4,381 matches
-
impact. Mă liniștește spunându mi că toți avem ceva în neregulă și mergem la culcare. Prima zi de conferință. Dimineața se fac înregistrările, apoi, ca într-o conferință cu adevărat vrăjitorească, prezentările vor începe în fiecare zi la ora trei după-amiază și vor continua până către miezul nopții. Participanții par culeși din toate colțurile lumii și existenței, de la hippy sereni la inși în costum la șapte ace, pășind grațios cu pantofii lucitori prin praful din Iquitos. Mă împrietenesc cu Chris, un
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
ele la ceva. Pe scurt, mă comportam ca un copil normal. Mi se oferise această șansă. și am dat o în bară. Totul a pornit de la un număr vechi din LExpress (din colecția tatălui meu), în care, într-o după-amiază de vară din anul 1990, am găsit un reportaj de pe platourile de filmare ale celui de-al unsprezecelea film din seria James Bond, Moonraker. Cu Roger Moore. în reportaj era vorba despre o secvență în care agentul 007 era aruncat
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
Democratic va fi integrat Frontului Salvării Naționale. 6. UN ACT ISTORIC: PE 24 DECEMBRIE '89, ÎNTR-UN WC DE LA M.Ap.N., CETĂȚEANUL ILIESCU A DECIS ILEGITIM SĂ CONSTITUIE UN "TRIBUNAL MILITAR EXCEPȚIONAL", CARE SĂ JUDECE PE CEAUSESTI Arestați, practic, încă din după-amiază de 22 decembrie, soții Ceaușescu au fost ținuți, sub pază militară, la unitatea de la Târgoviște. inițial, puciștii au mers pe varianta suprimării imediate a cuplului Ceaușescu. Scenariul asasinării urma să fie declanșat de parolă "Recursul la metoda". Populației i s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
am făcut bine, ce am făcut până acum, să procedez exact ca în cazul când aș rămâne director și în final să convoc toate cadrele didactice pentru o scurtă ședință de informare. Așa am și făcut, trimițând acasă clasele de după-amiază, păstrând restul pentru cursuri și convocând cadrele didactice într-o anumită sală de clasă, pentru o scurtă ședință. Totul fiind gata, cei veniți intră în sala de ședință și se anunță clar: Se soluționează cererea de demisie a directorului, propunându
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
-mi da și anumite sfaturi utile. Rămas singur, ce puteam face altceva, decât să-mi desfăt privirile cu frumusețile ce mă asaltau la tot pasul! Cu Trocadero și turnul Eiffel ca repere apropiate, am început plimbările de dimineață și de după-amiază. M-am convins că în Paris nu mă pot rătăci, fiindcă aveam repere sigure de orientare, mai ales că în timpul războiului dobândisem un accentuat simț al orientării în teren, în condiții dificile, ori acum... totul era floare la ureche! Observam
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
de atunci și nici de mai târziu. Totul mi s-a imprimat în inimă și suflet și păstrez totul în memoria mea afectivă. Revenit la Paris, noaptea târziu, după o odihnă binemeritată, mi-am reluat plimbările zilnice de dimineață și după-amiază cu orizont tot mai larg de cunoaștere, până s-a apropiat și ziua revenirii Marianei acasă. Nu știam la ce oră va sosi. Era încă dimineață, cam pe la șase, dormeam profund - vorba lui I. Creangă, „dormea și patul sub mine
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
din perioada ei de acomodare cu Parisul, pe care l-a cunoscut anticipat foarte bine din imensa literatură franceză ce citise până la plecare, urmând să-l cunoască și mai mult străbătându-l cu autobuzul, mașina ori cu pasul. Într-o după-amiază, când tocmai ne pregăteam de plimbare, Mariana îmi arată bilețelul de rămas bun la plecarea ei din București... Mi-a spus atunci că acest petecuț de hârtie a făcut ocolul Parisului, printre prietenele și cunoștințele ei. Fiecare din aceste cunoștințe
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
Gheorghe Juverdeanu, un ieșean cu care am rămas prieteni toată viața (Dumnezeu să-l odihnească, a murit acum patru ani). I-am lăsat la post pe telegrafiști. Și cum veneam noi foarte relaxați și sătui, pe la ora trei a unei după-amiezi călduroase, pe aleea dintre popotă și PC auzim semnalul sonor. Zic: "Alarmă! Băi, iar ne freacă ăștia! Ce alarmă, duminica?" Stăm câteva secunde, ascultăm și ne uităm unul la altul. "Asta-i "Radu cel Frumos"!" Inițial nu ne-a venit
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
aeroport și totul a decurs în mod normal și rapid. Am venit „acasă”, în „centru” - unul din centrele capitalei. În orice caz, la Prado ajungem pe jos cam în zece minute. Un prim contact cu orașul l-am stabilit în după-amiaza sosirii și primul șoc, impactul cel mai puternic, a fost descoperirea oamenilor care, frumos îmbrăcați, ieșiți la plimbare pe „Strada mare”, cum se spune, râdeau, zâmbeau, erau degajați și lipsiți de încrâncenări. Impresia asta m-a înspăimântat pentru că m-a
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
făcute, am pornit, de data asta, la deal, deci punctul fixat era opus mării, și după ce-am vizitat o parte din cetatea medievală, două catedrale și mai multe străduțe dinspre care sunetul unui flaut rezona cu orele liniștite ale după-amiezii și după ce ne-am tras sufletul pentru ultima oară, am sfidat durerea care stăpânea picioarele noastre, și am pornit pe Rambla în sus, ușor, ușor apropiindu-ne de Passeig Gracia unde, tot din fața casei lui Gaudi, am coborât în stația
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
simțim bine. Ne-a preluat de la aeroport un tânăr coleg, atașat de presă, cu care în noua noastră locuință am închinat de bun sosit un păhărel de tărie, din unica sticlă salvată. Ne-a comunicat din partea ambasadorului că pentru "acomodare" după-amiaza respectivă suntem liberi, urmând ca a doua zi să fim preluați de o mașină și "prezentați" la ambasadă. Cum era cam vremea prânzului și ne era foame și eram și curioși să vedem ceva prin jur, am coborât și, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și curioși să vedem ceva prin jur, am coborât și, ca Hansel și Grethel, ținându-ne de mână, am luat-o spre Alexanderplatz. Era început de februarie, o vreme rece, cu ceață și frig, tipică Berlinului. Deși era doar 2 după-amiază, pe strada țipenie de om. Pentru noi, obișnuiți cu forfota Bucureștiului, spectacolul ne-a impresionat neplăcut, dându-ne ulterior seama că la ora respectivă fiecare neamț era unde trebuia să fie, la locul său, pe când ai noștri... Ajunși în Alexanderplatz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Maurer, amândoi de cultură franceză, școliți, rafinați. La București, Maurer fusese trecut "în rezervă", dar Hoveida și-a manifestat dorința de a-l întâlni la vila ce-i fusese rezervată. În ziua respectivă, la ora 17,00, într-o superbă după-amiază, Hoveida își aștepta prietenul în fața vilei. Apare Maurer la volanul unui Mercedes alb, coboară, se îmbrățișează și Hoveida îl întreabă admirativ: "Mai șofezi Jeane, mai șofezi?". Eram în spatele lor și l-am auzit pe Maurer răspunzând: "Nu numai că șofez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
lui Eustache prăbușindu-se peste celelalte componente, respectiv scăriță, ciocănel și nicovală, ca într-un cataclism de sfârșit de lume. Când și-a revenit, mi-a spus că "neapărat trebuie să ne vedem la o bere" și am acceptat pentru după-amiaza aceleiași zile. M-a mai întrebat dacă nu vrem să ne mutăm la Ambasadă, ofertă pe care am declinat-o cu eleganță pe motiv că "nu vrem să deranjăm". A apărut la ora convenită însoțit de un confrate, probabil cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
hârleț și lopată, până le țâșnea sângele din palme, dar spuneau că a meritat, făcând-o pentru "Țara lor". Aveau acum copii mari, o vilă superbă și trăiau dintr-o livadă de citrice și o fermă de păsări! Într-o după-amiază la ora 17,00 aveam fixată o vizită la mănăstirea română din Ierusalim. Ne-am prezentat la "fix fără 5 minute", am sunat și ne-a deschis poarta o "măicuță" de circa 30 de ani, cu o față mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
înalte de lemn, model incomod pentru monumentalul cântăreț și ministru. Așa că la 5 minute după începerea spectacolului, Spiess îmi șoptește cu o mină "preocupată": "Vasilică, hai să plecăm ca mi-a amorțit fundul!". Al doilea moment a fost într-o după-amiază plină de soare, când mă aflam alături de Spiess în cocheta șalupă a primarului Veneției, oferită pentru o plimbare pe Canal Grande. Lume peste lume, soare, gondole... Și, prins de atmosferă, Excelența Sa, Signore Ministro, a început să cânte o canțonetă pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
a impresionat prințul Dimitrie Sturdza, care ne-a demonstrat că e prinț și la propriu, și la figurat. Trăia în Elveția, era un prosper om de afaceri și un bărbat cult, stilat, rafinat. Venea adesea prin țară și într-o după-amiază aveam să-l cunosc în cabinet la Adrian Dohotaru. Șeful meu era într-o pasă nu din cele mai bune și avea și motiv: primisem de la ambasada noastră la Londra o telegramă prin care eram informați că urmează să fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
aproape 90 de ani, adusă "special" de la Chicago, unde trăia. Aflasem că la Rio se instalase la Hotel Gloria, un vechi și respectabil hotel de 5 stele. Am telefonat, mi-a răspuns secretara, am stabilit o întrevederea și într-o după-amiază însorită am avut privilegiul de a discuta, împreună cu soția, preț de o oră cu această femeie deosebită. A început să-și depene amintirile cu precizie, neomițând nimic din întâlnirea de la Peleș, arătându-ne fotografii și tăieturi de ziare care au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
am coborât la cantina-restaurant, unde am luat masa împreună cu conducerea Taberei. În sala de mese și pe culoare, zeci și zeci de tineri și tinere, veseli, gălăgioși, plini de viață. I-am observat cu atenție, ei fiind "auditoriul meu". În după-amiaza aceleiași zile, am susținut o conferință, despre România, istorie și cultură. Bineînțeles că am luat-o de la Decebal și Traian, marele împărat fiind născut în apropiere de Sevilla. A fost o expunere de o oră, urmată de altă oră de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
căci, fiind mai În vârstă, sau tocmai de aceea, era ținta lor numărul unu! Într-adevăr, publicul cel mai liber, cel mai imprevizibil În reacții e publicul de copii. Privind pozitiv eșecul suferit, exercițiile fizice zilnice de dimineață au continuat, după-amiezele fiind ocupate cu fragmente din Viața e vis, În spaniola originară a lui Calderón, și Perșii de Eschil, În greaca veche. După ce petrecusem primele luni experimentând posibilitățile vocii de a se extinde dincolo de ce știm sau credem că sunt sunetele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a doua zi la Luxor. Noaptea pe vapor nu puteam dormi. Într-o carte despre Luxor am citit că acolo „se află Înțelepciunea lumii vechi, Închisă, gata să fie redescoperită“ - o bună figură de stil, mi-am spus, dar În după-amiaza următoare, după ce umblasem ca hipnotizat ore În șir În arșița zilei printre coloanele și pietrele acelui loc magic, am avut o experiență pe care mi-e imposibil s-o descriu, dar aveam senzația foarte concretă că Într-adevăr ceva viu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
jucării - se vor scufunda În apă, dacă armata noastră va Încerca să instaleze șine peste gheața Înșelătoare a lacului Baikal. Dar dacă mă gândesc mai bine, În mintea mea există o amintire și mai timpurie despre acel război. Într-o după-amiază, la Începutul aceluiași an, În casa noastră din St. Petersburg am fost dus din camera copiilor În biroul tatei, pentru a spune bună ziua unui prieten al familiei, generalul Kuropatkin. În timp ce corpul lui masiv, strâns În uniformă, foșnea ușor, În dorința
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
la țară, a constatat, rănit În patriotismul lui, că fratele meu și cu mine știam să citim și să scriem În engleză, dar nu În rusă (În afară de kakao și mama). S-a stabilit ca Învățătorul satului să vină În fiecare după-amiază să ne dea lecții și să ne ducă la plimbare. În sunetele ascuțite și vesele ale fluieratului care făcea parte din primul meu costumaș de marinar, copilăria mă cheamă Înapoi În acel trecut Îndepărtat, ca să dau din nou mâna cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mele tinere o influență teleologică, de parcă acea acumulare de obiecte familiare În Întuneric se străduia să alcătuiască imaginea clară și permanentă pe care o expunere repetată a lăsat-o În cele din urmă În mintea mea. Întunericul sepia al unei după-amieze arctice de miez de iarnă invada Încăperile , Îngroșându-se până ce devenea de un negru opresiv. O fațetă de bronz, o suprafață de sticlă sau un mahon lustruit, ici și colo În beznă, reflectau rămășițele de lumină din stradă, unde globurile
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fi știrbit drepturile creatoare, furișându-se dincolo de limitele subiective stabilite foarte elegant și economic de amintirile din copilărie pe care le credeam semnate și parafate. „Dar cu Iaremici ce s-a Întâmplat?“ l-am Întrebat pe M.V. Dobujinski, Într-o după-amiază de vară prin 1940, În timp ce ne plimbam printr-o pădure de fagi din Vermont. „Se mai vorbește de el?“ „Desigur“, a răspuns Mstislav Valerianovici. „Avea un talent excepțional. Nu știu cum era ca profesor, dar știu că tu ai fost cel mai
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]