KorAP: Find »[drukola/base=țipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...151 152 153 ...318 >

7,946 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543

Bennie Începu să se gândească la asta. Cu cât cei din grup continuau să discute, cu atât În mintea lui se desfășura un spectacol de groază În care nu Walter, ci el Însuși era cel care se prăbușea În gol, țipând și Încercând să se apuce În zadar de ceva, apoi un sunet sec și senzația că e golit de viață de către un aspirator gigantic. Simțea cum Îl dor toți mușchii. Toate discuțiile astea Îl Îmbolnăveau. Se duse să se așeze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
Ceilalți au tresărit, crezând că Își pierduse echilibrul. Dar apoi i-au văzut fața schimonosită. Tot corpul Îi era Încleștat, ca al unui pește mare țâșnind din apă. O pată Închisă de urină i se ivi Între picioare. —O, Doamne! țipă Roxanne. Faceți ceva! Ea și Dwight Încercau să Îl țină nemișcat, iar Moff Îngenunche Încercând să-i bage un băț În gură. Nu, nu! strigă Heidi, nu așa se face. Dar nu au auzit-o, așa că i-a Împins și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
provocat criza lui Bennie. Evitau să Îl privească. În acea zi nu s-a mai vorbit de plecarea În pădure. În altă parte a taberei, Rupert și Esmé abia dacă aruncaseră o privire spre locul unde se auzeau strigătele. Mereu țipa câte cineva când vedea un șarpe sau i se prindea vreo lipitoare de picior. Lipitorile păreau să-l placă mai ales pe Bennie și se aruncau spre pielea lui albă de deasupra gleznei neacoperite. Rupert și Esmé, Încă slăbiți de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
Împletită, rezemați de o buturugă putredă acoperită de mușchi, cu termite mișunând sub scoarța scorojită. Jucau mimă, Încercând să redea lucrurile de care le era dor. Esmé se prefăcea că Își linge pumnul. Un câine care te linge pe față! țipă Rupert. Esmé chicoti și scutură din cap. Asta am, spuse, și o scărpină pe Cuțu-Cuțu pe burtă. Un băiat care linge o fată! Ea dădu un țipăt acoperindu-și fața, apoi Îl lovi ușor peste mână. Rupert zâmbi. —Știu, Înghețată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
și conducându-i la o platformă, lângă focul de gătit, unde așezară prada de dimineață. Fiica lui Pată Neagră luă În mână planta roșie, cu aspect de penis. Femeile care se ocupau de gătit luară repede planta. Una din bătrâne țipă la Pată Neagră, care la rândul lui strigă după Vaselină și Limbă. —Ai mai văzut așa ceva? Îl Întrebă Moff pe Pată Neagră. — Da, da, răspunse, foarte multe ori. Plantă foarte bună. Moff era dezamăgit. Părea că planta nu fusese nedescoperită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
după audiența impresionantă a emisiunii Supraviețuitorii lui Darwin. Emisiunea Începuse, anunțată de genericul și muzica specifice. Se auziră sunete de viori grave vibrând Într-un crescendo bolborositor, apoi răgete de lei, fălci de crocodili plescăind și cocori cu gâturi fragile țipând ca un semnal de alarmă. Bennie se ridică În picioare, Îl usturau ochii de la fum. În sinea lui, Îi plăceau la nebunie reality-show-urile, oricât de groaznice ar fi fost: rundele nemiloase de eliminări, schimbările de roluri cu consecințe dezastruoase și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
Dwight intră și iese din cadru. Roxanne strigă pe un ton sarcastic: După cum vedeți, sunt În acest autocar ultra de lux, pe drum spre surpriza de Crăciun care ne așteaptă În junglă... Sper să merite! se aude vocea lui Wendy țipând ca răspuns. Tăiați. Liniște, doar câte un țipăt de pasăre și trosniturile ferigilor tinere sub pași. Obiectivul e Îndreptat Înainte, filmând spatele excursioniștilor care Înaintează căznit. Un bărbat se plânge: Bennie. Și o femeie: Vera. Tăiați. Unii stau pe un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
Întins pe jos, cu privirea În sus, poate se uită la stele. Cine ține camera, nu o ține deloc bine, imaginea tremură. Rupert pare cuprins de friguri. Rupert murmură ceva, dar nu se aude ce spune. Din când În când, țipă. O molie trece În zbor, dansând În lumina focului. Vera vorbește. N-ar trebui să faci asta. Nu-l ceartă. Pare foarte blândă. Probabil Îi spune lui Rupert să nu mai facă atâta gălăgie, fiindcă ceilalți dorm. Rupert nu răspunde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
camera se mișcă odată cu el. Mama lui va vrea să simtă că a fost lângă el... că a avut grijă de el... O, Doamne, plânge. Moff plânge! Harry nu l-amai văzut niciodată așa pe prietenul lui. Ce-nseamnă asta? Rupert țipă din nou. —Dragule, te rog, spuse Vera pe cel mai blând ton. Mama lui o să-l Îmbrățișeze În carne și oase. Nu o să i se Întâmple nimic rău. O să avem noi grijă. Așază-te, odihnește-te. Avem nevoie de ajutor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
și teama erau stări În care conștiința funcționa la capacitate redusă, nepotrivite pentru a lua decizii importante. Pentru moment, și locuitul Împreună era riscant. În weekenduri, Moff o ducea la pista de curse Laguna Seca, aproape de plantația de bambus. Mașinile țipau și inima ei bătea cu putere, aproape ieșindu-i din piept. Adora această senzație, eliberarea de teroare. Obișnuia să Închidă ochii și să asculte cum zgomotul asurzitor se transforma Într-un scâncet slab, din nou și din nou. Apropiere și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885

Domnului, spus proorocului Ieremia cu privire la Filisteni, înainte ca Faraon să bată Gaza. 2. "Așa vorbește Domnul: "Iată, se ridică niște ape de la miază-noapte, cresc ca un rîu ieșit din matcă; îneacă țara și ce cuprinde ea, cetatea și locuitorii ei. Țipă oamenii, și se bocesc toți locuitorii țării 3. de tropăitul copitelor cailor lui puternici, de uruitul carălor lui și de scîrțîitul roților; părinții nu se mai întorc spre copiii lor, atît le sunt de slăbite mîinile, 4. pentru că vine ziua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
Voi seca marea Babilonului, și-i voi usca izvorul. 37. Babilonul va ajunge un morman de dărîmături, o vizuină de șacali, un pustiu și o batjocură, și nu va mai avea locuitori. 38. Vor răcni împreună ca niște lei, vor țipa ca niște pui de lei. 39. Cînd vor fi încălziți de vin, le voi da să bea, și-i voi îmbăta, ca să se veselească, și apoi să adoarmă somnul cel de veci, ca să nu se mai scoale, zice Domnul." 40

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604

și din această cauză cei cu o situație mai gravă n-au rezistat. Doi dintre ei au murit. Toată scena era filmată de niște cameramani de la Tokio TV. În apropiere am văzut o dubiță pe care scria „Tokio TV“. Am țipat la ei: — Nu avem timp de filmări! Avem nevoie de mașina voastră ca să ducem bolnavii la spital. După ce a vorbit puțin cu colegii lui, șoferul a spus: — OK. Hai să mergem! La JR ne puneau mereu să purtăm o eșarfă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Nu le-am dat detalii. N-am avut putere decât să le spun: „Vă rog! E o urgență!“ Așteptam, dar din spital nimeni nu ieșea. Am intrat din nou. „Vă rog! Să vină cineva! Chiar e o situație gravă!“, am țipat la ei. Au ieșit câțiva doctori și, după ce i-au văzut pe Takahashi și Ohori, și-au dat seama că era o urgență. I-au dus imediat în spital. Cam cât timp a durat? Să fi fost vreo două-trei minute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
ieșit câțiva doctori și, după ce i-au văzut pe Takahashi și Ohori, și-au dat seama că era o urgență. I-au dus imediat în spital. Cam cât timp a durat? Să fi fost vreo două-trei minute. Probabil că am țipat și am folosit cuvinte dure la adresa cadrelor medicale. Sawaguchi a rămas la recepție. Eu și șoferul ne-am întors la stația de metrou, la aceeași ieșire A11. Mă mai liniștisem sau, cel puțin, îmi impusesem să mă calmez. I-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Nimic. Toți erau super liniștiți. Nu spuneau nimic. Nu aveau nici o reacție. Eu am trăit un an de zile în America. Dacă s-ar fi întâmplat un lucru asemănător acolo, s-ar fi iscat o adevărată hărmălaie. Toată lumea ar fi țipat: «Ce se întâmplă?» și ar fi căutat împreună cauza. M-am gândit mult timp la lucrul ăsta. În ziua următoare, la interogatoriu, polițiștii m-au întrebat: «Oamenii s-au panicat?» «Toți au fost foarte tăcuți», mi-am reamintit eu. Nimeni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
o presiune în piept. Nu vreau să se mai întâmple vreodată așa ceva. Uitându-mă la documentarele despre Aum, am aflat mai multe lucruri «din culise» și mi-am dat seama că nu merită atenția mea. Măcar am încetat să mai țip la ecranul televizorului. Ei se ghideză după altă etică, gândire și cred cu tărie în ceea ce au făcut. Nu pot fi de acord cu ei. Nu fac parte din această lume, sunt în altă dimensiune... Gândind astfel, am putut să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
și am reușit să urc scările până la casa de bilete. Acolo era o mare de oameni. Noi încercam să urcăm și ceilalți coborau scările, ca să ajungă pe peron. La casa de bilete ne-au spus să așteptăm. Am strigat. Am țipat de mai multe ori: «Vă rog! Vă rog! Vă rog! (în japoneză)» Am urlat și la oamenii care veneau din direcția opusă și care mă împingeau. Dintr-odată a apărut un domn cu servietă, a ridicat bariera ca să putem trece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
au prăbușit la pământ!» Controlorii au intrat în panică. La început anunțul părea să-i informeze pe călători, însă, treptat, cel care îl făcea a devenit confuz și nu mai înțelegeam nimic. Apoi a ajuns să strige: «Ce se întâmplă?». Țipa de unul singur la microfon. Când l-am auzit, m-am gândit că nu prea era de bine. Însă cei din jur nu păreau chiar atât de speriați. Dacă s-ar mai întâmpla același lucru acum, cu siguranță s-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
ce se întâmplase, așa că, în timp ce lumea se înghesuia spre ieșire, eu urmăream monitorul din stație, cel care se află mai în spate. Era filmat un individ căzut la pământ, doar unul era filmat. Mă uitam fix și un observator a țipat la mine: «Vă rog să vă purtați cuviincios și să ieșiți afară!» Deja se crease panică. Imediat ce am ieșit afară, am văzut mai mulți oameni care stăteau pe vine. Alții erau prăbușiți la pământ, întinși pe jos. Un număr considerabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
sub privirile mele. Observatorul din stație s-a apropiat. S-a gândit că poate îi luase amețeala, însă, când să-i ridice, ceva i s-a părut ciudat și a intrat în panică. Observatorul, care avea microfonul în mână, a țipat: «E o urgență! Ambulanța! Ambulanța!». La început a spus doar atât, iar apoi: «Gaz otravitor!». — A zis clar „gaz otrăvitor“? Da, asta a spus. Anunțul suna în felul următor: «Miroase ciudat! Fugiți! Eliberați imediat zona! Ieșiți cât mai repede la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
eu am făcut la fel. Apoi am așteptat în stație. Mă gândeam că ori o să pornească trenul acesta, ori va veni următorul. Am stat acolo un minut-două. Oricum puțin. Dintr-odată, un bărbat s-a apropiat și a început să țipe. Se afla cam la douăzeci de metri mai încolo. Un strigăt ciudat, ininteligibil. Mă gândeam că e bolnav. La scurt timp după aceea a fost cărat undeva. Cam atunci am realizat că se întâpla ceva ciudat cu respirația mea. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
să stau puțin aici.» Așa că am stat acolo. La început în picioare, apoi m-am așezat. Câmpul vizual mi se îngustase și era întuneric. Dintr-odată. În plus, m-a luat și amețeala. Erau numai semne rele. Explozia, persoana care țipase, oamenii leșinați - toate imaginile astea le aveam în minte. Nu conștientizam că aceste lucruri aveau vreo legătură cu mine. Mă uitam în jur și mă gândeam instinctiv: Nu mă duc nicăieri, o să stau aici.» — Din declarațiile de până acum a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Avem o persoană bolnavă aici. Chemați-l pe observator!» M-am uitat prin jur, dar nu am zărit nici picior de observator. Într-un final a apărut unul. Nu a venit la noi, ci s-a îndreptat spre femeie. Am țipat: «Hei! Și aici e o persoană bolnavă!» Mi-a spus: «Sunt singur aici, și nu pot fi în două locuri în același timp.» Am auzit că și observatorul acesta a fost grav afectat și a fost la un pas de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
penarul din școala primară, șapca de la uniformă. Voiam să scap de toate. Voiam să dau toți bonsaii, care fuseseră sufletul meu până atunci. Nu mai vedeam și m-am gândit că ar fi patetic să mor acolo. Și la spital țipam din toate puterile: «Nu vreau să mor!!» Asta mi-a spus cineva mai târziu. Voceam mea se auzea de pe coridor până la recepție. Persoanei respective i s-a făcut pielea de găină. Și acum mai aude ecoul cuvintelor mele în urechi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]