10,335 matches
-
Editura Albatros (1968-1983). A debutat în presă în „Viața românească” (1956), colaborând și la „Secolul 20”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Săptămâna” ș.a., unde publică articole, cronici, dar și versuri. A fost distinsă cu Premiul „Perpessicius” al revistei „Manuscriptum” (1985) pentru edițiile consacrate lui Titu Maiorescu. A mai semnat Domnica Filimon și Domnica Stoicescu. Într-o activitate de aproape patruzeci de ani, F.-S. s-a făcut cunoscută în viața literară românească în primul rând ca editor de vocație, competent, harnic, eficient. A
FILIMON-STOICESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286993_a_288322]
-
științifică a comentariului neexcluzând nuanțate aluzii politice la practici întâlnite în relațiile dintre state (Două campanii rusești în Moldova. 1711: „Prietin” ori „Rob supus”?, 1965, Manuscrise robite de cazaci la 1653, 1966). Rubricile „Texte și documente” și „Zodia Cancerului” sunt consacrate fenomenului literar românesc și vieții culturale din țară. Articolele și cronicile înregistrează ravagiile imixtiunii politicului în cultură. Des vizat este procesul de „reconsiderare” a scriitorilor interbelici, în plină desfășurare în anii aceștia: „Efortul de recuperare a ceea ce se numește «moștenirea
FIINŢA ROMANEASCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286988_a_288317]
-
lui F. au beneficiat de un spațiu destul de amplu în antologiile literaturii românești de avangardă, însă nici cele din Bust, nici cele rămase în revista „unu” nu au o relevanță specială. Autorul s-a străduit, imitându-i fidel pe suprarealiștii consacrați, să împerecheze șocant cuvintele, începând chiar cu titlurile: Bust de rege carpen, Bust de fecioară vanilie, Bust de pasăre concentrică, Bust de cocoșați impecabili etc. Teribilisme juvenile, în genul celor practicate de Geo Bogza, ratează efectul scontat, sfârșind în prozaic
FAUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286971_a_288300]
-
liber” (1919-1921, 1924-1926), de orientare democratică și „europeană”, cum subliniază el însuși în editorialul din primul număr al seriei a doua. I se alătură numeroși tineri scriitori (F. Aderca, Adrian Maniu, Al. A. Philippide, N. Davidescu ș.a.), dar și scriitori consacrați (Tudor Arghezi, Paul Zarifopol, G. Bacovia). Aici publică I. Vinea articolul programatic Modernism și tradiție, iar Aureliu Weiss, Manifestul suprarealismului. Din 1922 este membru în gruparea „Poesis” și unul dintre principalii ei conferențiari, vorbind despre poezia lui Walt Whitman, teatrul
FILOTTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287004_a_288333]
-
Restul paginilor este destinat unui fragment din cartea Mozaic a lui Ioan Ștefan, caracterizată ca „o carte a sincerității absurde”. Într-un text intitulat Gânduri, Dragoș Sihastru (desigur, e vorba de un pseudonim) deschide, în numele noilor idealuri, lupta împotriva generației consacrate: „Gândiți-vă numai la descrierile picturale din romanele moarte ale fecundului d. Sadoveanu, la comerțul practicat în stil broșural de d. Petrescu, la cenușa ce-a rămas din Jar-ul d. Rebreanu și veți accepta din tot cugetul avalanșa cărților
FLUX. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287037_a_288366]
-
-lea și a începutului secolului următor. După câteva studii despre presa literară, unele incluse în volumul colectiv Reviste literare românești în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea (1974), publică monografia Traian Demetrescu, cea mai completă lucrare de acest gen consacrată scriitorului, după cele datorate lui N. Zaharia, Emil Manu și C. D. Papastate. Partea ei cea mai originală ca interpretare îl plasează pe Tradem între Al. Macedonski și Mihai Eminescu, adică între poetica simbolismului incipient și poetica romantică, identificând atitudini
MELIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288083_a_289412]
-
Rob, Aurel Pustai, Al. Nicorescu, Liviu Mihali. Și la sectorul proză se mizează pe scrieri devenite clasice, aparținând lui B. Delavrancea, Al. Vlahuță, I. Agârbiceanu, Emil Gârleanu, Al. Cazaban, Gh. Brăescu ș.a. Chiar și pentru traduceri se apelează la texte consacrate, cum ar fi versurile din Rosegger (traducător St.O. Iosif) sau o fabulă a lui La Fontaine (traducător Gh. Asachi). Transpunerile din proza lui August Strindberg și Mikszáth Kálmán sunt semnate de Leontin Ghergariu. Se mai publică textul unei conferințe
MESESUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288096_a_289425]
-
, revistă apărută la Slobozia, o dată la două luni, din august 1995. Redactori: Doina Roșca, Mihaela Racovițeanu, Dana Șuiu, Aura State, Serena Denk. De dimensiunile unei foi volante, dar elegantă grafic, publicația e consacrată cultivării la noi a genurilor poeziei tradiționale japoneze și îndeosebi a celui numit renga. Se publică, astfel, scurte articole de inițiere în aceste genuri sau de prezentare a unor scriitori ce au contribuit la promovarea lor și, de asemenea, poeme
MICUL ORION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288110_a_289439]
-
domeniul abordat. A îngrijit și prefațat numeroase ediții, a coordonat antologia Literatura română medievală (2003) și a tradus din literatura ucraineană. Interesat mai cu seamă de literatura română veche, beneficiind de o solidă formație științifică, M. a elaborat substanțiale exegeze consacrate creativității naționale și reprezentanților ei de seamă din secolele al XVI-lea-al XVIII-lea. În cercetarea literaturii române medievale, a relațiilor ei cu literaturile vecine, ca și în analiza mișcărilor de idei și a curentelor literare, istoricul literar dovedește
MAZILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]
-
serviciul unei formule noi, ci un instrument de preciziune, pe care îl putem întrebuința după ce scriitorul și-a fixat forma definitivă și a pus între dânsul și noi o perspectivă necesară, ce topește amănuntul și desprinde linia întregului”. Un comentariu consacrat romanelor lui Duiliu Zamfirescu începe cu date lămuritoare despre originalitate și accent. Dacă romancierul Comăneștenilor a rămas într-un „con de umbră și în indiferența publicului”, e pentru că el „nu și-a dat măsura talentului dintr-odată”, cu o originalitate
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
confrunte, să rectifice interpretări anterioare sau să revină asupra propriilor afirmații; studiile despre Alexandrescu și Negruzzi comportă, de altfel, câte trei versiuni, iar acela despre Asachi, două. Un sens discret-testamentar aveau în ochii lui L. din ultimii săi ani studiile consacrate lui Maiorescu; masiva monografie din 1940, T. Maiorescu (I-II), în care biografia releva în fapt evoluția ideilor, volumele T. Maiorescu și contemporanii lui (I-II, 1943-1944) și T. Maiorescu și posteritatea lui critică (1943), însumând aproape două mii de pagini
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
de început, în care „se prăbușeau Tocilescu, Urechia, Xenopol și chiar Hasdeu” și „se despica pământul” lăsând să apară triumfător ca un zeu N. Iorga, e magistral și, fără îndoială, i-a servit ca model lui G. Călinescu în portretul consacrat istoricului. Nici V. Pârvan, „îmbrăcat în negru ca un pastor protestant” (detaliu preluat de Călinescu: „Pastorul Brand al lui Ibsen, cu haina neagră”), nu e cruțat, cu toate că i se recunoaște știința. Din obediența tânărului Pârvan față de Iorga, profesorul său, se
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
trad. și introd. de O. Grassi, Rusconi, Milano 1989; Ordine Musica Bellezza, trad. și introd. de M. Bettetini, Rusconi, Milano 1992. Studii. Și aici ne limităm la cele de amplă respirație (asta neînsemnând că vrem să considerăm minore pe cele consacrate unor chestiuni particulare); totodată, nu vom repeta, din rațiuni de spațiu, aceste titluri în continuarea biografiei intelectuale a lui Augustin pentru că și pentru chestiunile ce urrmează a fi atinse studiile enumerate aici pot fi consultate cu folos: P. Alfaric, L
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Christiano), care constă în lupta cu demonul care trebuie dusă întru respectul credinței și al preceptelor morale. Texte: CSEL 41, 1900 (De fide et symbolo...: I. Zycha); BA 1, 1949 (De agoni Christiano, De natura boni: B.B. Roland-Gosselin); alte opere consacrate moralei creștine, chiar dacă scrise în alte perioade: BA 2, 1948 (De bono coniugali... De mendacio... De cura gerenda pro mortuis... De patientia: G. Combès); 3, 1949 (De continentia... De bono viduitatis...: J. Saint-Martin); 9, 1988 (De fide et symbolo. Enchiridion
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
întrebări despre Evanghelia după Matei (Quaestiones sedecim in Matthaeum): nu putem să stăruim asupra subiectului, dar, așa cum spune și titlul, cartea abordează exegeza unor pasaje specifice (mai ales din predicile și din parabolele lui Isus, interpretate în mod alegoric). Lucrarea consacrată Evangheliei după Matei a fost însă considerată neautentică de către unii cercetători. Mai târzii (dintr-o perioadă neprecizată, dar înainte de 419) sunt cele Opt întrebări extrase din Vechiul Testament (De octo quaestionibus ex Veteri Testamento) al căror răspuns este găsit mai ales
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
originale, Studia patristica Mediolanensia 8, Vita e Pensiero, Milano 1978; A. Trapé, S. Agostino: introduzione alla dottrina della grazia, Città Nuova, Roma 1987-1990. 15. Ultimii ani Retractările (Retractationes) sunt ultima operă pe care trebuie s-o mai amintim alături de cele consacrate polemicii împotriva lui Iulian: a fost scrisă în 427 și, în cuprinsul său, Augustin reexaminează, la sfârșitul vieții sale, operele sale cele mai importante (numai cărțile înțelese în sens restrâns, nu scrisorile sau predicile) și, dat fiind că nu mai
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și ținut în închisoare pentru scurtă vreme; trăia încă în 468. Opera lui continuă cronica lui Ieronim, pornind din anul la care se oprise acesta (378) și ducând-o până în 468 și e divizată în două secțiuni din care prima, consacrată perioadei 379-427, se bazează mai ales pe izvoare scrise, în timp ce la evenimentele din cea de-a doua autorul declară că a fost spectator sau, oricum, că a fost contemporan cu ele. Interesul scriitorului se îndreaptă mai cu seamă spre evenimentele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și el, și călugărului Helladius care ajunge ulterior episcop. Opera este concepută în strânsă corelație cu precedenta pentru că Ioan Cassian, după ce a descris elevația spirituală a „monahului exterior”, vrea acum să treacă la formarea invizibilă a omului interior; dacă opera consacrată temeiurilor mănăstirilor era un îndreptar pentru sufocarea dorințelor cărnii, aici, sfaturile cuvioșilor părinți, adunate de Cassian, trebuie să arate ce este perfecțiunea desăvârșită. Într-adevăr, Convorbirile nu sunt „dialoguri” clasice, sunt instrucțiuni de viață spirituală: aceasta are drept model viața
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
importanță în raport cu cele din istoria politică. Și orizontul geografic este destul de restrâns pentru că scriitorul se focalizează îndeosebi asupra propriei patrii și în al doilea rând asupra Constantinopolului căruia, de altfel, Africa îi aparținea încă din vremea recuceririi bizantine. În partea consacrată ultimilor ani (555-565), Victor inserează în Cronica sa și informații cu caracter personal. Bibliografie. Ediția: NGH, Chronica Minora, Auctores Antiquissimi 11, 1894 (Th. Mommsen). 7. Primasius din Adrumet Măsurile luate de autoritatea bizantină s-au răsfrânt și asupra lui Primasius
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
operei se poate divide în două părți, corespunzătoare fiecărei cărți. Prima parte se referă la aspectul formal al stilului biblic, adică la formele literare specifice fiecărei cărți, la izvoarele lor, la autori și structură. A doua parte, în schimb, e consacrată conținutului cărților biblice și e împărțită în diverse secțiuni: „despre Dumnezeu”, „despre secolul prezent”, „despre secolul viitor”, economia divină și realizarea sa etc. Cărțile din canonul biblic sunt clasificate în trei grupuri: cele „perfect autentice”, cele de „autenticitate medie” și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Paulin din Pella (p. ???), compuse de retor pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru că se vindecase de o boală; apoi douăzeci și opt de Discursuri (Dictiones), pronunțate cu ocazia unor sărbători religioase, sau rostite în școlile de retorică, unele dintre ele consacrate chiar unor subiecte din mitologia profană. b) Poezia lui Ennodius A compus și numeroase poezii. Printre ele, 151 de epigrame, din care unele sunt invective adresate unor persoane, iar altele sunt scrise, conform tradiției păgâne, pentru morminte, biserici, opere de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care, cu siguranță, la nivelul detaliilor, sunt mai interesante pentru istoria creștinismului decât pentru istoria literaturii creștine. Oricum, merită măcar amintite: de la papa Symmachus (498-514) ne-au rămas zece epistole (cf. PL 62, 49-80); Hormisdas (514-523) a scris foarte multe consacrate așa-zisei „schisme acaciene” (PL 63, 367-526); Felix al IV-lea (526-530) este autorul a patru scrisori (PL 65, 11-16); Ioan al II-lea (532-535) a scris cinci (PL 66, 11-26); Agapetus (535-536) e autorul a șapte epistole; iar cel
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
regulilor sale gramaticale. El condamnă acest tehnicism nu numai când e vorba de cuvintele lui Dumnezeu, ci și când e vorba de scrierile Părinților Bisericii, sau de propriile sale scrieri. În rest, suntem departe de a avea un studiu serios consacrat stilului lui Grigorie care e poate ultimul scriitor important din Occidentul latin. Fontaine subliniază persistența prozei ritmice în operele pontifului, osmoza cu stilul biblic, influența liturghiei romane și a oratoriei sacre, al cărei model se formase un secol mai înainte
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pe preotul antiohian Ioan Hrisostomul obligându-l chiar pe Teofil să-l hirotonisească așa cum cerea practica. Teofil a avut ocazia să se răzbune în timpul contrioverselor origeniste. Până în 399, Teofil fusese un admirator fervent al lui Origen. În epistola sa festivă consacrată Paștelui din acel an, el se declară partizan al tezei imaterialității Domnului și îi condamnă pe antropomorfiți care, interpretând ad litteram expresiile privind crearea ființei umane după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, îi atribuiau acestuia un corp cu formă umană
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
astfel (IX-X). Și sacerdoțiul din Vechiul Testament este un simbol al lui Cristos care face sacrificiul absolut (XI-XIII). Preceptele privind puritatea trebuie legate de absența păcatului care trebuie să fie marca distinctivă a credincioșilor, purificați de Cristos (XIV-XVI). Cartea XVII e consacrată semnificației sărbătorilor, în special Paștelui. Opera, din care lipsește orice aluzie la polemica antinestoriană, a fost scrisă cu siguranță înainte de 429. E cunoscută și o traducere siriană din secolul al șaselea, inedită. Ca o continuare și o completare a operei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]