4,964 matches
-
și ceilalți contributori, cu toții „buni creștini“. Nu cred În dumnezeu, cel puțin așa cum este definit Îndeobște. Nu poate Încăpea el, infinitul, În propria-i creație, un Univers care este În fiece clipă finit, chiar În expansiune fiind, și doar potențialitatea devenirii sale e infinită. Și chiar greșind, adică reușind să Înțeleg un dumnezeu - chiar finit - intrinsec lumii, adică materiei, mă Întreb dacă are rost să mă rog la el. Iar dacă e totuși infinit, cum să măsor infinitul cu stânjenul, adică
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
În două părți egale; dar Delfi e sediul unei activități vulcanice. Pe astfel de locuri s’au succedat temple: cel creștin pe temelia, chiar doar pe locul celui păgân, precum catedrala de la Chartres, ori chiar refolosind (reamenajând) acel templu, precum devenirea Parthenonului Înainte de a ajunge depozit de muniție turcească. Că templul păgân a fost ridicat pe un astfel de loc, singular, o dovedește invocata piramidă a lui Keops care, ca prima construită, dispunând de Întregul platou stâncos de la Ghizeh, a ales
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
matrița negentropică spre a căpăta și ele o nouă viață, devenind complexul și frumosul În perfecțiunea sa fulg de nea. Doar că noua lui viață e scurtă, sfârșind În gura doritorilor de esență, câinele ori copilul care-și structurează astfel devenirea, cu toate protestele mamei care nu mai are nevoie de așa ceva. Dar asta o fac și alte viețuitoare, În primul rând microscopicele solului, motiv pentru care, chiar fără altă cauză, omătul de pe câmp se tasează, fiecare fulg pierzându-și perfecțiunea
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
e plătită, nevinovat, de Natură. Și argumentez. Poate pentru nimic nu-și dezleagă omul baierile pungii ca pentru distracție. Dar locul de pierzanie ocupă un spațiu, indiferent unde ar fi. E un spațiu smuls Naturii, un spațiu interzis lucrului ei, devenirii ei, precum orice șosea, trotuar ori fundație. Mai mult, sau ca un fel de răsplată, cu ghilimele desigur, În jurul acestuia se răspândesc deșeurile. Toate astea, În condițiile În care Natura nu este interesată câtuși de puțin de această activitate - dacă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
carnală. Ceva a obligat-o să-și uite viața, dar să și-o amintească pe aceea a speciei, una de felul ei liberă. Mă gândesc la mine, acela artificializat nu de altcineva, precum pisicuța din poveste, dar de mine Însumi, devenire pe care am urmărit-o cu Îndărătnicie Încă din pruncia speciei. Ce să merg pe picioarele date de mama Natură, când o pot face pe spinarea calului, apoi În căruță - până aici mai treacă-meargă -, iar acum În automobil? Ce să
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
cam lipsite de sens, acela cu „nu-mi lua dragostea“: oriunde aș fi abandonat, la un kilometru de Iași chiar, e sinonim cu moartea. Încerc să deslușesc cuvintele nerostite ale pisicuței. Poate ele sunt „caută În tine esența unei noi deveniri, un fel de puiuț“. Care va fi aceea? Renunț la a scruta. Nu de altele, dar să mai las sămânță de vorbă. „Arpegii duminicale“, 25 martie 2001, ora 17,45 Mulțumesc, prietene Mircea, pentru acea prelucrare a Concertului din Aranjuez
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
rezista. Iar omul va fi silit să le Îngrijească pe acestea, cu totul nefolositoare, dacă nu vrea ca vântul să spulbere o nouă Sahară. Suplinirea apei din cer, irigarea, devine o acțiune antientropică, căci se opune tendinței spontane, entropice, a devenirii sărurilor, adică sărarea pe mai departe a Oceanului. Și care, colac peste pupăză necesită, ca orice acțiune de acest fel, energie liberă. Nu plătită de ogor, așa cum se Întâmplă la hibridarea ori selecția bârfite mai demult, ci de resursele fosile
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
nu entropia apei leneșe ci negentropia obârșiei râului. Și se izbește, zadarnic, de baraj, În căutarea locului unde Natura Îi cere să-și depună icrele. Barajul e un fel de diodă, care ar permite trecerea vreunui alevin la vale, Întru devenirea lui matură, dar nu lasă adultul să odrăslească acel alevin... Vorbeam de iaz? Nici asta nu e lacul În cale lenevesc acum: umplere și golire, repetate zi de zi, c’așa cere turbina, au creat o „țară a nimănui“ jurîmprejur
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
da un pește, ci Învață-l cum să-l prindă... Un pește, adică simbolul prosperității... E drept, noi n’avem de colonizat teritorii, dar funcții sociale: soldați profesioniști, de pildă. Parcă odinioară existau copii de trupă... Poate că imaginea acestei deveniri, care Înseamnă Înainte de toate nu huzurul companiei lui Tom, Jerry, Donald, iar mai apoi al cutărui „site“ diversionist ca să nu fiu rău, ci muncă, sudoare și poate sânge, Îi va Întoarce din stradă Înapoi acasă, În familia - căci asta e
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Prutului, a devenit așa ceva -, dar cu toatele circumscrise ecologiei, științei supreme a lumii, bineînțeles o ecologie privită cu ochii mei sau, dacă vreți, cu „ochelari de cal“: medierea mea redox. Cade, ca o ghilotină, o Întrebare: Ce m’a ajutat În devenirea mea? Răspund simplu: Am văzut Întotdeauna În muncă o datorie; dar m’a ajutat și heterozisul pe care, În infatuarea mea, mi-l Însușesc, ca hibrid cu 25% sânge polonez ce sunt. Iar hibridul, care nu e un moldovean În
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
aduc aminte că m-a ascultat cu atenție, niciodată nu-și întrerupea interlocutorul, s-a ridicat din jilț, m-a fixat cu ochii săi mari și căprui, după care mi-a spus: - Marina tată, să înțeleg că modelul tău, în devenirea ta profesională este doamna Moise ? - Exact tăticu, mi-e tare dragă doamna, dar mai ales modul în care m-a determinat să văd, să simt, să percep geografia ca știință. - Fata mea, ia aminte un lucru, se întâmplă adesea în
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
înclin să cred, un mod de a-ți liniști și mulțumi sufletul, un gen de „modus vivendi”, dar „in memoriam”. Cu siguranță tata va rămâne în memoria noastră afectivă acel vector formator ce a trasat pârghiile care au susținut traiectoria devenirii noastre morale și profesionale. Un om, un părinte absolut minunat, o existență ce s-a consumat mult prea repede. Tata n-a știut și n-a vrut să trăiască de sine și pentru sine, a ars pentru semeni, a vibrat
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
concret pe registrul profesional și de fiecare dată, tablele păreau a fi neîncăpătoare. Eram fascinată de schemele logice, ajutătoare, de desenele cu spectru aplicativ, dar dincolo de toate, era omul, doar omul care sfințește locul, iar Dumnezeu îi sfințește calea și devenirea. Acesta era distinsul domn profesor Băcăoanu, un om, un nume, un apropiat al inimilor noastre frământate și mereu în căutarea adevărurilor existențiale, a celor lumești, a celor palpabile, nicidecum a celor sofisticate, filosofice. Doamne, ce-o fi fost în capul
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
drumurile labirintice ale unei realități care transcende datele stricte ale existenței; dezvăluindu-se ori, dimpotrivă, învăluindu-se în mister, aceste fețe o preschimbă în destin. La rândul său, istoria destinului Eminescu se răsfrânge asupra istoriei locurilor de origine; astfel, argumentele devenirii dobândesc o aură metafizică. Hyperion leagă de pământ cerurile reci. Luând de la istorie, de la păzitorul ei cel posomorât al trecutului cheile lui de aur cum se exprima poetul în Mira1 se deschid și porțile inimii, dar și cele ale documentului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Povești sunt toate pe lumea asta11... Iar altundeva: Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieții omenești. Cu povești ne leagănă lumea, cu povești ne adoarme. Ne trezim și murim cu ele12. Nu încape nici o îndoială că întru devenirea ființei rolul fundamental îl au componentele lumii cu care intrăm în comunicare/comuniune, începând cu fabulosul univers al copilăriei starea cea mai deschisă spre lumea-nchipuirii, dar și spre cea reală. (Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în poezia lui Eminescu prin ceea ce ascunde dimensiunea sacră, iar poezia lui Eminescu resacralizează lumea Ipoteștilor. Dintr-o altă perspectivă, destinul ființei poetice a lui Eminescu își are originea în lumea Ipoteștilor, iar destinul Ipoteștilor este fixat și relevat de devenirea ființei poetice eminesciene 14. Ca source de la conscience d'exister dans le monde sacrul, după cum a arătat Mircea Eliade în dialogul său cu Claude-Henri Rocquet, n'est pas un stade dans l'histoire de la conscience, c'est un élément dans
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
zariște cosmică și în conștiința unui destin emanat din veșnicie 46. Surprinzând imaginea satului în creație, poetul contopește în această imagine ca în procedeul cinematografic al supraimpresiunii toate elementele lui constitutive, dar și pe acelea care i-au marcat esențial devenirea. Mai exact, a aglutinat Ipoteștii în imaginea visului propriei sale creații, pentru că poetul a avut privilegiul să-și păstreze intacte senzațiile copilului din el, copil care n-a murit niciodată. Aceste senzații au trăit în interiorul poetului ca sarcina în pântecul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a pendulat între două metode de abordare: a) cercetarea riguroasă a documentelor de arhivă privind Ipoteștii și, simultan, constituirea unui corpus de texte eminesciene care sugerează, într-un fel sau altul, acest spațiu; b) rememorarea experienței și a propriei noastre deveniri pe parcursul descoperirii acestui filon complex de date concrete, sentimente și trăiri. Acest parcurs inițiatic ar fi putut părea fără sens dacă el nu s-ar fi întâlnit în chip miraculos și benefic cu un împătimit cercetător al operei lui Eminescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
citadină într-o perioadă a vieții în care inocența proprie copilăriei încă dăinuie întreagă. Dar, destul de curând, curiozitatea nu-i rămâne la un stadiu infantil; dorința de a cunoaște nu mai "traduce" dorința de repere spațiale, ci pe aceea a devenirii întru creație. Memoria nu mai este memoria afectivă a protecției materne, ci este instrumentul pe care îl folosește în fervoarea depozitării de senzații și impresii, de sentimente și trăiri, de povești și fantasme. Ipoteștii, purtând în ei învolburări romantice, înseamnă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
misterul adânc al codrului, acest cosmos verticalizat 113, căci nimic nu e mai frățesc și mai măgulitor pentru destinul spiritual sau temporal al omului decât să se compare cu un arbore secular, împotriva căruia timpul n-are putere, cu care devenirea e complice cu maiestatea frunzișului și cu frumusețea înfloririi 114. Și asta cu atât mai mult cu cât, la vremea aceea, Ipoteștii erau împăduriți, iar codrul bătea la ușa Botoșanilor, atât era de întins. Din străinătate, poetul tânjește îndoit, pentru că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
editorilor: în virtutea cărui principiu cât de cât științific sunt "rași" în permanență unii și scoși complet din cauză alții. Dacă X este o "personalitate marcantă", înseamnă că posedă nu numai tăria, ci și curiozitatea confruntării cu etape ale drumului propriei deveniri fără a mai vorbi despre interesul strict al istoriei literare, tentată oricând să descifreze relația biografie-operă. La subiectivitatea (uneori exacerbată) lui Sântimbreanu se adaugă, iată, subiectivitatea editorilor; de ce nu și aceea a comentatorului, care a avut onoarea să participe la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
să sugerezi infinit mai mult și mai profund decât comunicarea simplă". Între ecran și sursa de lumină (lumânări, fiindcă artistul... n-a mai găsit becuri pe cartelă de-un an!) filtrul programat înfiripă un balet policrom, creind senzația mișcării, curgerii, devenirii. În urmă cu câțiva ani, Darie, împreună cu compozitorul Juan Blanco, a creat un "act politic direct" (toate, în Cuba, sunt politizate și potențate apăsat cu energie "revoluționară"!) proiectând texte, forme și culori într-o canava patetico-eroică evocând marile conflagrații ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
școală sau la serviciu, în București am apucat timpul când circulai numai pe jos, întâlneai mașinile de transport arse, distruse, ca și casele din cauza bombardamentelor, a cutremurului, mașinile bune erau pe front sau cărau materiale de construcții pentru clădirile în devenire. Mai mult, eram grupe de tineri și tinere care tricotam pentru front fulare, ciorapi, mânuși, flanele și le trimiteam la unitățile militare. Apoi ne duceam și curățam dărăpănăturile de la case, să înceapă reconstrucțiile. Am lucrat ani de zile la cenzura
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
se zbăteau să treacă altfel decât ca gâsca prin apă. Atât. Corina era o frumusețe spontană, rebelă, sprințară și foarte "belă", căreia-i fugeau ochii după băieți de prin clasa a IX-a. Era un fel de Brigitte Bardot în devenire. Și frumusețea ei era o capcană cu sens dublu. Pentru ea, care-o avea, abia o strunea și stăpânea, ca pe-un mânz plesnind de sănătate, care se ițea și voia s-o ia la galop zburdalnic și năvalnic, gata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
de misiunea pe care i-a Încredințat-o. Îi stă bine În cămașa asta potrivit de largă, cu piepții plini de broderii, care-i un fel de suman haiducesc accentuându-i subțirimea mijlocelului de libelulă. Are aspectul unui bărbat În devenire. Poate doar apropiindu-te până să-l atingi Îți sar În ochi dimensiunile lui miniaturale. — Bă, da’ nu pune mâna pe el, spun. Arată-i fără să pui mâna. Ce naiba! Nu fi de la țară! Părințelul Își retrăsese mâna și râdea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]