5,430 matches
-
sau cu telemeaua grasă de toamnă mâncată cu ceapă roșie și dulce adusă de la Făgăraș. și fiindcă veni vorba de băutură, să nu uit iarăși de mărețele mele ploști ardelenești, Îmbrăcate În piele de vițel neargăsită, strânse cruciș și pe coapse În curele cu paftale de piele bătute cu rânduri-rânduri de bumbi mari de aramă cât unghia; ploști vrednice să slujească numai la nunți domnești, dacă nu m-am fost Învrednicit până acum să torn din ele, cu lăutarii cârd și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
S-au dus amândoi. Ea pășea goală, tata a privit-o și trupul său tânăr i s-a părut de o frumusețe pe care el n-o merita. Au făcut duș împreună. Tata o săruta, o mângâia pe sâni, pe coapse, ca pentru a se convinge că nu este iluzie. S-a lăsat în genunchi și și-a îngropat fața între picioarele ei. Era dulce, era plină de viață, compensa toate nenorocirile pe care le suferise, cu ea putea să înceapă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
brânci pentru ca eu să pot face față. În prima zi de lucru la grădiniță, directoarea m-a condus la grupa mea. Intrând în clasă, a zis aproape criptic: „Imnul“. Automat, copiii au format un semicerc, și-au lipit mâinile de coapse drepți ca lumânarea, au lungit gâturile, și-au ațintit ochii în sus. De la mesuțe săriseră copii, dar în semicerc încremeniseră, cântând, niște soldați. Care mai mult zbierau și lătrau decât cântau. Importanță nu părea să aibă decât intensitatea sonoră și
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Imnul“. I-am întrebat: „Vreți să-l cântați sau trebuie să-l cântați?“. Copiii au strigat toți într-un glas: „Da, vrem“. și, la fel ca-n ziua precedentă, pe dată s-au așezat în semicerc, cu mâinile lipite de coapse, lungindu-și gâturile, privind țintă în sus și pornindu-se iar pe cântat. Până ce-am zis: „Bine, și-acum să repetăm un pic cântecul nostru de iarnă“. Dar o fetiță a spus: „Tovarășa, trebuie să cântăm tot Imnul“. N-ar
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de pucioasă. Mă întorc acasă pe bicicletă, uluit și obosit. Două personaje mi-au atras atenția în mod deosebit atenția în mulțimea de aseară: o americancă cu o bărbie extraordinar de bine desenată, voluntară. Sportivă, cu o rochie mulată pe coapsele-i modelate de zecile de ore de fitness și de alergare. Telefona din cinci în cinci minute pentru a spune undeva, în îndepărtata Americă, doar atât: It's great, it's great... Cel de-al doilea personaj, un bărbat ce
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
cei doi respirând încet./ ai ochiul negru/ și părul verde/ și gâtul galben/ ...și gata/ nu sunt iubitul tău fauvist./ aruncă fotografiile/ aruncă totul./ ai un ochi negru și unul verde/ o jumătate de cap neagră/ și una verde/ o coapsă de femeie și una de bărbat./ aici ai cafeaua de dimineață/ și rolling stones/ ei, honky tonky woman/ de-atâta timp te caut/ și-abia acum te am. Daniel lăsase într-o dimineață biletul asta incoerent. Scris în fugă pe
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
învățătură a scăzut îngrijorător de mult. Disciplina, condiție fundamentală pentru buna funcționare a unei instituții de educație, s-a deteriorat dramatic; ținuta vestimentară a elevilor a devenit excentrică și total nepotrivită, sfidând normele etice și bunul simț. Moda buricului și coapselor dezgolite, a împodobirii cu un număr cât mai mare de bijuterii, a decorării urechilor, sprâncenelor, buzelor, nasului, buricului și chiar limbii cu fel de fel de zorzoane metalice, tatuarea unor părți vizibile și mai puțin vizibile ale corpului etc. s-
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
riști să semeni cu o icoană. Fă așa cum ți-am spus și-ai să vezi cum îți stă... Iar cînd mergi, nu te grăbi ca popa cu ajunul; mergi încet, cu pasul rar și spatele drept. Aruncă fusta înainte din coapsă și îndoaie genunchiul maiestuos, ca o prințesă, că de-aia are omul articulații... Vorbești de parcă tu ai fi nu știu cum, zice Lidia. Eu sînt bărbat și mai am și un defect fizic. Și-apoi, la o adică, eu aleg, nu aștept
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Zonei Întîi! Dacă e așa, îi spun, casca asta se asortează la fel de bine și cu ochii dumneavoastră, doamnă. Doamna Teona așază țigara pe marginea scrumierei, se ridică de pe scaun, face un gest scurt, devenit reflex, de trecere a palmelor peste coapse, să-și aranjeze fusta, apoi întinde mîna spre mine: Îmi dai puțin casca? Ia casca din mîna mea, merge la fereastră și se uită spre porțiunea de perete dintre un dulap metalic și rama ferestrei. O urmez, ajung în spatele ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
investiția cea mai rentabilă pe care ar putea-o face o femeie ca mine... Căci și-așa... vremea să ajung o "neîntrecută șefă de șantier" a trecut, surîde doamna Teona, ridicîndu-se și ea de pe scaun, lunecîndu-și din nou palmele peste coapse, de data asta cu o mișcare mai lentă, ca și cum ar fi vrut să-și lase toată durerea din palme pe luciul fin al fustei. Mă retrag doi pași, pînă ajung cu spatele lipit de ușă, în timp ce doamna Teona vine spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pasă! vreau s-o înving pe femeia asta, să mă știu puternic, să-mi satisfac orgoliul și dorința posesiunii!... Din clipa asta sînt satană. O strîng mai cu putere în brațe. Brusc, picioarele ei încremenesc așa, cu genunchii îndoiți, cu coapsele strînse în fustă, pe care o simt lunecîndu-i spre șolduri, împinsă de picioarele mele. Întregul ei trup a încremenit. PARTEA A TREIA Sub pieptul meu, simt inima Cristinei bătînd tot mai rar, împăcată. Pieptul i se mișcă puțin, strivit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
s-o fi întîlnit pe a mea, gustîndu-se reciproc... încet... tot mai încet... Și iarăși aștept... Urmează un gest scurt, ca un țipăt: trupul Cristinei se zbate sub trupul meu, îmi simt picioarele strînse cu o putere de nebănuit între coapsele sale, degetele ei s-au încleștat în părul meu la ceafă și-mi apasă cu disperare capul, în timp ce buzele noastre se contopesc într-un sărut lung, sfîșietor, cum n-am mai trăit un altul decît în noaptea aceea, în gangul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ochii închiși, mulțumindu-se doar să-și subțieze buzele într-un surîs amar. Îi alint cu palma umărul, apoi brațul, palma mea trece de pe braț pe pieptul ei, îi atinge pieptul, coboară peste mijloc, și se oprește un timp pe coapsa stîngă. Îi privesc fusta ridicată și am o reacție de jenă la vederea picioarelor dezgolite. Prind între degete marginea fustei și o trag încet spre genunchi, acoperindu-i picioarele. Aștept un gest din partea ei, dar ea continuă să stea ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
conturate, îi sînt acoperite de trecerea ușoară peste ele a unui ruj sidefat. Mînecile bluzei stau trase în sus, spre coate, iar fusta aceeași fustă de dimineață, lungă și lălîie, ca o poală de babă vădană e acum strînsă pe coapse, coborînd pînă la jumătatea genunchilor. Întreaga ei înfățișare emană tinerețe. Tinerețe și feminitate. Aproape că simt nevoia s-o strîng mai tare de braț și s-o apropii... A făcut-o de dragul tău, îmi spune doamna Petrache, întinzîndu-mi o hîrtie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
față, mă șterg cu prosopul și observ în oglindă că m-am mai înviorat. Ar trebui să iau de jos scrisorile și să le citesc, dar nu pot să mă aplec, așa de tare au început să mă doară mușchii coapsei. Iau din cutia cu medicamente o aspirină și o beau. Răscolesc apoi cu vîrful ghetei scrisorile, nu văd pe niciuna scrisul tatei ori al surorilor, așa că pot lăsa scrisorile să aștepte pînă mîine. Știu că-s de pe la teatre, poate că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și cu pielea jilav), așteptând s) fie g)țiț pentru cin). Al)turi, o sal) pentru atleți. Pereții sunt acoperiți cu fotografiile unor b)rbați puternici, cu colanți și piei de leopard. Unii sunt Înf)țișați singuri, etalându-și umerii, coapsele și brațele. Alții sunt Înconjurați de familie, care Îi admir). Nu-mi este foarte clar cum poti, cu asemenea bicepși, s)-i Îmbr)țișezi pe cei dragi. Haltere, greut)ți și dispozitive cu arcuri pentru dezvoltarea pectoralilor ocup) cea mai
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
sclipind În părul devenit negru fiindcă era ud, se lupta să scape de fâșâitul și chiuiala tulpinilor de nuferi, pe care o altă fată cu pântecul ca o tobă și rasă În cap, Împreună cu un adolescent excitat fără jenă, având coapsele Încinse cu un fel de sfoară folosită local Împotriva deochiului, le smulgeau din apă și o hărțuiau pe fată cu ele; și preț de o secundă sau două - Înainte de a mă ascunde În ceața mohorâtă a scârbei și a dorinței
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
scop publicitar dar cel care scosese scândurile și apoi le alăturase din nou, trebuie să fi fost orb sau nebun, căci acum gardul Înfățișa doar părți disparate de animale (mai mult, unele din ele erau cu susul În jos) - o coapsă roșiatică, un cap de zebră, un picior de elefant. 4 La nivel fizic, truda mea intensă era marcată de un număr de acțiuni și gesturi confuze, ca de pildă acelea de a mă plimba, de a mă așeza, de a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lui Dietrich, Îmi pot imagina perfect privirea de calmă satisfacție din ochii lui albaștri de pește când arată acum (poate chiar În clipa când scriu aceste rânduri), o bogăție de comori neașteptate coveteranilor lui care se bat cu palmele pe coapse și hohotesc entuziasmați - imaginile absolut wunderbar pe care le-a surprins În timpul regimului lui Hitler. 2 Am vorbit Îndeajuns despre tristețea și splendoarea exilului În romanele mele scrise În limba rusă și Îndeosebi În cel mai bun dintre ele, Dar
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
când este fugară, lasă urme de neșters. De pildă, poți să simți o bruscă afinitate cu un trecător ori să ți se încălzească sufletul la amintirea unei prietenii. O mică afecțiune de o clipă se întipărește și ea. Atingerea unei coapse îngăduitoare e suficientă pentru ca femeia să fie introdusă, cum spune autorul, în echipa pentru rai. O fetiță care are grijă de frățiorul ei este cooptată și ea. „Bagajele” sunt de tot felul, de la cele mai modeste la cele mai cuprinzătoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
propune să contribuie la eradicarea prostituției. Din prospețimea frumuseții ei de odinioară, din ziua în care o văzusem pentru prima dată, discutând cu mama condițiile angajării și împroșcându-le cu un dispreț mânios pe „alea”, nu mai rămăsese decât amintirea. * Coapsa colegei lui Jeni... Cum o chema pe acea colegă a soră-mi, elevă în ultimele clase de liceu, cu 2-3 ani mai mare decât mine, nu mai știu, și nici fața nu i-o mai țin minte decât foarte vag
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
conversa cu Jeni. Vorbeau între ele, cum fac fetele de vârsta lor, fără să-mi acorde vreo atenție, tolerându-mă cu nepăsare, acolo, în bucătărie, și pe mine. Care mă înfruptam cu nerușinare, pe tăcute și pe furiș, din acea coapsă de fată nubilă pe care fusta strâmtă, de culoare - precis - maro și poziția ghemuită în care stătea, pe un modest scăunel, o făcea atât de ispititoare. Din colega lui Jeni n-a mai rămas, cu timpul, decât coapsa ei. O
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
din acea coapsă de fată nubilă pe care fusta strâmtă, de culoare - precis - maro și poziția ghemuită în care stătea, pe un modest scăunel, o făcea atât de ispititoare. Din colega lui Jeni n-a mai rămas, cu timpul, decât coapsa ei. O zeiță fără nume și chip care, ascunsă în tufișurile memoriei mele, nu binevoiește să-mi dezvăluie decât acea parte, superbă, a corpului ei. * Cum am stat în noaptea aceea din adolescență, desculț și numai în cămașă de noapte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
o mutrișoară mai arogant-satisfăcută. Dacă mă culc pe o parte, cel mic mi se urcă pe cealaltă: îl accept, de mult și-a câștigat acest drept. Fiecare din ei are o poziție specifică: de „broască țestoasă”, cel mare, întins pe coapsa piciorului strâns îmbrățișat de labele din față, folosind la nevoie, pentru a-și păstra echilibrul, chiar ghearele, cu botul întors decent spre genunchi (și deci arătându-ne fundul). Mai naiv, mai încrezător și mai repezit, Gălbenuș ni se urcă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
gata să-mi dau drumul pe cea mai riscabilă pistă a aventurii. Am visat că eram cu un bărbat necunoscut, povestindu-i despre moartea lui René. Eram în pielea goală și arătam bine; cu trupul meu de înotătoare: umeri largi, coapse strâmte, siluetă apreciată de moda gay, exact ca pe vasele egiptene. Așa cum m-a descris Maria Banuș într-un medalion, în R.L., vorbind de Cleopatra și mai ales de Nefertiti, așa cum îi părusem când am fost la ea acasă cu
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]