39,711 matches
-
rege în 1059 pe propriul fiu, Solomon. După moartea lui Béla din 1063, fii săi l-au acceptat în cele din urmă pe Solomon ca rege. Tânărul rege și verii săi au reușit ca uniți să înfrângă armata pecenegilor care atacaseră Transilvania în 1068. După această victorie, un nou război civil a izbucnit și s-a încheiat doar după ce Solomon a abdicat în favoarea unuia dintre verii să, Ladislau . Regele Ladislau, a cărei domnii a fost „...o perioadă de excepțională importanță și
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
domniei sale să respingă atacurile bandelor de cruciați, care au încercat să ocupe Nyitra (Nitra, Slovacia) și Moson drumul lor spre Țara Sfântă. Cruciații slab organizați au fost înfrânți în cele din urmă de regele maghiar. În 1097, Coloman l-a atacat pe Petar Svačić, iar monarhul croat a fost ucis în luptă. Prin așa-numita "Pacta conventa", un document de la sfârșitul secolului al XIV-lea, se recunoaște că regele maghiar Coloman a fost încoronat ca monarh al Croației doar după ce a
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
la tron în 1235, Bela al IV-lea a încercat să recucerească teritoriile pierdute de regatul maghiar. Încercările militare ale sale au creat o sciziune uriașă între monarh și nobilii maghiari într-un moment în care mongolii se pregăteau să atace Europa . Regale a fost informat despre marea amenințare mongolă de Fratele Julianus, un călugăr dominican, care vizitase regiunea considerată leagănul populației maghiare, Magna Hungaria în 1235. În anii care au urmat, mongolii i-au alungat pe cumani, care dominaseră regiunile
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
cauzat însă numeroase conflicte cu populația locală. Batu Han, comandantul mongol care a invadat Europa Răsăriteană, și-a trimis împuterniciții în 1240 la curtea lui Béla, cerându-i să i se supună. Cum regele a refuzat, mongolii au decis să atace Ungaria. Béla al IV-lea le-a cerut nobililor săi să-și adune forțele în tabăra regală. Eforturile regelui maghiar au fost subminate de o revoltă împotriva cumanilor, care erau considerați aliații mongolilor, iar gloatele furioase l-au masacrat pe
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
să-și adune forțele în tabăra regală. Eforturile regelui maghiar au fost subminate de o revoltă împotriva cumanilor, care erau considerați aliații mongolilor, iar gloatele furioase l-au masacrat pe Köten. Ca urmare, cumanii au părăsit tabăra regală și au atacat și jefuit partea centrală a regatului. Principalele forțe mongole au ajuns în Ungaria prin trecătorile nordice ale Munților Carpați în martie 1241. O a doua armată a invadat Transilvania, iar o a treia a atacat prin sud. Trupele regale maghiare
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
părăsit tabăra regală și au atacat și jefuit partea centrală a regatului. Principalele forțe mongole au ajuns în Ungaria prin trecătorile nordice ale Munților Carpați în martie 1241. O a doua armată a invadat Transilvania, iar o a treia a atacat prin sud. Trupele regale maghiare au întâlnit forțele mongolilor pe malurile râului Sajó. Ungurii au suferit o înfrângere decisivă în bătălia de la Mohi (11 aprilie 1241). Chiar și regele a scăpat cu greutate de pe câmpul de luptă, în vreme numeroși
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
mai înaltă demnitate a regatului numai după ce a jurat să abolească taxele suportate de nobili pentru finanțarea armatei de mercenari. După încoronarea noului rege, armata lui Matei Corvin s-a împrăștiat, tocmai în momentele în care turcii se pregăteau să atace Ungaria. Magnații au reușit să desființeze administrația profesionistă a fostului rege și a intrat în conflict cu nobilimea măruntă. În 1492, Dieta maghiară a limitat libertatea de mișcare a iobagilor și a crescut obligațiile acestora. Nemulțumirile țăranilor au izbucnit violent
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
fortărețele degradându-se în lipsa întrețineri curente. Orice încercare de impunere de taxe pentru armată a fost respinsă fără apel. În 1521, sultanul Suleiman Magnificul a sesizat în mod corect slăbiciunea prin care trecea Regatul Ungariei și a hotărât să își atace vecinul. Ludovic al II-lea și soția acestuia, Maria von Habsburg, au încercat ca printr-o lovitură de palat să pună capăt puterii politice excesive a magnaților dar au eșuat în încercarea lor. În aceste condiții de degringoladă politică, armata
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
tabăra sa au ajuns în paradis, iar soldații morți din tabăra quarishitilor au ajuns în infern"". Lupta lor pe calea lui Allah va fi răsplătită după moarte. A urmat un îndelungat război de uzură, în care adepții lui Mahomed au atacat și jefuit caravanele, Mecca prosperând de pe urma acestora. În 627, musulmanii din Medina resping un asediu condus de o confederație formată din quraishiti , arabi păgâni și iudei. După un lung război de uzură, prin care Mecca falimenta, iar Medina prospera de pe urma
Istoria islamului () [Corola-website/Science/328234_a_329563]
-
din jurul Antiohiei pe drumul de întoarcere spre tabăra cruciată. După ce cruciații au capturat Antiohia, au fost la rândul lor asediați de către Kerbogha din Mosul, iar Warner a făcut parte din cea de a cincea diviziune a armatei care l-a atacat pe Kerbogha. După ce cruciații au cucerit Ierusalimul în 1099, Warner a fost unul dintre puținii care au rămas în Orașul Sfânt alături de Godefroy. Când acesta din urmă s-a îmbolnăvit în 1100, Warner și Tancred de Taranto pregăteau asediul asupra
Warner de Grez () [Corola-website/Science/328284_a_329613]
-
regelui german cu împăratul bizantin Manuel I Comnen. Roger nu a participat niciodată personal la vreo expediție împotriva Bizanțului, trecând comanda pe seama lui George de Antiohia. În 1147, amiralul s-a îmbarcat în Otranto cu 70 de galere, pentru a ataca Corfu. Potrivit cronicarului bizantin Niketas Choniates, insula a capitulat grație mitei oferite de George (ca și taxelor ridicate impuse de guvernarea imperială bizantină), primindu-i pe normanzi ca pe niște eliberatori. Lăsând acolo o garnizoană de 1.000 de oameni
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
regele Filip al II-lea August. Prezența a două armate străine în Sicilia a provocat curând neliniște în rândul localnicilor. În octombrie, populația din Messina s-a răsculat, solicitând ca străinii să părăsească insula. Richard a găsti de cuviință să atace orașul, care a fost capturat în 4 octombrie 1190. După ce a fost jefuit și incendiat, Richard și-a stabilit chiar acolo baza sa de operațiuni și a hotărât să ierneze. Regele Angliei a rămas la Messina până în martie 1191, când
Tancred al Siciliei () [Corola-website/Science/328297_a_329626]
-
antipapei Anaclet al II=lea, care l-a încoronat ca "rege al Siciliei" în ziua de Crăciun a anului 1130. În 1136, rivalul lui Anacletus, papa Inocențiu al II-lea, l-a convins pe împăratul Lothar al III-lea să atace Regatul Siciliei, având și sprijinul împăratului bizantin Ioan al II-lea Comnen. Cele două armate ale lui Lothar, una condusă de împărat personal, iar cealaltă de către ducele Henric "cel Mândru" de Bavaria, au invadat partea continentală a Regatului Siciliei. Pe
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
amiralului său George de Antiohia, Roger a purces la cucerirea Mahdiei, în Africa (Ifriqiya), luând titlul neoficial de "rege al Africii". Acest regat s-a aflat sub protectoratul Regatului Siciliei începând cu 1135. În același timp, flota lui Roger a atacat Imperiul Bizantin, transformând Sicilia în principala putere maritimă din Marea Mediterană vreme de aproape un secol. Succesorul lui Roger al II-lea a fost fiul său, Guillaume I, cunoscut ca "Guillaume cel Rău", deși porecla izvorăște în principal din lipsa sa
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
pe Bohemund, acesta a fost eliberat în 1103, însă l-a menținut pe Tancred ca regent, el plecând în Italia, cu scopul de a angaja mai multe trupe, în 1104. Cu toate acestea, Bohemund a folosit respectivele trupe pentru a ataca Bizanțul, în 1107, fiind însă înfrânt de către trupele lui Alexios I Comnen la Dyrrachion în 1108, fiind silit de basileu să semneze tratatul de la Devol, în virtutea căruia Principatul de Antiohia se supunea Imperiului Bizantin până la moartea lui Bohemund; de altfel
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
semneze tratatul de la Devol, în virtutea căruia Principatul de Antiohia se supunea Imperiului Bizantin până la moartea lui Bohemund; de altfel, Bohemund promisese încă din 1097 ca orice teritoriu cucerit de către cruciați (cu excepția Palestinei) să fie retrocedat Bizanțului. De asemenea, Bohemund a atacat Alepul alături de Balduin I și de contele Josselin I de Edessa; atunci când Balduin și Josselin au fost capturați, Tancred a devenit regent și în Edessa. Bohemond l-a lăsat pe Tancred ca regent încă o dată și a revenit în Italia
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
sa din 1131, când puterea a fost preluată de Fulc de Anjou. În 1136 Constanța, având pe atunci doar 10 ani, a fost căsătorită cu Raimond de Poitiers, în vârstă de 36 de ani. Raimond, ca și predecesorii săi, a atacat Cilicia, provincie bizantină. Totuși, de această dată, împăratul Ioan al II-lea Comnen a preluat inițiativa. El a sosit în Antiohia în 1138 și l-a silit pe Raimond să îi jure credință. A urmat apoi o campanie comună în
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
întocmea noi planuri de recucerire a Antiohiei, cu intenția de a deveni stăpânul efectiv și asupra celorlalte state cruciate, însă a murit în 1143. După ce Edessa a fost capturată în 1144 de către Nur ad-Din, Antiohia a fost la rândul său atacată de către același comandant musulman în timpul sosirii trupelor cruciadei a doua. Cea mai mare parte din estul principatului era pierdută, iar Raimond a căzut ucis în bătălia de la Inab din 1149. Nominal, regele Balduin al III-lea al Ierusalimului a devenit
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
să-i elibereze. Cei șapte grenadieri fug și ajung în cele din urmă la podul Saint-Bernard. Latouche este trimis să-l anunțe pe colonelul Laforêt că francezii sunt așteptați de un batalion austriac înarmat cu tunuri, care urmează să-i atace la trecerea podului; colonelul nu-l crede și îi consideră dezertori pe cei șapte grenadieri. Printr-o stratagemă (Carlotta se dezbracă în pielea goală și face baie în râu sub ochii militarilor austrieci), francezii sabotează tunurile inamicilor și fură două
Șapte băieți și o ștrengăriță () [Corola-website/Science/328337_a_329666]
-
grup de răsculați care doreau abolirea creștinismului și revenirea la credințele strămoșeșeti păgâne. În conformitate cu legendă, Vata și-a râs capul, și-a lăsat trei cozi (în conformitate cu tradiția maghiară păgâna) și a declarat război creștinilor. Gloatele răsculate ale lui Vata au atacat o serie de biserici și i-au masacrat pe preoți. Se povestește că regele Petru ar fi fugit spre Székesfehérvár, unde a fost însă ucis de orășenii revoltați, iar András, cel mai în vârstă dintre cei trei frați, s-a
Răscoala lui Vata () [Corola-website/Science/328344_a_329673]
-
a autoproclamat rege al Ungariei. Cum fortțele lui András și Levente se îndreptau în mara spre Pesta, episcopii Gerard, Besztrik, Buldi și Beneta au vrut sa ii iasă în întâmpinare. Pe 25 septembrie, gloatele răsculate conduse de Vata i-au atacat pe episcopi în Pesta. Asupra episcopilor au fost aruncate pietre. După ce Buldi a fost ucis, Gerard a continuat să își facă semnul crucii în timp ce era lovit, ceea ce i-a înfuriat pe răsculați și mai mult. Gerard a fost ucis pe
Răscoala lui Vata () [Corola-website/Science/328344_a_329673]
-
de care ar fi trebuit să se teamă în acea vreme. Ahmad ibn Rustah a scris în secolul al X-lea că „mai înainte, hazarii s-au întărit împotriva atacurilor maghiarilor și a altor popoare”. În 860-861, soldații maghiari au atacat convoiul lui Chiril de Salonic, dar acesta din urmă a reușit să negocieze o încheiere pașnică a conflictului. Sfântul Chiril călătorea la curtea de la Chersonesos. Învățații musulmani au notat atacurile regulate ale maghiarilor asupra triburilor slave, din rândul cărora luau
Invaziile maghiarilor în Europa () [Corola-website/Science/328384_a_329713]
-
în au notat atacurile regulate ale maghiarilor asupra triburilor slave, din rândul cărora luau sclavi pe care îi vindeau în Kerci negustorilor bizantini. Există unele informații despre raidurile maghiarilor în Francia Răsăriteană în 862. În 881, ungurii și kavarii au atacat Francia Răsăriteană, ale cărei trupe le-au înfruntat în două bătălii, primii ("ungari") la "Wenia" (probabil Vienna) și ceilalți ("cowari") la "Culmite" (probabil Kulmberg ori Kollmitz în Austria). În 892, după cum este notat în "Annales Fuldenses", regele Arnulf a atacat
Invaziile maghiarilor în Europa () [Corola-website/Science/328384_a_329713]
-
atacat Francia Răsăriteană, ale cărei trupe le-au înfruntat în două bătălii, primii ("ungari") la "Wenia" (probabil Vienna) și ceilalți ("cowari") la "Culmite" (probabil Kulmberg ori Kollmitz în Austria). În 892, după cum este notat în "Annales Fuldenses", regele Arnulf a atacat Moravia Mare, iar maghiarii au luptat alături de trupele sale. După 893, bizantinii au transportat peste Dunăre trupele maghiare aliate și împreună i-au învins pe bulgari în trei bătălii. În 894, maghiarii au invadat Panonia ca aliați ai moravilor regelui
Invaziile maghiarilor în Europa () [Corola-website/Science/328384_a_329713]
-
victorii importante împotriva armatelor france: în 907 la Pressburg,în 908 la Eisenach și în 910 la Augsburg. Unități mici de cavalerie maghiară au ajuns în 915 până la Bremen. În 919, după moartea lui Conrad I al Germaniei, ungurii au atacat Saxonia, Lotharingia și Francia Occidentală. Între 917 și 925, maghiarii au atacat Basel, Alsacia, Burgundia, Provența și regiunea Pirineilor . „Cronica de la Duklja” (manuscris din secolul al XII-lea) amintește că pe la 925 regele Tomislav al Croației a reușit să îi
Invaziile maghiarilor în Europa () [Corola-website/Science/328384_a_329713]