39,711 matches
-
expediție în Balcani (1073). Spre deosebire de expediția antibizantină purtată de fratele lui Petru, Godefroi, care fusese îndreptată către Balcani, campania lui Petru era direcționată către posesiunile din Dalmația ale Regatului Croației. Vărul lui Petru, Amico, fiul lui Valter de Giovinazzo, a atacat Rab (Arbe) la 14 aprilie și a cucerit Cres la 9 mai, reușind să îl ia în captivitate pe regele croat, Petru Krešimir. Regele croat a fosr răscumpărat contra unei sume mari de bani de către episcopul de Cres și a
Petru al II-lea de Trani () [Corola-website/Science/328201_a_329530]
-
Bartok (10 voturi), Doina Copotz (8 voturi). În 1976, cele 22 de jucătoare alese prin vot au fost urmărite în meciuri de pregătire și din campionatul intern, iar lotul a fost restrâns apoi la 16 jucătoare cu care s-a atacat etapa finală de omogenizare și pregătire. Astfel, în final, Elisabeta Ionescu a fost selectată să facă parte din naționala de 14 handbaliste a României care a obținut locul patru la Jocurile Olimpice de vară din 1976, desfășurate la Montreal. Ea a
Elisabeta Ionescu () [Corola-website/Science/328197_a_329526]
-
Bartok (10 voturi), Doina Copotz (8 voturi). În 1976, cele 22 de jucătoare alese prin vot au fost urmărite în meciuri de pregătire și din campionatul intern, iar lotul a fost restrâns apoi la 16 jucătoare cu care s-a atacat etapa finală de omogenizare și pregătire. Astfel, în final, Viorica Ionică a fost selectată să facă parte din naționala de 14 handbaliste a României care a obținut locul patru la Jocurile Olimpice de vară din 1976, desfășurate la Montreal. Ea a
Viorica Ionică () [Corola-website/Science/328203_a_329532]
-
47 voturi), Rozália Soós (41 de voturi). În 1976, cele 22 de jucătoare alese prin vot au fost urmărite în meciuri de pregătire și din campionatul intern, iar lotul a fost restrâns apoi la 16 jucătoare cu care s-a atacat etapa finală de omogenizare și pregătire. Astfel, în final, Doina Furcoi a fost selectată să facă parte din naționala de 14 handbaliste a României care a obținut locul patru la Jocurile Olimpice de vară din 1976, desfășurate la Montreal. Ea a
Doina Furcoi () [Corola-website/Science/328205_a_329534]
-
47 voturi), Rozália Soós (41 de voturi). În 1976, cele 22 de jucătoare alese prin vot au fost urmărite în meciuri de pregătire și din campionatul intern, iar lotul a fost restrâns apoi la 16 jucătoare cu care s-a atacat etapa finală de omogenizare și pregătire. Astfel, în final, Rozália Soós a fost selectată să facă parte din națională de 14 handbaliste a României care a obținut locul patru la Jocurile Olimpice de vară din 1976, desfășurate la Montreal. Ea a
Rozália Soós () [Corola-website/Science/328209_a_329538]
-
în stare să pună capăt acțiunilor de brigandaj și disputelor interfeudale care zdruncinau sudul Italiei. El s-a văzut nevoit să alunge atât pe fratele său mai tânăr Robert cât și pe nou sositul Richard Drengot, pe care l-a atacat și capturat. Guaimar a intermediat eliberarea lui Richard la sfârșitul anului 1047 sau începutul celui următor. În 1048, Drogo s-a aflat la comanda unei expediții în Calabria trecând prin valea râului Crati, lângă Cosenza. El a distribuit teritoriile cucerite
Drogo de Hauteville () [Corola-website/Science/328211_a_329540]
-
în mare. În 1022, o puternică armată imperială a pornit către sudul Italiei, împărțită în trei detașamente aflate sub comanda respectiv a lui Henric al II-lea, a arhiepiscopului Pilgrim de Köln și a patriarhului Poppo de Aquileia, pentru a ataca Troia. Deși aceasta nu a putut fi cucerită de la bizantini, toți principii longobarzi au fost aduși sub ascultarea Imperiului romano-german, iar Pandulf de Capua a fost transportat într-o închisoare din Germania. Acest moment a marcat sfârșitul răscoalei longobarde din
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
at-Timnah împotriva rivalului acestuia, Ibn al-Hawas. Robert, Roger și at-Timnah au pornit apoi marșul spre centrul insulei, trecând prin Rometta, care rămăsese loială lui at-Timnah. Invadatorii au trecut apoi prin Frazzanò și "Pianura di Maniace" (Câmpul lui Maniace). Ei au atacat apoi orașul Centuripe, însă, fiind întâmpinați de o puternică rezistență, s-au îndepărtat din regiune. Paternò a căzut repede în mâinile atacatorilor, iar Robert și-a condus armata în fața Castrogiovanni (actualmente, Enna), cea mai formidabilă fortăreață din Sicilia centrală. Pe când
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
din Sicilia. Robert a revenit în insulă în 1064, însă evitând de această dată Castrogiovanni și mergând direct către metroopola insulei, Palermo. Totuși, tabăra sa a trebuit să fie abandonată din cauza tarantulelor, astfel încât întreaga campanie a fost compromisă. El a atacat din nou Palermo în 1071, însă a cucerit doar orașul, fără citadelă. Robert l-a numit pe Roger drept conte de Sicilia, sub suzeranitatea Ducatului de Apulia. Citadela a fost cucerită în ianuarie 1072. Într-o împărțire a insulei, Robert
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
Robert. Între 1092 și 1097, Amalfi nu a recunoscut suzeranitatea normandă, se pare și cu sprijin bizantin. În acea perioadă, ei l-au instalat pe Marin Sebastus ca guvernator. Fiul și fratele lui Robert Guiscard, Boemund și Roger Bosso, au atacat Amalfi în 1097, însă au fost înfrânți. Este vorba de primul asediu în care normanzii erau respinși înainte de Prima cruciadă. Marin Sebastus a fost înfrânt abia după ce unii dintre nobilii amalfitani au trecut de partea normanzilor și l-au trădat
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
și l-au trădat în 1101. Amalfi s-a revoltat încă o dată în 1130, atunci când Roger al II-lea al Siciliei i-a solicitat supunerea. Orașul a fost în cele din urmă supus în 1131, când amiralul Ioan l-a atacat pe uscat, iar George de Antiohia l-a blocat dinspre mare și a stabilit un cap de pod la Capri. Pe când cea mai mare parte din Apulia, cu excepția sudului extrem și a orașului Bari capitulase în fața campaniilor normande ale fraților
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
altă căpetenie normandă, Godefroi, fiul lui Petru I de Trani, a cucerit Otranto în 1063 și Taranto (pe care l-a transformat în reședința sa) în 1064. În 1066, el a organizat o armată pentru a traversa marea și a ataca "Romania" (Balcanii bizantini), însă a fost oprit în apropiere de Bari de către o armată a auxiliarilor varegi care debarcaseră de curând sub comanda catepanului Mabrica. Bizantinii au reluat pentru scurtă vreme Brindisi și Taranto și au instalat o garnizoană în
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
Greciei, revenind în schimb în Italia, pentru a-și disputa succesiunea lui Robert Guiscard cu fratele său vitreg Roger Borsa. Ducatul de Neapole, nominal încă posesiune bizantină, a fost unul dintre ultimele state din Italia de sud care să fie atacat de către normanzi. Ducii de Neapole, încă de când ducele Sergiu al IV-lea făcuse apel la ajutorul lui Rainulf Drengot în anii '20, fuseseră aliați ai normanzilor din Aversa și Capua cu doar câteva mici excepții. Încorporarea Neapolelui în statului familiei
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
43 voturi), Constantina Pițigoi (38 de voturi). În 1976, cele 22 de jucătoare alese prin vot au fost urmărite în meciuri de pregătire și din campionatul intern, iar lotul a fost restrâns apoi la 16 jucătoare cu care s-a atacat etapa finală de omogenizare și pregătire. Astfel, în final, Petruța Băicoianu-Cojocaru a fost selectată să facă parte din naționala de 14 handbaliste a României care a obținut locul patru la Jocurile Olimpice de vară din 1976, desfășurate la Montreal. Ea a
Doina Cojocaru () [Corola-website/Science/328226_a_329555]
-
da sprijini înfrângerea totală a trupelor din Suabia. Guiscard, la rândul său, a străbătut tot drumul dinspre Calabria, pentru a primi conducerea aripii stângi a armatei normande. Trupele sale au fost ținute în rezervă până când, văzând că forțele lui Umfredo atacau fără prea mare succes centrul taberei papale, a făcut apel la întăririle socrului său și a intrat în luptă, distingându-se personal, fie că lupta în picioare, fie călare (conform cronicii lui Guglielmo de Apulia). Onorat pentru acțiunea sa de la
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
Capitularea bizantinilor din Reggio, după un lung și anevoios asediu, ca și ulterioara cedare a Scillei, o citadelă insulară în care garnizoana din Reggio se retrăsese, au deschis calea către Sicilia. Roger Bosso a condus o mică forță pentru a ataca Messina, însă a fost cu ușurință respins de către sarazinii din fortăreață. Grosul forței de invazie pe care Roger îl aștepta nu a mai apărut, din cauză că Guiscard a fost rechemat ca urmare a apariției unei noi armate bizantine, trimise de împăratul
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
normanzii, drept pentru care, la Ceprano (în iunie 1080) el l-a reînvestit pe Guiscard, asigurându-i stăpânirea și asupra părții de sud a Abruzzi, însă rezervându-și Salerno. În aceste condiții, Guiscard a pus bazele unui plan de a ataca direct Bizanțul, nu înainte de a rezolva conturile cu vasalii săi aflați în stare de rebeliune, precum contele Henric de Monte Sant'Angelo. În această inițiativă, Guiscard s-a confruntat cu redutabilul său adversar. După reprimarea revoltei, Robert Guiscard a putut
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
al VII-lea Ducas, care fusese depus din 1078 și al cărui fiu se logodise cu fiica lui Robert. El s-a îmbarcat cu o armată de 16.000 de oameni, dintre care 1.300 erau cavaleri normanzi, pentru a ataca Imperiul în mai 1081. Până în februarie 1082, normanzii au ocupat Corfu și Durazzo, obținând victoria asupra lui Alexios în (bătălia de la Dyrrachion, din octombrie 1081. Cu toate acestea, el a fost rechemat de către papa Grigore al VII-lea, asediat în
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
s-a ajuns la încheierea păcii între cei doi frați vitregi în martie 1086, cei doi acționând ca co-guvernatori ai ducatului. La finele verii 1087, Bohemund a reluat războiul însă, având sprijinul unora dintre vasalii lui Borsa. El l-a atacat prin surprindere și l-a înfrânt pe Roger la Fragneto, recucerind Taranto. Deși descris ca fiind un puternic războinic (el a reușit să captureze orașele Benevento, Canosa, Capua și Lucera prin asediu), Roger Borsa nu a fost niciodată în stare
Roger Borsa () [Corola-website/Science/328235_a_329564]
-
din Amalfi. El a avut titlul bizantin de "sebastos" atunci când a fost ales ca duce al Republicii Amalfi în 1096, în opoziție cu suzeranitatea normandă. Sub conducerea lui Bohemund de Taranto și a lui Roger I al Siciliei, normanzii au atacat Amalfi, însă au fost respinși. Cu ocazia acestui asediu, Bohemond s-a întâlnit cu războinici plecați pentru a participa la Prima cruciadă, convingându-l să se ralieze și el cruciadei în Țara Sfântă. În ceea ce îl privește pe Marin, după
Marin Sebastus de Amalfi () [Corola-website/Science/328237_a_329566]
-
multor factori potrivnici, Polonia nu-și mobilizase decât 70% din efectivele planificate, iar multe unități se mai formau încă sau se deplasau către dispozitivele ordonate. De-a lungul a doar câteva zile "Coridorul" a fost în mare parte cucerit, fiind atacată din două direcții (din vest și est) "corpul de armate Pomerania" nu a rezistat mult. Numai orașul Hel, situat pe peninsula omonimă, a rezistat eroic cel mai mult (29 zile) până pe 2 octombrie 1939, fiind astfel unul din ultmele puncte
Coridorul polonez () [Corola-website/Science/328255_a_329584]
-
mare, Melisenda de Ierusalim, care și ea se căsătorise cu un feudal din Occident, Fulc al V-lea de Anjou, cam în aceeași perioadă. În 1127, Bohemund a asediat și capturat Kafartab, ucigând pe toți locuitorii acestuia. El a mai atacat și Shaizar, poetul și cronicarul arab Usamah ibn-Munqidh, participant la eveniment, pretinzând că el însuși ar fi luptat cu principele Boemund ("ibn-Maymun", "fiul lui Bohemund", cum îl numește el). Următorii ani ai domniei sale în Antiohia au fost marcați de conflictele
Bohemund al II-lea de Antiohia () [Corola-website/Science/328256_a_329585]
-
îl numește el). Următorii ani ai domniei sale în Antiohia au fost marcați de conflictele cu contele Josselin I de Courtenay, conducătorul Edessei și de hărțuieli armate cu acesta la granița de nord a principatului. Atât Bohemund cât și Josselin au atacat separat unul de celălalt Alepul, refuzând să coopereze într-un asediu pe scară largă asupra acelui oraș. Roger de Salerno retrocedase unele teritorii lui Josselin, însă Bohemund nu a considerat aceste donații ca fiind legitime, dat fiind că ele fuseseră
Bohemund al II-lea de Antiohia () [Corola-website/Science/328256_a_329585]
-
este un băiat anonim, care se trezește în mijlocul unei păduri numite pe "marginea iadului" (titlul jocului este luat din spatele limbului, latină, însemnând "margine") În timp ce își caută sora pierduta.In timpul călătoriei el întâlnește doar câteva personaje umane, care fie îl atacă, fie fug de el sau sunt morți. La un moment dat în timpul călătoriei sale, el întâlnește un personaj feminin, care brusc dispare înainte de a putea ajunge la ea . Pădurea devine în cele din urmă un mediu urban ce se prăbușește
Limbo (joc video) () [Corola-website/Science/328257_a_329586]
-
începând pentru prima dată să folosească cavaleria. În epoca dominației Romane războaile manevrabile practic au dispărut: Bătălia de la Cannae a fost un exemplu strălucit de încercuire, dar la scara tactică. În Evul Mediu, toate unitățile mobile erau folosite pentru a ataca frontal, alte soluții ne fiind folosite. În Epoca prafului de pușcă războiul de manevră nu a avut o importanță deosebită, doar numai în timpul bătăliilor generale. Cu toate acestea, comandanții, care mergeau la o astfel de tactică, de multe ori reușeau
Război de manevră () [Corola-website/Science/328273_a_329602]