6,798 matches
-
ele, cufundându-se tot mai adânc în mine până acolo unde doar întrebările foșnesc ca un prund cu puzderii de râme, târându-se una peste alta, încolăcite, săltându-și capetele lor de mucigaiuri spre a se desprinde, spre a se agăța de o rază nevăzută care ar fi trebuit să pogoare peste ele și să le scoată, una câte una, ducându-le pe pajiști primitoare, însingurate. Ester râdea îndeosebi când mă surprindea privind-o așa, pierdut, încercând să mă readucă lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe care numai un suflet profund meditativ o poate avea în fața nimicniciilor acestei lumi. În unele dimineți vine și se ghemuiește lângă el, pe treptele fostei berării, un orb, și el bătrân, cu o manta veche, soldățească. Bastonul lui alb, agățat de grilajul ușii, pare un ciudat semn de atenționare, de avertisment sau, de ce nu, de îndemn spre a pătrunde într-un ținut îmbibat de amintiri, de umbre, de clipe zburătăcite și de felurite avânturi prăbușite. Bătrânul orb cântă dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
întoarcere spre cămin, am nimerit la barul „Melody“. Am plecat de acolo dimineața, mergând, cum îmi place când străzile sunt pustii, prin inima Bulevardului, spre Universitate, țanțoș nevoie mare că am avut puterea să-i refuz pe chefliii care se agățaseră de mine, bându-mă și încercând să mă lege de o curviștină, Conți. Conți venise câțiva pași în urma mea, apoi a renunțat, strigându-mi doar, speriată probabil de bătaia ce-o aștepta: „Aviatorule, întoarce-te! Eu nu-s ca ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rămâi acolo, în legea ta, în nenorocirea ta, ce-ai mai venit să le strici rosturile?“. L-am urcat cu greu pe treptele înguste, mai mult opintindu-l din spate, ca pe un balot imens. Din când în când, se agăța de bara înfiptă în zidul mucegăit, răsucindu-se spre mine, întrebându-mă în șoaptă: „Da’ le-ai spus că am viză chiar de la colonelul Pancu? Să n-avem probleme. Personal mi-a pus ștampila de vip colonelul Pancu. Trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
uite-l cum îi dă miarul babei cu papornița, de și-ar pune mintea cu ei, în trei clipite i-ar rade, mai râde puțin când vede cum Zanzibaria se ferește să n-o pocnească Pișcot ăl chior, femeia se agață de brațul lui, șantieristul dă să-l pocnească p-ăla, femeia se lipește de spatele lui, îi simte țâțele sfredelindu-l, „d-alea țapene“, tresaltă șantieristu’, „mamă, să fie ca acu’ cu mine col’șa la tufănele, ce jaf i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
coincidențe din acestea. Începusem să fac din aparițiile ei un fel de semne prevestitoare ale celor ce urmau să mi se întâmple în ziua respectivă. Un joc gratuit, desigur. Dar îmi place, din copilărie am descoperit jocul acesta, să-mi agăț minunea zilelor de câte o astfel de întâmplare premonitoare, prevestitoare. Cred în „semne“, trebuie să cred în ele, pentru că știu - la început instinctiv, apoi tot mai conștient - că viața mea nu este întâmplătoare. Că rostul ei este dat, bucuria ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
grăbitele tale treceri prin parc, așa cum te pomenești câteodată ducându-te spre mesteacănul „tău“, aflat în alt colț al parcului. Revezi, în acea străfulgerare a clipei, când treci pe lângă banca ta, silueta vaporoasă a văduvei „magistrat Ț.“, care te-a agățat într-o dimineață de mai oferindu-ți gazdă și „alte înlesniri“. Te-așteaptă pe bancă încă ziarul pe care mâncai franzela și parizerul împreună cu S., bucuroși că mai trecuse o zi. 16tc "16" În preziua în care tatăl meu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
m-a umplut o imensă frică. De fapt, nu frică. Panică de animal proiectat dintr-odată în ceva cu totul necunoscut. Vertiginos se perindau în mine cele mai neobișnuite gânduri, spaime, zvârcoliri, n-aveam nimic de care să mă mai agăț, totul mi se părea halucinant. Realitatea stației devenise o fantasmă. Eram cu totul și cu totul în afara mea. Prima dată în viața mea trăiam spaima, certitudinea că nebunia există în Lume. Am crezut că Lumea a înnebunit, dar imediat mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
înțeleg, enciclopedii turce, de exemplu, și citesc metodic, cufundat în foi, pagini întregi, cu voci care nu-mi aduc nici o informație, cu titluri care nu mă îmbogățesc. E una dintre perversele plăceri ale scufundării în Moarte... De câtva timp mă agăț de un dicționar latin-român. Am învățat latină în liceu. Eram chiar foarte bun. La facultate nu m-am mai ținut de ea. Mă excita cumplit asistenta și știam că nu am cum să o ating măcar. Și nu m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ușurința complicităților, a dezicerilor, a șovăielilor. În fond, cred, tot un fel de teamă reprimată sub această funciară neîncredere. Minciună. A început să-mi povestească ce văzuse. Cum venise mașina. Cum coborâseră milițienii, cum omul acela se opusese, cum se agățase nevastă-sa de el, cum au lovit-o, cum a rămas în zăpadă acolo, în fața porții, leșinată, cum s-a dus Sulache cu nevastă-sa și au adus-o la ei în casă. Cu cât îmi povestea Mărgeluța cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mai tâmpite, era cel mai apropiat. Coleg de cameră în studenție, părtaș la petreceri la el sau în alte case, cel care venea să-mi ceară să-i împrumut mai târziu cheia garsonierei spre a regula, chipurile, pe câte una agățată pe unde se nimerea. Scotocea, de fapt, printre hârtii, printre însemnări de tot felul. De parcă aș fi fost cine știe ce tăinuitor de perfide secrete. Bănuiam că o face. Nu înțelegeam de ce. Nu aveam, în fond, nimic de ascuns, nu urmăream ascensiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lăsați să uităm?! Ce adevăr mai vreți? Ăsta a fost adevărul nostru, lăsați-ni-l. Căutați-vă voi adevărurile voastre. Și ce dreptate vreți să mai faceți? Încerca să se repeadă la mine. Să mă strângă de gât. Vichi se agățase de el și se chinuia să-l tragă în pat. — Da’ de tovarășu’ Paulescu ai auzit? continua să se agite Trombă. Tovarășul Moriț Paulescu, de la cadre, de el ai auzit?! Tu ce-ai fi făcut când ți-ar fi arătat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
anii ’3o, chiar acolo, în intersecție. Încă nu se instalase semaforul electric. Povestea cu haz fel de fel de întâmplări, despre lume cunoscută. Îi descria, mai ales, pe „gagiii de trotuar“. Un fel de berbanți ai Bulevardului, care ieșeau la agățat femeiuști și le scoteau la plimbare pe Cale. Traseul era de la Telefoane la Prefectura de Poliție. De câte ori treceau prin dreptul lui, vardistul lua poziția de drepți și îi saluta cu toată pompa: „Să trăiți, coane Jorj, cum vă merge afacerea?“. Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din capătul vagonului care, rezemat de bara metalică a geamurilor din spate, cânta la muzicuță un cântec știut de mine, auzit și altă dată, fără a-mi mai putea aminti acum când și unde îl mai ascultasem. Bastonul lui alb, agățat de bara metalică, se balansa în legănarea tramvaiului, lovind sacadat peretele metalic, de parcă ar fi cadențat dusul cântecului, dusul nostru. Sau poate Moartea urcase nu demult, cu două stații în urmă, odată cu femeia aceea tânără care se așezase lângă mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
au fost și alte fete după care ai suspinat atunci. Amintește-ți de cehoaica de după Lia. Apoi Ester. — Și ce-i cu cehoaica? Credeai că mori când ai aflat că se-ntoarce la ea acasă. — Am murit? — De ce te mai agățai atunci de femeia aceea? — Nici nu era trecută pe ordinea de zi. Mi s-a părut diabolic să o revăd așa, aiurea, în noaptea asta, după atâția ani. — Diabolic? s-a strâmbat cel din oglindă. — În orice caz, teribil. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
face să râd. Nu voi râde nici când, parcă ferindu-se de sirena aceea, se prăbușește peste mine. O voi strânge instinctiv la piept. Îi voi ridica fața. Mă va privi cu ochi mari, jilavi, absenți. Se va lăsa sărutată, agățându-se de gâtul meu, încordată, rănită parcă. — De ce faceți una ca asta? Nu îi voi răspunde. Tot nu voi ști ce să-i spun. Nici nu voi ști măcar de ce îmi venise să o sărut. Din plictis, probabil. Sau pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu o femeie care să aibă dinți și care să nu se pișe pe ea. Nu-mi pasă dacă e frumoasă foc au ba; eu sînt pe jumătate orb, iar la vîrsta mea, orice muiere care are de ce să te agăți e-o Afrodită. Am fost limpede? — Ca o carte deschisă. Dar nu văd cum o să vă găsesc eu o femeie... — CÎnd eram de vîrsta dumitale, În sectorul servicii exista ceva ce se numea doamne cu virtutea ușoară. Știu eu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
simțit trupul Beei sărind În Întuneric și am prins-o În brațe. Ne-am retras spre mijlocul Încăperii, chiar Înainte ca a doua lovitură să cadă peste ușă, izbind-o de perete cu o putere cumplită. Bea țipă și se agăță de mine. Pentru o clipă, abia dacă am apucat să zăresc ceața albastră care se tîra dinspre coridor și șerpii de fum din lumînările stinse, urcînd În spirale. Cadrul ușii contura umbre aidoma unor fălci și mi s-a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a zîmbit grav, ca și cînd mi-ar fi putut citi În suflet dintr-o ochire. Avea ochii aurii, ca niște monede vrăjite de pe fundul unui lac. — Noroc, mi s-a părut că-l aud spunînd. Am Încercat să mă agăț de acea binecuvîntare și am iuțit pasul, rugîndu-mă să nu fie prea tîrziu și ca Bea, acea Bea din povestea mea, să mă mai aștepte. Îmi ardea gîtlejul din pricina frigului cînd, gîfÎind, am ajuns la clădirea unde locuia familia Aguilar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cârpe ce se răsucea sub el. Și când medicul avu impresia că toată aventura sa luase sfârșit, un vuiet asurzitor se rostogoli prin Încăpere, după care cămașa de noapte, pe care o strivea cu abdomenul lui, se Înălță În aer, agățându-se cu brațele de becul de tavan. O flacără albăstruie brăzdă În lung și-n lat tavanul, se auzi un tunet Înfundat, urmat de un răpăit de pași, și apoi totul se cufundă În tăcere. Patul În care se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
iar noaptea, pe drumul de Întoarcere, aveau obiceiul s-o cotească Înspre gară și să urce În primul tren. Noimann Îi Însoțea până la peron. Acolo Începea o Întreagă nebunie. Medicul era totuși bucuros când vedea toate aceste arătări cum se agață de scări și de tampoanele vagoanelor, făcându-i semn cu mâna. Pe șine mai rămânea abandonat câte un pion care, revenindu-și din beție, o lua la goană, sărind deodată câte zece traverse, până prindea din urmă, aproape de barieră, trenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
prevăzut cu un cârlig, ce-i scormonea acum măruntaiele. „Dacă nu e vorba de tumoare, atunci ce ar putea fi?” Întrebă el cu glas stins. „E vorba de o sarcină. Aveți acolo un fetus...” Și cârligul Începu să se răsucească, agățându-i mațele. „Cred că glumiți”, murmură Noimann. „Sunt bărbat” (Noimann folosi cuvântul mascul), „cum aș putea să fiu Însărcinat?” „E vorba de o sarcină extrauterină”, o drese celălalt. „Chiar dacă ar fi vorba de o astfel de sarcină, ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
aici, dărâmând o sticlă goală, căzu cu zgomot pe podea... „Ehe”, spuse ginecologul, „iată că am reușit, În cele din urmă, să punem mâna și pe acest din urmă avorton. V-am spus doar”, se apropie el de Noimann, ținând agățat de brațul său metalic coletul Învelit În ziare Îngălbenite, pătate de sânge și grăsime, „că răul cel mare nu se află În dumneavoastră, ci În altă parte sau n-am spus? Ce credeți că e-aici?” mai adăugă el. „Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Chiar era și de mirare că până acum rămăsese viu și nevătămat. Noimann Îl prevenise de atâtea ori. Îl luase cu binișorul, sfătuindu-l să nu meargă cu capu-n nori pe mijlocul șoselei. Dar pictorul era Încăpățânat din fire. Agățându-și reclamele de haine, mergea bodogănind de unul singur, apostrofându-i pe șoferi. Odată și odată, avea să i se Înfunde. Un singur pas greșit și Întreaga făptură a lui Bikinski avea să se transforme În terci. Unele semne ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dar nu se ocupau de tălpi? Tălpile, când atingeau podeaua, trebuia să nu se transforme În șalupe plutitoare. Picioarele le puteai ancora În podea, dar atunci când podeaua devenea lunecoasă, ce făceai? Unde mai găseai punctul fix de care să te-agăți? În drum spre uterul matern, obiectele din jur deveneau lichide. Noimann se afla la al câtelea pahar? Prin urmare, marșul continua. „TABLETELE ACTIVE DE CURĂȚARE PROTEFIX Înlătură rapid (15 minute) și eficient resturile alimentare, de cafea, ceai sau nicotină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]