7,853 matches
-
cu Isailă cojocarul. Erau acolo clădite piei peste piei de oi, și opinci - ș-un miros greu de seu. Stăteau pe podina uscată, între cojoace, și pe ușa larg deschisă în două părți se vedeau depărtările nedeslușite și fumurii. Isailă, țigan bătrân și pleșuv, cu obrazul negru și cu mustața și barba albă, sfătuia încet, stând grecește și împungând repede cu acul în pielea de oaie. —Eu, flăcăule, zicea el, am fost rob la cuconu Iordache, tatăl boierului ist tânăr. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
grădina ei, și cu gardul ei... Pe-aici nu-i nimica, numai goliște în toate părțile. Pe-aicea în vremea veche a fost țară tătărască... Iaca, și Anton, morarul, tot așa spune... Și era bogat tatăl boierului vostru? întrebă Niță. Țiganul își ridică albul ochilor și clătină din cap. —Cumplit! - Moșii și vite, și multă argățime... și curți mari la Avrămeni. Ș-a avut el cinci băieți și patru fete... Și la toți le-a dat zestre câte o moșie. - Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în vremea lui și Neculai Arnăutu fusese hoț de codru și-și făcuse și osânda la ocnă... L-a scos boierul și l-a adus la moșie - ca să mai îngrozească oamenii... că și pe vremea aceea oamenii erau mai leneși... Țiganul privi în depărtări pe ușa deschisă - parcă din neguri chema amintirile. Lepădatu, c-o custură ascuțită, tăia curele pentru opinci. —Eu, zise iar Isailă, pe mezinul boierului, pe cuconu ista Jor, l-am purtat în brațe și i-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aripa lui. Pacat numai că-și petrece tinereța prin așa singurătăți... El e om tânăr - și tinereța își are ale ei... Aici ești ca la o săhăstrie. Încaltea eu, înțeleg, că eu mâni-poimâni m-oi duce să mă întâlnesc cu țiganii și cu cojocarii de-acu o sută de ani - da’ el, boier în floare... Lui altfel i se șade, și altfel i se cuvine... Afară, lângă ușă, se auziră pași ușori și glasuri de femei. — Cine-i? întrebă încet, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
creștinii noștri să mănânce asemenea carne. N-au oamenii din țara asta ce mânca? și să caute o carne netrebnică în pustie? - și într-o pustie de care n-au auzit și în care n-au călcat niciodată? Doar vreun țigan păcătos s-ar putea îndeletnici cu asemenea șfert împuțit al unui cal căzut de bătrâneță. Iar țigan, pe aceste meleaguri, n-a văzut nimene de când țin minte oamenii. Mai departe decât Șugag, sălașurile acestea pribege nu îndrăznesc să intre pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o carne netrebnică în pustie? - și într-o pustie de care n-au auzit și în care n-au călcat niciodată? Doar vreun țigan păcătos s-ar putea îndeletnici cu asemenea șfert împuțit al unui cal căzut de bătrâneță. Iar țigan, pe aceste meleaguri, n-a văzut nimene de când țin minte oamenii. Mai departe decât Șugag, sălașurile acestea pribege nu îndrăznesc să intre pe valea Frumoasei. „Nu poate fi nimeni, asta-i judecata polițistului“, zâmbește o clipă Culi. „Acest hochstand e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Mă, unchiule, dă-mi un ban! Gâdea îmi lămurea cu vorbe precise că avem de-a face cu copiii rudarilor. S-au așezat aici, în pădurea de sălcii, de trei ani. Sunt meșteri de albii. Lucrează deasemeni fuse și linguri. —Țigani? Nu sunt țigani; sunt rudari. Într-adevăr, în corul care se întocmise într-o clipă în ghiol, deosebeam glasuri subțiri de fete; câteva din aceste fete aveau în jurul frunții coroane de păr de un blond cânepiu. Ochii acestor rudărese blonde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mi un ban! Gâdea îmi lămurea cu vorbe precise că avem de-a face cu copiii rudarilor. S-au așezat aici, în pădurea de sălcii, de trei ani. Sunt meșteri de albii. Lucrează deasemeni fuse și linguri. —Țigani? Nu sunt țigani; sunt rudari. Într-adevăr, în corul care se întocmise într-o clipă în ghiol, deosebeam glasuri subțiri de fete; câteva din aceste fete aveau în jurul frunții coroane de păr de un blond cânepiu. Ochii acestor rudărese blonde se cuvenea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de frumos“... Și telefonul sună. Telefonul sună, sfâșiind ceea ce trebuie să numim iluzia acestei lumi de oameni maturi în care mă aflu, alături de cartea mea, de căzutele figuri ale jocului de șah, de ultimul act din Otello și flautiștii lui țigani. Am crescut mare și uneori mai și pricep. Citesc reviste sofisticate, mă duc la filmele pentru adulți. Dar telefonul sună, pentru mine. — E pentru tine, îmi spuse Martina și îmi dădu receptorul, dezacordul sau uimirea (mi s-a părut mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cele din urmă, în cofetăria „Tineretului“. Ana s-a întâmplat că era de serviciu. M-a văzut și și-a dat seama imediat ce era cu mine. Mi-a făcut semn să mă duc la măsuța de lângă draperie. Ea servea doi țigani, măturători, care își luau micul dejun. Măturile mari, țepoase și le sprijiniseră de vitrina cu prăjituri. A venit Ana și s-a așezat în fața mea. A dat să-mi mângâie mâinile întinse pe masă. A renunțat și a oftat: — Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
smerită măreție din preajma oricărui sfânt lăcaș te copleșeau cu frumusețea năruită, batjocorită acum, a bisericii de odinioară. Mirosea a grajd, a siloz de cartofi, a cereale putrezite, fermentate, un aer greu, coborât, nefiresc în curățenia ninsorii care tot cădea. Doi țigani se opinteau să ridice un bloc imens de piatră. Sau să-l tragă într-o parte, după cum icneau sub chingile cu care erau încinși. Au văzut că-i urmăream. Unul, masiv, într-o bluză de gărzi patriotice, a venit lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
imaginea a ceea ce de atâtea ori auzisem tot repetându-se, tăvălugul istoriei. Tăvălugul trecuse chiar pe acolo, poate chiar se mai mișca în preajmă, nepăsător, atroce. „Și, la doișpe ne dă și slănină“, l-am auzit ca de peste timp pe țiganul care se hlizea în fața noastră. „La lichidare, cum e ca acu’, c-am tras la culoamne, po’ să iau și șapte bătrâne. Când am chef e dă bine, când nu, dau aeru’ afară din Marea Adunare Națională și tot iese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lichidare, cum e ca acu’, c-am tras la culoamne, po’ să iau și șapte bătrâne. Când am chef e dă bine, când nu, dau aeru’ afară din Marea Adunare Națională și tot iese de-o fasole cu ciolan.“ Celălalt țigan se așezase pe ciotul acela de coloană și scosese o sticlă cu un lichid verzuliu. Bău cu sârg. Dădu să se ridice să vină spre noi, se răzgândi și se întoarse la locul lui. „Zi lu’ domni că e bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
biluța de cei trei frați Pișcot. Neîncrezător, nu riscă să afle unde se pitește mingiuca, deși știe precis, a văzut doar cu ochii lui cum ăl borțos a dat-o în stânga, nu pariază, e prea ușor să câștige din prostia țiganului, uite-l cum îi dă miarul babei cu papornița, de și-ar pune mintea cu ei, în trei clipite i-ar rade, mai râde puțin când vede cum Zanzibaria se ferește să n-o pocnească Pișcot ăl chior, femeia se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care condusese un bordel pe Schitu Măgureanu, o grăsană, cu picioarele umflate enorm, legate în cârpe colorate, abia târându-și pașii. Plângea când începea să-mi povestească de domnișoarele ei. Ținuse stabilimentul până în 1963. Atunci, spunea, a lucrat-o „tovarășul țigan Lambrache de la raion“, au arestat-o, au ținut-o doi ani la orezărie și când s-a întors nu mai avea nimic. Doar picioarele putrezinde. Veneam acolo fascinat de poveștile lor. Pentru un kefir, o bucată de salam sau câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
n-o simțeam. Dimineața, în drum spre școală, treceam prin fața casei omului aceluia. Am privit maidanul din fața porții lui. Căutam urmele mașinii. Zăpadă bătătorită de pași, de parcă se jucase acolo hora. Peste drum era casa amărâtă a lui Sulache. Un țigan bătrân, cu vreo opt-nouă copii. El bătea toba la nunți sau la înmormântări. Una dintre fete era colegă de clasă cu mine. Mergeam uneori cu ea spre școală. În dimineața aceea mă aștepta în poarta casei lor, unde ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
poți crede că lupți. Tot așa m-am pomenit năuc în fața neînțelesului când, în urmă cu foarte mulți ani, venind de la doctorul F., unul dintre filateliștii pe care îi cunoscusem la Ester, s-a întâmplat ca tocmai în după-amiaza aceea țiganii să-mi fure în aglomerația din autobuz portofelul. Nu era prima dată când pățeam așa ceva. Nu cunoșteam însă noul truc aplicat de ciorditori, acela cu pirandele cu puradei care, chipurile, căutau un loc pe bancă să-și astâmpere odraslele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Mi-a umplut capul cu fel de fel de povești, care mai de care mai aiuritoare, oferindu-mi chiar o sumă destul de frumoasă pe el, prea bine știind că nu-l voi vinde. Ca să mi-l fure, peste câteva ceasuri, țiganii... Priveam năuc în jur când am coborât în stație, nevenindu-mi să cred că portofelul dispăruse, că rămăsesem fără timbrul cu marele fluture, că pierdusem, astfel, și ultima urmă palpabilă a prietenului meu din R., a anilor petrecuți acolo, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a unor simpatici dezorientați. Nu mai trăim de mult în Caragiale. Suntem în plin Ionesco și tindem să ne stabilim definitiv în Urmuz. La ultimele alegeri din multilaterala dezvoltată, cred, sâmbătă noaptea fusesem la un chef. Antren deplin, cu lăutari țigani, cu ciuleandre înfocate și cu acea nepăsare a timpului pe care îl trăiam. Dimineața, când s-a spart cheful, am plecat spre casă, gândind să mă duc pe la prânz la vot. Am adormit însă în tramvai. La capătul liniei, vatmanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
căutând drumuri în noaptea orașului pe care să mă pierd, de parcă aș fi fugit de mine însumi. Nu m-am întrebat însă niciodată dacă, într-adevăr, chiar am vrut să fug vreodată de mine... Îi pândeau nu numai haitele de țigani, bântuind în miez de noapte piețele. Îi hăituiau și milițienii, patrulând în căutarea unor veșnic neaflați borfași. Le luau femeile, chipurile să nu fie atacate de vagabonzi, și le regulau, acolo, în dosul magaziilor, în baraca domnului Mielu de la sticle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
accentul ăsta? Din Jaén? — Din Santa Colomba de Gremanet, am precizat eu. Se vede că nu prea mergi cu metroul, nu-i așa? Tata spune că metroul e plin de lume proastă și că, dacă te duci singură, te pipăie țiganii. Era să spun ceva, dar am tăcut. Bea rîse. De cum sosiră cafelele și mîncarea, m-am avîntat să mă lupt cu toate, fără nici o pretenție de delicatețe. Bea nu luă nici o Îmbucătură. Cu mîinile În jurul ceștii aburinde, mă observa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
viziune asupra viitorului, un gînditor ce nu se temea de acțiune. Fumero i-a preluat postul cu mîndrie, conștient că făcuse bine atunci cînd Îl Îmbrîncise, fiindcă Durán era cam bătrîn pentru această meserie. Lui Fumero, bătrînii - deopotrivă cu infirmii, țiganii și pederaștii - Îi făceau silă, cu sau fără tonus muscular. Uneori, Dumnezeu greșea. Datoria oricărui om integru era să corijeze aceste mici neajunsuri și să păstreze lumea prezentabilă. La cîteva săptămîni după Întîlnirea din cafeneaua Novedades, din martie 1932, Jorge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
voi. Se aflau acolo de mai mult de o săptămână și, Într-un fel, v-ați bucurat că Încă era atât de frig. Când În sfârșit ați ajuns pe malurile unui fluviu al cărui nume a făcut multă vreme spaima țiganilor din România, v-ați oprit Într-un sat, Varvarovka, și ați văzut pe partea cealaltă un oraș frumos, alb, case Înalte și blocuri, vile și grădini liniștite, o clădire mare și albă despre care se spunea că e Universitatea. În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
el și te trezeai cu o poreclă nouă sau cu un argument de neclintit pentru a face tu o corvoadă În locul lui. Avea În plutonul lui un tip de pe valea Târnavei Mici, unu’ Gabor și toți ceilalți ziceau că-i țigan. „Măi Gabore, tu ești țigan? „Țigan la mă-ta!“ - răspundea tipu’ care nici n-o bunghea el prea bine pă românește, supărat că de ce i se zice lui țigan. Atunci scotea Zare una din ideile lui: „cum te cheamă, bă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
o poreclă nouă sau cu un argument de neclintit pentru a face tu o corvoadă În locul lui. Avea În plutonul lui un tip de pe valea Târnavei Mici, unu’ Gabor și toți ceilalți ziceau că-i țigan. „Măi Gabore, tu ești țigan? „Țigan la mă-ta!“ - răspundea tipu’ care nici n-o bunghea el prea bine pă românește, supărat că de ce i se zice lui țigan. Atunci scotea Zare una din ideile lui: „cum te cheamă, bă, pe tine?“ „Gabor.“ „Păi, bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]