6,141 matches
-
vreunui jurnalist. Nu făcuse niciodată cine știe ce, nici la Procuratură, nici În altă parte. Îl ținuse Întotdeauna În afară, protejat, tutelat, apărat. Președintele Îl refuzase. Unde trebuie să vă ducem, onorabile? Întrebă din nou Antonio, când i se păru că așteptaseră destul. Uneori Îi părea că Fioravanti Îi considera pe el și pe ceilalți agenți de escortă niște servitori. Spera Încă, totuși, că va veni și ziua În care avea să Înțeleagă care era diferența dintre un păduchios de bodyguard mercenar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cine știe ce șmecher Îi Înghițea toate economiile. Un negru uriaș Învelit Într-o tunică albastră imperială părea să doarmă spăsit cu bărbia În piept. Emma se răsti la tânărul carabinier care făcea de planton În cabina de la intrare. — Ascultă, am așteptat destul, e o treabă urgentă. Sperase că vânătaia de pe obraz și cele trei puncte de sutură destul de vizibile și sângele de pe cămașă aveau să-i dea Întâietate. Aveți răbdare, doamnă, răspunse plantonul. Sergentul e ocupat, voi sunteți mulți, iar noi suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de dumneavoastră, nu de locul unde scrieți. Cartea dumneavoastră ați putea-o scrie la noapte, la șaptezeci de ani sau niciodată. Trebuie să Încetați să vă fixați obiective pe care apoi să le potopiți cu Îndoieli. Trăiți și scrieți - e destul. Sasha Își spuse că femeile ori cad brusc ca un copac, ori se sfărâmă ca o piatră. Emma Buonocore aparține celei de-a doua categorii. Acela a fost momentul În care În spatele tufișurilor care umbreau măsuțele terasei Rosati Emma văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Am avut una care atunci când rămânea singură Își suna soțul la Manila, nici nu pot să-ți spun ce factură, am pus lacăt la telefon, dar era șmecheră, știa să-l deschidă, a trebuit să o dăm afară. O, Dumnezeule, destul, era gata să urle Maja, de ce Începuse povestea aceea cu Navidad, care Îi părăsise pentru a se Întoarce la Caracas? De ce? Deoarece nu avea nimic să le spună acestor doamne, iată de ce. Deoarece nu era ca ele, chiar dacă se prefăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cailor. Zogru s-a aruncat în față, își amintește, aterizând înaintea cailor, pe care i-a oprit brusc, ridicând scurt brațul spre ei. Apoi, a înșfăcat în fiecare mână câte un ins măturând cu fiecare, în stânga și în dreapta, făcând loc destul cât să elibereze ieșirea. A deschis poarta și s-a aruncat pe capra trăsurii. Drumul era pietruit și destul de larg, iar când ajunsese aproape de pădure a auzit în spate tropote de cai. Pădurea părea pustie, iar zgomotele urmăritorilor se auzeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
aici, în cutiuță! Erau două obiecte mici. Giulia le-a răsturnat cu grijă pe eșarfa ei verde și a filmat fiecare obiect în parte, rotind camera în toate pozițiile, apoi schimbând locul obiectelor, în așa fel, încât să aibă material destul pentru montaj. Erau două lucrușoare mici și greu de filmat: un inel și un fel de sigiliu. Inelul, de aur, i-ar fi încăput Giuliei pe degetul mic; avea o piatră de onix negru, aproape rotundă, iar pe ea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fără să lase urme de nerăbdare pe chipul meu. Încă aștept. Oare vine? Unde e soarele? Nici cerul nu mai plânge. Numai timpul crud păstrează luna pe bolta cerească. Și stele tot mai multe se trezesc. Poate că au dormit destul. Numai nenea Soare s-a pierdut pe drum. Nu fi tristă, îmi spun și-ți spun, pădurea mea de basm, vine mâine! Tu stai așa, neclintită sub razele orbitoare ale lunii, parcă așteptând un semn, ceva, un nu știu ce. Mă așteptai
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de când au murit, mă simt mângâiată de amintirea lor. Am dus poveștile mamelor mele în generația următoare, dar poveștile propriei mele vieți mi-au rămas interzise și tăcerea aproape mi-a ucis sufletul. N-am murit încă, dimpotrivă, am trăit destul pentru ca atâtea alte povești să-mi umple zilele și nopțile. Am văzut copii deschizând ochii asupra acestei lumi. Am găsit motive de râs și de recunoștință. Am fost iubită. Și acum veniți la mine - femei cu mâinile și picioarele catifelate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
decât femeie. - Doamnă, te implor. Dă-mi ierburi ca să dau afară copilul pe care îl port, a șoptit ea pierdută. Mai bine mor decât să-i mai dau un fiu, iar dacă e fată o s-o înec înainte de a crește destul încât să sufere de pe urma mâinilor lui. Ajută-mă de dragul fiilor soțului tău, zicea Ruti cu o voce de dincolo de mormânt. Știu că n-ai face-o pentru mine. Știu că mă urâți, toate. Rahela le-a spus surorilor ei ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ceva inteligență și simțire, iar tu ai tratat-o ca pe o... ca pe o... Pah! Rebeca a scuipat la picioarele nurorii ei. - N-am cuvinte! Mi-e scârbă! Vocea i s-a făcut de gheață și a pus punct: - Destul! Nu meriți să calci în cortul meu. Ieși afară! Blestemată să fii, pleacă și să nu te mai văd niciodată! Bunica s-a ridicat în toată înălțimea ei și a pleznit-o pe Ada cu putere. Biata femeie s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
m-am mai putut abține și am ridicat ochii înspre el. Era cu o palmă mai înalt decât mine. Avea părul negru și strălucitor, dinții drepți și albi. Ochii aurii sau verzi sau căprui. Într-adevăr, nu m-am uitat destul încât să văd ce culoare aveau pentru că niciodată nu mai fusesem privită așa. Gura îi zâmbea politicos, dar ochii lui așteptau răspunsul la o întrebare pe care eu n-o înțelesesem cu totul. Îmi bubiau urechile. Aș fi vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și a tras cu ochiul la Shalem. A fost de acord că e frumos, dar n-a vrut să-l cunoască. - Nu pot să vorbesc cu el înainte ca bărbatul meu s-o facă, a protestat ea. Dar am văzut destul cât să le spun tot ce trebuie despre fiica noastră. Dimineața, m-a îmbrățișat și a plecat cu Ruben, care o adusese. A dus cuvântul fericirii mele în corturile tatălui meu, dar vocea i-a fost acoperită de zbieretele fraților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pentru că lâna lor ar fi putut fi toarsă de mătușile mele. Am râs cu Meryt de giumbușlucurile unei maimuțe care ținea în lesă o pereche de câini mari și înfometați și îi punea să cerșească mâncare. După ce ne-am uitat destul, prietena mea a zis că era timpul să mergem la vânătoare, dar primul negustor de coșuri peste care am dat nu avea nimic destul de mare cum ne trebuia nouă, așa că am mers mai departe, am trecut de negustorii de vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
când a spus asta, mama a luat cana de pe masă și a trântit-o de pământ de țăndări s-a făcut, și atunci ofițerul a tăcut și s-a făcut liniște pentru un moment, apoi mama a spus că-i destul, să înceteze cu d’alde-astea, dacă vor s-o ducă și pe ea, atunci n-au decât, dar pe mine să mă lase-n pace că sunt încă un copil, să priceapă odată și să mă lase-n pace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
că se va repezi la ofițerul cărunt și-i va trage o palmă, cred că niciodată n-am văzut-o atât de furioasă, dar nu s-a îndreptat către ofițer, ci spre ușa de la intrare, deschizând-o larg și spunând, destul, afară din casa mea, imediat, altfel îl sun pe socrul meu care, după cum bine știți, a fost secretar de partid și, chiar dacă acum e pensionar, încă mai are atâtea relații ca să aranjeze să fiți transferați la circulație pentru ce-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
dacă mai stăm mult așa, o să ne pierdem tot curajul, și atunci Szabi a zis, bine, să numărăm până la trei, iar la trei să sărim împreună, și atunci amândoi ne-am uitat încă o dată în șanț, se vedea că e destul de-adânc, de unde stăteam noi, să tot fi fost vreo patru metri până jos, și atunci am început să numărăm amândoi, dar la doi Szabi s-a oprit și a spus să închidem ochii și s-o luăm de la capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și toți ceilalți de pe strada noastră, dar dacă rezist până când îi zice el lui frate-su să înceteze, atunci o să-mi spună unde-i mingea, iar dacă nu, nici atunci nu-i bai, atunci trebuie să zic numai că-i destul și că mă predau, și în clipa aia cuțitul din mâna lui frate-su are să se oprească și eu o să fiu liber să plec, iar eu m-am gândit la lancea înfiptă în pământ și la sângele care se prelingea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
să priceapă odată că nu așteaptă, nici o secundă nu mai așteaptă, și să facă ceva acum, în clipa asta, știam c-o să trântească receptorul și, într-adevăr, l-a și trântit, atât de violent încât răsuna aparatul, urlând că-i destul, s-a săturat, e timpul ca pulea ăsta bătrânu’ să facă ceva pentru fi-su, și am auzit-o venind spre camera mea, dar după doi pași a stat locului, și atunci repede am acoperit soldatul și armura cu cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
bucată, apoi și-a dus borcanul la gură, a băut pe nerăsuflate tot spirtul din el, după care l-a trântit de peretele barăcii, de țăndări s-a făcut, și a strigat că e-n regulă, de plâns, am plâns destul, acum să petrecem, să nu privim în urmă, numai spre viitor, tot înainte, apoi a luat o placă din maldărul de lucruri, a pus-o la gramofon, zicând că ăsta fusese cântecul preferat al lui taică-su, azi nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
cineva m-a apucat de braț, trăgându-mă în sus, în timp ce toată lumea o luase la goană înapoi, în direcția străzii Arató, am mai auzit-o pe tanti Ani țipând, ajutor, ajutor, nu faceți una ca asta, dar sirenele se apropiaseră destul cât să nu se mai deslușească nici un alt sunet, și nici eu nu m-am mai uitat în urmă, rupând-o la fugă înspre casă, auzindu-mi numai sângele cum îmi tot bubuie-n urechi, și am simțit banana ascunsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
asta nu se uită, apoi bunicul a tăcut, a mai tras o gură de bere, sticla mai era plină pe sfert, și sprijinindu-se într-o mână, a dat să se ridice, hai, să mergem, mi-a spus, am stat destul aici, m-am ridicat și eu repede în picioare și, apucându-l de cot, l-am ajutat, bunicul, ținându-se de mine, s-a sculat de pe jos, mi-a mulțumit, apoi mi-a dat drumul, cu o mână și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Îi adresă lui Jeanne un semn cu capul. Yvonne Le Bihan nu scăpase nimic din scenă. - Hoitarii! Pun prinsoare că deja trag cu coada ochiului la șantier, Îi persiflă ea, cinică, aplecîndu-se spre fiica ei. Apoi decise că mascarada durase destul și, făcînd un pas Înainte, Îi tăie vorba Mariei care anunța că va conduce ancheta Împreună cu șeful de post Morineau. - La Lands’en ne-am rezolvat Întotdeauna problemele Între noi. Poliția n-are ce să caute aici! Pleacă, Marie Kermeur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să nu-l contrazică, ci să-l ia cu binișorul. Coborînd spre bar, Încercă să afle ce avea să se Întîmple În viitorul apropiat cu nepotul ei, dar Loïc era tot mînios și Își revărsă agresivitatea asupra Mariei. - Ai făcut destul rău pînă acum! De cînd te-ai Întors pe insulă, totul a devenit un dezastru! Nu Înțelegi că ne aduci ghinion? - Oprește-te, nu am nici o vină În toate cîte se Întîmplă! Ce aveți toți Împotriva mea? Ce v-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ai plecat pe mare, pe furtună, fără să mă previi... - Unde erai? se Încăpățînă s-o Întrebe Christian. Iar cu ancheta chiar nu te poți opri? Marie oscila Între dezamăgire și mînie. - Așteptam altceva decît o scenă... Christian, am discutat destul despre meseriile noastre, e vorba de două pasiuni, am hotărît că nu vom renunța nici unul, nici celălalt, doar n-o s-o luăm de la capăt... - Îți aduc aminte că ești considerată a fi În concediu timp de un an! - Și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să aibă complet Încredere În el, Înciudată de bănuielile stupide care Îi treceau uneori prin cap, dar și de faptul că-l mințea prin omisiune pentru a doua oară. Senzația de vinovăție o făcu să se Îmblînzească. Pierduseră și așa destul timp așteptîndu-se reciproc, era inutil să risipească și mai mult timp certîndu-se. Învins, Christian Își afundă obrazul În pletele Mariei. - Trebuie să fim atenți, dragostea mea, atenți să nu ne pierdem, tu și cu mine... Crede-mă, trebuie să plecăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]