38,151 matches
-
naționale", care trebuie să trezească țărănimea și să se ocupe de soarta ei. Sămănătorismul susținea că națiunea constituie societatea naturală. Așa cum scria Iorga: "... Nu există în lume o entitate mai naturală decît națiunea"80. Literatura trebuie să-l înalțe pe cititor. După părerea lui Iorga, literatura "nu poate semăna cu o cafenea unde intră toți cei care pot plăti. O astfel de literatură poate fi acceptată acolo unde ea nu are marea misiune de a călăuzi și eleva moralitatea. În țara
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
poporului român și nu să fie împrumutate din cultura franceză sau din oricare altă cultură! Iorga era intransigent în privința poziției scriitorului: "Un poet care nu se consacră în întregime poporului său nu este poet". Îi simpatiza pe scriitorii ai căror cititori nu erau receptivi: "Acolo unde oamenii nu sînt interesați de literatură, scriitorul trebuie să aibă aceeași senzație pe care o are scînteia atunci cînd cade pe zăpadă"84. După perioada sămănătoristă, Iorga va deveni inflexibil și total dogmatic în privința "realismului
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ele adunate în volume. Operele lui au fost traduse în unsprezece limbi. Iorga și-a fondat propria editură și și-a publicat multe dintre cărți, adesea în mai mult de 500 de exemplare. Se plîngea mereu că nu are destui cititori 93. Unii susțineau că stilul lui Iorga este "prea fierbinte ca să fie înghițit". El respingea cu furie ideea că stilul său pătimaș ar putea jigni pe cineva 94. Construia fraze complicate și folosea cuvinte inventate. Cum spunea Tudor Vianu: "... dificultatea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
lor. Concentrarea unui mare număr de idei, fapte, date și imagini constituie un fapt izolat, necesitînd întotdeauna stabilirea de paralele și diferențieri"95. Părea să țină întotdeauna sub control ideea pe tot parcursul inaintării prin labirintul de fapte prezentate, dar cititorii săi (și auditoriul) erau adesea pierduți pe drum. Cu toate că proza publicată a lui Iorga era dificilă, era un coferențiar captivant. Șeicaru susținea că romantismul impresionist al lui Iorga era cel care cucerea auditoriul care umplea sălile de conferință, stînd uneori
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Se simțea întotdeauna izolat sau rău înțeles; așa cum afirma Șeicaru, Iorga a rămas un călugăr devotat unui singur cult: istoria românilor 129. Iorga s-a adresat elitei României într-un areticol scris în limba franceză (ceea ce asigura accesul unui public cititor restrîns) și apărut în "L'Indépendence Roumanie", așteptîndu-se, ca întotdeauna, ca aceasta să-i accepte autoritatea. El susținea că numai revenirea elitei la cultura ("sănătoasă") națională poate reface sănătatea națională a României. Dat fiind că Iorga era binecunoscut, articolul său
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Franța se prăbușise; steaguri roșii se învolburau deasupra Chișinăului și a Cernăuțiului; jumătate din Transilvania era pierdută, bulgarii mărșăluiau pe pămîntul Dobrogei, iar legionarii erau la putere. A trebuit să suspende apariția "Neamului românesc". Și-a luat rămas bun de la cititorii săi cu următoarele cuvinte: "La vremuri de restriște, steagul nu se închină; el este folosit ca să oblojească inima rănită". Iată și cuvintele lui de încheiere: "În centrul luptei noastre s-a aflat cultura națională! Fondatorul și directorul "Neamului româneasc": Nicolae
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
evrei și au lansat acuzații mincinoase și sîngeroase împotriva lor, urmînd întocmai exemplul dat de țara lor de origine 185. "Neamul românesc" a descris ororile, luînd o poziție clară în favoarea țăranilor. Evreii plecau în masă. Iorga le-a comunicat furios cititorilor că boierii ceruseră intervenția trupelor austro-ungare pentru restabilirea ordinii 186. Dar generalul român Averescu a restabilit repede ordinea ucigînd aproape zece mii de țărani. Reprimarea nu poate fi descrisă; armata a tras la întîmplare cu tunurile asupra satelor răzvrătite. Articolele de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
au fost politizate abia după primul război mondial, Partidul Naționalist Democrat nu a devenit niciodată un partid de mase; el era alcătuit în cea mai mare parte din intelectuali, profesori universitari, dascăli de liceu, avocați, preoți, ingineri, studenți și din cititorii "Neamului românesc". Partidul era adunat în jurul lui Iorga. După cum scria nepoata lui Iorga: "I se spunea întotdeauna "partidul lui Iorga", iar membrilor lui "iorghiști"; (...) un partid care trăia în umbra lui"226. Regimul politic de la București nu considera provocările drept
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de dreapta. Și în România își făcea apariția o astfel de generație. Să o numim "Generația tranșeelor". Cei cu poziția cea mai distinctă dintre ei erau învățători sau profesori de liceu, preoți, funcționari, avocați, medici. Toți erau "Iorghiști" înainte de război, cititori ai "Neamului românesc", iar în perioada de la Iași, toți priveau spre Iorga ca la un conducător. Țăranii nu mai erau pe jumătate robi, ci veterani mîndri, știind că bunăstarea țării depindea de sacrificiul lor. Stăpîni acum pe propriul lor pămînt
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
țin ei atît de mult la cultura germană? Merită acest lucru trecutul german cu atitudinea lui față de evrei? Nu! Intelectualii evrei sărută și tălpile torționarilor lor". Cu toate că s-ar putea ca instinctele lui Iorga să-l uluiască încă o dată pe cititor, el nu reușea însă să-și vadă propriile idei manifestîndu-se în atitudinea evreilor față de naționalismul cultural, bazată pe rădăcinile organice a 1.200 de ani de cultură a Așkenazilor (germanoevrei). Și nici să înțeleagă sau să accepte simbioza culturală germano-evreiască
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Eseu de sinteză a istoriei omenirii. Care erau obiecțiile lui Eliade? Înregistrăm obișnuitele acuzații la adresa metodei lui Iorga: prea multă grabă în munca sa, precum și nealegerea celor mai adecvate expresii franțuzești ca să exprime ceea ce voia să spună, derutîndu-l astfel pe cititor; erau scoase în evidență inexactități, care se înmulțeau în loc să descrească (așa cum spera Eliade). Eliade continua presupunînd că Iorga nu-și studia sursele, citind doar titlurile capitolelor cărților pe care le cita (sau, uneori, doar indexurile); gîndindu-se astfel mai curînd după
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Iorga. În timpul acestui deceniu, Iorga a scris cîteva cărți de istorie pentru programa școlară a liceelor. De la unire, Iorga a scris, a rescris sau a republicat mai multe cărți despre viețile și faptele marilor eroi naționali ca să-i însuflețească pe cititori. Iorga a scris nu mai puțin de șapte volume despre Mihai Viteazul, șapte despre Tudor Vladimirescu, "Apărătorul săracilor", două despre Kogălniceanu și cîte unul despre Cuza-Vodă, Constantin Brîncoveanu și Constantin Cantemir. Iorga a pus o întrebare interesantă: a existat oare
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de lucrări despre istoria românilor în limbi străine. Scurtă istorie a poporului român (Brașov, 1921) prezenta în limba germană, pentru vorbitorii acestei limbi, istoria românilor în interpretarea sa. Lucrările Latinii răsăriteni (Paris, 1921) și Istoria României (Londra, 1925) se adresau cititorilor francofoni și anglofoni. Aceste lucrări, scrise în grabă de dragul oportunității lor politice, lăsau foarte mult de dorit, fapt de care Iorga era conștient. Lucrarea lui Corespondența diplomatică română sub regele Carol I (Paris, 1923) este o operă majoră care conține
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și realismului cu aceeași vigoare "realist naționalistă" cu care sovieticii se opuneau adevăratei literaturi realiste (în ciuda marilor tradiții rusești), atunci cînd aceasta contrazicea lumea propagandistă visată de ei. Atît sovieticii cît și Iorga fiecare în felul lor voiau să prezinte cititorilor lor nu cum stăteau lucrurile în realitate, ci cum ar fi trebuit ele să fie. Așa că l-a atacat pe Lucian Blaga, care scria o poezie cosmică și filosofică, aflat permanent în căutarea răspunsurilor la marile probleme ale omenirii. Iorga
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Gaulle (și Iorga!) vor fi cei reabilitați în fața istoriei. La șaptezeci de ani, Iorga vedea lumea prăbușindu-se în jurul lui, dar nu renunța. Găsind paralela istorică, el scria despre "Cannae a Romei antice și Cannae a epocii moderne", amintindu-le cititorilor săi "cît de dîrji sînt englezii" și exprimîndu-și "credința în ei"7. În săptămînile care vor urma, Iorga și-a pus tot mai mult încrederea în Statele Unite. Ziarul său relata despre orice cuvîntare a președintelui Roosvelt și despre orice creștere
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
prin excelență, care (...) își afla fericirea numai în cărți și avea o ambiție: să stimuleze și să înalțe gloria și faima națiunii sale. Perpessicius Acest capitol trebuie să "țină loc" de concluzie, deoarece concluziile finale urmează să fie trase de către cititor. Scopul acestui studiu a fost să ofere o imagine mai completă a lui Iorga decît aceea prezentată de lucrările apărute pînă acum în limba engleză. Regretatul Vlad Georgescu (după ce a citit cîteva capitole ale acestui studiu) a fost destul de amabil
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
59 Șeicaru își amintește că Iorga era uneori prematur îngrijorat de faptul că sălile unde urma să-și țină conferințele nu vor fi pline. Nimeni nu vrea să asculte ceea ce am eu de spus." Dîndu-și seama că are relativ puțini cititori, comenta: Nimeni nu mai vrea să-mi citească lucrările, nimeni nu este interesat de ceea ce am eu de spus". Șeicaru glumea cu Iorga: "Știți, domnule profesor, ce se va spune despre dumneavoastră peste 200 de ani? Nicolae Iorga a fost
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
evita Într-un stil englezesc inconfundabil, prin amestecul de muzică clasică, discuții serioase și conferințe de specialitate, orice subiect politic sensibil sau controversat. Britanicii nu erau indiferenți la problemele europene. Diverse periodice informau regulat despre politica și cultura europene, iar cititorii britanici puteau fi la curent dacă doreau. Ei conștientizau, de asemenea, proporțiile traumei suferite pe continent. În septembrie 1945, Cyril Connolly descria În propriul ziar, Horizon, starea Europei contemporane: „Moral și economic, Europa a pierdut războiul. Marea cupolă a civilizației
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anunța la Eliberare că normalitatea politică nu va fi regăsită până când „Franța nu va trece printr-o baie de sânge”, limbajul său nu șoca auzul francez, deși venea de la un burtos parlamentar din provincie, reprezentând centrul spectrului politic. Scriitorii și cititorii francezi erau obișnuiți de mult cu ideea că transformarea istorică și vărsarea de sânge merg mână În mână. Când Sartre și contemporanii săi susțineau că violența comunistă reprezintă o formă de „umanism proletar”, „moașa istoriei”, ei erau mai convenționali decât
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vechii alianțe franco-ruse, Îi predispuneau pe intelectualii francezi să Îngăduie apologetica la care se dedau comuniștii În cazul brutalității sovietice. Nici dialectica nu era de lepădat. Comentând procesul Slánský pentru revista lui Sartre, Les Temps Modernes, Marcel Péju le amintea cititorilor săi că nu e nimic rău În a-ți ucide dușmanii politici. Cusurul Pragăi era că „ceremonia prin care sunt uciși șprocesul-spectacolț nu Înseamnă nimic pe lângă ce ar trebui să vedem dacă violența ar fi justificată din perspectiva comunistă. La
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tema epurărilor postbelice, apoi cu alți conservatori pe marginea războiului din Algeria (cu care nu era de acord) și În permanență cu comuniștii (pe care Îi detesta). În numărul din 24 octombrie 1949 al cotidianului Le Figaro, Mauriac le explica cititorilor că justificarea adusă de comuniștii francezi procesului-spectacol de la Budapesta, pe atunci În plină desfășurare, era une obscénité de l’esprit. Dar luciditatea sa morală față de crimele comunismului era dublată În acești ani de disprețul moralizator față de „valorile stranii” ale societății
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Vest, America părea carnivoră din punct de vedere economic și obscurantistă În materie de cultură: o combinație letală. În octombrie 1949 - al doilea an de ajutor Marshall și momentul finalizării proiectelor NATO -, criticul cultural francez Pierre Emmanuel Îi informa pe cititorii ziarului Le Monde că principalul dar al Americii pentru Europa postbelică fusese... falusul; chiar și În țara lui Stendhal, „falusul e pe cale să devină o zeitate”. Trei ani mai târziu, editorii creștini ai revistei Esprit le reaminteau cititorilor că „noi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
informa pe cititorii ziarului Le Monde că principalul dar al Americii pentru Europa postbelică fusese... falusul; chiar și În țara lui Stendhal, „falusul e pe cale să devină o zeitate”. Trei ani mai târziu, editorii creștini ai revistei Esprit le reaminteau cititorilor că „noi am avertizat Încă de la Început că integritatea națională e periclitată de cultura americană, care atacă tocmai fundamentele coeziunii psihologice și morale a popoarelor europene”. Între timp, un insidios artefact american se răspândea pe continent. Între 1947 și 1949
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
amiază de Arthur Koestler (vândut În 420.000 de exemplare Între 1945 și 1955) și Am ales libertatea de Victor Kravcenko (503.000 de exemplare În aceeași perioadă). Dar „Bătălia” nu urmărea vânzarea de carte, ci doar să le amintească cititorilor (și nu numai) că autorii comuniști erau sinonimi cu cultura franceză. În replică, americanii au Înființat Case Americane cu biblioteci și săli de periodice, invitând conferențiari, organizând Întâlniri și cursuri În limba engleză. În 1955, În Europa existau deja 69
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unde mulți oameni În vârstă Încă Îi mai priveau pe americani drept eliberatori. Invers, antiamericanismul era mai frecvent Îmbrățișat În Anglia și Franța, cele două foste puteri coloniale, scoase din cursă de ascensiunea Statelor Unite. După cum Îi informa Maurice Duverger pe cititorii săptămânalului francez L’Express În martie 1964, comunismul nu mai reprezenta o amenințare: „Există un singur pericol imediat pentru Europa, iar acela este civilizația americană” - „o civilizație de căzi și frigidere”, cum o desființa poetul Louis Aragon cu treisprezece ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]