KorAP: Find »[drukola/base=apostol & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...151 152 153 ...337 >

8,411 matches

Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206

unui eveniment inalterabil care presupune o radicală transformare a sinelui. Condensând atâtea provocări aduse identității de tip aristotelic, evenimentul revelației lasă totuși loc comentariului sau exegezei, fiindcă este saturată cu un conținut. Ireductibilă la un simplu mesaj, revelația consemnată de apostoli vorbește de la sine și accede, prin discurs (lógos), la universalitate. Exegeza recuperează urmele lăsate de explozia de sens pe care orice revelatio immediata o provoacă. O primă cauzalitate demonstrativă sau instrumentală („pentru a arăta ce trebuie să se întâmple curând

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
mai puțin, în lumina evidențelor scripturistice, o asemenea distincție este oțioasă. În limbaj paulin, s-ar putea spune că revelația este la fel de „firească” (sau naturală) precum charisma pedagogică a unor învățători creștini și la fel de „supranaturală” precum darul profeției primit de apostoli. În ambele cazuri, este vorba despre un dar, așa cum insistă și apostolul Ioan (Cartea Revelației 1, 1). Logica descoperirii este însă mult mai complexă decât fenomenologia memoriei revelației încercată de Jean-Luc Marion. Descrierea acestei logici a descoperirii este sarcina teologiei

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
limbaj paulin, s-ar putea spune că revelația este la fel de „firească” (sau naturală) precum charisma pedagogică a unor învățători creștini și la fel de „supranaturală” precum darul profeției primit de apostoli. În ambele cazuri, este vorba despre un dar, așa cum insistă și apostolul Ioan (Cartea Revelației 1, 1). Logica descoperirii este însă mult mai complexă decât fenomenologia memoriei revelației încercată de Jean-Luc Marion. Descrierea acestei logici a descoperirii este sarcina teologiei. Metafora vieții și complexul ludicitățiitc "Metafora vieții și complexul ludicității" I don

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
le-au mijlocit vederi divine „călăuzindu-i spre taine” sfinte, dar, mai cu seamă, au dăruit întregii suflări omenești Sfânta Scriptură 4. Cu alte cuvinte, îngerul este un dublu agent hermeneutic: mijlocește atât „întruparea” revelației în textele prorocilor și ale apostolilor, cât și interpretarea acesteia în mâinile teologilor inspirați. Slujitor al lucrării Pedagogului, îngerul este și un logoped nevăzut, venit în ajutorul celor chemați să predice Cuvântul divin. Angelus Silesius nu este, așadar, departe de această înțelegere. Teologia sa are inflexiuni

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
atunci când caută să dezlege taina prin „multe și neobișnuite paradoxuri”: Dumnezeu este necuprins (Gott ergreifft man nicht, s. 25, s. 43), dar se lasă, totodată, „vrerii noastre” (läst sich wie man wie, s. 21). Un memento mori amintind de același apostol Pavel (s. 35: Der Tod ists beste Ding/„Moartea e cel mai bun lucru” consună perfect cu exclamația din epistola către filipeni șFilipeni 1, 21ț: „Pentru mine Hristos e viață, iar moartea un câștig”) exprimă nostalgia contemplativului pentru isihie (die

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
tautologică a oricărei vieți fără Dumnezeu. Cei înecați în mlaștina nihilismului sau ademeniți de promisiunile false ale culturii de consum vor putea găsi în mărturisirile părintelui Teofil un liman de nădejde. Mărturisirea sa nu diferă cu nimic de predica primilor apostoli. Fiul cel veșnic al Tatălui ne cheamă pe toți din tărâmul neasămănării cu Dumnezeu în arca mântuirii, care este Biserica. Din niște blide de lut ciobite, Ziditorul cerului și al pământului vrea să facă vase alese, purtătoare de mir parfumat

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
întregime, catehezele părintelui Emilianos par o glosă prelungită la un verset din Sf. Pavel: „Căci de ați avea zeci de mii de învățători în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți” (I Corinteni 4, 15). În acord cu mistica ioaneică, exigențele apostolului reprezintă și orizontul de legitimitate al Evangheliei față de sistemul legislativ al Vechiului Testament. Viața în Biserică concretizează pentru creștini, atât la nivel personal, cât și într-o dimensiune comunitară, misterul trinitar al nașterii Cuvântului din Dumnezeu. Experiența înfierii duhovnicești este

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
Evrei 13, 8). Un interpret congenialtc " Un interpret congenial" În dorința de a nu ascunde cuvintele sfinților de lumea celor care „nu își petrec timpul decât spunând sau auzind ceva nou” (Fapte 17, 21), părintele Sofronie s-a făcut asemănător apostolului Pavel, coborând cu zel și smerenie în areopagul filozofilor și al cărturarilor. Astfel, el n-a plecat mai departe fără ucenici. Unul dintre aceștia este ieromonahul Zaharia Zaharou, duhovnic foarte căutat al mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul și autor al unei

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
3, 13). Treptat, inima omului purtător de Duh, deprinzând pocăința ontologică, se lărgește. Omul înduhovnicit va ajunge apoi la măsura la care va putea naște, în Biserică, fii și fiice duhovnicești. Din nou, omul se face asemănător Fiului, iar cuvintele apostolului se adeveresc: „De ați avea zeci de mii de învățători în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos” (I Corinteni 4, 15). În spiritul interpretării arhimandritului Zaharia, putem spune că botezul

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
pe de o parte, limba vorbită și scrisă a unui popor este botezată în focul cuvântului lui Dumnezeu. Pe de altă parte, această nouă ediție reprezintă extensia unui proiect misionar prin care Biserica vrea să facă Scriptura să vorbească, precum apostolii strânși la Ierusalim în ziua Cincizecimii, pe limba tuturor. În cazul de față, între traducere și îndreptare este greu de făcut diferența. ÎPS Bartolomeu se recunoaște smerit ca un simplu „ostenitor” - sau chiar „pălmaș al Scripturii” - într-o tradiție de

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
în duh de rugăciune, precedată de un solemn ritual liturgic care pregătește întâlnirea cu Evanghelia. La intrarea (de cele mai multe ori în procesiune) cu Tetraevangheliarul ținut în brațe de preot, diaconul vestește: „Înțelepciune. Drepți!” (nu „cu înțelepciune”!), iar înaintea citirii epistolei apostolului și a Evangheliei propriu-zise, invocarea „înțelepciunii” se repetă. Aceasta este hermeneutica Bisericii Ortodoxe. Ea corectează derapajul subiectivist în lectura Scripturii, subliniind că „nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Hristos Iisus Domnul” (II Corinteni 4, 4). Nici o Evanghelie nu

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
texte mesianice care ne oferă cheia înțelegerii propovăduirii lui Hristos „după Scripturi”. Relația specială între „tipurile” (prefigurările) din Vechiul Testament și realizările (sau împlinirile) din Noul Testament este proprie aproape fiecărei lecturi. Cititorii sunt familiarizați cu relația de consecuție și complementaritate între „apostolul zilei” (extras îndeobște din epistolele pauline, care sunt și cele mai vechi documente creștine), respectiv Evanghelie. Se știe poate mai puțin faptul că, în cazul lecturii apostolului, diaconul sau citețul rostește mai înainte un „prochimen” (pe unul din cele opt

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
aproape fiecărei lecturi. Cititorii sunt familiarizați cu relația de consecuție și complementaritate între „apostolul zilei” (extras îndeobște din epistolele pauline, care sunt și cele mai vechi documente creștine), respectiv Evanghelie. Se știe poate mai puțin faptul că, în cazul lecturii apostolului, diaconul sau citețul rostește mai înainte un „prochimen” (pe unul din cele opt glasuri bisericești), fiind urmat în general de două „stihuri” (sau versuri) extrase din Vechiul Testament (în general din cartea Psalmilor), plus un triplu „aliluia” (în traducere: „lăudat să

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
Altminteri, Scriptura despărțită de cadrul referențial al liturghiei Bisericii conține o sumă indefinită de enigme și contradicții care nu pot fi rezolvate de exegeze strict punctuale. Întâlnindu-se cu un mare dregător din Etiopia, care citea din cartea lui Isaia, apostolul Filip s-a mirat și l-a întrebat: „«Înțelegi tu oare ce citești?» Iar el a zis: «Cum aș putea-o, dacă nu mă va călăuzi cineva?»” (Fapte 8, 30-31). În cazul tradiției ortodoxe, vocea Bisericii, iar nu impresiile personale

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
postmodern, Biserica are, chiar fără să vrea, cu știința sau neștiința preoților, foarte mulți candidați la botezul „din apă și din Duh”. Folosirea talanților laicilor Bisericii - mai cu seamă în programele catehetice ale comunității - mi se pare stringentă. Nu întâmplător, apostolul Pavel îi mustră pe cei care sunt deja mădulare ale Bisericii: „Voi, cei ce de multă vreme ar fi trebuit să fiți învățători, încă mai aveți nevoie ca cineva să vă învețe întâile gânguriri ale cuvintelor lui Dumnezeu; și ați

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
by Zaccheus’ house, and up to Zaccheus’ person. What is all this but seeking? What the Bible calls election. Frederick William Robertson, Sermons Preached at Trinity Chapel, Brighton (1861) Iisus tocmai își prevestea moartea, vorbindu-le în șoaptă celor doisprezece apostoli. Urcau spre Ierusalim. Cu o săptămână înaintea pătimirii, Domnul știa că „va fi dat păgânilor și va fi batjocorit și va fi ocărât și scuipat”. Prietenilor, între care zelosul Petru, Iisus le mărturisea că „fiii fărădelegii” îi pregătesc răstignirea. „După ce

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
ectopică, respinsă de „lumea bună” a Palestinei primului secol. Casa orbului din naștere este chiar drumul, iar din fâșia prăfuită el ia doar o margine. Pâinea cea de toate zilele a orbului - inutil pentru templu ori societate - era ocara. Chiar „apostolii îl certau să tacă” (Luca 18, 39). Stăruitor, acest personaj a devenit unul din miile de anonimi miluiți de Mântuitorul. Domnul îi vorbește și îl vindecă. Orbul știe parcă mai bine decât apostolii care este puterea dumnezeiască a lui Iisus

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
pentru templu ori societate - era ocara. Chiar „apostolii îl certau să tacă” (Luca 18, 39). Stăruitor, acest personaj a devenit unul din miile de anonimi miluiți de Mântuitorul. Domnul îi vorbește și îl vindecă. Orbul știe parcă mai bine decât apostolii care este puterea dumnezeiască a lui Iisus și cum, printr-un simplu cuvânt, El poate risipi neputința omenească. Cum era de așteptat, când orbul primește tămăduire, el nu vrea decât să-L urmeze pe Iisus și să trăiască mereu „slăvindu

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
ci o necesitate. Întâlnirea dintre Iisus și Zaheu devine o providențială binefacere. Zaheu abia își poate stăpâni bucuria. Arătând interes pentru „acest fiu al lui Avraam”, Iisus primește mustrarea oamenilor indignați că Învățătorul a oprit la casa unui păcătos. Dacă apostolii tac, mulțimea murmură (Luca 19, 7). Dar Iisus nu judecă după înfățișare (Ioan 7, 24). Copleșit de prezența Mântuitorului, Zaheu face o promisiune la timpul prezent: „Jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit” (Luca 19, 8). Nu respectul câștigat de Zaheu în fața concitadinilor este marele dar al întâlnirii cu Iisus. Prezența Domnului sub acoperișul casei lui Zaheu este o adevărată răscumpărare. Hristos nu este doar „apostolul săracilor”, ci al tuturor celor aflați în derută. Bogații, care în alte pasaje biblice rămân să contemple descurajați „urechile acului”, pot fi, iată, răscumpărați. Bogații mântuiți sunt gata să-și pună conștiința și avuția în criză. Înainte de a-L întâlni

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
tuturor. Cinstea lui Zaheu este de a fi gazdă Domnului, care i-a mișcat inima spre dragoste și pocăință. În Hristos, Zaheu primește hrană fără ocară, haine de nuntă neprihănite și bucuria netrecătoare a împărtășirii. Zaheu se învrednicește de chemarea apostolilor, frângând pâinea cu Domnul. După această euharistie, în inima lui domnește pacea. Promisiunea făcută celor nedreptățiți îl va feri de judecată. „Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
euharistic, are ca scop „realizare istorică a modului de existență al lui Hristos”6. Însușirea atributelor divino-umane ale Cuvântului întrupat reprezintă premisa cunoașterii teologice a Dumnezeirii. Or, modul de existență prin excelență al lui Hristos este iubirea. De aici îndemnul apostolului Pavel: „Și Hristos să Se sălășluiască, prin credință, în inimile voastre, înrădăcinați și întemeiați fiind în iubire, ca să puteți înțelege împreună cu toți sfinții care este lărgimea și lungimea și înălțimea și adâncimea, Și să cunoașteți iubirea lui Hristos, cea mai

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
adesea în același spațiu public 1. Prin urmare, într-un dialog despre lucrurile cu adevărat importante este mereu nevoie să pierzi din vedere sistemul de referință al preopinentului 2. Rămâne insuficient faptul de a spune lucrurilor pe nume, urmând sfatul apostolului: „Nimeni să nu caute doar spre ale sale, ci fiecare și spre ale altora” (Filipeni 2, 4). La fel de importantă este arta persuasiunii sau tehnica seducției prin conjuncția dintre inocență și inteligență („fiți așadar înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640

O, tempora! O, mores! (lat., „O, timpuri! O, moravuri!”); opus citatum (op. cit.) (lat., „opera citată”); panem et circenses (lat., „pâine și circ”); passim (lat., „ici-colo”); per aspera ad astra (lat., „Prin greutăți spre stele”); per pedes apostolorum (lat., „cu picioarele apostolilor”, „pe jos”); persona non grata (lat., „persoană nedorită, neacceptată - de obicei, despre diplomați, persoane publice etc.”); pluralis majestatis (lat., „pluralul majestății” - a vorbi despre sine la plural”); post factum (lat., „după faptă”, „ulterior”); post festum (lat., „după sărbătoare”, „prea târziu

Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad (2008) [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261

toată pietatea. școlile Societății Ortodoxe nu pot fi conduse de profesori care numai în mod ritual și sporadic iau parte la slujbele religioase. Trebuie ca pilduirea să plece de la cei chemați a forma caracterele, căci nouă ne trebuie suflete de apostoli, de misionari, de credincioși înflăcărați pătrunși de ce reprezintă ortodoxismul nostru în evoluția umanității, dar mai ales în viața obștească. Instituțiunile noastre în această a 2-a perioadă de activitate vor fi centre de misionarism, nu numai de cultură. Grădinile de

Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948) by Ștefania Mihăilescu (2006) [Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261]