38,848 matches
-
o mare parte dintre artiștii tineri. Apariția revistei omonime, în 1898, cu sprijinul prințesei M.K. Tenișeva și a colecționarului S.I. Mamontov, beneficiază de eforturile conjugate ale pictorului și istoricului de artă Andrei Benois și a celui care avea să reprezinte principalul animator și coordonator al mișcării, Diaghilev. Apariția revistei era anticipată de două evenimente, expoziția acuareliștilor englezi și germani, în 1987, expoziție care deschide publicului rus un orizont artistic european impregnat de sensibilitatea simbolistă, și, în 1898, expoziția artiștilor ruși și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și cronicar experimentat la L'Indépendance Roumaine, Charles-Adolphe Cantacuzene, prieten al lui Mallarmé, autor a numeroase volume de poezie simbolistă în limba franceză 502, poetul romantico-simbolist Mircea Demetriad cu unele poezii reușite, Ion C. Bacalbașa, critic și romancier, Alexandru Bogdan-Pitești, principalul critic de artă al revistei, cu articole pertinente, cu un gust artistic rafinat și bine informat cultural, criticul de artă destul de scolastic și nesărat, C. Demetrescu-Iași, prezent cu un singur articol în numărul 2 al revistei, unde încearcă oarecum căznit
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
simboliștii, secesioniștii, cei cu o marcată sensibilitate decadentă. Românii sunt Ștefan Luchian ortografiat adesea Lukian -, Nicolae Vermont, Kimon Loghi, Arthur Verona, Ipolit Strâmbu, Constantin Artachino, Ludovic Bassarab, Ștefan Popescu etc., dar și sculptorii Frederic Storck și Oscar Spaethe. Avem în principal pictorii și sculptorii care constituiseră Salonul Independenților și care se vor regăsi și în cadrul Tinerimii artistice după dispariția revistei, continuând astfel proiectul. Prezența pictorilor străini în revistă are semnificația efortului de sincronizare cu direcțiile noi în pictura europeană. Printre ei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ridendo castigat mores" (râsul Îndreaptă moravurile), Caragiale Își iubește cu patimă personajele, Îi este dragă lumea aceasta degradată, care-i dă posibilitatea să ridiculizeze, să satirizeze, punând În situații absurde, grotești uneori, oamenii acestei societăți corupte, meschine, perfide, folosind, În principal, sarcasmul. De aceea, spectatorii, cititorii iubesc la rândul lor personajele lui Caragiale, deși unele sunt de-a dreptul grotești (Agamemnon Dandanache), ba chiar, multe dintre replicile lor sunt rostite și astăzi cu veselie și plăcere, Întrucât ele nu și-au
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
un răspuns la noul rol de conducător mondial pe care și l-a asumat SUA după al doilea război mondial” (So, 1990, p. 36). În viziunea aceluiași autor, implicațiile politice ale paradigmei de gândire propuse de teoriile modernizării sunt, în principal, două: legitimarea ordinii asimetrice a „relațiilor de putere între societățile tradiționale și moderne”; ideea societăților-lider și a legitimității rolului lor, căci, de vreme ce Occidentul și SUA sunt societăți avansate, iar oricare altă societate întârziată „este tradiționalistă și înapoiată, ultima trebuie s-
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Ungaria. În momentele de criză declanșate în această perioadă sistemul politic a fost capabil să oprime protestul sau revolta unor categorii sociale, în principal intelectualitatea și clasa mijlocie, bazându-se pe sprijinul social și politic al altor categorii sociale, în principal noul proletariat urban și țărănimea. Pe la sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80 se declanșează însă o nouă ofensivă economică și politică a Occidentului dezvoltat, denumită în prezent „globalizare”, care conduce la o nouă creștere a bunăstării populației din societățile
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
și a negocierilor cu Turcia. Acest document este supus momentan dezbaterii publice, fiind respins în forma actuală în urma referendumului din unele țări precum Franța și Olanda. Este interesant faptul că, deși elaborarea Constituției este un proces extrem de complex, urmărind, în principal, reprezentarea intereselor tuturor statelor membre, acest act nu a reușit să obțină votul populației, fiind vehement criticat. Printre principalele critici se numără, paradoxal, faptul că nu reprezintă interesele cetățenilor și că nu reflectă Europa socială conturată din toate celelalte reglementări
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
relativ scurtă politicile comunitare au produs politici de dezvoltare regională, instituții și regiuni, mai mult sau mai puțin funcționale, însă au contribuit puternic la difuzarea unor idei, la popularizarea unui mod de a acționa, centrat pe regiune, pe mecanisme în principal economice, dar mai ales pe ideea de proiect de dezvoltare și de actor social. Bibliografie Constantin, D.L., 2002, „An Institutional and Cultural Perspective on Romanian Regional Development Policy”, în M.M. Fischer, G. Atalik (coord.), Regional Development Reconsidered, Springer Verlag, Berlin
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
țăranii din zona respectivă nu erau familiarizați cu cunoștințele necesare practicării noilor culturi agricole. În al doilea rând, vârful de sarcină la culturile de chilli și de ceapă coincidea cu cel pentru orez. Datorită managementului riscului specific țăranilor (organizat, în principal, în jurul continuității gospodăriei), efortul de muncă domestic era depus pentru cultura tradițională de orez. Un alt exemplu legat de incompabilitatea culturală a proiectelor de dezvoltare este descris de antropologul Donald Cole (1975), care a petrecut un prim stadiu (aproape trei
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
acest tip de regimuri, încurajează formarea unor coaliții între clasa muncitoare și clasa de mijloc (Korpi, 1980, p. 305), ceea ce reduce clivajele de clasă în suportul pentru politicile sociale, sporind legitimitatea regimului. În contrast, regimurile liberale promovează programe destinate, în principal, să acorde sprijin numai anumitor categorii de persoane aflate în nevoie. Acest tip de politică trasează praguri de sărăcie în populație și îi separă pe cei săraci de restul populației (Korpi, 1980, p. 305), segmentând societatea între „noi”, majoritatea plătitorilor
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
această secțiune este: care dintre acești actori e considerat de români ca deținând rolul principal și care este ponderea acordată celorlalți actori ce ar mai putea interveni? Pentru a operaționaliza acest obiectiv, am făcut apel la patru dimensiuni, și anume: principalul actor implicat în rezolvarea problemelor sociale percepute ca fiind cele mai grave, principalul actor implicat în furnizarea ajutorului pentru cei săraci, gradul de intervenție a statului în anumite sectoare ale furnizării bunăstării și raportul individ/stat în asigurarea bunăstării. În ceea ce privește
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
ale furnizării bunăstării și raportul individ/stat în asigurarea bunăstării. În ceea ce privește principalul actor implicat în rezolvarea principalelor probleme sociale, datele analizate relevă o așteptare puternică față de stat din partea cetățenilor intervievați. Datele cuprinse în tabelul 1 arată că populația invocă drept principal responsabil pentru rezolvarea problemelor sociale statul, care ar trebui să acționeze fie prin diferitele sale instituții (Guvern, Parlament, Președinție), fie ca stat în sine, respondenții invocând doar statul, fără alte specificări. Procentele cumulate ale răspunsurilor care invocă drept principal responsabil
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
drept principal responsabil pentru rezolvarea problemelor sociale statul, care ar trebui să acționeze fie prin diferitele sale instituții (Guvern, Parlament, Președinție), fie ca stat în sine, respondenții invocând doar statul, fără alte specificări. Procentele cumulate ale răspunsurilor care invocă drept principal responsabil pentru rezolvarea problemelor statul sau una dintre instituțiile sale se ridică la 85%, în timp ce ponderea celor ce indică populația ca principal actor este de doar 3,7%. Tabelul 1 - Principalul actor implicat în rezolvarea problemelor sociale (întrebarea se referă
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
comunist, când statul era principalul agent care furniza bunăstarea socială. Pe de altă parte, nici individul nu era complet pasiv și avea o oarecare responsabilitate pentru bunăstarea personală, deoarece majoritatea beneficiilor sociale erau condiționate de muncă. Altfel spus, statul era principalul responsabil pentru felul în care trăiau oamenii, însă aceștia trebuiau să muncească pentru a avea o viață bună. Această mentalitate continuă să supraviețuiască și în perioada postcomunistă, dovadă fiind procentele destul de crescute pe care le obțin explicarea sărăciei prin insuficientul
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
prieteni apropiați. Probabil că aceeași structură o prezintă și ansamblul relațiilor utile. Rezultă un procent foarte mic (sub 3-4%) de români care dețin stocuri de relații sociale în afara familiei și a grupurilor de rudenie apropiată. Corupția se bazează, astfel, în principal, pe asemenea rețele închise, dublate de relații de rudenie sau, cel puțin, de strânsă prietenie. Rețelele în cauză joacă rolul de instrument de generare a normelor sociale (tip „Omerta” sau „Cosa nostra”), exercitând funcții de control social. În comunism, controlul
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
investiție continuă în educație, o învățare pe tot parcursul vieții, așa cum sugerează agențiile internaționale precum OECD sau PNUD (Voicu, 2001, p. 274). Având în vedere complexitatea domeniului educațional și a reglementărilor europene în materie, articolul de față se concentrează, în principal, asupra principiilor și obiectivelor politicilor de acces la educație în Uniunea Europeană, cu implicațiile pe care acestea le au asupra dezvoltării sociale în general și a sistemului educațional românesc în special. În acest sens, în prima parte sunt prezentate obiectivele și
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
accesului la educație pentru grupurile defavorizate. Unele state membre urmăresc creșterea investițiilor în educație ca o soluție-cheie pentru prevenirea sărăciei și a excluziunii sociale pe termen lung. Acest lucru implică dezvoltarea unor intervenții efective încă de la o vârstă fragedă (în principal, printr-un sistem adecvat și comprehensiv de protecție a copilului), adaptarea sistemului educațional astfel încât școlile să răspundă cu succes la nevoile și caracteristicile copiilor provenind din grupurile dezavantajate, prevenirea abandonului școlar și reintegrarea în învățământ a tinerilor care au abandonat
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
au constatat-o specialiștii în domeniu atunci când analizau stadiul reformei educaționale în România. Ca și în cazul altor domenii, doar unele elemente ale reformei educaționale au fost în atenția opiniei publice datorită implicațiilor imediate ale anumitor măsuri, care țineau, în principal, de schimbări în structura sistemului pe niveluri de învățământ, în durata școlarizării pe cicluri de învățământ și în forma examenelelor finale/de promovare. Alte aspecte intens analizate au fost legate de nivelul foarte scăzut de salarizare al cadrelor didactice și
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
anul 2001, însă măsurile incluse în această strategie, precum și în programele ce vizează învățământul rural necesită atât investiții majore, cât și soluții integrate, care să vizeze deopotrivă resursele materiale și umane, cât și calitatea învățământului. Principalele probleme sunt cauzate în principal, de dependența financiare a instituțiilor școlare din rețeaua învățământului preuniversitar de autoritățile locale. Finanțarea instituțiilor școlare depinde de nivelul de dezvoltare economică a regiunii, a comunității în care funcționează școala, dar și de relațiile care se stabilesc între cadrele didactice
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
bază trebuiesc adaptate permanent standardului de dezvoltare economică și socială, precum și cerințelor societății tehnologice a mileniului III. În România, din cauza problemelor specifice sistemului de învățământ, rămân încă de rezolvat problemele legate de accesul la educație. Aici se pune accentul, în principal, pe accesul la educație al grupurilor defavorizate (copii provenind din familii sărace, romi, copii cu nevoi speciale etc.), iar politicile și strategiile naționale din domeniu trebuie să rezolve și problema reabilitării infrastructurii școlare, care, în unele cazuri, în special în
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
educație, cât și calitatea învățământului. Rapoartele elaborate de Comisia Europeană privind starea reformelor în sistemul educațional arată în fiecare an că progrese au fost făcute în sensul elaborării unor strategii și al stabilirii unor obiective, însă acestea sunt îngreunate, în principal, de subfinanțarea sistemului și de lipsa resurselor financiare necesare pentru implementarea lor în special în mediile defavorizate, de lipsa capacității administrative și de ritmul greoi în care are loc descentralizarea sistemului de învățământ. De asemenea, domeniile pe care le menționează
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
doi ani ca fiind încă insuficient dezvoltate țin de conținutul învățământului, de calitatea predării și, implicit, de programele de formare și instruire a cadrelor didactice, de nivelul încă sub cel european al ratelor de școlarizare și cuprindere în învățământ (în principal, în cel secundar), precum și de formarea continuă, România fiind încă deficitară la capitolul educația și formarea adulților. Bibliografie selectivă Comisia Europeană, 2000, Memorandumul asupra învățării permanente, Bruxelles. Comisia Europeană, 2003, Joint report on social inclusion summarising the results of the
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Polirom, Iași. Voicu, Bogdan, 2001, „Dezvoltare socială”, în Luana Pop, (coord.), 2001, Dicționar de politici sociale, Editura Expert, București. *** 2001, Raportul UE privind incluziunea socială în țările membre. Documentele oficiale ale Uniunii Europene în domeniul educației au fost descărcate în principal de pe următoarele site-uri: Comisia Europeană, Education and training 2010, diverse systems, shared goals, HYPERLINK "http://www.europa.eu.int/comm/education/policies/2010/back gen en.html" http://www.europa.eu.int/comm/education/policies/2010/back gen en.html (site-ul a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
sociale. Interesul pentru cei cu venituri mari este de dată mult mai recentă în discursul obișnuit al guvernanților, fiind atras de perpetuarea și, mai ales de creșterea inegalităților. Paralel cu consolidarea statelor bunăstării, relația cu aceștia a fost menținută, în principal, prin sistemele fiscale, menite să furnizeze resurse pentru susținerea sistemelor social-protective. În felul acesta, cei formând grupa „bogaților” s-au simțit folosiți, și nu parte a societății, motiv în plus pentru a se retrage în sisteme și spații private. Sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
se face legătura între ceea ce înseamnă dezvoltare economică, justiție socială, valori democratice și protecția mediului. Elementul de noutate este omul integrat și în strânsă relație cu mediul înconjurător. Conceptul de dezvoltarea sustenabilă promovat de forurile Națiunilor Unite se referă, în principal, la: dezvoltare economică echitabilă și echilibrată, un nivel ridicat al angajării, al coeziunii scociale și al includerii, asumarea responsabilității pentru folosirea resurselor naturale și a protecției mediului, politici coerente, deschise și transparente, cooperare internațională pentru promovarea dezvoltării sustenabile la nivel
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]