6,220 matches
-
una din camerele din spate, În care un alt polițist stătea la un birou așezat lângă peretele lung de la intrare, citind The Post și sorbind dintr-o cafea de la Starbucks. Ceilalți doi dispărură fără un cuvânt. Desert Rose se apropie clătinându-se de gardian. — Îi puteți suna, vă rog, pe detectivii care m-au adus? Nu pot să stau aici o mie de ani... mi-e rău. Bărbatul ridică ochii din ziar și o privi, vizibil deranjat. — N-ați vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
dar și, fără să arate vreun strop de mirare sau de dubitativă perplexitate, fără întrebări directe sau pe ocolite, fără priviri ironice sau compătimitoare, i-a urmat liniștit exemplul, mergând până la a aranja din proprie inițiativă un rând care se clătina în mod periculos, rectificând o aliniere defectuoasă, reducând o înălțime excesivă. Este deci firesc ca, în cazul când Marta va repeta peiorativa și nefericita vorbă pe care a folosoit-o în conversația cu tatăl, propriul ei soț, grație incontestabilei autorități a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ca să nu mai fie posibilă nici o confuzie între mine și cel dispărut. Stricam tuburile cu vopsele sau intram în casă plin de noroi murdărind covoarele. Și de câte ori tata avea accese de mânie sau crize de disperare, mulțumirea de sine se clătina, se prăbușea; de aceea a început să vadă cu timpul în mine un adevărat pericol, un conspirator împotriva fericirii sale. Într-o zi, m-a chemat la el. Stătea în fotoliu și răsfoia o revistă. M-a lăsat să aștept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe labe. Când a ieșit din cancelarie, a tresărit văzându-mă; a vrut să se întoarcă, să-i spună directorului că ascultasem la ușă, apoi a renunțat. „Te urăsc”, i-am șuierat printre dinți și am văzut cum s-a clătinat de parcă îl lovisem cu pumnul în piept. „Ce zice?” a întrebat directorul care tocmai ieșise. „N-am auzit nici eu”, a mințit tata. Și a plecat. Oricum, s-a înșelat dacă și-a închipuit vreo clipă că școala de corecție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Nervos, i-am cerut să-și scoată cerceii, ca să nu-mi mai distragă atenția. N-a vrut. Nu accepta să se despartă de ei. I-am cerut încă o dată același lucru, de data aceasta iritat de refuz, poruncitor. Ea a clătinat, îndărătnică, din cap. În clipa aceea am simțit că iau foc. Ce sculptor eram dacă nici modelele nu mă ascultau? M-am îndreptat furios spre ea și am întins mâna să-i smulg cerceii. Atunci m-a mușcat de braț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
șovăială. În schimb, generozitatea, drumul liber m-au pus de fiecare dată pe gânduri și n-am avut încredere în ele. Mi-au dat chiar un sentiment de panică. Nu cunosc o interdicție mai rece decât o ușă care se clatină în balamale, nepăzită de nimeni; ce rost are să intri undeva unde nimeni nu e dispus să te îmbrâncească afară? Dacă ar fi existat acolo vreun câine rău, dacă poarta ar fi fost ferecată, dacă m-ar fi oprit Luchi sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am lungit apoi în pat și ara adormit de cum am pus capul pe pernă. Când m-am trezit, soarele nu mai bătea în geam. Era mult după-amiază. M-am așezat cu coatele pe pervazul ferestrei și priveam marea care se clătina luminoasă sub un cer indolent. Pescărușii țipau, fericiți sau cruzi, era greu de știut. Valurile spălau țărmul cu spuma lor albă. Era o zi splendidă, frumoasă ca un păcat. Dintr-odată, m-a copleșit o senzație plăcută și nouă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe Tuberculosul tușind. Eu cred că are plămânii ciuruiți. Cum să dormi, Doamne sfinte, când auzi pe cineva tușind încontinuu lângă tine? M-am dus de câteva ori la Moașa, s-o rog să-l mute în altă cameră. A clătinat din cap. Nu. Nu se poate. N-am reușit s-o înduplec nici cum. Și e o crimă ce face. De ce nu vrea?... Și dacă ar fi numai Tuberculosul, continuă după un oftat stăpânul canarului mâncat de pisică. Dar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Semeni cu cineva”, i-am zis. „Cu cine?” „Nu-l cunoști.” M-am grăbit să beau vinul care mai era în sticlă ca să putem pleca mai repede de-acolo, să scăpăm de șoareci. „Să ieșim prin spate”, a bombănit Dinu, clătinându-se. Ne-am pomenit, beți amândoi, pe marginea mlaștinei. Dinu a început să țopăie, gata să alunece în ea. Mie îmi era rău și stăteam puțin mai departe. Poate altfel m-aș fi dus și eu să dansez în noroi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a făcut ultima încercare ca să-i salveze măcar memoria: l-a denunțat. Astfel, din Isus a rămas crucea, care a răscumpărat totul. „Dacă Isus n-a rezistat apostolilor care i-au sucit mințile, ce să ceri unui om obișnuit?” perora, clătinându-se, călugărul renegat. Ceilalți ascultau, uluiți și puțin speriați de această blasfemie. Cu vocea lui nazalizată și ușor cântătoare apostatul îi liniști: „Chiar dacă Bătrânul nu există, noi trebuie să trăim ca și cum ar exista”. „Cum adică?” sări Domnul Andrei, mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Mă jigniți, domnule sculptor. Nici cu Călugărul n-am avut mai mult succes. Sunt un gunoi, Doamne, un păcătos, iartă-l pe robul tău care nici la bătrânețe n-a devenit cucernic, s-a văicărit el și s-a îndepărtat clătinându-se. În schimb, Leon a fost încântat. A învelit statueta într-o batistă murdară și a ascuns-o în buzunarul halatului. În ziua următoare, Moașa mă opri pe coridor. — Domnule sculptor, îmi zise ea acru, te-aș ruga să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-mi mai repede pușca!” Marta mi-a întins-o ștergându-și cu cealaltă mână lacrimile; plângea de necaz și de rușine. Beat și îndârjit, m-am dus la cafenea. Acolo, m-am sprijinit de una din mese, ca să nu mă clatin și să-mi dau curaj și i-am întrebat pe pescari, încercând să par sigur de mine, deși vorbeam greu și mi se înmuiaseră picioarele, cine erau nemernicii care își bătuseră joc de Marta, fiindcă vroiam să-i învăț minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o muscă mare, de culoarea cobaltului. N-am dat importanță acestei înțepături, dar după vreun sfert de oră am început să am dureri și amețeli. Piciorul mi se umflase. Am strigat, dar nu mi-a răspuns decât foșnetul frunzelor mari, clătinate de vânt. Simțeam cum îmi creștea febra și abia mai puteam să pun piciorul în pământ. De fapt, nu știu cum am reușit să mă întorc în luminiș. Mai țin minte doar că deasupra mea copacii dansau parcă, atletul, fericit, mă zgâlțâia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Laura în clipa aceea în aceeași măsură în care o iubeam. Balta era pustie. O lună, pe jumătate îndoliată acum de nori, plutea pe fundul bălții printre alge și broaște. Cerul se înnora, se apropia ploaia, atmosfera devenise înăbușitoare. Vâslele clătinau apa neagră, putredă, adormită. Ceva ca o spaimă ușoară înfiora în jur balta. Dinspre maluri se auzeau țârâituri de greieri care ciuruiau noaptea și din când în când țipete scurte de pasăre. Umbre lungi atârnau de trestii. Din nou m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu oglinzi. Mă așteptam ca Laura să fie uluită, sufocată de surpriză și m-a decepționat prima ei reacție. Se uita în jur mai degrabă amuzată decât copleșită. Când îi propusesem, odată, să mă însoțească în sala cu oglinzi, zâmbise clătinând capul: „N-ai decât să te duci tu dacă-ți place. Mie îmi ajunge o singură oglindă”. Dar n-a văzut!, mă gândeam atunci. Acum, faptul că nu se zăpăcise dând cu ochii de atâtea oglinzi incendiate de lumina scânteietoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că măcar o dată n-am fost o jumătate de om. Dar în loc de o suferință greu de suportat, pustiitoare, exista în mine o biată părere de rău. Căzusem de la mică înălțime, nu din stele, abia aveam câteva vânătăi. Laura reușise să clatine nepăsarea din mine, dar nu o alungase. Încă o dată confundasem, poate, patul cu dragostea. Și ce însemna asta altceva decât că eram, de fapt, incapabil de o dragoste mare, că eram o ființă atât de mediocră încât nu puteam aspira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
spaimă, atâta alarmă. Am înțeles atunci că moartea unei legende poate fi chiar mai gravă decât moartea unui om. Totul fusese clădit acolo pe fantoma Bătrânului, pe mitul lui; surpându-se acest stâlp de susținere, întreaga construcție a azilului se clătina, amenința să ne strivească pe toți. Bătrânii umblau buimaci, descumpăniți, discutau în șoaptă, se uitau unii la alții și se întrebau ce se va întâmpla acum. În locul legendei în care crezuseră și de care se temuseră atâta vreme, se căsca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Dinu s-a dus la cafenea, a cerut trei cafele una după alta, apoi s-a dus la văduva unde își ținea pușca de vânătoare și a băut toată noaptea. Dimineața, abia se mai ținea pe picioare. S-a îndreptat, clătinându-se, spre pădurea de sălcii și a gonit de-acolo, el care nu suporta vânătorile de acest fel, doi cerbi în mlaștină. Ca de obicei, pescarii se strânseseră la marginea cătunului și se uitau. Au văzut cum a fost împușcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de pragul magic de șase luni și rămăsese, în chip hotărât, celibatară. Mama ei zicea că era din cauză că nu-și putea ține gura și că bărbaților nu le plac femeile deștepte. Moment în care Fran întâlnea privirea tatălui ei, care clătina tăcut din cap. Și când, după ieșirea lui la pensie, Fran preluase postul tatălui ei, devenind redactor-șef al ziarului fondat de el, mama ei spusese că ăla era sfârșitul. Ce bărbat și-ar dori o femeie care era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
furioasă pentru că mi-am pus cel mai minuscul cerceluș. Cel mai nevinovat lucru cu putință. Ar trebui s-o vadă pe Rachel. Rach și-a făcut piercinguri peste tot. În urechi, în nas, în buză, chiar și în buric. — Doamne, clătină Simon din cap abătut, îți rupi de la gură ca să strângi bani pentru educația lor și cu ce se aleg? Zece pe linie? Nu. Mai multe găuri decât un afurisit de pliculeț de ceai! — Dar unde o fi oaspetele de onoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de ședințe plină de lume, unde se așezară pe unde găsiră loc. Keith Wilson își scoase biscuiții Garibaldi și îi întinse unul lui Stevie. Mike Wooley, care lăsase în sfârșit telefonul din mână, vru să se servească. — Ah, nu, puișorule, clătină Keith din cap. Trebuie să cotizezi la clubul Garibaldi, prietene. 10 pence pe săptămână. Mike Wooley dădu ochii peste cap. În acel moment sosi Sean McGee, unul din stagiari, având încă pe față masca antipoluare pe care o purta ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
emoția de-a aștepta lângă telefon. — Sophie, insistă Fran ferm, la vârsta mea nu-ți dorești câtuși de puțin să aștepți lângă telefon pentru oricine ar fi: am lucruri mai bune de făcut. De pildă să editez un ziar. Sophie clătină din cap. — Sper să n-ajung niciodată la treizeci și patru de ani. — Deci... Henrietta se scufundă în cretonul moale al canapelei, dând la o parte bocancul fiică-sii de pe pernă. — Deci, ați, hâmm, știi tu...? — Nu, sigur că nu. — Ei bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
A fost din cauza mâncării? A conversației? A sexului? Are obiceiuri dezgustătoare pe care pacienții lui nici nu le bănuiesc? — Totul a fost minunat, zise Fran închizând ușa. Marea mea greșeală a fost să-l întreb dacă vrea copii. — O Doamne, clătină Stevie din cap. Iar el a aruncat o singură privire la reclamele Pampers din ochii tăi și a dispărut în ceață? — Dar nu am reclame la Pampers în ochi, insistă Fran, nu-i așa? Stevie ignoră întrebarea. — Hai! E timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
rolul pe care-l juca interesul în prioritățile tinerilor. Și el care-și făcea griji că Ben va fi traumatizat pe viață de această întâlnire oedipiană, în timp ce fiul lui se gândea doar la oportunități profesionale. — De ce n-o întrebi? Ben clătină din cap. — Tu o cunoști mult mai bine. Da, recunoscu Jack, dar, în cazul meu, ăsta e un dezavantaj. Francesca Tyler e convinsă că sunt un nemernic, fermecător poate, dar tot un nemernic. Credeam că femeilor le plac nemernicii fermecători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
o săpuni pe Lottie pe spate. Lumina soarelui care apunea se reflecta pe somptuosul tapet cu reproduceri din Burne-Jones din spatele ei. — Bănuiesc, zise Henrietta suflănd un vălătuc de spumă înspre prietena ei, că următoarea invitație va fi la botez. Fran clătină din cap. Ăsta era unul din lucrurile la care chiar se gândise și luase deja o hotărâre. Ar fi nedrept față de Laurence să rămână însărcinată imediat după nuntă, mai ales ținând cont de rezervele lui în privința copiilor. Va trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]