4,465 matches
-
Automobilul futuriștilor români, care mă duce, e un fluture crepuscular vrăjit. Tactilismul lunecos al goanei noastre. Ca un demon zburător prin văzduhu-i natal. Roșu negru. (...) În preajmă se învoaltă din frunziș frumoasele românce cu o ederă de pasiune voioasă pe fustă și pe mînecile umflate de fum alb. (...) Cu sărituri mediteraneiene, artiștii futuriști români rup rîndurile. Sculptorița Pătrașcu cu mîini încîntate sculptează de-a dreptul în jăratec. (Irina) Codreanu elansează ideal sinteza flacărei. Iancu înalță arhitecturi de neon. Maxy precizează formele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
oraș. Învățase la ora de practică pe care le-o introdusese în orarul de la școală, din clasa a V-a, la două săptămâni. În afară de goblen mai învățase și ceva croitorie, știa să-și coasă singură fermoarele care se stricau la fuste sau pantaloni, tivea diverse cearceafuri pentru lenjerie și fețe de masă. Primea scrisori de la iubitul ei în fiecare săptămână și răspundea cu regularitate la ele. Îi povestea despre profesori cât de exigenți sunt cu studenții, despre colegii lui de grupă
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
să-i curgă din ochi, fără să vrea. Adormi suspinând. În ziua de Crăciun, dimineața, merse la biserică, apoi se pregăti pentru vizita pe care avea s-o facă la părinții lui Petre. Se îmbrăcă într-un costum de mohair (fustă și bluză) de culoare roz, împletit chiar de ea și careia îi venea foarte bine, și-a ales din șifonier paltonul de culoare neagră din stofă, cu guler de astrahan și căciulă tot din astrahan, de culoare gri, făcute de
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
văzuse de mulți ani, avea impresia că a și uitat cum arată. Între timp s-a mai răcorit afară și a apărut i-a recunoscut imediat trăsăturile însă nu mai era fetița pe care o știa. Subțire dar bine făcută, fusta scurtă iar bluza strâmtă îi punea în evidența sânii. A observat imediat, nu purta sutien și abia reușeau să îi liniștească din freamăt cei câțiva năsturași ai bluziței. Șatenă, nasul drept, gura potrivită, buzele cărnoase și ochi căprui, iscoditori. Purta
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
e vorba despre Sfânta Fecioară din Welburn, New Mexico. A apărut în zbor deasupra străzii principale, săptămâna trecută. Avea părul lung, împletit în șuvițe roșcate și negre fluturând în bătaia vântului, picioarele desculțe și murdare și era îmbrăcată cu o fustă indiană de bumbac, vopsită în două nuanțe de maro, și cu o vestă de denim. Materialul a apărut în World Miracles Report, numărul de săptămâna asta, care se găsește la casă în toate supermarketurile din America. Iar eu, iată, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Gata preparat. În casetele-suvenir, Fecioara Zburătoare agită tubul de insecticid. Plutind deasupra străzii principale, face cu mâna către mulțime. Și la subsuoară i se zărește o tufă de păr castaniu. Chiar înainte să înceapă să scrie, o adiere îi ridică fusta, sub care Fecioara Zburătoare nu poartă nimic. Și se poate vedea că și-a ras părul dintre picioare. Din acest loc îmi scriu astăzi povestea. De aici, dintr-un bufet de pe șosea, în timp ce discut cu martorii oculari din Welburn, New
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
arma încărcată și pregătită pentru o partidă de tir la țintă mobilă. După ce a terminat de scris pe cer, Fecioara Zburătoare a făcut bezele spre mulțime. A făcut semnul păcii cu două degete. A planat până deasupra copacilor, strângându-și fusta în pumn, și-a smucit pe spate șuvițele roșcate și negre, a făcut cu mâna - și amin. A dispărut peste munți, dincolo de linia orizontului. Și dusă a fost. Nu poți totuși să crezi tot ce citești în ziar. Madona Zburătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
vă pot ajuta. Cu agentul imobiliar trebuie să vorbiți“. Pe plăcuța de la numărul 3465 de pe Walker Ridge Drive scrie „Agenția Imobiliară Boyle. Vizionare numai cu programare prealabilă“. La altă casă a deschis ușa o femeie în uniformă de menajeră; din spatele fustei negre se ițea o fetiță de cinci-șase ani. Menajera a clătinat din cap, spunând că nu știe nimic. — Trebuie să sunați la agentul autorizat, a zis. Helen Boyle. E pe plăcuță. Iar fetița a zis: — E o vrăjitoare. Iar menajera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cu alb. Este roz, dar nu roz-crevete. Are mai degrabă culoarea pastei de crevete servite pe un cruton, cu o frunză de pătrunjel și o lingură de caviar. Sacoul e croit strâns pe talia zveltă și tăiat pătrat la umeri. Fusta e scurtă și mulată. Nasturii aurii - imenși. E îmbrăcată în haine de păpușă. Nu, zice. Domnul Streator e chiar aici. Ridică sprâncenele conturate cu creionul și se uită la mine. Dacă îi răpesc din timp? Sper că nu. Zice în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
alta a gâtului, apoi îi lasă să cadă. Întorcând capul în partea cealaltă, oftează cu ochii închiși. Ascultă, în picioare, cu pantofii roz și picioarele albe oglindindu-se în parchetul de culoare închisă. În profunzimea lemnului se zăresc umbrele de sub fustă. Cuprinzându-și fruntea cu mâna liberă, zice: — Mona. Nu ne putem permite să pierdem exclusivitatea asta. Dacă or să construiască altă casă, e foarte posibil să dispară definitiv de pe piață. Apoi tace din nou, continuând să asculte. Și, sincer, de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și stă cu tălpile direct pe podeaua de ciment, în ciorapii ei albi, transparenți. Nu e albul acela care te duce cu gândul la lenjerie. E mai degrabă albul pielii de dedesubt. Din cauza ciorapilor, arată ca și cum ar avea degetele palmate. Fusta de la costumul pe care-l poartă e ajustată pe talie. E verde, dar nu verde-lămâie, ci mai degrabă verdele unei prăjituri cu lămâie. Nu verde-avocado, ci mai degrabă verde ca o supă de avocado ornată cu o feliuță de lămâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mea e un alt articol, despre înmormântarea unui pedofil căruia i-am văzut numele în agenda lui Helen. Helen aruncă o privire la toate astea și zice: — Bun, deci ai aflat cum stau lucrurile. Se sprijină de muchia mesei, iar fusta i se întinde peste coapse și burtă. Zice: — Ai vrut să știi cum îți poți controla puterea. Ei bine, asta-i soluția mea la problemă. Șpilul e să devii profesionist, zice ea. Fă un lucru pe bani, și șansele să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
se înalță mai sus, până ce rămâne priponită de baretă, plutind deasupra capului ei asemenea unui balon galben. Helen continuă să citească, și cravata îmi plutește dinainte. Asemenea unui șarpe albastru care se înalță dintr-un coș, îmi atinge nasul. Tivul fustei lui Helen începe să se ridice, și ea îl prinde și-l ține în jos cu mâna, între picioare. Continuă să citească, și șireturile pantofilor mei dansează în aer. Cerceii lungi, din perle și smaralde, plutesc în dreptul urechilor ei. Șiragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
că mă-ndrăgostesc. Și Helen, strălucind catifelată și fierbinte în acest miez de lumină, zâmbește și-și lasă capul pe spate, zicând: — Așa și trebuie. M-am îndrăgostit de ea. M-am îndrăgostit. De Helen Hoover Boyle. Pantalonii mei și fusta ei se adaugă grămezii de pe podea - cristalurile căzute, pantofii noștri, alături de ceaslov. Capitolul 38 La sediul agenției imobiliare Helen Boyle este încuiat și, când bat în ușă, Mona strigă prin geam: — E închis. Nu sunt un client, strig. Stă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de agent imobiliar, a lui Helen, mirosind a tapițerie de piele, nu se zărește nicăieri. Uitându-se la pantofii ei maro, la costumul pe comandă cambrat, cu pernițe la umeri, la hainele de păpușă cu nasturi enormi de topaz, la fusta scurtă, Mona zice: — Nu mă întreba cum de s-a putut întâmpla așa ceva. Își ridică în dreptul ochilor mâinile cu unghii negre date cu ojă roz și cu vârfurile albe. — Te rog să-i spunei doamnei Boyle că nu-mi convine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
caustică, într-o băltoacă verzuie. Dinții-i sunt niște cioturi sparte și însângerate; în gură i se cască niște hăuri. Își lipește fața de geamul cenușiu. Răsuflarea ei aburește sticla, iar mâna plină de sânge i se oprește pe șoldul fustei. — N-am vrut să mă mai întorc de unde plecasem, zice, la viața de dinainte de a te cunoaște. Își sterge și-și tot șterge pe fustă mâna plină de sânge. — Chiar dacă am toate puterile din lume. Trebuie să ajungem la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cenușiu. Răsuflarea ei aburește sticla, iar mâna plină de sânge i se oprește pe șoldul fustei. — N-am vrut să mă mai întorc de unde plecasem, zice, la viața de dinainte de a te cunoaște. Își sterge și-și tot șterge pe fustă mâna plină de sânge. — Chiar dacă am toate puterile din lume. Trebuie să ajungem la un spital, zic. Și Helen zâmbește cu un zâmbet însângerat și zice: — Păi suntem într-un spital. Nu-i vorba de ceva personal, zice. Avea nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
el și Mona au de gând să omoare pe toată lumea și să devină Adam și Eva? Fiecare generație vrea să fie cea din urmă. Nu pe toată lumea, zice Helen. O s-avem nevoie și de niște sclavi. Își trage în sus fusta, cu mâinile pline de sânge ale lui Helen. Apucându-se între picioare, zice: — Poate ai timp de una mică cu mami înainte s-o mierlească. Și arunc din poală corpul lui Helen. Întregul corp mă doare mai mult decât m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de molii să ne bruieze mesajele să ne astupe canalele luni nu ți-am spus niciodată că ți-am acoperit cerul cu o pătură de păsări mici că a prins rod fiecare pom din livadă și am îmbrăcat merele în fustele tale nici că am aruncat de pe cea mai înaltă creastă toți viermii din lume cândva or să-ți cadă în palme toți fluturi ai fi un copil să crezi că dilara e moartă mărturii din livada cu meri 2 marți
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
lui Dumnezeu și se topesc zăpezile în cântecul mamei uneori mai răsfoiesc hărți doar cât să se tulbure gondolierii apoi mă cațăr în copac până la cuibul scăldat în lumină doar o treaptă visez că sunteți mari risipitori transparenți îndrăgostiți de fustele duminicii niciodată fără viori e ca atunci când miroși nașterea din întuneric ating bolovanii cu ultimile lacrimi pentru venirea asta s-au decupat porți de partea cealaltă a somnului tablourile s-au hotărât să se spargă e doar o continuare a
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
vorbă cu mine și m-a întrebat de unde vin și de ce sunt îmbrăcată așa demodat și în niște culori atât de triste. Oamenii din această dimensiune purtau mereu culori fosforescente, predominante fiind verdele, portocaliul și nuanțele de mov. Fetele aveau fuste în formă de farfurii și bluze cu umeri foarte înalți ca niște țepi. Părul îl aveau foarte tapat, fie sub formă de două codițe ciufulite, răsucite, fie sub formă de coc înalt și ciufulit, cu multe paiete și antene. I-
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
că e nevinovat, l-ai fi apărat. Chantal se crispă vizibil, o lacrimă Îi căzu pe elegantul taior șifonat de loviturile lui Pérec. Marie contemplă În tăcere mica picătură de apă sărată care se lățea ca o aureolă pe mătasea fustei, lăsînd-o o clipă pe soția lui Yves să se confrunte cu evidența afirmațiilor ei. Alte două lacrimi se rostogoliră, iar vocea cu timbru grav a lui Chantal, inexpresivă, fără să opună rezistență, Își făcu mărturisirea aproape cu ușurare. - Am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
că Yves e vinovat. Și i-ai cerut lui Nicolas să tacă. Chantal dădu din cap. Lacrimile curgeau acum din plin. - Dacă vorbeam, ne dezvăluiam legătura. Iar eu nu puteam să-mi denunț bărbatul... Își netezi Încet mătasea pătată a fustei și luă fără să tremure o țigară din poșetă. Fersen Îl hărțuia pe doctor cu Întrebările de ceva vreme. Yves nici măcar nu-și ridică privirea asupra soției lui cînd aceasta intră În birou, Însoțită de Marie. Lucas făcu un gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe haina ei! Unul Îi ajunse pe gît. Marie tresări violent, căci Își dădu seama, alungîndu-l, că zeci de crabi erau acum agățați de hainele ei, Încurcîndu-i-se În păr, căzîndu-i În decolteu, În cizmele de cauciuc, urcîndu-i-se pe coapse, pe fustă... Se zbătea ca Într-un coșmar, incapabilă să priceapă cum de era cu putință un asemenea lucru, Încercînd să se descotorosească de micile animale de pe spatele ei, care scîrțîiau ca nisipul sub tălpi. Picioarele păroase o zgîriau, scăpă volanul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
aruncă pe scaunul de alături, lîngă mobil. CÎnd tocmai depășea rapid ruinele vechii abații, Lucas se Încrucișă, fără să-i dea atenție, cu o fată care pedala de zor pe o bicicletă albastră cu un far ce lumina intermitent, cu fusta fluturînd În vînt, avînd În minte vestea pe care urma să i-o dea lui Ronan și care avea să le schimbe viața. Or să aibă un copil. Un bebeluș. Un bebeluș... Polițistul Încetini În apropierea sitului și trînti o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]