4,204 matches
-
86. Prima carte personală de proză este Cazarma cu ficțiuni, apărută în 1993. Colaborează la revistele „Vatra”, „Interval”, „Adevărul literar și artistic”, „Caiete critice”, „Contrapunct”, „Literatorul”, „Fețele culturii” (supliment literar-artistic al ziarului „Azi”), „Antares”, „Porto-Franco”. Se remarcă atât ca un comentator avizat al actualității literare, cât și ca un polemist de talent, pledând cu vigoare - dar într-un limbaj de o perfectă urbanitate - împotriva revizuirilor abuzive, pe temeiuri politice, ale tabloului de valori al literaturii din anii totalitarismului. Ca prozator, G.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287353_a_288682]
-
de scriitor sunt investigate în tușe rapide, aerate, fără detalieri fastidioase, dar cu observații revelatoare și convingătoare. Interesante sunt glosările despre „complexul insignifianței”, esențial pentru o întreagă familie de personaje ale lui Preda, dar, în general, subestimat ori ignorat de comentatori. Un întreg capitol detaliază chestiunea feminității și a relațiilor erotice în opera scriitorului, un altul (intitulat În numele Tatălui) dezbate relația naratorului/personajului auctorial cu Tatăl, în termenii complexului oedipian. G. combate cu energie acuzațiile de „colaboraționism” (cu regimul comunist) care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287353_a_288682]
-
etc.); - o operă literară poate avea o idee de bază, fundamentală, și mai multe idei adiacente; - ideea operei literare „trădează” atitudinea scriitorului față de tema abordată; (!!) a nu se confunda cu : 1. ideile principale; 2. ideile secundare, care țin de lucrarea comentatorului, nu de aceea a scriitorului, de opera literară; sunt termeni de ... critică literară, nu de beletristică. - ideea operei literare este aceea pe care o desprinde cititorul și o preia ca un percept (dacă este pozitiv) îl va urma, dacă este
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
rău; (6) previzibil; etc. MODURI DE EXPUNERE MODUL DE EXPUNERE; MODURILE DE EXPUNERE - felul, maniera în care autorul / naratorul / personajul prezintă realitatea;forme ale prezentării realității: 1. forma narativă, caracteristică genului epic; - se relatează fapte, întâmplări, evenimente, acțiuni, etc. (!!) verbele comentatorului: „a înfățișa”, „a relata”, „a prezenta”, „a expune” etc. - autorul are, de regulă, o atitudine obiectivă, de neidentificare, neparticipare; sau se poate ascunde sub înfățișarea unui personaj oarecare;el nu se situează în prim Ț plan; locul acesta revine naratorului
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
neidentificare, neparticipare; sau se poate ascunde sub înfățișarea unui personaj oarecare;el nu se situează în prim Ț plan; locul acesta revine naratorului sau personajului principal. 2. forma expozitivă proprie genului liric: - se fac confesiuni, de dezvăluie stări sufletești; (!!) verbele comentatorului: „a-și dezvălui”; „a-și exprima”; „a se confesa”; „a se destăinui”, etc. - autorul are o atitudine subiectivă, de regulă, se exprimă pe sine; sentimentele dezvăluite sunt ale sale; deci el se situează în prim Ț planul operei. 3. forma
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
destăinui”, etc. - autorul are o atitudine subiectivă, de regulă, se exprimă pe sine; sentimentele dezvăluite sunt ale sale; deci el se situează în prim Ț planul operei. 3. forma reprezentativă, mimetică (tipică genului dramatic); - acțiunile omenești sunt redate întocmai. (!!) verbele comentatorului: „a interpreta”, „a juca”, „a mima”, „a traspune”, etc. - autorul are o atitudine obiectivă, de implicare; mai mult sau mai puțin vădit, el se poate ascunde sub înfățișarea unui personaj; sau se poate „trăda” prin felul în care concepe metatextul
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
doveditor. Mai este reluat în „România”, 3 sept. 1938 (nu l-am consultat). O știre care înconjoară lumea Textul este comentat imediat după publicare numai în Viitorul (oficios liberal) din 4 iunie 1931, unde Petronius (pseudonimul lui Gr. Tăușan, filosof, comentatorul și traducătorul în românește al „Eneadelor” lui Plotin dar și editorialist aici) scrie, pe pagina I, sub titlul mare: ” Moartea geniului”, o tabletă care ne dă pulsul liniștirii publice, triumfaliste desigur, în privința „asasinatului” comis în spital: „într-o revistă de
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
pavaj, pătrată). Printr-o traducere ambiguă, dânsa vrea să păstreze tradiția noastră întemeiată pe G.Călinescu dar textul aflat în juxtă n-o susține. Ca în atâtea alte cazuri, discutate sau nu în cuprinsul acestei cărți, adevărul sperie, biografii, editorii, comentatorii intră în panică și încearcă să se agațe de „tradiție”. Este, însă, o tradiție nouă care a întrerupt tradiția cea adevărată. Pe scurt: Nicolae Iorga și generația sa știau și scriau așa cum vedem. Mai sus am aflat că și alți
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
de la filozofia timpurie la filozofia mai târzie a lui Wittgenstein. Este acea tranziție care va putea fi urmărită în numeroase manuscrise, ca și în note dictate de Wittgenstein studenților, în Caietul albastru și în Caietul brun. Forma matură a ceea ce comentatorii au numit filozofia târzie a lui Wittgenstein o constituie manuscrisul Cercetărilor filozofice, un text la care va lucra mulți ani, începând cu toamna anului 1936. În comparație cu acea existență de „sfânt nefericit“, pe care Wittgenstein a dus-o în Austria, după
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
in Bildern und Texten, p. 299. 98 J. N. Findlay, op. cit., p. 120. 99 Vezi Alice Ambrose, „Ludwig Wittgenstein: A Portrait“, în Portraits of Wittgenstein, vol. 2, pp. 270-271. 100 M. Drury, „Gespräche mit Wittgenstein“, în op. cit., p. 197. Un comentator a făcut o observație interesantă asupra rațiunilor perfecționismului stilistic al autorului Cercetărilor filozofice. Wittgenstein era în căutarea simplității și naturaleței. „El dorea ca această preocupare să nu poată fi recunoscută în opera lui filozoficăă Elaborarea trebuia să treacă în culise
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
acesta este genul de lucrare pe care sperau să o găsească. Dar apoi, foarte adesea, sunt încurcați și simt că nu pot progresa.“6 Cel care nu va înceta totuși să spere că poate înainta se va îndrepta spre lucrările comentatorilor. Citind cu spirit critic mai multe asemenea lucrări, începe să se îndoiască de faptul că o interpretare ireproșabilă a Tractatus-ului este, în genere, posibilă. Aceasta deoarece devine tot mai conștient că în textul lui Wittgenstein și în ceea ce a spus
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
indica doar că nu am reușit s-o înțeleg.“7 Există multe explicații ale dificultăților pe care le-au întâmpinat și le întâmpină cei mai avizați cititori ai acestei scrieri cu totul aparte, fie ei filozofi de primă mărime, fie comentatori devotați. Sursa principală a acestor dificultăți o constituie probabil faptul că Wittgenstein a scris acest text urmărind doar propria sa lămurire. Spre deosebire de acele cărți de filozofie scrise fie pentru o audiență largă, fie pentru o categorie restrânsă de cititori, Tractatus-ul
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Și anume că deși își dădea seama cât de greu este ca cineva să înțeleagă cu adevărat scrierea lui, Wittgenstein nu a socotit totuși că această posibilitate poate fi exclusă. Căci altfel publicarea lucrării nu ar fi avut nici un rost. Comentatori ai Tractatus-ului au atras și ei atenția asupra unor greutăți pe care le va întâmpina cititorul. Astfel, succesiunea paragrafelor nu este una demonstrativă, așa cum poate să sugereze numerotarea lor8. Înaintarea nu este, prin urmare, una liniară. Erik Stenius observa că
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
care le-a reținut Wittgenstein în textul cărții sale au toate o legătură fie directă, fie indirectă cu întrebarea ce este o propoziție și cu răspunsul pe care îl dă aici la această întrebare. Cum remarca, pe bună dreptate, un comentator, și enunțurile care nu sunt despre propoziții contribuie la clarificarea a ceea ce este o propoziție.13 Wittgenstein însuși s-a exprimat în această privință într-un mod lipsit de echivoc. În „Cuvântul înainte“, un text care poartă de asemenea pecetea
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
că sunt identice este un nonsens, iar a spune despre un lucru că este identic cu sine nu spune nimic“. Acea evoluție a intereselor și preocupărilor lui Wittgenstein, care își găsește expresia finală în Tractatus, a fost prezentată de un comentator astfel: tânărul Wittgenstein a fost condus de la inginerie la matematică, de la matematică la logică, de la logică la limbaj și de la limbaj la ceea ce nu se poate spune.16 3. Fața mai vizibilă și fața mai puțin vizibilă a Tractatus-ului Cum
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
de ceea ce nu este o propoziție să se realizeze pe baza unui criteriu, care să servească și drept definiție a propoziției. Dacă așa stau lucrurile, atunci centrul Tractatus-ului l-ar constitui ceea ce am putea numi „o teorie a propoziției“. Unii comentatori vorbesc despre o asemenea teorie. Voi spune că atenția lor este fixată de fața mai vizibilă a Tractatus-ului. Scrierea de tinerețe a lui Wittgenstein li se înfățișează drept o nouă încercare de a evalua critic pretențiile de cunoaștere ale filozofiei
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
să delimiteze sfera cunoașterii, și nu să ofere ea însăși cunoaștere, în felul în care o face știința naturii. Acesta a fost, cum se știe, programul filozofiei critice a lui Kant. Asupra unor asemenea apropieri au atras atenția deja primii comentatori ai cărții lui Wittgenstein. Stenius scria în lucrarea lui despre Tractatus, a cărei primă ediție apare în 1959: „Misiunea filozofiei teoretice este pentru Wittgenstein, ca și pentru Kant, aceea de a indica limitele discuției teoretice. Deoarece însă ceea ce aparține discuției
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a științei.“19 Ca și Kant, în prima sa Critică, Wittgenstein cercetează fundamentele cunoașterii bazate pe experiență. Ceea ce se urmărește în Tractatus este „o deducție a priori a structurii esențiale a cunoașterii empirice, în stilul lui Kant“20. Și alți comentatori au afirmat că gândirea Tractatus-ului este de inspirație kantiană, iar nu empiristă, cum este cea a lui Russell. Problematica kantiană apare în lucrarea lui Wittgenstein prin întrebarea cum este posibil limbajul, înțeles ca totalitate de propoziții, și care sunt limitele
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Cum am menționat deja, versiunea finală a Tractatus-ului a fost produsă de Wittgenstein pe baza însemnărilor cuprinse în caietele de note din anii 1913-1918. Pornind de la aceste însemnări, se poate încerca reconstituirea procesului elaborării lucrării ca o succesiune de pași. Comentatorii sunt de acord că punctul de plecare l-a constituit clarificarea naturii propozițiilor logicii, o problemă care l-a preocupat și pe Russell în acei ani în care cei doi au fost într-un contact intelectual strâns.30 Răspunsul pe
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a gândirii și acele revizuiri ale unor poziții din Tractatus care se conturează tot mai clar în însemnările de după 1930. Cu totul altfel văd lucrurile unii filozofi care i-au fost apropiați lui Wittgenstein și nu puțini dintre interpreții și comentatorii care s-au dedicat, mai târziu, studiului filozofiei sale. Ei susțin că în dezvoltarea gândirii lui Wittgenstein a survenit o discontinuitate, o ruptură, care nu are corespondent în istoria filozofiei. Astfel, într-o încercare de prezentare sistematică a filozofiei lui
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
întâi, câteva din considerațiile cele mai pertinente care au fost invocate în sprijinul celor două poziții. 1. Pro și contra Existența unei continuități fundamentale în dezvoltarea gândirii lui Wittgenstein a fost susținută de Anthony Kenny, unul dintre cei mai cunoscuți comentatori ai filozofiei sale. Kenny afirmă că dincolo de abandonarea unor concepte, de revizuirea unor puncte de vedere, de unele schimbări în stilul gândirii, concepția lui Wittgenstein asupra filozofiei, ca și obiectivele fundamentale ale cercetărilor sale, ar fi rămas aceleași. În opoziție
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
evoluție spre ceea ce ar reprezenta o formă mai matură sau finală a ideilor autorului. Nu există temeiuri pentru a aprecia însemnările mai târzii ca fiind cele mai mature. De fapt, ele toate rămân „încercări“30. Pe această linie, un alt comentator al filozofiei lui Wittgenstein observa că deși interpretarea Tractatus-ului este atât de controversată, temele și ideile acestei scrieri pot fi rezumate. Altfel stau lucrurile cu ceea ce a scris Wittgenstein după 1930, în particular cu Cercetările: „Direcția de atac și scopul
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
în evoluția gândirii lui Wittgenstein, care a fost adesea subliniat, este că acele confuzii și dileme conceptuale de care este plină filozofia reprezintă o consecință a incapacității noastre de a câștiga o privire clară asupra modului cum funcționează limbajul. Un comentator susținea că, în contrast cu schimbarea viziunii lui Wittgenstein asupra limbajului, modul cum a tratat el problemele filozofice în tinerețe și mai târziu ar fi rămas același. Cred că se poate afirma așa ceva numai dacă se trece cu vederea relația extrem de strânsă
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
notabile ale gândirii lui Wittgenstein în perioada care a urmat scrierii primei părți a Cercetărilor. În mod firesc, se pune întrebarea când s-a produs trecerea de la filozofia de tinerețe la cea mai târzie. Este o întrebare la care importanți comentatori au formulat răspunsuri diferite. G. P. Baker și P. M. S. Hacker susțin că schimbarea este vizibilă deja în Gramatica filozofică, un text a cărui sursă principală o constituie manunscrisul mai cuprinzător produs de Wittgenstein în anii 1932-1933. Editorul, Rush Rhees
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
în egală măsură tuturor, cel puțin în principiu. Dacă nu există criterii și reguli pe baza cărora vorbitorii să poată decide dacă o anumită expresie a fost sau nu folosită în mod adecvat, atunci nu există nici limbaj. Un cunoscut comentator al operei lui Wittgenstein aprecia, pe bună dreptate, că însăși ideea unui limbaj privat semnalează influența deformatoare pe care o are asupra modului nostru de a gândi presupunerea că funcția esențială a oricărui limbaj ar fi aceea de a numi
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]