38,151 matches
-
Ruy Blas, valetul cu inimă mare, va putea pretinde să acceadă la statutul de erou. Aristotel, când se preocupă de pictură și de literatura narativă, examinează cele trei cazuri. Exemplele sale referitoare la personajele "asemenea nouă" nu sunt lămuritoare pentru cititorul modern, operele citate de el nefiindu-ne parvenite. Dimpotrivă, nu tratează decât despre personajele mai bune sau mai rele decât noi când este vorba despre teatru, literatura dramatică greacă nefurnizându-i niciun exemplu de personaje "asemenea nouă". Va trebui să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a lucrării sale, intitulată "Platon să nu-i condamne pe Poeții Republicii sale decât din cauza impresiei prea puternice pe care imitațiile lor o pot face", îl interpelează direct pe filosof. El infirmă aici punctul de vedere platonician, invocând faptul că cititorul sau spectatorul n-ar simți nicio plăcere în fața unui erou care ar fi un model perfect de virtute: "Poeții, spune Platon, nu se complac nicicum în descrierea liniștii interioare a unui înțelept, care păstrează în permanență o egalitate de spirit
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teatru limbajul este act. Ea caracterizează personajul în aceeași măsură ca și "caracterul". Dacă Aristotel, în Poetica, se mulțumește să o definească pe scurt, motivul este că începuse deja să o studieze în Retorica , lucrare la care îl trimite pe cititor. 3.2. Primatul acțiunii Printre cele șase elemente care constituie piesa de teatru, "sistemul faptelor (...) este primul și cel mai important", declară Aristotel în capitolul 7. Este cel a cărui eficacitate asupra spectatorului este maximă. Prin complexitatea sa, el cere
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
consider ca dificilă încercarea de a combate lucrarea pe care o aprobă publicul, ca și de a apăra vreuna pe care el o condamnă." Totuși Racine și Molière ne-au lăsat amândoi un număr oarecare de prefețe, de avertismente către cititor, în care se explică asupra experienței scenei. Aceste "paratexte", în ciuda scurtimii lor, constituie o mină de indicații prețioase. Molière își comunică gândurile asupra comediei în Critica Școlii Femeilor (La Critique de l'Ecole des Femmes), text cu atât mai important
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
primul pe autorii dramatici să-și înscrie indicațiile pe marginea textului dialogat. Contrar celorlalți teoreticieni clasici, ca Chapelain, Scudéry sau d'Aubignac, acest om al artei știe că reprezentația are mai mult impact decât simpla lectură. În avizul său adresat Cititorului (Au lecteur), cu care precede Mélite, scrie: "Știu că impresia asupra unei piese îi slăbește reputația, a o publica înseamnă a o înjosi, și chiar în asta există un dezavantaj deosebit pentru mine, având în vedere că felul meu de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scrie, fiind simplu și familiar, lectura va face ca naivitățile mele să fie luate drept lucruri neînsemnate." Are și convingerea că lectura unei piese de teatru nu este lucru ușor. Este și punctul de vedere al lui Molière, în Avertisment cititorului la Amorul medic (L'Amour médecin), care merge chiar până la a sfătui lecturarea pieselor de teatru. "Se știe că piesele comice nu sunt făcute decât pentru a fi jucate; și eu nu sfătuiesc lecturarea acestora decât de către persoanele care au
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ușor de cunoscut pentru Spirit, cât și pentru ochi. Și orice Poem Dramatic care nu se va putea face cunoscut în felul acesta este cu siguranță nereușit." După părerea lui, lectura textului dialogat trebuie să aducă toate informațiile necesare pentru ca cititorul să imagineze cu o precizie perfectă cele mai mici detalii ale reprezentației. Niciun element nu va trebui adăugat pe margine. "În Poemul Dramatic, trebuie ca Poetul să se explice prin gura Actorilor: el nu poate folosi acolo alte mijloace, și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acțiune, total nou, îi deranjează pe autorii dramatici obișnuiți cu pastorala și tragicomedia care multiplică episoadele și peripețiile. Este o constrângere chiar și pentru partizanii regulilor, după cum o dovedește, încă din 1641, punctul de vedere al lui Scudéry în Aviz cititorului (Avis au lecteur) cu care își precede piesa Andromire, pe când tocmai se declarase de partea regulilor. "Este foarte greu ca o acțiune complet nudă, într-un mod sau altul, fără episoade și fără accidente neprevăzute, să poată avea tot atâta
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Polinice. Unitatea de acțiune, lucru arătat de Aristotel, este o exigență proprie teatrului, cu care genul narativ, ce poate înmulți în voie episoadele, nu este niciodată confruntat. Ea este legată de percepția globală a spectatorului (foarte diferită de cea a cititorului, lineară și temporală), pe care d'Aubignac o compară în mod judicios cu cea a estetului care contemplă un tablou. Această analogie fecundă, care se bazează pe o analiză a receptării teatrale în termeni spațiali, pregătește calea pentru tratamentul semiologic
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unei comedii. Numai Verosimilul poate deci construi, susține și termina în mod rațional un poem dramatic." (Cartea II, cap. 2) Pentru Corneille, în schimb, dacă acțiunea este veridică, nu este cazul să ne facem griji pentru verosimilul ei. Acest mare cititor al lui Plutarh împrumută majoritatea subiectelor sale din istoria romană care îi oferă un rezervor inepuizabil de evenimente eroice autentice. Numai când acțiunea este rodul invenției autorului fie că acesta falsifică istoria sau fabrică complet o ficțiune -, acesta trebuie să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cele două genuri în uz în epoca clasică și în special comedia ce pune în scenă personaje aparținând umanității medii. Corneille, care a excelat atât în comedie, cât și în tragedie, este foarte conștient de lucrul acesta, scriind în Aviz Cititorului (Avis au Lecteur), din 1632, care precede Văduva (La Veuve): "Comedia nu este decât un portret al acțiunilor noastre, și ale spuselor noastre, iar perfecțiunea portretelor constă în asemănare. Bazându-mă pe această maximă încerc să nu pun în gura
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la aparteu, introducerea unor lungi povestiri, riscă să dăuneze verosimilului dialogului. 4.3.1. Versul în discuție Versul este un limbaj foarte îndepărtat de conversație. Toți autorii dramatici sunt de această părere în epoca clasică, chiar dacă Corneille prezintă, în Aviz cititorului 30 la Văduva, versurile comediilor sale ca pe o simplă "proză rimată", căci ele nu au "strălucirea" cu care ies în evidență cele din tragediile sale. Dacă versul s-a impus în maniera antică, începând cu Renașterea, pe scena franceză
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
convențiile. Numai câțiva rari autori de comedie, Molière în special într-o parte a operei sale, recurg la proză, adoptând atunci un ton apropiat de acela al farsei. Chapelain, în Scrisoare despre regula celor douăzeci și patru de ore, Scudéry, în Aviz Cititorului care precede Axiane, în 1643, consideră că versul, în teatru, este o formă artificială care nu ar putea satisface idealul de verosomil. Cum remarcă Chapelain, în Scrisoarea despre cele douăzeci și patru de ore, versul francez, care impune rima, este o formă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
poetului decât pentru a surprinde mai bine imaginația spectatorului și pentru a-l conduce mai bine fără vreun obstacol la încrederea pe care vrem să o aibă în privința a ceea ce îi este reprezentat". Este bine, conform lui d'Aubignac, ca cititorul să poată simți această iluzie de prezență. "Poemul dramatic este făcut în special pentru a fi reprezentat de oameni care fac lucruri foarte asemănătoare celor pe care cei pe care îi reprezintă le-ar fi putut face; și de asemenea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o stradă din Marais, cartier la modă. În Medeea, în care "scena se află la Corint", coexistă trei locuri, grota Medeei, închisoarea lui Egeu, piața publică. Singura unitate respectată de Corneille pe atunci, după cum precizează chiar el în "Aviz către cititor" de care își precede Văduva (1631), este unitatea de oraș: " În privința unității de loc, o interpretez după cum cred de cuviință, când o restrâng numai la dimensiunea scenei, când o lărgesc la un întreg oraș, ca în această piesă." Corneille procedează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Sofocle, piesa cea mai apreciată de Aristotel, să ne reamintim, suscită de asemenea o vie emoție. În secolul al XVII-lea, în Franța, de îndată ce se impune clasicismul, asemenea acte nu mai pot avea loc decât în afara scenei. În Aviz către cititor care precede Oedip, piesa lui din 1659, Corneille explică faptul că s-a îndepărtat de modelele sale, Sofocle și Seneca, pentru a nu șoca publicul. Această elocventă și curioasă descriere a modului în care nefericitul prinț își scoate ochii, și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
el aduce două motive, de natură foarte diferită, violența subiectului, pe care îl ia de la Fenicienele lui Euripide, și lipsa lui de experiență ca autor debutant. "Dar, de asemenea, este vorba de Tebaida, adică subiectul cel mai tragic al Antichității. Cititorul îmi va permite să-i cer puțin mai multă indulgență pentru această piesă decât pentru cele care o urmează; eram foarte tânăr când am făcut-o." Când reconsideră, mulți ani după aceea, această piesă de tinerețe, pentru a-i scrie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de proastă calitate. De aceea nu există nimic mai pernicios decât Morala Poetică și Romanescă, pentru că nu reprezintă decât o îngrămădire de opinii false născute din concupiscență, și care nu sunt plăcute decât prin faptul că încurajează înclinațiile corupte ale cititorilor sau ale spectatorilor. (...) Iar dacă luăm în considerare toate Comediile și toate Romanele, nu vom găsi în ele nimic altceva decât pasiuni vicioase înfrumusețate și colorate de un fel de fard, care le fac plăcute oamenilor de lume. Și dacă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
endecasilabe, departe de a îmbrăca forma unui tratat, ia ca model "sermo"-ul horațian. Refuzând în mod deliberat să facă operă academică, din dispreț față de reguli, Lope îi trimite la modul ironic pe ascultătorii săi madrileni și pe ai săi cititori să meargă la lucrarea "foarte doctului Robortello de Udine", adică, prin intermediul lui, la toți comentatorii lui Aristotel. Chiar de la începutul Artei, el vorbește ca om de meserie ce are în spatele lui o îndelungată carieră de autor dramatic de succes, pentru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în special asupra proiectului de a ridica un teatru de comedie în acest oraș."18 Scrisă ca un discurs, scrisoarea nu este o adevărată epistolă. Rousseau, care îl apostrofează aici cu siguranță uneori pe d'Alembert -, dar și pe mulți cititori anonimi -, se complace să afirme: "scriu pentru popor", nu numai pentru poporul genevez, ci și pentru "cei mai numeroși". Nu o reflecție asupra artei dramatice propune el în această operă polemică, în care dezbate numai diferitele chestiuni etice pe care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
comediant cu o înaltă funcție morală, asemănătoare celei a predicatorului, face o activitate de propagandă ca în Enciclopedie. În schimb, în Paradoxul, întreprinde o vastă reflecție fenomenologică pe care numai moartea o va întrerupe, reflecție rezervată unui cerc restrâns de cititori prieteni cărora le trimite textul sub formă manuscrisă. Nu toți contemporanii dramei sunt unanimi în apărarea ei. Marmontel, care nu o înghite, o demolează în rubrica deloc îngăduitoare pe care i-o consacră în Elemente de literatură, la articolul "Dramă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
femeie cumsecade), din 1743, redactează pentru prima dată în întregime dialogul. Geneza unei piese precum Arlechino servitor la doi stăpâni ne-a arătat cum s-a petrecut la Goldoni trecerea de la comedia "all'improvisi" la noua comedie. În Aviz către Cititor, chiar Goldoni subliniază caracterul tradițional al acestei piese pe care o califică drept "giocosa" (adică bazată pe improvizație), pentru că, explică el, "jocul lui Truffaldini constituie esența ei. Ea seamănă mult cu comediile tradiționale ale histrionilor, chiar dacă mi se pare lipsită
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
2. Moralitatea râsului Singurul lucru îndreptat de Goldoni, în tabloul despre timpul său pe care-l prezintă spectatorului, sunt detaliile susceptibile să-l întristeze sau să-i șocheze simțul moral. Astfel se explică el asupra acestui lucru în Autorul către cititor, textul prefață pentru Gâlcevile din Chioggia. "Unii vor spune poate că autorii de comedie trebuie să imite efectiv natura, însă cea frumoasă și nu cea vulgară și imperfectă. Eu spun, dimpotrivă, că totul poate constitui materie pentru comedie, în afara imperfecțiunilor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Hugo a creat în domeniul teatrului. Nu-i iubesc formula; o găsesc falsă. Dar ea există și va rămâne." (Naturalismul în teatru) El își amintește cu plăcere că a fost, și el, ca mulți tineri din generația sa, un fervent cititor al dramelor lui Hugo. "Îmi amintesc tinerețea mea, scrie el în Autorii noștri dramatici. Eram câțiva ștrengari lăsați de capul nostru în plină Provență, nebuni după natură și poezie. Dramele lui Hugo ne obsedau, ca niște viziuni splendide. La ieșirea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
înțelegerea acestui teatru Castelvetro, Poetica d'Aristotele vulgarizzata La Taille, Despre arta tragediei Vauquelin de La Fresnaye, Arta poetică Lope de Vega, Noua artă de a scrie comedii Heinsius, Poetica (în latină) Chapelain, Prefață la Adonis de Marino Ogier, Prefață către Cititor la Tyr și Sidon de Jean de Schélandre Chapelain, Scrisoare despre cele douăzeci și patru de ore Mairet, Prefață la Silvanire Chapelain, Despre poezia reprezentativă Scudéry, Observații despre Cidul Discurs către Cliton asupra Observațiilor despre Cidul Chapelain, Sentimentele Academiei franceze cu privire la tragicomedia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]