5,487 matches
-
cercetarea comparată a limbilor scrise. A fost simțit mai întâi faptul că limbi precum franceza, italiana, spaniola sunt „limbi surori” și au ca „limbă mamă” latina. Ulterior s-a constatat aceeași înrudire între latină, greacă și sanscrită, de unde s-a conchis că și ele vor fi avut o sursă comună care este posibil să nu mai existe. La limbile presupuse a avea aceeași origine cu sanscrita au fost adăugate gotica și celtica, apoi și vechea persană. Conservarea în aceste limbi, după
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cuvântului?” În consecință, familiile de limbi sunt considerate a se fi format dintr-o dată în toate elementele lor esențiale, prin acțiunea concertată și spontană a tuturor facultăților omului, ca emanații instantanee ale geniului fiecărei rase. Prezentându-l pe Renan, Zaborowski conchide: „O teorie atât de pur metafizică care exclude pe cum din formarea limbajului, evident că nu este o soluție. Ea nu ne învață nimic. Ea a pierdut orice valoare științifică” (p. 26). Max Müller, mai la curent cu progresele științelor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
globale asupra limbii ca fenomen social și istoric. Începutul cercetărilor etimologice l-a făcut filologia comparată, care are ca obiect de studiu limbile scrise. Găsind în textele vechi din zone diferite unele coincidențe și apropieri fonetice și semantice, comparativiștii au conchis că acestea nu se explică altfel decât prin originea comună a limbilor respective. De aici a rezultat imaginea arborelui genealogic al limbilor indoeuropene, imaginea limbilor mamă, ale căror fiice s-au strămutat în alte zone unde au evoluat doar în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
alte limbi ale familiei este certă sau cel puțin probabilă; toate apropierile care nu sunt decât posibile au fost, deliberat, trecute sub tăcere.” Făcând trimitere la dicționarele etimologice ale limbii latine elaborate de A. Walde și Fr. Müller, lingvistul francez conchide că după mai bine de un secol în care savanții cei mai pertinenți și mai bine înarmați pentru a cerceta cuvintele latine și pe cele ale altor limbi i.-e., „este probabil că toate etimologiile evidente au fost propuse, așa că
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
observat apoi că scoloții sau sciții se numeau și sarmați, adică sarmi, sârbi; cf. Sarmisegetusa, cetatea sarmilor și geților. Comparând aceste forme cu vgr. laos „populație, gloată, trib”, cu rom. rod, norod, plod, cu rs. ploditĭ și roditĭ etc. putem conchide că suntem în prezența unor forme evoluate din continuitatea pe spații largi a materialului lingvistic fără să ne putem imagina pentru ele un prototip. Ceea ce putem face este să constatăm cum se corelează ele. Observăm mai întâi că la baza
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
apoi înainte de a păși în Ungaria, întocmai cum a murit Moise după ce a condus pe izraeliteni la Canaan; maghiarii aleg pe Arpad, fiul lui Almos, de conducător și purced să cucerească Ungaria, prima cetate cucerită fiind Ungvár. Toată această istorie, conchide Slavici, e o compozițiune arbitrară: „o cucerire a Ungariei prin maghiari nu are nici un înțeles” (p. 27). 2. O altă teorie îi prezintă pe huni, „strămoșii maghiarilor”, ca descălecători ai Panoniei la începutul secolului al V-lea. În a sa
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
romană populară din Italia. Schimbarea au făcut-o mai târziu învățații italienilor, mai cu seamă poeții Dante, Boccaccio, Petrarca. Aceștia, continuă Maior, „putem zice că au făcut limba italiană nouă”, care s-a îndepărtat mult de latina populară. De aceea, conchide Maior, „cel ce vrea să judece drept despre limba cea de demult a poporului roman trebuie să ceară ajutor de la limba română. Mulți bărbați învățați dintru acea scădere, că n-au știut limba română, strâmbă judecată au făcut despre limba
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
aparținea la Thracia, iar părțile dinspre Dunăre cu garnizoanele sale se stăpâneau de legatul Moesiei. Această împărțire oarecum nefirească se explică prin faptul că limba și cultura grecească, proprie Thraciei, se întindea pe ambele poale ale Balcanilor. Și în adevăr, conchide el, inscripțiile arată aceasta” (I, 13). Astfel, pe o bază teoretică confecționată ad hoc, Philippide elimină romanitatea orientală din Epir, Iliria, Tesalia, Macedonia, Tracia, din Balcani până aproape de Dunăre, din Sciția Minor (Dobrogea), de pe litoralul nord-vestic al Mării Negre, sfătuindu-i
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
istorice ale neamului românesc. Imaginea pe care Philippide a creat-o despre latină > română în volumul întâi este anulată de el în volumul al doilea unde afirmă că prezența germanismelor vechi în limba română nu este o certitudine. „De altfel, conchide el, lipsa de siguranță are loc la toate elementele vechi germane câte au început de o bucată de vreme, ca nume comune și nume proprii, să-și afirme existența în limba românească: nici un element vechiu german, afirmat de unii și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
etnolingvistic din jumătatea de est a Europei. Pornind de la aprecierea citată mai sus cum că elementele considerate străine „sânt așa de concrete, așa de încrescute în țesătura limbei române încât trebuie să rupi țesătura toată ca să le scoți” se poate conchide că Eminescu percepea aceste elemente ca originare și indispensabile. Trebuia însă elaborată teoria necesară înlăturării limitărilor neogramatice. Începutul realizat de E. în această privință are valoare de principiu în abordarea istoriei cuvântului românesc. Lecția pe care Eminescu o dă posterității
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
numai îmi apărea clar: pe fața cea mare și albă a Convorbirilor se urmau niște caractere ce băteau in strofe de căte patru rănduri (nouě silabe?) despărțite prin mici distanțe" (Gruber, 1888, p. 727). Din cele relatate anterior se poate conchide că rememorarea nu s-a făcut numai cu ajutorul imaginilor auditive și că la baza ei s-a aflat prioritar o imagine vizuală, chiar dacă destul de ștearsă, care nu a deșteptat niciun element de rememorare din această categorie de imagini. Conform legii
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
din lirica poetului, concluzia este că "Eminescu este un tip indiferent din cele mai bine înzestrate" (Gruber, 1888, p. 38). În stilul unui artist trebuie să de regăsească toate "chipurile lui de gândire", acestea alcătuind ceea ce se numește baza stilului. Conchide că " Felĭul de imaginĭ și de cuvinte abstracte, precum și proporțĭunea dintre dînsele, pe care o pune cine-va, fie în scris fie în graĭǔ ĭată stilul" (Gruber, 1888, p. 39). Este apreciat în mod dosebit Buffon pentru că a fost un
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
latentă analizele pe care le va formula, cu aproape două sute de ani mai târziu, Stendhal despre "iluzia perfectă" și "iluzia imperfectă", în Racine și Shakespeare. Tocmai pentru a trezi o astfel de reacție de îndoială din partea spectatorului, care ezita să conchidă asupra veracității spectacolului la care asista, își vor concepe piesele reprezentanții barocului. Convinși, invers decât Platon, că nu putem scăpa de iluzie, ei vor exploata sistematic în teatru aceste jocuri de oglindă între realitate și imaginile ei. Plecând de la aceste
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sărăcie este întristătoare. Foarte conservator, Gottsched pledează, în Eseu despre o artă poetică critică pentru germani, apărut în 1730, pentru imitarea naturii, în maniera antică. Considerând că francezii secolului lui Ludovic XIV sunt cei mai buni cunoscători ai Antichității, el conchide că germanii trebuie să se inspire din modelul clasic. Lessing, dornic să creeze un teatru național, se ridică cu vehemență împotriva Clasicismului importat de Gottsched, de care scena germană trebuie să se elibereze dacă vrea să-și afirme specificul. De
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
axiomatice, inserate, de regulă, în concluziile unor cercetări care au ca obiect anumite aspecte ale operei lui Caragiale și nu stabilirea conexiunilor acesteia cu manifestari literare ulterioare. De pildă, V. Mândra în Istoria literaturii dramatice românești de la începuturi până la 1890 conchidea sentențios: "Caragiale a legat atât de profund "cestiunile arzătoare la ordinea zilei" din viața publică de resorturile eterne ale condiției omenești, încât, după marea sa operă, drumul piesei comice românești a impus urmașilor responsabilităti uriașe"9. Cu acest exemplu, pătrundem
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
uneori doar vag relaționate, dar și prin explicita expunere teoretică a noului tip de discurs. În Știați că, spre a da un singur exemplu, Emil Paraschivoiu jonglează cu termeni multipli și multiplicabili pentru a-l defini: Dac-ar fi să conchid "pactul" cu lectorul în privința cărții de față, i-aș propune conceptul de "gen fragmentar": un fel de ansamblu mozaicat, un puzzle, un domino textual, o colecție de mici note și contra-note, o compoziție manifest eclatată (mai ales temporal), dar (l
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin care trece pentru a ajunge la funeralii nu sunt păstrate, însă nu pentru a relativiza adevărul celorlalte versiuni, ca în schița lui Caragiale, ci pentru a preciza distincțiile dintre realitate și ficțiune. Pretinsul personaj "real" din această variantă "reală" conchide și explică: Atât. Mai departe...proza lui Mircea Nedelciu. Cum am spus, întâmplarea nu folosește nimănui, decât poate scriitorilor, care știu să facă și să desfacă și să construiască din nou, dar în felul cum văd ei lucrurile. A trecut
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fie complet eradicate: "pentru ca ceva cu adevărat nou să poată începe, este necesar ca rămășițele și ruinele ciclului vechi să fie complet nimicite", fiindcă orice escatologie presupune și o cosmogonie ulterioară.115 Prestigiul originilor s-a păstrat și în modernitate, conchide Eliade, fapt vizibil în primul rând în Reforma luterană, care încerca recuperarea creștinismului incipient, pur, dar și în Revoluția franceză, care recupera discursiv Roma și Sparta (mai exact anumite viziuni ale acestor entități culturale, în primul rând, pe alocuri destul de
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
își pot pierde funcția exemplară și luminozitatea iradiantă) și practicile culturale (care marchează singularitatea unui grup față de altele și care se pot deteriora în simple obișnuințe, tradiții opresive și chiar tiranie a expectanțelor).138 Privind din nou către preistorie, Campbell conchide că există două tipuri distincte de mitologii, în funcție de atitudinea față de "precondiția vieții", aceea că "viața există consumând viață": cele războinice (inteligente, agresive, rezistente, care se adaptează acestui crud adevăr) și cele pacifiste (care îl refuză, consolându-se într-o eventuală
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
filosofia perenă", deoarece "dădea formă organizării mitologice, rituale și sociale a tuturor societăților înainte de apariția lumii moderne științifice".248 Dacă miturile au "dat o formă și o înfățișare explicită unei realități pe care oamenii au intuit-o", este o greșeală, conchide autoarea, să considerăm mitologia ca un mod de gândire inferior, deoarece aceasta nu este "o încercare timpurie de a face istorie", ci imaginație, "un joc ce transfigurează lumea noastră tragică și fragmentată", mitul fiind adevărat pentru că este eficient, nu pentru că
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
aflăm din punct de vedere cultural, dar nu ne spune unde să mergem, nici ce e bine ori greșit, până când nu s-a scurs el însuși în trecut pentru a deveni, oficial ori prin consens, mit receptat".373 Sentențios, Ellwood conchide că "mitologia nu este o jucărie pentru copii", fiindcă are o putere explozivă atât în vremea noastră precum în oricare alta, iar "lumea este actualmente de departe prea mică și miza omului în sănătatea mentală prea mare pentru alte jocuri
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
în jurul vechiului foc de tabără, fie în sala întunecată a cinematografului modern, este o metodă onorată în timp de a transmite, dar și de a reflecta pe marginea moștenirii noastre culturale, trecute sau prezente, reale ori presupuse, scandaloase ori plauzibile", conchide Anton Karl Kozlovic, ficțiunea narativă, mai ales SF, putând fi lentila prin care privim viitorul, nu ca realitate literală, ci ca un experiment imaginar despre lumi posibile (înseamnă a te pierde câteva ore în lumea fictivă de pe ecran într-un
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
trimit la super-eroi, chiar dacă nu suntem interesați de temă. Aceste constructe imaginare sunt scurtături către un sistem metaforic pe care oricine îl poate descifra instantaneu. Super-eroul a fost dintotdeauna prezent în lume, și va rămâne, chiar dacă nu în banda desenată, conchide Fingeroth.804 Concluzii Banda desenată este o componentă de primă importanță a culturii populare și un canal privilegiat de diseminare a mesajelor ideologice. Beneficiind de atuul imaginii și de puterea concretului pe care aceasta îl presupune, dar și datorită numărului
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
ale mitului, p. 2. 31 În Andrew Calimach, Legendele iubirii. Miturile necenzurate ale Greciei, p. 10. 32 Mircea Eliade, op. cit., p. 4. 33 David Adams Leeming, The World of Myth, p. 7. 34 Ibidem, p. 8. Chiar dacă metaforele sunt diferite, conchide autorul, povestea pe care o poartă ne aparține tuturor: "Dacă povestea lui Odiseu este povestea umanității despre pierdere și renaștere care duce la transformare, la fel este și "Război și pace" într-un context rus de secol al XIX-lea
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
al cărui mesager și martor indirect este chiar mitul, mai afirmă autorul. Preluând remarca lui Kurt Hubner, "fizica reunește obiectele sale sub concepte, în timp ce mitul caracterizează cu nume proprii obiectele sale, ca și când ar fi manifestări ale unor ființe numinoase". Wunenburger conchide că mitul "definește, în aceeași măsură ca și fizica, ceea ce este real, necesar, posibil sau accidental". ibid., pp. 60-61. 208 Renée Girard, Prăbușirea Satanei, pp. 13-16. Încă din Antichitatea romană, afirmă Girard, unii apărători ai păgânismului vedeau în supliciile lui
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]