KorAP: Find »[drukola/base=pace & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1509 1510 1511 ...1840 >

45,986 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795

auzea respirația din urmă. În momentul în care a ajuns-o și a întins-o pe iarbă lângă el, în acel moment omul uitase cu desăvârșire de defectul de la piciorul ei. Își mai aminti de o altă oră, de mare pace interioară, petrecută acolo, în ceainărie, în fața unui bărbat ce i se așternuse înainte fibră cu fibră. Deja vedea diminețile lui singuratice, gestul reflex de a-și pieptăna cu degetele părul albit la tâmple, mâneca de la cămașă cu unul dintre colțuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
o minune nu s-au ars. Simțea că leșină dacă nu se apucă imediat să mănânce. Petrecu arătătorul subțirel, cu o mișcare delicată, de-a lungul spinării peștelui, îl despică, își mai tăie o bucată de mămăligă, Doamne, Dumnezeului, ce pace o apuca! M-am cam săturat s-o moșesc pe fetișoara asta, își spuse mai apoi, fără să mai privească spre Carmina, n-am văzut-o niciodată mulțumită, nici măcar în timpul petrecerii ce a urmat căsătoriei, și atunci era crispată, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
instalează în mașină. El pornește, tace, ajunși în afara orașului apasă pe accelerație, plopii defilează halucinant într-o parte și-n alta, îl simte încruntat crispat, cu mâinile strânse pe volan. Vrea să murim, îi trece prin minte Carminei și o pace plăcută i se instalează în creier, uite că până la urmă o să fim împreună, gândește ea, ațipește pe banchetă zgâlțâită din când în când de denivelări. Viața anostă de zi cu zi își lăsase asupra ei amprenta, parcă rămăsese tot undeva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Intră în raza puternică a unui bec, fixat deasupra ușii într-un grătar de sârmă forjată. În jurul luminii foiau țânțari și fluturi de noapte, se mișcau mici, zglobii, nepăsători în fața bărbatului ce șovăi înainte să apese pe butonul soneriei. Câtă pace, își spuse Carmina, cât timp stopat, ireal. Ovidiu dispăruse în interiorul hanului. Din pădure se auzeau glasuri răzlețe de păsări. Îl urmări pe bărbat străbătând înapoi aleea de pietriș. Ovidiu deschise portiera, se aplecă spre ea. Am închiriat o cameră la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
parte integrantă din actul lor amoros, nici nu mai era firească, era căutată, provocată anume, era deja viciu. Carmina se lăsa de fiecare dată învinsă de-o voluptate halucinantă ce dispărea odată cu plecarea bărbatului, fiind înlocuită de-o stare de pace și relaxare totală, când mușchii și neuronii se destindeau, ca după o încordarea supremă, încununată cu succes. La început revenirea lui Ovidiu o consternase, o lăsase fără replică, mai apoi o copleșise vanitatea, crezuse că repurtase o victorie împotriva Larisei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
ofere. Îți este milă de ea? O crezi neajutorată, urmărește-o într-o zi pe stradă, mie mi s-a întâmplat fără să vreau s-o fac, ai să vezi că se întorc capetele bărbaților după ea. Las-o în pace, își găsește ea drumul, e o femeia ca oricare alta, nu are defecte fizice, nu te mai gândi că a rămas singură, n-oi fi tu unicul om din lume capabil să-i dea ce-i lipsește. Tăcu fulgerată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
rămânem, au spus soții Alexe. Prinși de discuție am trecut prea rapid prin fața acestor pânze. Ajunsă afară, Carminei i se păru neverosimil albastrul intens al cerului. Ședea la fereastră obosită de lectură. Citea o carte care-i crea o mare pace interioară, o povestire lentă, netensionată. Multe idei expuse profesoral, se petreceau lucruri grave, altele mărunte, se năștea, se murea, din lectură se degaja o mare înțelepciune în felul de a privi viața, o împăcare cu sine, se simțea că autorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
vedere, mă rog, trecută de prima tinerețe, coaptă bine, dacă era să se facă o medie de vârstă, dar totuși, o pereche. Un bărbat și o femeie asta era important. Dacă ar fi posibil, murmură ea, ca momentul acesta de pace să dureze și peste o jumătate de oră și peste o oră! Fața îi era transfigurată, o tristețe adâncă îi marca trăsăturile. Îl privea cu seriozitate: un bărbat în plină vigoare, cu sprâncenele dese, cu un aer foarte hotărât. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
tardiv. Știu, e tardiv să-mi mai fac probleme, chestiunea s-a și întâmplat și culmea e că, în loc să fiu incomodată, simt că, dimpotrivă, m-am destins. Ce puțin îi trebuie de fapt unui om ca să guste un pic din pacea unei zile. Doar o clipă de neatenție. Nu-i caraghios să descopăr asta abia acum? Nu-i pur și simplu incredibil? Niciodată nu e prea târziu să... Să ce? Să-ți schimbe felul de a fi? Păi, eu, domnul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
voia să se împotrivească, trebuia să accepte: îi lipsea! Alteori rămânea la fereastră plină de-o plăcută împăcare cu sine... Ecoul pașilor lui ce se îndepărtau se stinsese demult. Se întorcea în pat și apăsa butonul veiozei cu sentimentul că pacea din suflet e o eternitate, o fărâmă de eternitate, de neegalat. Se cutremura, tânjea după tandrețe, își ațâța singură imaginația. Ce nebunie, ce nebunie, șoptea înainte de a lua perna în brațe. Se complăcea să tânjească, să-l poarte peste tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
a volanului. Sidonia s-ar așeza în fotoliu oftând cu o mimică amară, chinuită, își va legăna capul a jale și va repeta: Cum de-a fost posibil, măi copii, cu de-a fost posibil? N-am să înțeleg și pace ce s-a petrecut cu voi de-a lungul anilor, uite, sunt o femeie bătrână, am văzut și am auzit atâtea, dar povestea asta a voastră, de la spartul târgului, n-o înțeleg, dracului, mă depășește și basta! Își va îngropa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
atârna pe piept. Și eu? va întreba Carmina nemișcată, cu mâinile prinse una de alta la spate. Tu? va tresări Sidonia și va recunoaște cu voce înceată: Tu n-ai nici o vină, Carmina, dacă Ovidiu te-ar fi lăsat în pace ți-ai fi refăcut de mult viața. Putea să nu mai joace teatru, ce avea de aflat, aflase: Carmina nu va depune plângere la Poliție. Carmina se răsuci pe cearceaf. Soarele dogorea cu putere, deși se simțea și suflul răcoros

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
care-l va nemulțumi pe Ovidiu și el va porni într-o bună seară ancheta, plină de neliniști, de tensiuni și se vor trezi într-un miez de noapte total epuizați sub cearceafuri, după ce vor fi gustat cu lăcomie din pacea unor înțelegeri de scurtă durată, sau se vor trezi prea târziu când unul, din prea multă ură sau din prea multă iubire, îl va sfâșia pe celălalt. Violența stăruia între ei de multă vreme, atârna deasupra lor ca o primejdie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669

un fleac ca \sta? Nu am mai scos o vorbă. Sunt mai derutată decât poți tu să-ți imaginezi. Mai întunecată, mai rece, mai confuză... Ia ascultă, de ce te-ai culcat cu mine atunci? De ce nu m-ai lăsat în pace? Ne plimbam printr-un crâng de pini înspăimântător de liniștit. Sub pașii noștri trosneau micile cadavre ale greierilor care î[i g\siser\ sfârșitul la finele verii și aleea era plină de ele. Mergeam cu nasu-n pământ de parcă eram în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
în serios și încă atât de serios, încât ajunsesem și eu să cred că e adevărat. Toată lumea mă compătimea că îl am pe Cavalerist coleg de cameră, dar mie nu mi se părea chiar atât de îngrozitor. Mă lăsa în pace atâta vreme cât îmi păstram partea mea curată și pentru că stăteam cu el, totul era mult mai simplu. El spăla, el aerisea așternuturile, el arunca gunoiul. Mă adulmeca și-mi sugera chiar să fac baie dacă eram prea ocupat [i neglijam acest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
o inspirăm în plămâni ca pe niște firicele mici de praf. Până în momentul acela eu înțelesesem moartea ca fiind complet separată și independentă de viață. Coasa morții plutește deasupra noastră, știam, dar la fel de bine știam și că ne lasă în pace până vine după noi. Mi se părea cel mai simplu și mai logic adevăr. Viața e aici, moartea e dincolo. Eu sunt aici, nu dincolo. În noaptea în care a murit Kizuki mi-am schimbat complet optica. N-am mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
dreapta care vroiau să pună lucurile la punct cu săbii de kend½1, refuzând tratativele. M-am înfuriat și le-am spus pe șleau să termine o dată cu prostiile, să-mi facă mie ce vor și să-i lase pe ceilalți în pace. I-a venit unuia ideea să mă pună să înghit melci, numai ca să le arăt că sunt în stare de orice. Am fost de acord. Ticăloșii au ieșit afară, au căutat melci și au venit cu trei bucăți uriașe. I-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
un licurici. Pentru că era încă lumină, insecta arăta ca un gândăcel de apă negru, dar Cavaleristul a încercat să mă convingă de faptul că era un licurici autentic. Nu aveam nici un motiv să-l contrazic, așa că l-am lăsat în pace. Licuriciul părea cam adormit, dar cu toate acestea făcea parcă eforturi disperate să se cațere pe pereții alunecoși ai borcanului și cădea mereu înapoi. L-am găsit în curte. — În curtea căminului? am întrebat eu, mirat. — Bineînțeles. Știi hotelul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
se rostesc la nunți, cum se face sex, cum să te lași de fumat și altele de felul \sta. Mai avem și câteva articole de papetărie lângă casa de marcat: pixuri, creioane, caiete. Asta-i tot. Nu tu Război și pace, nici Ființe sexuale 1 sau De veghe în lanul de secară. Așa arată librăria Kobayashi. Ce naiba e de invidiat aici? Tu mă invidiezi? — Îmi imaginez cum arată. — E așa cum ți-am spus. Cei din apropiere vin la noi și cumpără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
luna prin fereastră. Era acum mai mare și mai strălucitoare decât înainte. — Am vrut să închid toată această durere în inima mea și aș vrea să o pot face și acum, dar trebuie să vorbesc despre ea. Nu înțeleg și pace, adică atunci când m-am culcat cu tine eram foarte excitată, nu? — Îhî. — M-am excitat din clipa în care ai intrat în apartamentul meu, atunci, de ziua mea. Voiam să mă ții în brațe. Voiam să mă dezbraci și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
școală. Cred că vreo patru ani a tot avut asemenea stări. La început, părinții s-au îngrijorat și au vrut să o ducă la doctor, dar pentru că își revenea repede, au socotit că era mai bine să o lase în pace, considerând-o o fată deșteaptă și fermă pe poziții. După ce-a murit, i-am auzit pe părinți vorbind despre un frate mai mic de-al tatei. Și el fusese foarte deștept, dar se închisese în casă timp de patru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
teras\, privind focul, bând bere, cântând... Nici nu mai țin minte de când nu m-am mai simțit atât de relaxată. De obicei, mereu am câte ceva de făcut, mereu mi se dă ceva de făcut. Cel puțin, tu mă lași în pace. — Păi, eu nu-ți cer nimic pentru că încă nu te cunosc bine. Vrei să spui că dacă m-ai cunoaște mai bine, te-ai comporta ca toți ceilalți? Probabil, am zis. Ca să supraviețuiești în lumea asta, trebuie să-i pui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
plutea în fața ochilor, culcat, în întuneric și muguri infiniți răsăreau din pielea ei catifelată... muguri verzi ce tremurau ușor din pricina brizei aproape imperceptibile. De ce era bolnav un astfel de trup? mă întrebam eu. De ce nu o lăsau mugurii aceia în pace pe Naoko? Am intrat în casă, am tras perdelele, dar n-am scăpat nici acolo de miresmele primăverii. Învăluiseră totul în jur, dar eu nu eram capabil să simt decât miros de putrefacție și am început să urăsc primăvara, presimțind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
Sensei este un apelativ pentru doctori, profesori, arti[ti. 1 Maneki neko este o pisic\ special\, din ceramic\, cu o l\buț\ ridicat\, cu care invit\ clienții s\ intre în magazin. Asemenea pisici se v\d la intrarea magazinelor japoneze. Pace (engl.) Foițe din alge marine, uscate și presate. 1. Marele cutremur din zona Tokyo-Yokohama, care a avut loc la data de 1 septembrie 1923. Cheag din pastă de soia. Uscățele din orez. Este vorba de un meniu fix, servit în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

poate explica tot. — Dar nici măcar Froehlich nu va număra surori... N-am apucat s-o Întreb ce vrea să spună cu asta, că a continuat: — Chiar când plecat trenul, el declarat: „Lung drumul spre salvare. Avem nevoie de reformă. Și pace Între așternuturi“. Gielke aplecat pe geam și făcut cu mâna. Mai Întâi, cu mână, apoi, batistă. Apoi amândoi: „Fraternité!“ Un tablou captivant. Acum ajută și Sascha? A Închis proiectorul. Se pare că a terminat cu expunerea părerilor sale despre știrile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]