3,838 matches
-
frunza / Și, noian s-așază-n vale - / Este jalea? Este jalea: Codrului Măriei Sale?”. Stilul popular se regăsește într-o asimilare de substanță organică a concepției poetice folclorice, care obligă la respectarea structurii formale tipice, pe care autorul o exersează cu ușurință de la colind până la bocet și blestem sau la rezonanțe baladești pe motivul Iancului. Un ciclu de elegii, închinate satului patriarhal ce se stinge mocnit într-o vatră ancestrală neîntreținută azi cu credință, este Satul care moare. Lamentoul atinge coardele grave ale resemnării
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289080_a_290409]
-
Administrația Domeniilor Coroanei, din 1921 este director adjunct, iar din 1922 director la Fundația Culturală „Principele Carol”, unde împreună cu Gh. D. Mugur întreprinde acțiuni de culturalizare, inițiind și colecția enciclopedică „Cartea vieții”, care cuprinde, pe lângă scrieri literare, o culegere de colinde și una de proverbe, lucrări de uz practic, precum Chestionar folcloristic, Îndreptar pentru conducătorii culturali la sate, Chestionar de anchetă socială pentru monografii, reunite în 1930 în Cartea misionarului. O perioadă lungă (1930-1945) activează la Societatea Română de Radiodifuziune ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
În aur de pojarnic și spumă de scumpie, / Rostogolind apusul la margini de pământ, / Își joacă Bărăganul talazu-i de câmpie / Cu iezere de ierburi zănatice în vânt”. Foarte izbutite sunt o seamă de invernale, icoane în argint, ca Iarnă scitică, Colind uitat, Iarna de altădată sau Gânduri de iarnă. Orientat spre idilic, spre bucolic, spre stilizare, poetul nu își pierde simțul pentru elementar, pentru teluric, care irumpe în Hoți de cai, de pildă, într-un iureș de sălbăticie superbă. Cu versurile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
cercetării de teren realizate noi 97,3% din respondenți afirmă că mai există în satul lor tradiții și obiceiuri din strămoși, pe care oamenii le păstrează în continuare, amintind: * obiceiul de Sf. Ion 54,6% * cetele de feciori 15,7% * colindele de Crăciun 11,4% * dansul și cântecul popular 5% * obiceiurile de Bobotează 4,3% * portul popular 1,3% Cea mai cunoscută sărbătoare a Tălmăcelului (Udatul Ionilor) se păstrează și astăzi, dar locuitorii evocă nostalgic și tradiții, obiceiuri care astăzi nu
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
din sfera socialului și etnograficului și poate unul din ultimele obiceiuri, care presupun manifestarea întregii comunități, sau a unei părți a acesteia, păstrate. În Tălmăcel, până în ajunul Crăciunului, cetele își definitivează organizarea și își stabilesc rolurile și repetă repertoriul de colinde. În Ajunul Crăciunului, merg la colindat. Stelarii încep colindatul în dimineața zilei de Crăciun. Cea mai cunoscută însă prin unicitatea și originalitatea ei, este Sărbătoarea Ionilor (Udatul Ionilor), al cărei renume a depășit de mult timp granițele Mărginimii. Ea constituie
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
noastră, realizată în sat în 2003 surprinde regretul oamenilor pentru dispariția acestor obiceiuri. Astfel, 45,1% dintre cei ce au răspuns consideră că în Ludoș există tradiții din strămoși și pe care oameni le păstrează în continuare, amintind printre acestea: * Colindele de Crăciun 21,2% * Cetele de feciori 10,1% * Dansul și cântecul popular 6,3% * Obiceiurile de nuntă 3,7% * Portul popular 1,5% La întrebarea " Cine mai respectă aceste tradiții?" răspunsurile sunt: toți oamenii (și bătrânii și tinerii) 47
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
și cultură populară românească. București: Editura Științifică și Enciclopedică. Herseni, Traian. 1985b. Forme specializate de gospodărie, în Irimie, Cornel, Dunăre, Nicolae și Petrescu, Paul (coord.) Mărginenii Sibiului. Civilizație și cultură populară românească. București: Editura Științifică și Enciclopedică. Herseni, Traian. 1997. Colinde și obiceiuri de Crăciun. Cetele de feciori din Țara Oltului (Făgăraș). București: Editura "Grai și suflet Cultura națională". Higley, John, Pakulski, Jan și Wesolowski, Wlodzimierz. 1998. Postcommunist Elites and Democracy in Eastern Europe. London: Macmillan Press Ltd. Hillery, G. 1955
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
elogiind pacea, „turnurile de frăție” ce apropie oștirile învrăjbite. Moralismul psalmilor, versificați adesea de D. cu mijloacele prozodiei populare, pare a fi favorizat, între altele, ulterior, circulația manuscrisă independentă a multora dintre ei, precum și răspândirea lor în folclor - ca orații, colinde, bocete -, cel mai frecvent întâlniți regăsindu-se în colecția lui Anton Pann Versuri sau Cântece de stea ce să cântă la nașterea Domnului nostru Isus Hristos. Imnuri înălțate demiurgului, creației și existenței, psalmii îi dezvăluie tălmăcitorului bogăția de nuanțe a registrului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
reputat, cu concluzii acceptate în exegetica românească și străină, bun cunoscător (culegător și editor) al culturii populare ucrainene și al literaturii orale a ucrainenilor din România, R. investighează faptul folcloric din perspectivă semiotică, începând chiar cu teza de doctorat consacrată colindelor. E un unghi de vedere deosebit de fertil, calitate ce poate fi constatată în cartea Narodjennia symvolu. Aspekty vzaemodii obrjadu ta obrjadovoi poezii (1975), în care autorul ajunge la concluzii incitante și convingătoare cu privire la chestiunea genezei colindelor și a relațiilor dintre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289162_a_290491]
-
teza de doctorat consacrată colindelor. E un unghi de vedere deosebit de fertil, calitate ce poate fi constatată în cartea Narodjennia symvolu. Aspekty vzaemodii obrjadu ta obrjadovoi poezii (1975), în care autorul ajunge la concluzii incitante și convingătoare cu privire la chestiunea genezei colindelor și a relațiilor dintre specii. Odată intrat în acest „unghi” de investigație, R. detectează funcționarea unor „universalii” simbolice, de origine populară, cu valoare dată de simboluri și stereotipii în literatura scrisă în epocile culturale vechi. Mai multe contribuții din „Curierul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289162_a_290491]
-
Wiesbaden, 1974), cu varianta ei românească Folclorul de iarnă, ziorile și poezia păstorească (1979), contribuție de seamă la cunoașterea, în spațiul germanic, a spiritualității populare românești, este mai puțin o mitologie și mai mult un studiu asupra obiceiurilor de iarnă (colindele), cântecului ritual Ziorile și poeziei pastorale. Preocupat să contribuie la demonstrarea vechimii și continuității poporului român în spațiul carpato-danubiano-pontic, B. apelează la folclorul tradițional, cu „matca arhaică, precreștină”, respectiv straturile traco-dace. În examinarea lor trece dincolo de trama epică, de „fabulă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285920_a_287249]
-
sub toate aspectele vieții individuale și sociale”). Capitolul Confreriile de feciori, predominant descriptiv, nu atinge valoarea studiului monografic despre cetele de feciori din Țara Oltului, aparținând lui Traian Herseni și intitulat Forme străvechi de cultură poporană românească. În capitolele următoare (Colindele: Coconul, feciorul și fata mare, Colindele: Leul, ciuta, cerbul, vulturul, dulful), se inventariază cu subtilitate bogatele simboluri populare ale bestiarului carpatic. Meritul autorului este acela de a sublinia că, deși unele tipuri de colinde se întâlnesc și în folclorul popoarelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285920_a_287249]
-
sociale”). Capitolul Confreriile de feciori, predominant descriptiv, nu atinge valoarea studiului monografic despre cetele de feciori din Țara Oltului, aparținând lui Traian Herseni și intitulat Forme străvechi de cultură poporană românească. În capitolele următoare (Colindele: Coconul, feciorul și fata mare, Colindele: Leul, ciuta, cerbul, vulturul, dulful), se inventariază cu subtilitate bogatele simboluri populare ale bestiarului carpatic. Meritul autorului este acela de a sublinia că, deși unele tipuri de colinde se întâlnesc și în folclorul popoarelor vecine, cele din spațiul nostru folcloric
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285920_a_287249]
-
cultură poporană românească. În capitolele următoare (Colindele: Coconul, feciorul și fata mare, Colindele: Leul, ciuta, cerbul, vulturul, dulful), se inventariază cu subtilitate bogatele simboluri populare ale bestiarului carpatic. Meritul autorului este acela de a sublinia că, deși unele tipuri de colinde se întâlnesc și în folclorul popoarelor vecine, cele din spațiul nostru folcloric sunt superior cristalizate artistic. Lucrarea, cu reale merite în popularizarea folclorului românesc peste hotare, conține numeroase observații pertinente, ca de exemplu aceea despre mitul vânării bourului, considerat mit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285920_a_287249]
-
și fumeg lângă ea./ Și-o beau pe îndelete, să țină cât cuprinde./ Ca Timpul ce în palmă mă ține și mă bea.” Muzica versului folcloric este persistentă, ca în Vânzătoarea de iluzii: „Sta desculță arcuind/ Șolduri dulci ca un colind / Pe sub șarpele din ochi / Bun de boală și deochi.” Omul de lut, din familia Nopților lui Macedonski, i-a cerut lui C. două decenii de cizelare, dar și încercarea resurselor sale vizionare într-o frumoasă recreere a mitului Golemului din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286120_a_287449]
-
ci colecția Poezii și basme populare din Crișana și Banat (1968), îmbogățită simțitor prin îndelungate și răbdătoare strădanii, de unde se detașează, ca având o valoare aparte prin „coloratura eroică”, balada Trei păcurari, o variantă a Mioriței. Volumul este alcătuit din colinde, orații și cântece de nuntă, cântece de înmormântare, descântece, balade, cântece de dragoste și dor, cântece de jale și înstrăinare, cântece satirice și strigături, povești, legende și snoave. Acestea au fost culese între 1906 și 1961 de prin comunele și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290324_a_291653]
-
din Balcani și cu interpretările lui Nilsson privind "tradiția prehomerică". Multe pagini din cartea de față au fost provocate de ideile lui Mircea Eliade privind supraviețuirea târzie a unor elemente precreștine în cultura românească actuală și, în mod special, în colinde. Dacă la Mircea Eliade întâlnim o mențiune explicită la infuzia de "creștinism cosmic" în Calendae Januarii, la Adrian Poruciuc avem de-a face - în mod original și provocator - cu anumite colinde care nu conțin deloc elemente creștine, ci doar formule
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
în cultura românească actuală și, în mod special, în colinde. Dacă la Mircea Eliade întâlnim o mențiune explicită la infuzia de "creștinism cosmic" în Calendae Januarii, la Adrian Poruciuc avem de-a face - în mod original și provocator - cu anumite colinde care nu conțin deloc elemente creștine, ci doar formule de început și de final prin care "se face referire la sărbătorile creștine plasate în preajma solstițiului de iarnă" (p. 22). Autorul este sensibil și la ceea ce Eliade numea "existența unui fond
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
de-al doilea are în atenție doar fondul mental știut, reamintit, păstrat la nivel oral. Un subiect special analizat și interpretat de Adrian Poruciuc în cartea de față este dolf-ul, o creatură mitologică stranie ce apare într-un ciclu de colinde românești. Echivalarea dolf-ului cu delfinul i se pare nejustificată și neconvingătoare lui Adrian Poruciuc. Teza autorului ieșean este aceea că insolitele colinde ale dolfului ,,conțin elemente care au destul de clare corespondențe cu unele aspecte paleobalcanice (inclusiv arhaic-grecești și pregrecești), chiar
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
Adrian Poruciuc în cartea de față este dolf-ul, o creatură mitologică stranie ce apare într-un ciclu de colinde românești. Echivalarea dolf-ului cu delfinul i se pare nejustificată și neconvingătoare lui Adrian Poruciuc. Teza autorului ieșean este aceea că insolitele colinde ale dolfului ,,conțin elemente care au destul de clare corespondențe cu unele aspecte paleobalcanice (inclusiv arhaic-grecești și pregrecești), chiar și cu unele dintre cele mai timpurii manifestări de religie eurasiatică" (p. 26). Dolful are ca oponent uman pe Gheorghe, ucigătorul creștin
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
Este echivalat de profesorul Adrian Poruciuc mai curând cu ideea de plinătate în general, asemenea adjectivului românesc dolofan, și nu cu bolovanul sau delfinul. Deosebit de subtil și profund este interpretat de Adrian Poruciuc elementul simbolic al fundalului marin din unele colinde românești. Foarte interesante sunt paginile despre motivul mitic românesc denumit de autor "Proto-Europa". El face trimitere la imaginea fetei cu bourul ce se cere înțeleasă ca fiind mult mai veche decât mitul grecesc al răpirii Europei de către taurul mitic ce
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
Mire al Zeiței Pământ". Rostul ultim al acestor subtile și inovatoare interpretări este acela de a înțelege mai bine procesul de indoeuropenizare a vechii Europe și, aș adăuga, importanța sud-estului european în lumea culturală, socială și - de ce nu? - politică actuală. Colindele românești care au ca personaj central leul sunt încă păstrate în mentalul social românesc. Ele sunt precreștine și se regăsesc, de fapt, în cultura tracică. Fac parte dintr-un tezaur spiritual de "elemente orientalizante" care au devenit parte componentă a
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
Fertile din neolitic și eneolitic" (p. 172). Într-un subcapitol special din Istoria credințelor și ideilor religioase, Mircea Eliade invita specialiștii în știința religiilor la o veritabilă elaborare a unei hermeneutici interdisciplinare a tradițiilor populare, a miturilor străvechi și a colindelor, în mod special. Scopul ultim al acestei "heremenutici creatoare" (Mircea Eliade) ar fi acela de a reconfigura credințele religioase și profilul spiritual al unor mituri, ritualuri, personaje fabuloase preclasice și simboluri magico-religioase - aparent demult apuse. Este exact ceea ce reușește în
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
Spectacolul sărbătorii îl auzim la radio, îl vedem la televizor, dar de puține ori îi înțelegem tâlcul ascuns sub stratul de mimetism și trivialitate sub care defilează astăzi triumfător prin lume. Suntem, pe bună dreptate, fascinanți de fiorul sacru al colindelor (cu condiția să nu fim exasperați de ele la birou sau pe stradă). Unii mai avem (încă) privilegiul să le ascultăm în vechile comunități, la ele acasă, acolo unde se desfășoară încă ritualic. Însă câți dintre noi știm că, în
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
condiția să nu fim exasperați de ele la birou sau pe stradă). Unii mai avem (încă) privilegiul să le ascultăm în vechile comunități, la ele acasă, acolo unde se desfășoară încă ritualic. Însă câți dintre noi știm că, în timp, colindele au fost îndelung stigmatizate de creștinism? Instituțiile ecleziastice au încercat să le extirpe, dar fără succes. (Sinodul de la Constantinopol din 692 este doar un exemplu). Cu timpul, colindele au fost creștinate, grație unei substanțiale infuzii cu personaje creștine. Așa le
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]