38,151 matches
-
Ondaatje și Rushdie memoria devine prezent. În ambele cazuri, cele două momente trăiesc în simbioză, nu pot exista unul fără celălalt. Textul Desperado e o simultaneitate de înțelepciune (trecutul) și confuzie (prezentul). Efectul acestei simbioze se simte abia la relectură: cititorul nu mai e sigur pe memoria lui, nevoia de poveste devine de fapt o nevoie de trecut. În locul finalului intrigii în viitor, lectura tânjește acum după simultaneitatea cu trecutul. Finalul Desperado nu poate fi altul decât explicarea prezentă a trecutului
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cele două noțiuni, atunci aceasta nu poate fi decât nevoia acută, tipic Desperado de a fi ocrotit. Sunt romancieri care anunță că nu vor decât să-l amuze pe lector, sunt poeți care născocesc măști pentru a-l binedispune pe cititor. Și unii și alții speră că cititorul îi va lua în brațe la capătul textului și îi va liniști spunând, "E foarte bine așa, sunt de partea ta, ești cel mai bun dintre toți și o să-mi placi întotdeauna, orice
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fi decât nevoia acută, tipic Desperado de a fi ocrotit. Sunt romancieri care anunță că nu vor decât să-l amuze pe lector, sunt poeți care născocesc măști pentru a-l binedispune pe cititor. Și unii și alții speră că cititorul îi va lua în brațe la capătul textului și îi va liniști spunând, "E foarte bine așa, sunt de partea ta, ești cel mai bun dintre toți și o să-mi placi întotdeauna, orice ți-ar da prin minte să faci
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Dacă încurajarea e binevenită, mila e jignitoare. Dacă lectorul dă semne că a trăit ceva asemănător cu ceea ce descrie textul și, prin urmare, l-ar putea deconspira pe autor, orice autor Desperado e profund derutat. El vrea să comunice cu cititorul, dar detestă să fie dat în vileag. Sunt romanceri care declară sus și tare că nu fac decât să imagineze, evitând orice aluzie la viața lor personală în roman; alții recunosc deschis că se folosesc de propria biografie, dar o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
numai și numai ironie pe pagină, dar, în adâncul sufletului lor văduvit de orice tradiție, rătăcitor și apăsat de lăcomia de noutate, ei se tem crunt de propria lor ironie; ba chiar mai rău, sunt îngroziți că i-au deschis cititorului o cale care-i poate scoate pe ei, autorii, din joc definitiv. Autorul Desperado are dreptul firesc să ironizeze tot și toate, dar ferească Domnul să îndrăznească lectorul sau și mai rău criticul să găsească elemente comice în opera lui
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lectorul sau și mai rău criticul să găsească elemente comice în opera lui. Scriitori ca Julian Barnes, Malcolm Bradbury, Alasdair Gray, Peter Ackroyd, Graham Swift, Doris Lessing, Martin Amis, Kazuo Ishiguro trăiesc din ironie. Dacă Dickens își lua eroii și cititorii foarte în serios, dacă Galsworthy avea o relație onestă cu lectorul deși niciodată nu vorbea în numele lui propriu, autorii Desperado își fac o onoare din a respinge tot ce a fost folosit deja. Refuzul lor se materializează în ironie. Necazul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
când s-a publicat The Waste Land e acum un fapt comun, un punct de pornire pentru inovațiile poeziei contemporane. Pe când după Joyce și Woolf romancierii au trebuit să dea fuga înapoi la istoria corect narată pentru a-și păstra cititorii, ironia mușcătoare a lui Eliot, bucuria lui de a se opune frumosului, de a șoca prin indecență stau și azi la baza prozei și poeziei. Iată deci că, după ce Woolf a predicat o noutate de care nu s-a putut
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
erau plasate la Paris, Londra, Berlin, Viena, menționând clar locul tocmai pentru a abate atenția cenzorului de la ceea ce era de fapt o descriere a propriei capitale comuniste. Autorul comunist se prefăcea că acuză occidentul tocmai pentru a-i putea vorbi cititorului despre sărăcia, corupția, nedreptatea și umilințele din propria lui țară. În Cenzura în Romania (Central European University Press, 1998) am publicat o serie de interviuri și traduceri care explicau acest proces. Dacă un poet scria un poem despre disperarea dea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
limbă engleză nu au la îndemână o armă importantă atunci când scriu despre Cortina de Fier, chiar dacă ei se simt îndreptățiți să corecteze cu haz engleza grosolană a regimului: ei nu au deprinderea de a oferi sensul printre rânduri. A lăsa cititorului bucuria de a citi printre rânduri este specialitatea autorilor sub comunism. Fiecare vorbă avea dublu sens (cel puțin) și funcționa ca atare, transmitea un mesaj cu cod, iar cariera ei duplicitară dura până ce era descoperită și interzisă de cenzori. Cuvinte
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
bogați decât cei vestici, întrucât ei se zbăteau să supraviețuiască prin aceste șiretlicuri, pe când occidentalii căutau doar succesul de public de multe ori. Scriitorul comunist era dornic să străbată cât mai în profunzime și să stabilească o legătură trainică cu cititorul, cu care îndura umăr la umăr teroarea cruntă a tăcerii. Literatura este opusul tăcerii. Vestul era liber să articuleze. Estul a trebuit să reinventeze vorbirea, să reinventeze literatura. În multe romane scrise în afara cortinei de fier, un turist vestic se
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
în țările comuniste scriitorii care nu au vrut, sau nu au putut să evadeze. Ei au fost nevoiți să inventeze un gen de literatură care să țină piept "realismului socialist" și au izbutit să păcălească cenzura, comunicând în felurite moduri cititorului mesajul că lucrurile stau foarte rău, iar el, cititorul, nu e singurul care gândește așa. Crearea acestei solidarități a lecturii n-a fost ușor de realizat. A fost nevoie de un cod. Comunismul e cunoscut pentru "limbajul de lemn" folosit
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nu au putut să evadeze. Ei au fost nevoiți să inventeze un gen de literatură care să țină piept "realismului socialist" și au izbutit să păcălească cenzura, comunicând în felurite moduri cititorului mesajul că lucrurile stau foarte rău, iar el, cititorul, nu e singurul care gândește așa. Crearea acestei solidarități a lecturii n-a fost ușor de realizat. A fost nevoie de un cod. Comunismul e cunoscut pentru "limbajul de lemn" folosit în orice împrejurare și care, în ciuda totalei lui lipse
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ghinion să ai o singură viață și să te naști sub comunism". Occidentalii realizează subit ce liberi sunt, că pot face ce vor cu viața lor, că lumea le e deschisă. Comunismul are astfel un efect tonifiant asupra lectorului vestic. Cititorul occidental are un complex de superioritate în acest spectacol, în care marioneta se luptă cu omul pentru întâietate. Esticul este ori pare o marionetă legată de mâini și de picioare, dar o marionetă cu o uriașă resursă de energie pe
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
că e vorba de structură (intrigă, personaje, cronologie, care sunt toate spulberate, răsucite, la polul opus tradiției de douăzeci de secole de literatură), ori, și mai derutant, de stil. Dacă intriga, personajele și cronologia reușeau să se regrupeze în mintea cititorului după vechile tipare de îndată se încheia lectura, stilul a alunecat primejdios în lirism, îngreunând înțelegerea, și putem afirma că romanul a suferit de boala cuvântului. Trăsăturile unui roman cum ar fi Ulysses sau Mrs. Dalloway sunt: arhitectura întortocheată a
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
vremuri romanul era o afirmație, acum e un semn de întrebare, iar lectorul n-are decât să-și răspundă singur sau să-și înghită nemulțumirea. Realismul secolului XX (ideal reprezentat de Galsworthy) încă mai nădăjduiește să-i fie pe plac cititorului. Forsyte Saga e o arhitectură perfectă de procedee convenționale, de la cronologia impecabilă la intrigă și personaje. Legea de căpătâi e logica. Călăuza lectorului e înțelegerea, care călătorește pasiv prin întâmplări, toate legate între ele și ridicate cu tâlc într-o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
textul ca joc. În interviuri, autorii Desperado au un lucru în comun: ei neagă de la bun început întrebarea. Orice Desperado refuză afirmațiile clare, primele impresii, își construiește suspansul (de care nu se poate lipsi) pe refuzul orizontului de așteptare al cititorului. Neagă și negația (v. Ishiguro, contrazicând contrazicerea iubirii în The Remains of the Day). Orice Desperado afirmă negând: modul lui de comunicare se sprijină pe eroul deconcertant. În clipa de vârf, intriga e oprită brutal, lectorul rămâne fără suflu, dar
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
trebuie pe dată încălcată. > Dacă ți se ia un interviu, refuză cu încăpățânare orice afiliere, refuză să fii parte dintr-un grup, declară-ți cu emfază unicitatea, dar nu uita să anunți că nu vrei decât să fii pe placul cititorilor. > Exprimă-ți resentimentul față de critici, fă-te că nu bagi în seamă încercările lor de a te categorisi. Nu există nicio teorie valabilă în afara propriei tale teorii. > Scrie cu sufletul, dar și cu memoria (mai ales cea literară). De ce să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
valabilă în afara propriei tale teorii. > Scrie cu sufletul, dar și cu memoria (mai ales cea literară). De ce să fii liber: * Fiindcă trebuie să te găsești pe tine însuți, evadând din tiparele preconcepute. * Fiindcă ai nevoie de forță pentru a atrage cititorii (nu totdeauna maleabili). * Fiindcă ești pe punctul de a face descoperirea cea mai formidabilă a tuturor timpurilor: opera perfectă. * Fiindcă știi că nu e sănătos să te dai după inteligențe îmbătrânite. * Fiindcă nu poți afla nimic nou și uimitor folosind
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
direcțiile (de la citate din alți autori la gânduri proprii monosilabice), are o cheie, un sens explicit pe care autorul le oferă. Indirect, ca într-un puzzle recompus de lectură, dar e vorba neîndoielnic de un proiect al scriitorului, pe care cititorul trebuie să-l afle în final. Fără descifrare, textele Fluxului conștiinței nu trăiesc. Inovațiile moștenite de romanul britanic contemporan sunt așadar inovațiile Fluxului conștiinței: hibridizarea, livrescul, interiorizarea, răsturnarea cronologiei, refuzul intrigii și al unui deznodământ eliberator, refuzul sentimentalismelor (îndrăgostiții fericiți
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pagini, explicit. Incidentul noului roman este implicit, dar cu atât mai intens. E o muchie primejdioasă această concentrare de sensuri și era cât pe ce să ucidă plăcerea textului. E meritul autorilor Desperado de a fi readus literatura în sufletul cititorului nedoritor de comentatori. Refuzul deznodământului clar, refuzul de a încheia opera în fond, decurge din celelalte refuzuri, al cronologiei, al realului exterior prezentat direct (nemediat de interioritate). Virginia Woolf se lamenta privind la romanele lui Galsworthy, Bennett, Wells și alți
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
exaspera. Întrucât finalul este insuficient, neîncheind nimic de fapt, lectura e nedumerită și se prelungește în relectură, duce la o nouă concentrare a atenției. Pentru aceste romane de după Modernism, a doua încordare a atenției este esențială. Abia la relectură ajunge cititorul să descopere complicația ascunsă, rațiunea nemulțumirii lui în fața acestui text aparent atât de convențional clar. Adevărul ultim cu care ne părăsește textul este intensitatea însingurării Desperado. Eroii nu au parteneri. Pentru ei nu contează cu cine, ci cu ce intensitate
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
care nu-l convinge deloc pe lector. Ca niciodată înainte, lectorul se atașează de un roman al cărui unic erou îi displace profund și a cărui intrigă îl lasă gură cască. Chiar și eroii Fluxului conștiinței erau atașanți, captivau sensibilitatea cititorului. Epoca Desperado creează eroul zădărnicit, furios pe viață, pe autor, pe lector, pe literatură. Lector Autorul Desperado nu știe exact unde va ajunge, eroul e strivit de povara lui mâine (un mâine care nu mai vine), iar lectorul se găsește
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
poezie, dramă, istorie și dialog, textul lui Ackroyd nu are nici urmă de sentimentalism, dragoste, vechea poveste dintre el și ea. Cu toate acestea ne mișcă până-n străfunduri, probabil pentru că la iubirea de rău răspundem cu frica noastră de moarte. Cititorul e cel care face acest roman să pulseze viu. Dyer a murit în 1715, dar nu sunt dovezi ale morții sau înmormântării lui. Iată ce spune el că are de gând: Dr. Flamsteed, astronomul regal..., prezice o eclipsă de soare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Eul interior, cel care gândește, are o logică total diferită de a noastră; el se naște într-un trup îmbătrânit și moare ca bebeluș revenit în pântecele mamei. Pentru eul interior, fără nume, nașterea înseamnă moarte, iar mama e călăul. Cititorul e nedumerit. Logica lui e greu pusă la încercare. Pare uneori că, pentru a fi atât de consecvent în narațiune, autorul și-a filmat mai întâi scenariul și apoi l-a urmărit derulându-se invers, transcriind exact ce vede, fiecare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de cruzimile naziste. Eroul principal percepe doar bunătate fiindcă el vine dinspre viitor spre trecut și vede filmul invers, dar voi care știți adevărata istorie trebuie să comparați cele două realități, cea cronologică și cea mimată de roman (cronologia inversă). Cititorul știe precis că evreii au trecut de la viață la moarte și n-a mai urmat nimic: învierea e un șiretlic narativ, o ironie amară. Naratorul vrea să vorbească într-un fel numai al lui despre cruzimea Holocaustului și descrie comic
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]