cu tine, fără să-mi ceară nimeni socoteală. Am anumite secrete, preocupări, în care nu-mi place să intre nimeni. - Egoism bărbătesc. - Cu puțină
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Dar n-o făceai și pentru el? Îl vedeai ce puține scrupule are,știai chiar că continuă să vie la mine ca și altă dată, foarte amical, și încercai să nu-ți apară laș, să-l reabilitezi. O faptă e urâtă mai ales dacă n-ai curajul să ți-o susții. De fapt, cinismul de a-ți susține imoralitățile denotă un adânc instinct de moralitate. - Poate și pentru el. Nu-mi surâdea să-mi fie atât de apropiat un personagiu dubios
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
El îmi este complect indiferent și n-aș mai vorbi de el dacă tu nu m-ai întreba. Și mă doare ce s-a întîmplat numai pentru că te doare pe tine. În brațele tale uit complect tot ce-a fost urât. Ne-am regăsit, suntem siguri că ne înțelegem perfect. Suntem tineri, nu este prea târziu pentru a ne construi o nouă fericire. Marea, cea mai perfectă lucrare a naturii, ne este în preajmă, dîndu-ne mereu noi spectacole admirabile. Trebuie să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
între dânsele personajele lui Anton Holban, care se luptă cu veșnica veleitate de a învinge, cu suprema energie de a-și satisface orgoliul, dar și cu mai mult sau mai puțină inumanitate destructivă; se luptă când se iubesc și se urăsc (mai mult sau mai puțin conștient) fiindcă se luptă. Naratorul se simte atât de nenorocit încît devine insensibil, însă luciditatea îl face să se bucure de insensibilitatea lui - căci totul devine tăios, dur, absolutizant. Dragostea și ura se succed rapid
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Mă simt ciudat în propriul eu; Ce a fost de mult s-a stins, Doar într-un colț, ca un trofeu, Ideal sacru-i aprins. Cade sufletul spre rugă Cu genunchii tremurând, Pe când soarta ca transfugă Se pornește-n van urând. Câte-n Lună și în stele, Ce nu pot să aibă loc, Chiar cu sute de tutele Și icoane ca breloc. Ruga doar înalță eul Spre un cer de peruzea, Căutându-și apogeul Cu un post de mielușea. Mă simt
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
Poate ar fi izbucnit revoluția și s-ar fi instaurat mai de vreme republica - dar poate că monarhia s-ar fi putut consolida, sub tânărul Suveran Don Manuel II, pe care portughezii încă nu-l iubeau, dar nici nu-l urau ca pe Don Carlos. Consiliul de Stat însă, hotărăște altfel. Tribunii revoluționarii sunt eliberați, gazetele republicane își reiau apariția. La înmormîntarea lui Don Carlos nu asistă aproape nimeni. În schimb mormintele regicizilor sunt troienite de flori și se organizează manifestații
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Pe vremuri, vorbind studenților din Coimbra, spusese că străvechea Universitate va fi purificată printr-un ciclon, care va mătura totul în calea lui. Ministru al Republicii, Antonio José de Almeida ceartă studenții pentru lipsa lor de disciplină. Începe să fie urât. Și ura crește mai ales când se află că tribunul exercită o acțiune moderatoare, cerând iertarea vechilor monarhiști și amnistierea prizonierilor din rândurile milițiilor lui Paiva Couceiro. Almeida își dă seama că numai o totală destindere politică, urmată de o
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
-i turbure credința. Nici o criză nu dura prea mult ca să-i zădărnicească echilibrul. Iubea cartea, pentru că știa că atât inteligența cât și geniul sunt daruri ale lui Dumnezeu. Nu și-a însușit niciodată duritatea și intransigența ascetului care se trezește urând frumusețea și disprețuind cultura pentru că se teme să nu-l depărteze de Dumnezeu. Oliveira Salazar nu are structura misticului tragic, dionisiac, care se zbate între contrarii, care respinge întreg Universul formelor în setea lui de absolut. Totul în el este
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și pe toți republicanii, își îndreaptă acum acreala împotriva marinarilor. Nu-și mai amintește că ei au fost și sunt încă cei mai buni susținători ai Republicii. Dar cât e de absurdă situația aceasta! Un guvern care se pretinde republican - urând pe republicani, persecutând pe republicani, vexând pe republicani!" La 5 octombrie, aniversarea instaurării Republicii, Granjo redă libertatea tuturor deținuților politici. Dar când, în aceeași zi, vrea să vorbească la monumentul eroilor revoluției, mulțimea începe să-l huiduiască, strigând "Trăiască Republica
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
încercase întotdeauna, firește, o anumită plăcere în a le subjuga și a le supune voinței lui, indiferent la ce ar fi putut să simtă pentru el, fără să-i displacă deloc când ele îl detestau ori, chiar mai rău, îl urau din toată inima; felul în care i se supuneau îi dădea o emoție fugară, dar intensă, aproape comparabilă cu aceea pe care o încerca atunci când îmblânzea un cal sălbatic. Știa foarte bine că avea douăzeci și nouă de ani, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
plin de ranchiună: — Crezi că sunt proastă? Nici nu îndrăznesc să mă gândesc care mi-ar fi fost soarta dacă nu te-ar fi lovit trăsnetul. Scutură din cap, privindu-l cu dispreț, apoi adăugă șuierând printre dinți. — Eu te urăsc. Te urăsc. înțelegi? Copleșit, Balamber încercă să zâmbească, se strădui să o liniștească. — Războiul nu e o treabă pentru femei. Femeia-i făcută nu pentru ură, ci pentru dragoste. Fu ca și cum ar fi biciuit-o peste față. — Dragoste? spumegă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ranchiună: — Crezi că sunt proastă? Nici nu îndrăznesc să mă gândesc care mi-ar fi fost soarta dacă nu te-ar fi lovit trăsnetul. Scutură din cap, privindu-l cu dispreț, apoi adăugă șuierând printre dinți. — Eu te urăsc. Te urăsc. înțelegi? Copleșit, Balamber încercă să zâmbească, se strădui să o liniștească. — Războiul nu e o treabă pentru femei. Femeia-i făcută nu pentru ură, ci pentru dragoste. Fu ca și cum ar fi biciuit-o peste față. — Dragoste? spumegă ea. Am încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tine să spui așa ceva. Și pe urmă o știi: îl folosesc pe Cilonus așa cum mă folosesc de coaforul meu și de maseurul meu, nici mai mult, nici mai puțin. Flavia râse cu amărăciune: — Te folosești de el, zici. Bărbații sunt urâți de la natură, iar, în ceea ce mă privește, am hotărât demult că primul care o să mă aibă o să fie și ultimul! Hippolita mârâi iritată: — E limpede că avem instincte diferite. De câte ori nu am vorbit, Flavia? Știi că posesivitatea ta mă sufocă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lor. Pesemne că Sangiban intuia câte ceva din ce gândea el, căci pe chipul său reapăru surâsul amar de mai devreme: Dar nu te teme, romanule, îi spuse, bătându-l pe braț cu o neașteptată familiaritate, n-o să se lase, îi urăsc prea tare pe huni ca să-i lase să treacă. Și tu? îi urăști suficient de tare? întrebarea era aproape jignitoare, însă Sangiban nu se arătă atins: — Eu mai mult decât ei, răspunse simplu. Zâmbetul său păru să-i lumineze pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
său reapăru surâsul amar de mai devreme: Dar nu te teme, romanule, îi spuse, bătându-l pe braț cu o neașteptată familiaritate, n-o să se lase, îi urăsc prea tare pe huni ca să-i lase să treacă. Și tu? îi urăști suficient de tare? întrebarea era aproape jignitoare, însă Sangiban nu se arătă atins: — Eu mai mult decât ei, răspunse simplu. Zâmbetul său păru să-i lumineze pentru moment, de această dată, și ochii enigmatici. Dacă va trebui să rezistăm două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu ești cum sunt toți Și răul, nedreptatea nu poți să le suporți! VIOLUL Am fost pom cu dalbe flori, Tu din seară până-n zori, Conștient, premeditat L-ai prădat, l-ai scuturat! Silită-atunci acum mi-e greu, Ești vis urât în somnul meu, Îmi arde-n suflet un jăratic C-ai fost nedemn, brutal, sălbatic. Sunt floare tristă în pustiu, De noaptea grea îmi amintesc, Cu gânduri negre mă-nvelesc, Și-ades mă simt ca - într-un sicriu. IUBITĂ MAMĂ
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
o altă adresă, un alt buchet de flori și un alt mesaj, pentru a intra din nou conștiincios, discret și anonim în destinul unei alte vieți. Tocmai îi înmânase buchetul de flori doamnei K și îi sărutase cu respect mâna, urând sănătate și mulți ani nou-născutului, din partea domnului D. Domnul D ar face mai bine să vină să-și vadă băiatul și eventual chiar să-l crească, decât să trimită flori și urări "mamei fericite"! îl apostrofă femeia. Vreți să-i
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
fără să fii nevoit să spui "te iubesc" cuiva pe care nu-l mai iubești de mult sau pe care, poate, nu l-ai iubit niciodată! Ce bine e să te scoli dimineața fără să fii nevoit să spui "Vă urăsc pe toți", îl parafrază Filip. Neiubind nimic ce ține de viață te-ai detașat de ea, agățându-te în schimb cu disperare de ideea morții, în speranța că "acolo" vei găsi o lume compusă din elemente de care te vei
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
A fost o noapte lungă și încă nu s-a sfârșit. "Cât de sigur pe el e câteodată Filip", gândi Carol înfulecând cu poftă din bolurile albe de faianță. "Și cât de molipsitoare e această stare. La început l-am urât pentru asta, pentru că îmi disturba plăcuta confuzie care-mi narcotiza simțurile și gândurile" După ce mâncară, mai cerură câte o porție și apoi încă una, încercând să domolească o stranie foame, de parcă nu făcuseră o plimbare de câteva minute cu birja
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
modifică în mod brutal, reflexele căpătate continuă să-i macine în gol și atunci se sting de la sine; sau, mai mult sau mai puțin conștient, își grăbesc stingerea pentru că nu pot să suporte lipsa lucrului pe care, probabil, l-au urât toată viața. E paradoxal ce spui. Deloc. E firesc. Adu-ți aminte de tipul care s a spânzurat în celulă atunci când i s-a comunicat că va fi eliberat a doua zi. Între timp, marinarii umpluseră cutia cu mărunțiș și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
umili și chiar de a-l omorî." " Se scula o dată cu mine, se culca o dată cu mine, mă însoțea peste tot, chiar și la closetul din fundul curții... Ca doi frați siamezi nevoiți să se suporte toată viața tachinându-se, certându-se, urându-se, dar și purtându-și de grijă unul altuia ca să poată supraviețui, căci o parte din organele vitale sunt în trupul celuilalt... Îmi vine acum în minte o fotografie dintr-un almanah, pe care o priveam în adolescență. Erau două
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de singurătate? Cu cine am împărțit mizera mea celulă? Cu cine m-am luptat în certuri fără sfârșit? Cu mine însumi!? Pe cine am urmat prin labirintul gândurilor alunecoase și al străzilor întunecoase? Pe cine am disprețuit? Pe cine am urât? Pe cine am vrut să omor? Pe mine însumi?! Imposibil! Am martori! Aș merge la tejghetarul zahanalei. Dar el poate să-mi spună să-l las în pace, că nu știe nimic, că probabil sunt beat, că el nu poate
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
fluturi care continuau în van să dea din aripi și își depuneau în agonie ouăle în barba lui. Își repeta în gând: Singurul păduche care trăiește în barba mea, sunt eu însumi!". Cu poftă nelegiuită se împreuna cu oile ciobanilor. Urând lupii care atacau stânele, îi prindea cu mâna goală, le lega strâns botul, o falcă de alta cu nojițe, le prindea apoi pe bot inima mustindă și sângerândă a unei oi masacrate și le dădea drumul slobozi să turbeze și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]