38,151 matches
-
cu mare grijă pentru istoria care trebuia să fie accesibilă consumatorilor de epic. Firul narativ a tiranizat din fericire textul. Chiar și poemele cele mai lirice aveau în miezul lor o mică fabulă, o povestioară cu care poetul își momea cititorii (mă gândesc, de pildă, la sonetele lui Shakespeare ori poemele lui John Donne, printre foarte mulți alții). Este deci o lege de bază a autorilor din toate timpurile că publicul dorește "circ și pâine" spectacol, convenție, adică poveste. Ar mai
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
limbajul moneda unică pe care toți o foloseau (mai mult sau mai puțin) la fel. Așadar, timp de nouăsprezece veacuri (istoria cunoscută nouă mai bine fiindcă Biblia devansează era creștină), narațiunea l-a respectat, ba chiar l-a răsfățat pe cititor (excepțiile prea puține, dar reale confirmă regula). Punctul forte al istoriei imaginare era ce și cum se întâmplă, către ce merge narațiunea, cum se va termina ea? Convenția limbajului, așadar, se sprijinea pe o altă convenție (o prezumpție de care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
o altă convenție (o prezumpție de care nimeni nu se îndoia): am putea numi această a doua convenție, care întărește convenția limbajului, cronologie. Cronologia implică atitudinea convențională față de timp, de șirul evenimentelor. Autorul pornește de la premiza că și el și cititorul știu că întâi vine "trecutul", care are drept "cauză" imediată "prezentul", care prezent secretă inevitabil un viitor pe care vrem cu toții să-l știm. Întrebarea copilului când ascultă un basm "și? și?" exprimă tocmai acest adevăr cunoscut tuturor și care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
exista conștiința convenției. Atâta doar că dacă ne punem în papucii copilului curios, la culcare, întrebarea nu mai e "și, și?" ci "cum, cum?". Textul are ideea năstrușnică de a răsturna textualitatea și în vreme ce autorul se bucură de inventivitatea lui cititorul își cam blestemă zilele. El icnește și primul impuls e să depună armele: nu înțelege. Adevărata schimbare la față a literarului aș zice are loc după Modernism. Ezit să spun Postmodernism fiindcă termenul e din ce în ce mai vag, controversat și rău definit
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
maniera lor eliptică și care ar putea păcăli pe mulți), deci Eliot e mai bine tolerat. Din nevoia imperioasă de a supraviețui salturilor sinucigașe Moderniste, trans-romanul Desperado e în primul rând clar. El respectă limbajul și prin aceasta recâștigă pe cititor. Face din nou lectura posibilă, după ce Joyce își jurase în barbă că va ține în alertă mai multe generații de învățați. Criticii literari îi disecă și acum pe Joyce și Eliot, dar ca pe niște curiozități singulare. Trans-romanul Desperado care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Eliot, dar ca pe niște curiozități singulare. Trans-romanul Desperado care se scrie sub ochii noștri dovedește că Modernismul a fost un moment de rătăcire. Scurt, dar esențial. A dărâmat un mit, mitul/tradiția basmului în literatură. Timp de câteva decenii, cititorul n-a mai putut întreba în mintea lui de copil "și, mai departe, și, și?". A învățat să accepte că nimic nu se termină în fond și că povestea nu contează. Ceea ce contează e "cum" o povestești. Ceea ce nu era
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
conștiinței, și care a schimbat modul de istorisire ireversibil. Puneți-vă în situația de a citi o poveste la care să n-aveți altă grijă decât să repetați, "și, și?": veți observa că întrebarea nu vă mai e de ajuns. Cititorul trans-romanului e uns cu toate alifiile: el a prins gustul surprizei tehniciste. Ori trans-literatura tocmai asta este: o nesfârșită surpriză (tehnocrată), surpriză cu orice preț. Chiar cu prețul poveștii, în final. Ceea ce ar trebui să fie un semnal de alarmă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
dar are intensitate și captivează sensibilitatea (sigur, depinzând și de toleranța lecturii). Tot acolo cronologia e un fotoliu comod: ea nu împiedică, nu tulbură povestea, nu ne intrigă. Multe romane, de toate felurile, au această nouă intenție de a liniști cititorul. Surpriza, așadar, se mai ascunde, se mai însoțește și de altceva, la fel de important. Acest altceva este excelent ilustrat de Ishiguro în ultimul lui trans-roman, Never Let Me Go. Cu el și nu numai cu el narațiunea s-a mutat definitiv
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
laoparte convenția basmului, am ieșit din convenție. Trans-romanul proclamă ieșirea din convenție (ca și cum acest lucru ar fi posibil atâta vreme cât acceptăm să citim...). Disciplinele de teoretizare de la marketing la teoria criticii literare iau locul convenției în sine (la care neîndoielnic noi, cititorii, vrem să participăm, altfel n-am citi). Vorbele aveau la Moderniști o putere esențială de a comunica altfel decât discursul basmului. Accentul cădea mai mult pe cuvânt decât pe frază. Pe de altă parte, internetul de azi e în fond
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
rețeta succesului literar. Sofisticarea operei e un mod de a cere atenția criticii, de a se asigura că e clasat cât mai sus pe scara judecății estetice. Scriitorul Desperado se adresează unui lector inițiat, care e mai mult critic decât cititor. Textul e de fapt o provocare. E vorba, însă, de o provocare cu sânge rece, calculată, spre deosebire de revolta clocotitoare din Fluxul conștiinței. Mai toți autorii Desperado își doresc critici de bun simț, tradiționali, profunzi, mai degrabă tematiști decât deconstructiviști. Textul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de fapt o convenție. Cum puteau lipsi din acest tablou autorii Desperado, pe care îi încântă să demonteze și să redescopere tot felul de convenții? Imaginația Desperado se adaptează unei noi idei despre realitate. Ea e întotdeauna însoțită de uimire. Cititorul se trezește gândind: E aceasta o experiență nouă ori o năucire a vechiului meu fel de a înțelege? Sfidarea e punctul de pornire al oricărei convenții. Cu toții am fost cândva tineri. Există totuși o deosebire: de multe veacuri, din antichitate
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
aceasta o experiență nouă ori o năucire a vechiului meu fel de a înțelege? Sfidarea e punctul de pornire al oricărei convenții. Cu toții am fost cândva tineri. Există totuși o deosebire: de multe veacuri, din antichitate până la realismul acestor vremi, cititorii au urmat un tipar, acela al cronologiei, al cuplului care trăiește (ne)fericit până la adânci bătrâneți. Cuplul și finalul cert sunt două convenții demodate și tocite. Iată cum ajung autorii Desperado să sfideze ficțiunea tradițională din temelie. Sfidarea lor e
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ci un adăpost artificial. Autorul e conștient de două lucruri: mai întâi, vrea să fie mai adevărat decât toți cei dinaintea lui; în al doilea rând, se simte liber să-și facă singur legea. Primul obiectiv este implicarea afectivă a cititorului. Autorii Desperado mărturisec în interviuri că vor să fie prieteni cu cititorul, îl doresc de partea lor, opera vrea să-l emoționeze. Ei vor ca cititorul să-i țină de mână, să se încreadă în ei necondiționat, să ia tot
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
vrea să fie mai adevărat decât toți cei dinaintea lui; în al doilea rând, se simte liber să-și facă singur legea. Primul obiectiv este implicarea afectivă a cititorului. Autorii Desperado mărturisec în interviuri că vor să fie prieteni cu cititorul, îl doresc de partea lor, opera vrea să-l emoționeze. Ei vor ca cititorul să-i țină de mână, să se încreadă în ei necondiționat, să ia tot ce spun ei drept literă de evanghelie, pe când ei, autorii, sapă labirinturi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
se simte liber să-și facă singur legea. Primul obiectiv este implicarea afectivă a cititorului. Autorii Desperado mărturisec în interviuri că vor să fie prieteni cu cititorul, îl doresc de partea lor, opera vrea să-l emoționeze. Ei vor ca cititorul să-i țină de mână, să se încreadă în ei necondiționat, să ia tot ce spun ei drept literă de evanghelie, pe când ei, autorii, sapă labirinturi subterane, cu scopul să prăbușească întregul edificiu de așteptări al lecturii. Autorul pretinde că
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
deci unica nădejde a ne-adevărului e ficțiunea. Care lector ar zăbovi în astfel de locuri fioroase dacă n-ar ști că nu sunt decât închipuiri? Conchidem deci că e vorba de ficțiune. O ficțiune care nu vrea să facă cititorului pe plac, nu cum o făceau Jane Austen ori Galsworthy. Ficțiunea aceasta îl aduce pe lector la exasperare. Opera Desperado are doi poli opuși: pe de o parte e calmă, fiindcă ea conține / este realul; pe de altă parte, e
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e inevitabil autodezvăluirea de sine a acestui unic erou. Ordinea incidentelor e aparent întâmplătoare. În realitate, eroul amână până la exasperare ceva stânjenitor, ceva ce e de fapt cheia dezaprobării lectorului, de care autorul e sigur de la bun început (nu și cititorul, încă înfometat de comuniune cu eroul). Dickens, surorile Brontë, Galsworthy aveau personaje pozitive și negative. Autorul Desperado nu cunoaște această delimitare. El ne oferă un erou atât bun cât și rău, atașant și dezagreabil, iar noi, lectorii, trebuie să ne
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
să ne trezim surprinși de propriile așteptări. Dacă cineva are de câștigat de pe urma operei ca joc, acela este cu siguranță lectorul. El este educat să-și facă o bucurie din neînțeles, din complicații. Strategia autorului amână înțelegerea: autorul tachinează relaxarea cititorului la vederea clarității verbale, construind de fapt în subteranul limbajului limpede un suspans prelungit. În romanele lui Ishiguro nu știm exact ce anume așteptăm, dar așteptăm cu încrâncenare, chiar după ce am terminat de citit. Opera Desperado e un joc care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cronologia, eroul, într-un cuvânt ficțiunea? Textul Desperado menține lectorul în alertă, cultivă în el dezaprobarea ordinii, a narațiunii rezonabile, a așteptărilor împlinite. Ficțiunea Desperado, joc, jurnal ori cum i-am zice, ne taie răsuflarea. Dacă pentru ficțiunea Fluxului conștiinței cititorul era ocupat să descifreze, cititorul Desperado gâfâie adaptându-se la fiecare carte nouă, învață să anticipeze diferențele care unesc. Orice carte nouă vrea să vină mai aproape de ce simțim, de real, de adevăr, de noi. Cu toate acestea, fiecare convenție
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ficțiunea? Textul Desperado menține lectorul în alertă, cultivă în el dezaprobarea ordinii, a narațiunii rezonabile, a așteptărilor împlinite. Ficțiunea Desperado, joc, jurnal ori cum i-am zice, ne taie răsuflarea. Dacă pentru ficțiunea Fluxului conștiinței cititorul era ocupat să descifreze, cititorul Desperado gâfâie adaptându-se la fiecare carte nouă, învață să anticipeze diferențele care unesc. Orice carte nouă vrea să vină mai aproape de ce simțim, de real, de adevăr, de noi. Cu toate acestea, fiecare convenție nouă și această epocă Desperado
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
trei pagini. Cu această demonstrație jucăușă de ficțiune ne trezim înapoi la zero. Autorul are un precept evident și general: tratează adevărul cu ficțiune. Are un semn din naștere, și anume că nu se poate hotărî, așa că pendulează: Dă-i cititorului tot adevărul și nimic altceva decât ficțiune 1.4. Post-timpul operei Desperado Timpul operei Timpul real, timpul palpabil al operei Desperado, timpul în care intriga se leagă și se dezleagă, eroul se nehotărăște (fiindcă prea puține sunt lămurite și precise
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
reușea să pună ordine în cele din urmă. În romanul Desperado timpul e nu numai încâlcit ci și lipsit de logică; evadarea din logica cronologică, din gândirea eroului și intrigii pe baza unui trecut-prezent-viitor, aduce după sine și post-timpul lecturii. Cititorul percepe textul ca atemporal, universal valabil. Opera Desperado are o logică a ironiei și afectivității care subminează nevoia de cronologie, dând libertate lecturii. Post-timpul este, contrar așteptărilor, o credulitate a lecturii. Memoria lectorului trebuie să înghită tot pe nemestecate, la
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
relectura. Relectura nu clarifică, ci familiarizează. Opera Desperado e o contiună defamiliarizare, dislocare, distopie, cu care lectorul luptă într-un post-timp, adică după ce opera s-a încheiat și el știe bine acest lucru. Relectura e menită să-l adapteze pe cititor la anormalitate, ieșită din nevoia de diferență a tuturor autorilor Desperado, care se aseamănă numai prin faptul că sunt fiecare altfel. Fiecare lectură e o nouă și neașteptată inițiere. Post-timpul relecturii este ieșirea din noi și intrarea în conștiința fiecărui
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
romancierul nu analizează gândurile personajelor (cum făceau, în detaliu, Joyce sau Woolf), el nu mai poate părăsi interioritatea. Convenția povestirii realiste (Fielding, Dickens, Galsworthy), la fel ca și principiile ei de structurare (tradiția basmului, cronologia), par acum puerile chiar și cititorului nesofisticat. Până și romanele polițiste de calitate proastă discută acum ce gândește eroul, nu numai ce se petrece cu el. Găsim procedeul jurnalului în George Orwell (1984), Lawrence Durrell (Alexandria Quartet), John Fowles (The Collector). Chiar și acolo unde convenția
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ori de Graham Swift, eroul Desperado trăiește suspendat într-un "azi" atemporal. E atât de lipsită de timp existența lui, încât până și viitorul nu mai e o așteptare, ci o amintire. Dispariția cronologiei duce inevitabil la schimbarea așteptărilor, pentru cititor. Până la moderniști, textul avea o încheiere, dincolo de care lectorul nu mai putea fabula. Eroul avea un destin de împlinit. Ce așteaptă oare de la soarta lor eroi Desperado cum sunt Winston Smith (George Orwell), Justine (Lawrence Durrell), Anna Wulf (Doris Lessing
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]