16,454 matches
-
că am putea să ne luăm aici și cafeaua, nu? Ne-am aprins țigările de foi. Am fumat-o pe a mea în tăcere. Am observat că din când în când ochii i se opresc asupra mea cu un mic zâmbet amuzat. Am așteptat cu răbdare. — Ce-ai mai făcut de când nu te-am mai văzut? m-a întrebat în cele din urmă. N-aveam prea multe de spus. Era doar o cronică a unei munci intense și a prea puține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
copiii dumitale? Nu te gândești niciodată la ei? — Nu. — Aș prefera să nu fii atât de nesuferit de monosilabic. N-ai avut nici o clipă de regret pentru toată nefericirea pe care le-ai pricinuit-o? Pe buze îi înflori un zâmbet și clătină din cap. — Trăiam cu convingerea, am continuat, că uneori nu poți să nu te gândești la trecut. Nu mă refer la perioada de acum șapte sau opt ani, ci la cea mai îndepărtată, când ți-ai cunoscut soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
e corect să nu mă dezaprobi. Ai un caracter josnic. Poate că de aceea te simți bine în prezența mea, i-am replicat. Mi-a zâmbit sec, dar n-a zis nimic. Nici nu prea știu cum să-i descriu zâmbetul. Nu știu dacă era atrăgător, dar îi lumina fața, schimbându-i expresia, de obicei sumbră, și dându-i un aer de maliție nu chiar răuvoitoare. Era un zâmbet care pornea din ochi, se răspândea încet și uneori se încheia tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
n-a zis nimic. Nici nu prea știu cum să-i descriu zâmbetul. Nu știu dacă era atrăgător, dar îi lumina fața, schimbându-i expresia, de obicei sumbră, și dându-i un aer de maliție nu chiar răuvoitoare. Era un zâmbet care pornea din ochi, se răspândea încet și uneori se încheia tot în ochi; era foarte senzual, nici crud, nici binevoitor, ci mai degrabă sugera bucuria inumană a satirului. Tocmai zâmbetul acela m-a făcut să-l întreb: Nu te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
un aer de maliție nu chiar răuvoitoare. Era un zâmbet care pornea din ochi, se răspândea încet și uneori se încheia tot în ochi; era foarte senzual, nici crud, nici binevoitor, ci mai degrabă sugera bucuria inumană a satirului. Tocmai zâmbetul acela m-a făcut să-l întreb: Nu te-ai îndrăgostit de nimeni de când ai venit la Paris? — N-am timp de prostii dintr-astea. Viața e prea scurtă ca să ai timp și de dragoste și de artă. — Înfățișarea dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fost dat afară din cameră întrucât n-am putut plăti chiria? — Câtuși de puțin. A ricanat: — Te lauzi. Dacă aș face-o cu adevărat ai fi copleșit de remușcări. — Încearcă și o să vedem, i-am replicat. I-a licărit un zâmbet în ochi și a continuat să-și amestece în tăcere absintul. — Ai vrea să facem un șah? l-am întrebat. — N-am nimic împotrivă. Ne-am așezat piesele și le-am privit mulțumit. Există într-adevăr un simțământ de satisfacție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
zise el în cele din urmă. Ea făcu un gest de plictiseală. Era istovită. — Atelierul e al tău. Totul îți aparține. Dacă vrei să-l aduci aici cum te-aș putea împiedica? Imediat, pe fața lui rotundă se răspândi un zâmbet: — Deci încuviințezi? Ești de acord? Știam eu că așa o să fie. O, scumpa mea! Deodată ea își veni în fire și-și adună toate puterile. Îl privi cu niște ochi sălbatici. Își duse mâinile la inimă de parcă nu i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
atelier. Insista să-și aducă partea ei de contribuție la îngrijirile necesare bolnavului. Îi aranja patul în așa fel încât să-i poată schimba cearșaful fără să-l deranjeze. Îl spăla. Când i-am lăudat competența mi-a spus cu zâmbetul acela frumos al ei că lucrase o vreme la un spital. Nu mai dădea nici un semn că l-ar urî de moarte pe Strickland. Nu-i vorbea prea mult, dar se grăbea să-i satisfacă toate dorințele, chiar să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
emoțiile pe care mi le sugerau acestea. Am trecut prin galeria lungă și deodată am dat cu ochii de Stroeve. Am zâmbit, căci înfățișarea lui atât de rotundă și totuși atât de speriată era imposibil să nu-ți stârnească un zâmbet. Dar apoi, când m-am apropiat am observat că are un aer ciudat: jalnic și deznădăjduit. Părea doborât de tristețe și totuși ridicol, ca un om care a căzut în apă așa îmbrăcat cum era și fiind salvat de la moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
a uitat lung la mine, dar mi-am dat seama că de fapt nu mă vede. Îndărătul ochelarilor, ochii lui albaștri rotunzi păreau chinuiți. — Stroeve! l-am strigat. A tresărit puțin, apoi a zâmbit, dar era multă tristețe în acest zâmbet. — De ce lenevești în modul ăsta rușinos? l-am întrebat în glumă. — N-am mai fost de mult la Luvru. M-am gândit să vin să văd dacă mai au vreo noutate. — Bine, dar îmi spuneai că trebuie să termini un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
așteptam s-o aud de la el. — Blanche era foarte palidă, dar a adus hârtia și sfoara. Strickland n-a zis nimic. A făcut pachetul fluierând. Nici nu ne băga în seamă, pe nici unul dintre noi. În ochii lui era un zâmbet ironic. Aveam inima ca plumbul. Mă temeam că o să se întâmple ceva și mi-a părut rău că am stârnit discuția. Și-a căutat pălăria și atunci Blanche a vorbit pentru prima dată: „Plec cu Strickland, Dirk“, mi-a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pline de păcate, rămâneau senini. Am să-i spun când s-o mai calma. Plin de compătimire, Dirk o imploră să-i ducă imediat mesajul: — Poate o vindecă. Vă rog în genunchi s-o întrebați chiar acum. Cu un vag zâmbet de milă, infirmiera reveni în salon. Îi auzirăm glasul scăzut, iar apoi răspunsul rostit de un glas pe care nu-l recunoșteam: — Nu! Nu! Nu! Sora ieși din nou și clătină din cap: — Dar cine vorbea, ea? am întrebat eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și punând mâna pe un cuțit de pe masa dintre noi începu să-l agite prin aer. Ridică brațul ca și cum ar fi vrut să lovească, dar apoi, desfăcând mâna, îl lăsă să cadă cu zgomot pe jos. Mă privi cu un zâmbet tremurător. Nu scoase o vorbă. — Ei, dă-i înainte, l-am îndemnat. — Nu știu ce mi s-a întâmplat. Tocmai voiam să fac o gaură mare în pânză, îmi pregătisem brațul pentru lovitură, când deodată parcă l-am văzut. — Ce anume ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
comportării mele nu era prea onorabil). Nici nu vreau să te mai cunosc. — Te temi să nu te corup? Tonul pe care l-a folosit m-a făcut să mă simt cam ridicol. Știam că mă privește pieziș, cu un zâmbet sardonic. — Presupun că ești la strâmtoare, i-am spus cu insolență. — Ar însemna să fiu un cretin fără pereche dacă aș crede că am vreo șansă să împrumut bani de la tine. Dacă ai ajuns să lingușești oamenii înseamnă că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cu îndrăzneală bisturiul: — Stroeve mi-a spus că tabloul în care ai pictat-o pe soția lui e cel mai bun lucru pe care l-ai făcut vreodată. Strickland își scoase pipa din gură și în ochi îi înflori un zâmbet. M-am distrat mult pictându-l. — De ce i l-ai dat lui? — Îl terminasem. Nu mai aveam ce face cu el. Știi că Stroeve era cât pe-aci să-l distrugă? — Nu era întru totul reușit. Vreo câteva momente tăcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de dragul ei. — În orice caz, pentru tine trebuie să fie o mare consolare să știi că nu riști câtuși de puțin să-ți atragi resentimentele femeilor cu care vii în contact, i-am replicat. Pe buzele lui apăru un ușor zâmbet. Întotdeauna ești gata să-ți jertfești principiile pentru o replică de efect, îmi răspunse el. — Și cu copilul ce s-a întâmplat? — O, s-a născut mort la vreo trei-patru luni după căsătoria lor. Asta mă aduse la problema care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
după legăturile obișnuite din sânul omenirii. Vino să te uiți la tablourile mele. — Te-ai gândit vreodată la moarte? — Ce rost ar avea? Nu contează câtuși de puțin. M-am uitat lung la el. Stătea în fața mea, nemișcat, cu un zâmbet batjocoritor în priviri. Și totuși, o clipă am avut parcă intuiția unui spirit înflăcărat și chinuit care țintește la ceva mai măreț decât poate fi conceput de orice lucru legat de carnea muritoare. O clipă am avut senzația căutării inefabilului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nici când avea douăzeci de ani, iar la patruzeci n-avea să pară câtuși de puțin mai bătrână. Mi-a făcut impresia unei încordări extreme. Fața urâțică și cu buze înguste era încordată, pielea îi era întinsă tare pe oase, zâmbetul îi era încordat și închis, părul era strâns lipit de cap, hainele erau strâmte și până și rochia de dril alb pe care o purta îți dădea impresia că e făcută din finet negru. Nu-mi închipui de ce o luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
s-o ștergi din Marsilia înainte de a ieși Bill Ghioagă din spital, îi zise el lui Strickland, după ce se întorseseră la hanul chinezului și se spălau. A fost mai grozav decât o luptă de cocoși, spuse Strickland. Parcă-i vedeam zâmbetul sardonic. Căpitanul Nichols era îngrijorat. Cunoștea bine spiritul răzbunător al lui Bill. Strickland îl îngenunchease de două ori pe mulatru, iar acesta, când era treaz, era un om cu care nu te puteai juca. Avea să aștepte cu viclenie momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ierta felul cum scăpaseră acest prilej. Era acolo un negustor evreu pe nume Cohen, care ajunsese într-un mod ciudat în posesia unuia dintre tablourile lui Strickland. Era un franțuz vârstnic și mic de statură, cu ochi blânzi și un zâmbet plăcut; pe jumătate negustor, pe jumătate marinar, avea un cuter cu care se avânta îndrăzneț printre insulele arhipelagurilor Paumotu și Marchize ducând mărfuri manufacturiere și aducând de acolo copra, scoici și perle. M-am dus la el pentru că mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
se păru că în curând va fi sfârșitul lumii, atât de vehement se certau. Dar curând făcură pace și Tiaré îi dădu bucătarului o țigară. Amândoi fumară liniștiți. Știi că eu i-am găsit nevastă? zise deodată Tiaré cu un zâmbet care i se lăți pe toată fața imensă. — Cui? Bucătarului? — Nu, lui Strickland. — Bine, dar avea deja una. — Așa zicea și el, dar i-am spus că aia e în Anglia și Anglia e la capătul lumii. — Adevărat, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
până mor.“ „Dar nu te plictisești niciodată de singurătate?“ l-am întrebat. A ricanat: „Mon pauvre ami“, mi-a spus, „se vede bine că habar n-ai ce înseamnă să fii artist“. Căpitanul Brunot se întoarse către mine cu un zâmbet blând și în ochii lui întunecați și buni era o licărire minunată: — M-a nedreptățit, căci și eu știu ce înseamnă să visezi. Am și eu viziunile mele. În felul meu sunt și eu artist. Cu toții am tăcut o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Ești bărbatul meu și sunt femeia ta. Unde mergi tu acolo voi merge și eu. O clipă dârzenia lui Strickland fu zdruncinată și în ochi i se iviră lacrimi care i se prelinseră încet pe obraji. Dar apoi reveni la zâmbetul sardonic tipic pentru el. — Femeile sunt niște mici animale stranii, îi spuse el doctorului Coutras. Poți să le tratezi ca pe niște câini, poți să le bați până te doare pe tine brațul și ele tot te iubesc. Dădu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să mai pleci, nu? Dacă e plăcerea ta să rămân, așa voi face, biata mea copilă. Ata căzu în genunchi în fața lui și-i apucă picioarele cu brațele și i le sărută. Strickland se uită la Dr. Coutras cu un zâmbet firav: — Până la urmă ele izbutesc să te prindă și ești neputincios în mâinile lor. Albe sau negre, toate-s la fel. Dr. Coutras simți că ar fi fost absurd să-și exprime regretul în fața unui dezastru atât de îngrozitor și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
musafir și, după ce am descoperit cine e, am ghicit că nu fără o anumită intenție mă invitase exact la ora aceea. Vizitatorul era un american, dl Van Busche Taylor, iar dna Strickland îmi oferi amănunte cerându-i scuze cu un zâmbet fermecător: — Știți, noi englezii suntem înspăimântători de ignoranți. Trebuie să mă iertați dacă va fi necesar să-i dau explicații. Și apoi se întoarse către mine: dl Van Busche Taylor este distinsul critic american. Dacă nu i-ai citit cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]