KorAP: Find »[drukola/base=furie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...151 152 153 ...356 >

8,881 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

îl implora pe Grimus s-o ia cu el. Misogin cum este, el a refuzat. M-am trezit că sunt mânios pe el pentru aceastăă această insultă adusă soției mele! închipuiește-și, prietene! Cât de jos am ajuns! Atunci închipuiește-ți și furia lui Liv când a luat-o, în locul ei pe femeia numită Prepelicarul. O alegere explicabilă. El voia o servitoare, nu o amantă. Axona cea îndrăgostită nebunește va fi o bună servitoare, zic eu. Ea îl crede un semizeu. în absența

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
când a luat-o, în locul ei pe femeia numită Prepelicarul. O alegere explicabilă. El voia o servitoare, nu o amantă. Axona cea îndrăgostită nebunește va fi o bună servitoare, zic eu. Ea îl crede un semizeu. în absența lui Grimus, furia lui Liv s-a descărcat asupra mea. Mi-a spus o mulțime de lucruri crude, pe care nu le voi încredința acestei pagini. Mă disprețuiește pentru că nu sunt egalul lui, deși n-am pretins niciodată așa ceva. Și pentru paralizia mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
colțuros. Dar Grimus tenul de o culoare mai apropiată de măsliniul Prepelicarului decât de albul cadaveric al lui Vultur-în-Zbor. Iar ochii lor exprimau lucruri diferite: ai lui Grimus erau reci, distanți și scânteietori, în timp ce ai lui Vultur-în-Zbor erau plini de furie și înfierbântați. Asemănători și totuși diferiți. Ca și când i-ar fi citit gândurile, Grimus spuse: — Umbra mea tânără și palidă. Tu ești aceea. Vultur-în-Zbor se sili să scoată pe gură cuvintele potrivite. îi venea greu să adopte o atitudine potrivnică în fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
O amintire veche, veche de tot, nu-i dădea pace: amintirea unui om în căutarea unei voci cu care să vorbească. Alături de orchestratorul vieții lui, Vultur-în-Zbor însuși își găsise propria voce. — Mi-am jucat bine cărțile, repetă el cu o furie înăbușită. O metaforă sugestivă, așa-i? Trandafirul de Piatră te-a pervertit, Grimus. Cunoașterea oferită de el te-a făcut la fel de sucit și la fel de ros de dorința de putere ca și efectul lui, ce a stâlcit și a deformat viețile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
asemănătoare. E estetic. E corect. Grimus traversă camera în grabă și trase de cordonul unui clopoțel. Deși era noaptea târziu, Prepelicarul ajunse la ei în mai puțin de un minut, gâfâind și cu răsuflarea tăiată. Vultur-în-Zbor simți din nou o furie neputincioasă la vederea acelei ființe atât de umilită, carne din carnea lui și sânge din sângele lui. Poate că și el era prizonier, la fel ca Prepelicarul, își zise bărbatul, și apoi încercă zadarnic să-și alunge gândul din minte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487

răbufni el. Își găsise haina, o haină de tot râsul, dintr-o piele maro, jerpelită, care oricum nu îi servea la nimic. —Și asta e sigur ultima oară când îți cedez. — Așa spui mereu. Ochii lui Hawkins se îngustară de furie. Singurul lucru frumos la el erau ochii săi albaștri. Dar fața pe care erau așezați era masivă, fără pretenții, a unui Spencer Tracy combinat cu un boxer gata să cadă la podea, care mai târziu se va umple de riduri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
din asta un capăt de țară, de parcă i-aș fi cerut să vorbesc cu artistul cunoscut sub numele de Prince. În fine, după o vreme, Tom a venit la telefon. —Tom? Eu sunt. —Cine? Mi s-au micșorat ochii de furie. Î.A. - Înainte de Alice - nici unul dintre noi nu trebuia să zică mai mult decât atât și era imediat recunoscut. —Sunt Sam. Sam Jones. Îți mai aduci aminte de mine? Tipa care obișnuia să facă bancuri cu blonde până când și-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
foc, am izbucnit eu. Ar trebui să fii al dracu’ de precaut să vii aici și să mă storci de informații. Știi că mă scoate din sărite. Nu e vina mea că devii uneori irațională în ceea ce privește Poliția... Am explodat, toată furia strânsă în ultimele treizeci și șase de ore pompându-mi în vene ca adrenalina. A, sigur! Poliția care înscenează punând droguri sau care fură din ascunzișurile oamenilor sau care îi bate pe suspecți știind sigur că și dacă individul crapă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
și nu Genny. Doamne, o urăsc. Deci ți-a spus că ea a aranjat casa? — Până la un punct. Cred că n-o să mă prindă cu asta - era puțin probabil ca Suki să fi citit vreodată Scoop. Suki încă fierbea de furie. — Nu mi-a plăcut niciodată. Nu e nici un secret, a spus cu răutate. Socializăm în public, însă nu avem nici un cuvânt bun una despre cealaltă. Se spune că l-a încălțat pe tata imediat ce mami a murit. Propriul soț nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
Mă decisesem să o imit mai des pe Joan Collins interpretând-o pe Alexis Colby. Gata cu doamna drăguță. Apoi am început să analizez tristul înveliș al Planetei plutitoare și tot entuziasmul m-a părăsit pentru a fi înlocuit de furie. Instalația mai avea o șansă; jumătatea de sus scăpase practic nevătămată, iar partea de jos, cu panourile, putea fi reparată destul de ușor. Idem și pentru plasa de sârmă. Dar nu munca pe care aveam să o fac mă supăra, ci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
pricepe la asta de minune. Să știi că a aranjat acest loc de una singură, mi-a spus. Ea a ales totul. Are un ochi al naibii de bun. M-am uitat la Geneviève. Îl aproba. Nu îmi puteam scoate din minte furia lui Suki când a crezut că Geneviève și-ar fi atribuit meritul pentru decorațiunile interioare. Dacă ce spunea familia asta nu se potrivea nici la cel mai insignifiant detaliu, ce s-ar întâmpla când ceva important era în joc? — Totuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
fi doborât. Dar era încă amețit, probabil urechile îi țiuiau, își pierduse echilibrul, și dacă aș fi putut să mă bazez numai pe asta... A venit din nou la mine, iar acum ochii îi sticleau a nervozitate și, micșorați de furie; nu putea înțelege de ce nu mă doborâse încă. Dacă mi-ar fi dat acum un pumn, m-ar fi terminat. Era destul de puternic pentru a mă omorî. Respirația îi șuiera printre dinți, singurul zgomot din cameră în afară de soneria ușii. S-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

neschimbat greșeală a celui care bea în zi de leafă. N-am cum să-l compătimesc. El singur și-a făcut-o. Nici urletele insului nu mi se mai par de nesuportat. În fond, își are și el problemele lui, furiile lui, sarcinile lui, necazurile lui, demnitatea lui și toate celelalte ale lui. De ce să i le răscolească, la urma urmei, un nenorocit care bea în zi de leafă? Chiar mă simt bine scriind acum, în vacarmul țipetelor acelea. Un bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
aiurelile acelea de ablative și perifraze, cu ista veritas, etiam si iucunda non est, mihi tamen grata est (Cicero: „Acest adevăr, deși nu e îmbucurător, mie totuși mi-e plăcut“). Și câte altele... Îmi suporta privirea. Îi spuneam, ca în furie ultimă, tot năduful meu. Mi-era ciudă pe ea că se îndoise de mine. Hotărâsem să nu scriu nimic. Mă jucam cu pixul pe bancă, rotindu-l într-un gest mecanic. Sfârâia ușor, agasant. Într-un târziu, a izbucnit în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Bulevard, intrând în prăvălii, bând în crâșme, așteptând în stații venirea autobuzelor sau troleibuzelor. Omul este făcut să trăiască, nu să scrie. Arta nu are nimic de-a face cu omul acesta, cu frunza aceasta, una din noianul împrăștiat de furia vântului, dusă alandala, în plutire de viață. Arta îl preia doar și-l duce în lumea fără de contururi, fără de umbre, fără de seve și fără de magmă. Dintr-un nimic creatorul zămislește un alt nimic, care pare că este viață, care pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ori, frica. Nu paralizantă, dar amenințătoare. Întinsă în preajma mea, alor mei, ca o pâclă sufocantă din care mereu pândeau amenințări felurite. Încetul cu încetul, am învățat că rostul tău, viața ta puteau fi schimbate, distruse de un oarecare, pornit cu furie oarbă împotriva ta din cele mai stupide motive. Am învățat să mă feresc de astfel de lovituri neașteptate. Am învățat să fiu prudent, ticăit, mereu la pândă. Oricând dispus la compromisuri spre a-mi apăra pielea. Din păcate, nu eram

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
nici nu mă auzea. Am plecat cu ea. La etajul doi am tras-o pe un culoar. Ezita, că-i târziu, că nu mai puteam ieși. Am intrat totuși într-o clasă. Simțea că o doresc. O dorință amestecată cu furie, cu scârbă, cu stupoare. Și cu frică. Parcă aerul din amfiteatrul acela, îmbibat cu frică, pătrunsese în mine. O frică surdă, absurdă, difuză, fără un chip anume. Simțeam doar cum undeva, în preajmă, învăluitoare, pândea amenințarea. Începuse să-mi fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

iubești cu adevărat. Că nu te măriți cu el ca să pleci de-acasă ori ca să lași Barcelona și familia departe, undeva unde nu-ți pot face nici un rău. Că te duci, și nu fugi. Ochii Îi luceau cu lacrimi de furie. — N-ai dreptul să-mi vorbești așa, Daniel. Tu nu mă cunoști. — Spune-mi că greșesc și am să plec. Îl iubești? Ne-am privit Îndelung, În tăcere. — Nu știu, șopti ea În cele din urmă. Nu știu. Cineva a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
are să-i găsească. Se dezbrăcară cu febrilitate, cu mînie și cu jind, zgîriindu-și pielea și topindu-se În tăceri. Își Învățară trupurile pe de rost și Îngropară acele șase zile de despărțire În sudoare și salivă. Julián o penetră cu furie, țintuind-o de lemnul pardoselei. Penélope Îl primea cu ochii deschiși, cu picioarele Înlănțuite În jurul torsului lui și cu buzele Întredeschise de dorință. Nu exista nici un licăr de fragilitate sau de copilărie În privirea ei, În trupul călduț care cerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-mă de diagnostice, Miquel. — Ceea ce vreau să spun e că, probabil, Încă se mai gîndește ce să spună, cum, cînd și cui s-o spună. Mai Întîi trebuie să se gîndească ce consecințe va avea asta asupra ei: potențialul scandal, furia soțului... Restul Îndrăznesc să presupun o lasă rece. — Așadar, crezi că nu va spune numic? — Poate că va Întîrzia o zi-două. Dar nu cred că e În stare să păstreze un asemenea secret față de soțul ei. Ce s-a mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
doamnei o palmă care a trîntit-o la pămînt. Apoi, răcnind ca un nebun, i-a zis să repete ce spusese. Doamna era Îngrozită. Nu-l văzuse niciodată așa pe domnul. Niciodată. Parcă l-ar fi posedat toți diavolii. Roșu de furie, a urcat În dormitorul Penélopei și a dat-o jos din pat tîrÎnd-o de păr. Eu am vrut să-l opresc și m-a Îndepărtat În șuturi. Chiar În seara aceea, a pus să fie chemat medicul familiei ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
clipă mai tîrziu lumea se stinse. În viața mea n-am mai dormit vreodată atît de adînc și de bine ca În noaptea aceea. CÎnd se crăpă de ziuă, truna cu găleata, străzile erau Înecate, iar ploaia biciuia geamurile cu furie. Telefonul sună la ora șapte și jumătate. Am sărit din fotoliu să răspund, cu inima cît un purice. Fermín, În halat de baie și papuci, și tata, cu cafetiera În mînă, schimbară acea privire care Începea să devină obișnuită. — Bea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
ce se scufundau În tină. Am respirat adînc și am pătruns În labirint. Mama zăcea Îngropată la vreo sută de metri de acea potecă flancată de galerii nesfîrșite ale morții și dezolării. La fiecare pas puteam simți frigul, golul și furia acelui loc, groaza tăcerii sale, a chipurilor prinse În vechi portrete abandonate În compania unor lumînări și a unor flori veștejite. Îndată am izbutit să văd, În depărtare, felinarele de gaz aprinse În jurul gropii. Siluetele a șase persoane se aliniau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
ruina reputația și că-l va Împiedica să mai practice vreodată medicina. PÎnă și Jorge știa ce Însemna asta. Jorge a mărturisit că era foarte Îngrijorat pentru Penélope și pentru Julián. Nu-și văzuse niciodată tatăl posedat de o asemenea furie. Chiar și ținînd seama de jignirea pe care i-o aduseseră amanții, nu pricepea proporțiile acelei mînii. Trebuie să mai fie ceva, a spus el, Încă ceva. Don Ricardo dăduse deja ordin ca Julián să fie dat afară de la colegiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
zăceau două valize Închise ca niște coșciuge, pecetluind cei douăzeci și doi de ani petrecuți de ea la Barcelona. CÎnd a citit scrisoarea semnată de Penélope pe care Jorge Aldaya i-o predase lui Miquel, Sophie a vărsat lacrimi de furie. — Ea știe, șopti. Sărăcuța de ea, știe... — Ce știe? Întrebă Miquel. — Eu sînt vinovată, zise Sophie. Eu sînt vinovată. Miquel Îi ținea mîinile, neînțelegînd. Sophie nu a cutezat să-i susțină privirea. — Penélope și Julián sînt frate și soră, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]