4,329 matches
-
un înger!? Sinele Mare: Era de așteptat! Întotdeauna am știut că ești un înger! (Masca îi dă o palmă în cap Sinelui Mic. Apoi către el.) Masca: Idiotule, ce-ai făcut? Și tu ai făcut-o vacă? Ai jignit o creatură celestă. Ți-am mai spus că te ia gura pe dinainte. Îți dai seama ce repercusiuni pot fi? Sinele Mic: Și ce vrei să spui că n-au și ei acolo vacile lor? "Pășunile Raiului" trebuie să aibă și ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
rudele lui n-au văzut-o vreodată. Nici eu nu am știut să fi avut vreo prietenă stabilă. Pe vremea aceea, eram foarte tineri și ne povesteam unul altuia toate escapadele amoroase. Nu mi-a relatat niciodată nimic despre această creatură superbă, autoarea acelui bilețel straniu pe care-l purta cu el în portofel. Am căutat-o printre toți colegii lui de școală, de liceu, de facultate. Am luat contact chiar și cu oameni pe care i-a cunoscut circumstanțial în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
dinți laterali de fier și scotea rădăcinoasele cu fețele schimonosite, cu părul înfoiat și zburlit. Astăzi stătea la soare în micuța ei grădină din curte și bunica ei nu mai era cu ea, ca s-o apere de prezența acelor creaturi necunoscute, ieșite din pământ printre răsaduri. Urmărea de o vreme o apariție de un violet aprins în spatele răsadului cu leuștean. Abia se mișca, când, deodată, s-a întors brusc cu fața spre ea și a putut să-i vadă ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mai năstrușnice întruchipări. Acum nu mai știi nici să te joci, nici să visezi, nu mai poți nici să râzi. Iată cum zâmbetul ți se contorsionează într-o grimasă binevoitoare! Nu-ți mai rămâne decât să-ți proiectezi tristețea pe creaturi tot mai nedemne, în disperarea de-a te scăpa de ea, numai pentru a face loc unei clipe de fericire. Ori, fericirea, în afara tristeții, nici nu există. Dacă deții tristețea, este o eroare să crezi că poți oculta cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
crâmpoțește nervos pergamentul unde stă înscris Okurina, bătrânul al cărui străbunic dispare printr-o fereastră desenată pe cer deasupra liniei orizontului, tânărul ce a fost îndrăgostit de o fotografie, bărbatul vizitat de îngeri, urmat de cel rătăcit în rezervația cu creaturi fabuloase, în căutarea iubirii imposibile, și domnul însoțit mereu de "El"-ul său recalcitrant și obositor, etern și perpetuu îndrăgostit. I-am invitat pe prietenii mei la un fel de praznic, pentru că este vorba de un moment solemn. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
uriaș, ieși o viețuitoare stranie. Înțeleptul îi simți mirosul și grăbi pasul. În urma lui, Lupino, descumpănit și curios, întoarse de cîteva ori capul. Auzise atîtea despre el. Avea acum ocazia să-l vadă. Și fu dezamăgit. Acesta era Omul? O creatură păroasă și bipedă, care înainta într-o poziție caraghioasă, de bună seamă deloc stabilă, cu picioare subțiri și brațe asemenea, puțin mai mare, probabil, decît un lup solid, dar nici pe departe de dimensiunea unui urs, așa cum își imaginase că
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
societăți sortite decăderii intelectuale, morale și sensibile a membrilor săi, disprețuirii lor profunde, nu ar trebui demascate dacă n-ar fi reluate de cele care au posibilitatea și, prin urmare, dreptul de a se exprima și care sunt toate, tocmai, creaturi ale mass-media. Mijloacele de comunicare ale culturii mozaicele, frescele, gravurile, cărțile, muzica aveau de obicei drept temă sacrul, în orice caz, sporirea puterilor vieții până la descoperirea exaltată a esenței sale. Mijlocul însuși era arta, adică trezirea acestor puteri prin mijlocirea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
văzuse, cu ani În urmă, În menajeria ținută de ambasadorul sultanului. Dansul acela părea să fie celebrarea unui rit. Un rit blasfemator, prin evidenta nerușinare a oficiantei, și totuși Înțesat de o stranie spiritualitate. Era fascinat de ea. Dacă vreo creatură dansase vreodată În paradisul terestru, trebuia să o fi făcut În felul acela irepetabil. Așa trebuie să fi dansat Lilith, așa se pierduseră oamenii În primul lor templu. Expresia Antiliei pierduse orice urmă din lascivitatea cu care Își oferise trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cădea pe fața omului, care stătuse locului. Se apucă să-și scoată de pe cap bandajele Însângerate, În timp ce Dante Își cobora arma Încetișor. Era, Într-adevăr, dânsul, același zdrențăros peste care dăduse În Palatul priorilor. Omul cu soarta. Între timp, celelalte creaturi Își opriseră Înaintarea, ca și când și-ar fi pierdut orice urmă de curiozitate În privința lui, și se ghemuiseră la locurilor lor. — Bun venit În Împărăția adevăraților nevoiași, messer Alighieri. Și domnia ta tot În căutarea unui acoperiș peste noapte? Omul rânji, scoțându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îl asculte. Ar trebui să fii măgulit, messer Alighieri. Antilia a cântat pentru dumneata. E pentru prima oară când se Întâmplă, spuse Antonio pe un ton invidios. Până acum, noi credeam că e mută. Dante roși. Privirea profundă a acelei creaturi, plină de o depărtare nesfârșită, ca și șarpele stacojiu care se adâncea În trupul ei Își făcuseră sălaș În inima lui. 9 19 iunie, dimineața Culoarea aramei Încă Îi umplea ochii când se deșteptă. Simțea că trebuia să o alunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nou coborând În adâncuri? Astrologul se lumină. — Cu siguranță așa e. In interiore terrae erimus sicut deos. — Dumnezeu a despărțit lumina de Întuneric, pământul de ape! Și ne-a dat lumina și Pământul În stăpânire, populând tenebrele și apele cu creaturi monstruoase. Măruntaiele planetei nu sunt tărâmul făgăduinței, ci văgăuna lui Lucifer! exclamă poetul pe un ton mâniat. — Și unde, altminteri, s-ar fi putut refugia prințul Îngerilor, dacă nu În locul În care totul converge, unde maximă e forța? Exasperat, Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tao este, prin definiție, un artificiu. Căile occidentale, care încearcă mai degrabă să cucerească decât să fie în comuniune cu forțele naturii, duc, în mod inevitabil, la o dezbinare schizofrenică între om și natură. Tao consideră că omul este o creatură minusculă și vulnerabilă în marea schemă a lucrurilor și sugerează că speranța cea mai mare de supraviețuire o putem avea doar dacă trăim în armonie cu marile forțe ale naturii ce ne-au format atât pe noi, cât și mediul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
Hedges fuma Ciulei la o repetiție sau unde Își făcuse armata Iulian Visa ori Bogdan Berciu. Avea optzeci de ani și nu urcase Încă pe o scenă adevărată. Zâmbi. Crezuse că acolo ajung doar cei aleși, ființe pasionale și nicidecum creaturi prudente și migăloase precum ceasornicarii din a căror breaslă făcuse și el parte până acum zece ani, când s-a retras la sfatul unui oftalmolog de la Spitalul Militar Central unde ajunsese grație fostei doamne Măran. Se apropie de scară. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
am aflat este foarte reală și se găsește În vechiul oraș universitar suedez Uppsala. Proprietarul ei a fost marele magazioner și indexator al naturii, Carl Linnaeus, care Între 1730 și 1760 a etichetat, sau a Încercat să eticheteze, cele mai multe dintre creaturile Însuflețite. Poate că nimic nu este mai impresionant În Uppsala decât simplitatea ordonată și dimensiunile reduse ale acelei grădini (tatăl meu ar fi adorat-o) și imensele consecințe care au decurs din ea, În ce privește modul nostru de a vedea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
organismul coloniei, coralul verde al pădurii sau al crângului, experiența, aventura, plăcerea estetică - cred că aș putea include aici și adevărul -, toate se află dincolo de coronament și zidul exterior al frunzelor, și dincolo de individ. Evoluția a transformat omul Într-o creatură a cărei percepție este izolatoare, care privește lumea nu numai antropocentric ci și individualizat, oglindă a felului În care ne place să ne imaginăm propriile noastre euri. Aproape Întreaga noastră artă de dinaintea impresioniștilor - sau a celui care, pentru ei, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
verii. Ne simțim, sau credem că ne simțim, mai apropiați de „esența“ copacului (sau a speciei lui) când se Întâmplă să se afle asemeni nouă, În izolare; Însă evoluția n-a plănuit ca arborii să crească separat. Ei sunt niște creaturi cu mult mai sociale decât noi și nu sunt mai naturali ca specimene izolate decât este omul ca marinar naufragiat sau ca pustnic. Societatea lor creează sau sprijină la rândul ei alte societăți de plante, insecte, păsări, mamifere, microorganisme; pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
istoric al formei sale prezente științifice sau pseudoștiințifice. Numirea lucrurilor este Întotdeauna implicit o formă de categorizare și, prin urmare, de adunare a lor Într-o colecție, o Încercare de a le lua În posesie; și pentru că omul este o creatură extrem de acaparatoare, hipnotizat de cele mai multe societăți moderne să creadă că actul acumulării este mai plăcut decât faptul de a fi acumulat, că a obține este superior lui a avea, simplele denumiri și obiectele de care ele sunt legate se perimează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
și roman) după vechea zicală Aut Caesar, aut nullus. Dacă nu pot fi Cezar, mai bine nu sunt nimeni. Dacă nu pot avea cunoștințele unui savant, nu știu nimic. Dacă nu pot avea parte de acele minunate prim-planuri și creaturi rare În natura din jurul meu, la naiba cu ea. Poate că, pentru cei care sunt Îndepărtați de natură În viața lor de zi cu zi, e mai bine să existe orice reprezentare a ei decât nimic. Și totuși, În mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
ipoteză sumbră și nu o realitate prezentă. Am credința că principala cauză a acestei dezbinări mai mult mentale decât fizice constă mai puțin În nebunia sau unilateralitatea societăților și sistemelor noastre educaționale, sau În evoluția istorică a omului spre o creatură predominant urbană și industrială, o termită gânditoare, cât În felul În care, pe parcursul acestor ultimi o sută cincizeci de ani, am depreciat genul de experiență sau de cunoaștere pe care Îl definim În mare drept artă; și, mai cu seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
de reproducere - În care, pentru arbori, longevitatea joacă un rol major. Poate tocmai această natură pasivă, răbdătoare a sistemului lor de autoconservare i-a permis omului, În ciuda temerilor sale ancestrale cu privire la ceea ce ei ar putea ascunde, În termeni de alte creaturi sau de supranatural, să-i ierte În privința unui aspect, și anume să vadă În adâncurile lor tăcute și ceva protector, matern, chiar asemănător pântecelui femeiesc. De-a lungul istoriei, copacii au oferit sălaș și refugiu celor urmăriți și persecutați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
cenușie, iar ochii i se măriseră de spaimă. Ia-mi numele și fă-mă o Debora. Fă-mă ultima dintre servitoarele tale, dar nu mă izgoni. Te implor, Bunică. Te rog. Te implor. Dar Rebeca nu avea ochi pentru sărmana creatură care se târa la picioarele ei. N-a văzut nici lacrimile de pe obrajii Tabeei, lacrimi care s-au transformat apoi în dâre de sânge. N-a văzut nici cum își rupea rochia în fâșii sau cum înghițea pumni de țărână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
În gura larg deschisă își ținea propriile ouă ca să fie în siguranță, iar picioarele îi erau desfăcute în formă de pumnal triunghiular, pregătită să mai facă încă o mie de ouă. Rahela a frecat acea formă obsidiană cu ulei până când creatura a început să lucească și să picure în lumina lămpilor. Mă holbam la fața prostuță a broaștei și chicoteam, dar nimeni nu râdea cu mine. O clipă mai târziu, eram deja afară cu mama și mătușile mele. Eram pe parcela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
dormeau. - Ai visat ceva, m-a întrebat ea. Când am dat din cap că da, ea s-a apropiat și m-a întrebat: - Ce formă avea? În mod ciudat, știam ce vrea să spună, dar nu știam cum să descriu creatura care îmi zâmbise. Nu mai văzusem niciodată ceva care să semene cu ea - imensă, neagră, cu un rânjet de i se vedeau dinții, cu pielea ca de animal. Am încercat să descriu acel animal pentru Inna, care părea uimită. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
se înfășura în el însuși și în jurul corpului meu, în jurul sânilor care îmi creșteau, a durerilor care anunțau descătușarea și a celor trei zile de liniște, izolare și pauză. Deși nu le mai vedeam pe mamele mele ca pe niște creaturi perfecte, de-abia așteptam acele zile pe care le petreceam cu ele și cu celelalte femei care sângerau. O dată, când s-a întâmplat să fiu doar eu și mamele mele în cortul roșu, Rahela a remarcat că era ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mai devreme. M-am uitat cu groază cum umbra a sărit în patul lui Re-nefer și apoi a părut să dispară. Mă dureau ochii de la cât cercetasem prin întuneric și m-am trezit plângând moartea bunei mele doamne, pentru că acea creatură o omorâse cu siguranță. Mi-am frânt mâinile și am început să-mi plâng de milă, singură și abandonată în acel pământ străin. Mi-a scăpat un suspin și Re-nefer s-a trezit. - Ce e, copilă? - Primejdie, am sughițat eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]