5,812 matches
-
dispăruse cu totul de la mesele domnești ale secolului fanariot: „Bineînțeles că, în alcătuirea acelor mese date de bunica, atât la Ieși cât și la Bohotin, își dădeau întâlnire toate bucătăriile din lume (afară de cea nemțească, pentru care ea avea un dispreț desăvârșit). În cinste erau, afară de felurile obișnuite în țară și de multe excursiuni în bucătăria franceză, bucatele grecești și turcești: nenumărate feluri cu untdelemn, cataifurile, baclavalele și caplamalele [capamalele, n.n.] care mai trăiesc și astăzi, precum și altele, de care îmi
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
pentru a putea declara cu mâna pe inimă că s-a familiarizat cu bucătăria acestei țări. Nici nu este de mirare că localurile noastre se află în această dezastruoasă stare. Este suficient, pentru a înțelege una dintre cauze, să amintim disprețul manifestat față de practicanții artei culinare, recrutați, în familiile boierești, din rândul robilor țigani. Mai trebuie pomenit eclectismul culinar practicat încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea; iată, spre exemplu, reclama pe care și-o făcea restaurantul unui
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
2-64 d.H.), imensă, nu a văzut încă lumina zilei. Cât despre comediile lui Plaut (250-184 î.H.) și ale lui Terențiu (209-149 î.H.), deja foarte vechi, ele nu sunt cu siguranță pe placul unui teoretician care nu arată decât dispreț pentru farsă. Totuși, marele merit al Artei poetice, tradusă în franceză de umanistul Peletier du Mans, în 1541, este de a fi transmis moștenirea greacă. Stă mărturie acest raționament al lui Du Bellay care, în 1549, în Apărarea și ilustrarea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
poemului dramatic" și Iluzia comică (L'Illusion comique), în anul următor, în care Corneille plasează o pledoarie în favoarea teatrului: Acum ăst' teatru blamat E plasat sus de tot și de lume adorat Iar ce în vremea noastră văzut era cu dispreț Este de-acum iubirea oricărui om de duh semeț. (V, 6)7 Regele îi subvenționează, în 1635, pe comedianții de la Hôtel de Bourgogne, ca și o trupă tânără, instalată din 1629 în cartierul Marais, ce l-a făcut cunoscut pe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe care nu l-ar găsi rezonabil, să se creadă permanent la dispoziția lor; să-și facă legi inviolabile din părerile lor; și să se gândească la faptul că, neîndoielnic, nu-ți judeci niciodată nepărtinitor cauza." Teoreticienii nu afișează decât dispreț pentru ceilalți spectatori, pe care nu încearcă să-i cucerească. Desmarets de Saint-Sorlin, în Argumentul Vizionarilor (Argument des Visionnaires), din 1637, exclamă astfel: "Dar de când ignoranții au devenit atât de importanți în Franța, încât să trebuiască să ne interesăm atâta
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de importanți în Franța, încât să trebuiască să ne interesăm atâta de ei, și să fim obligați să avem grijă de a le plăcea? Înseamnă că le datorăm respect, fie caracterului inferior al condiției lor, fie obtuzității spiritului lor, fie disprețului manifestat față de litere, dacă ne gândim să-i distrăm." În schimb, marii autori dramatici, fie că e vorba de Corneille, de Racine sau de Molière, se adresează, fără deosebire, tuturor tipurilor de public. Ei acordă mult mai multă importanță reacțiilor
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în persecuția pe care o efectuează" este și el demn să figureze în universul tragic. Corneille îl realizează în Polyeucte. Felix, carierist slab și fricos, își trimite ginerele la moarte fără să fie neapărat cu adevărat rău. Este demn de dispreț, dar nu odios. Respectând punctul de vedere al lui Aristotel, un personaj de martiriu nu ar putea intra în universul tragic, pentru că el imprimă în sufletul spectatorului milă, și nu teamă. Or, după cum arată Corneille în Discurs despre Tragedie, Polyeucte
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
condamnându-i fără drept de apel pe partizanii "artei noi". Această lucrare polemică, scrisă în strofe de endecasilabe, departe de a îmbrăca forma unui tratat, ia ca model "sermo"-ul horațian. Refuzând în mod deliberat să facă operă academică, din dispreț față de reguli, Lope îi trimite la modul ironic pe ascultătorii săi madrileni și pe ai săi cititori să meargă la lucrarea "foarte doctului Robortello de Udine", adică, prin intermediul lui, la toți comentatorii lui Aristotel. Chiar de la începutul Artei, el vorbește
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Școala soților (L'Ecole des maris 9). Totuși, chiar de la apariția Clasicismului, o uriașă discreditare apasă în Franța asupra operei lui Lope de Vega. Chapelain, care în tinerețe a tradus totuși cu entuziasm unele dintre piesele sale, îl copleșește cu disprețul său în Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidul, în 1638. Boileau, în Arta poetică din 1674, îl condamnă și el fără drept de apel: "Un rimeur, sans péril, delà les Pyrénées Sur la scène en un jour renferme des années
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vedea specia umană așa cum este ea, și se vor împăca cu ea. Oamenii de bine sunt rari; dar există." Iar mai departe: "Repet deci: onestitatea, onestitatea. Ea ne impresionează într-un mod mai intim și mai blând decât ceea ce stârnește disprețul și râsul nostru. Poetule, ești sensibil și delicat? Ciupește corzile acestea; și le vei auzi răsunând sau fremătând în toate sufletele." (cap. 2 Despre Comedia serioasă) Nu visează Diderot la un fel de "dramă filosofică", pe care nu a scris
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
s-a obținut un ordin ca să fie închis acolo. Cum este curajos, s-a oprit pe loc; își duce mâna la garda sabiei; și, uitându-se înspre mine cu niște ochi indignați, exclamă, pe un ton plin de furie și dispreț totodată: Ah mon ami! Am înțeles. L-am liniștit; și veți fi de acord că eroarea-i nu era deplasată." Teatrul, care stârnește atât de mult entuziasm în epoca Luminilor, are totuși un adversar redutabil în persoana lui Jean-Jacques Rousseau
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că nu a ținut seama de ea în mod suficient. "Molière, de exemplu, spune el, ne face să râdem de Mizantrop, și totuși, Mizantropul este omul cinstit din piesă. Ceea ce înseamnă că Molière este dușmanul virtuții, făcându-l demn de dispreț pe omul virtuos."51 Ba nu: Mizantropul nu devine demn de dispreț; el rămâne cel care este, și râsul care izbucnește din situațiile în care îl plasează autorul nu-l lipsește de stima noastră. La fel se întâmplă cu Distratul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
exemplu, spune el, ne face să râdem de Mizantrop, și totuși, Mizantropul este omul cinstit din piesă. Ceea ce înseamnă că Molière este dușmanul virtuții, făcându-l demn de dispreț pe omul virtuos."51 Ba nu: Mizantropul nu devine demn de dispreț; el rămâne cel care este, și râsul care izbucnește din situațiile în care îl plasează autorul nu-l lipsește de stima noastră. La fel se întâmplă cu Distratul: râdem de el, dar îl și disprețuim? Îi apreciem celelalte caltăți de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fără îndoială și mai uimiți decât gondolierii din Veneția că au fost promovați la rangul de personaje de teatru. Oamenii din Chioggia, oraș destinat de Veneția prizonierilor care regăseau acolo un pic de libertate, erau pe atunci obiectul unui mare dispreț. Giorgio Strehler, care nu a încetat să joace Goldoni, în special Arlechino, servitor la doi stăpâni, Trilogia vilegiaturii, Gâlcevile din Chioggia, Il Campiello, se declară fascinat de conținutul politico-social al marilor sale comedii. El încearcă sentimentul de a împărtăși cu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de severitate, dovedește în același timp bonomie și încredere în natura umană. Râsul acesta nu sancționează. Goldoni face o distincție foarte clară între "ridicolul onest", pe care se străduiește să-l găsească, și "ridicolul bufon", pentru care nu simte decât dispreț. "Nu-mi plăceau arlechinadele", declară el în Memorii, pronunțându-se împotriva comicului grosolan al comedianților dell'arte. Om de gust, sedus de rafinamentul Iluminismului, nu ar fi putut aproba glumele și clovneriile lor, uneori obscene. Lucrul cel mai esențial al
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
al unei intenționalități artistice. Corelate cu această atitudine sunt: buna dispoziție, lipsa de griji, seninătatea, evitarea gravitații, suspendarea urgenței necesităților vitale. În atitudinea comicului primează ridicolul reperat prin acuitatea simțului comic asociat cu cel critic, de respingere, de neaderență și dispreț. Dacă râsul mecanic este superficial și distractiv, cel critic se vrea a fi un corectiv, aplicat diferențiat, în funcție de gravitatea malformației detectate, cu bonomie, înțelegere sau, dimpotrivă, în răbufniri satirice, violent sarcastice, cu malițiozitate și cruzime. În conturarea portretului robot al
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sentimentul comicului. În schimb, orgolioșii, vanitoșii, vindicativii, malițioșii, spiritele inteligente, tăioase, lucide, își fac din cultivarea comicului un adevărat regim de viață. Tehnica folosită este afirmarea inferiorității obiectului ridicol, diminuarea sub condiția medie a situației date, cultivarea abia camuflată a disprețului"61. Consecința firească a oricărei ridiculizări este determinarea unei răsturnări axiologice, a unei deplasări pe verticala valorilor într-un dublu sens: atât în direcția minimalizării, a bagatelizării celor consfințite prin acord colectiv, cât și în direcția opusă, a supradeterminării, a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ignorarea convențiilor, a tradițiilor, a moralei, printr-un comportament de inconștienți "măgari pe Vezuviu"57. Predominanta notă de tristețe este întreținută de sfâșietorul sentiment de neputință și dezamăgire dureroasă, redată în tonalități diverse, de la umor și ironie amară, la sarcasmul disprețului total care țâșneste în pagini de veritabil pamflet "față de o lume occidentală indiferentă și iresponsabilă, văduvită de idealuri și de elementară demnitate umană, nimicită de egoism și de supremația excesivă a sexului"58. Sunt vizate în mod expres și obsedant
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
asemenea alter-ego-ului său, Ion: Cum o să vă placă, nene, săracul de mine? ... măgar! din gură! Carnavalul de Venezia!! cu variațiuni!! [...] Nu trebuie să vă placă! De ce mă, pârlitule? Că nu e de plăcut! 92 Pe o scară imaginară descendentă a disprețului caragialian, treapta următoare pare a fi ocupată de G. Ionescu Gion. Într-o proiectată conferință despre Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Caragiale pastișase afectarea, stilul prețios, snobismul citatelor și a apropos-urilor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
derivat din perceperea distorsionată a "tragediei limbajului"100, ilustrată printr-o ingenioasă mise en abyme a noncomunicării. Se știe, din mărturisirile adunate în celebrele Note și contranote, că Eugen Ionescu a început să scrie teatru pentru că îl detesta profund. Aversiune, dispreț, ireverență suficiente motive pentru ca piesa ce va marca debutul unei cariere dramatice de mare prestigiu să ilustreze o intenție parodică. S-ar zice că, după ce critica literară fusese victima unei desconsiderări echivalente demitizării în deconcertantul și vehementul Nu, venise rândul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
superiorității ironiei caragialiene în ceea ce privește mânuirea în proporție ideală a semnalelor sintactice și stilistice pentru menținerea echivocului, îl oferă schița Savantul din ciclul Moftangii. În combinație cu paramologia, diasirmul atrage cititorul pe drumul sinuos între justificare și blamare, între admirație și dispreț, primul termen fiind revelat prin antifrază, cel de-al doilea prin fraza care trebuie subînțeleasă: Este absolut indispensabil să întemeiem un institut pentru domesticirea, prăsirea și educarea licuricilor, lampyris resplendes având misiunea de a studia un nou sistem de iluminare
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dublarea sonoră a consoanelor din cuvintele golite de puritatea sensurilor primare, prin utilizarea demagogică în cele mai banale contexte, incidentul ,,Se-nțelege"etc. sunt elemente care dezambiguizează și facilitează traducerea acestui text care, literal, este elogiativ, străbătut de entuziasm. Exprimarea disprețului se face astfel cu eleganță, măgulitor, prin intermediul ironiei "urbane". Caragiale se detașează, așadar, de practica gazetăriei injurioase și de lumea zgomotoasă, "scoasă din țâțâni", veșnic amatoare de scandaluri, ,,revuluții" sau chefuri gălăgioase și impregnate de un mahalagism care îi repugnă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lui D. D Pătrășcanu este o povestire ilustrativă pentru umorul care stârnește un zâmbet trist, indispoziția mascată de o veselie a resemnării. Personajul central, franțuzul Jean Renaud, ajuns profesoraș din provincie, este tipul fanfaronului inofensiv care provoacă sentimente contradictorii de dispreț și de compătimire, prin penibilul încercării de cosmetizare a sărăciei cu ajutorul formulărilor pretențioase. Ar fi de remarcat, în privința acestora, un aspect esențial, și anume: lipsa de ridicol. Aceasta deoarece denumirile franțuzești pompoase nu provin din intenția de a eclata impusă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nesfârșite polemici sterile pe tema dragostei și a sexualității, a morții și a revoluției, a opțiunii existențiale, pendulând între viețuirea în concretul cotidian sau izolarea necesară desăvârșirii utopice a creației absolute. Privit din exterior, cu vădită superioritate și cu un dispreț abia perceptibil sub pojghița străvezie a admirației proprie veșnicului aspirant, grupul intelectualilor din celebra schiță caragialiană își păstrează peste decenii notele definitorii: desconsiderarea oricărei ocupații de utilitate imediată, încrederea nezdruncinată în prețiosul rol social, în slujba căruia își închină zestrea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
schița Bibliofilie, un "moment" veritabil, prin atmosfera stilistică ironică și prin conturarea inspirată a portretului colectiv al intelectualului de cafenea, realizată prin sugestia de tip sinecdocă a confundării categoriei cu semnul ei distinctiv consumul de "jvarț". Caragialiana strategie a camuflării disprețului într-o condescendență măgulitoare, augmentează efectul revelării ireversibile a imposturii: Chiar ieri, a răspuns poetul, cineva care venea din străinătate mi-a vândut pentru cinci sute de lei o ediție princeps din Boileau. Din ce an ? îndrăznesc eu. 1800! Ediție
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]