5,035 matches
-
fi de-a dreptul bolnavă, uluită ea însăși de ce-ar putea să facă și ce-ar trebui să facă, adică scenele acelea de care o cred capabilă, cu lacrimi și crize de gelozie și de orgoliu și pe urmă indiferență sau indiferența de la început și scenele de gelozie rămase numai în capul ei și interzise din orgoliu. Dar nici atunci n-ar înțelege. Și ar vrea îndată să mă prindă iarăși în îmbrățișările ei părelnice, n-ar ști dacă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a dreptul bolnavă, uluită ea însăși de ce-ar putea să facă și ce-ar trebui să facă, adică scenele acelea de care o cred capabilă, cu lacrimi și crize de gelozie și de orgoliu și pe urmă indiferență sau indiferența de la început și scenele de gelozie rămase numai în capul ei și interzise din orgoliu. Dar nici atunci n-ar înțelege. Și ar vrea îndată să mă prindă iarăși în îmbrățișările ei părelnice, n-ar ști dacă se cuvine, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
sunt convinsă că simte tot ce gândește și există sentimente și trăiri și emoții în el, l-am surprins de multe ori, dar a ajuns să se dreseze singur și să se ascundă sub masca asta de stăpânire și de indiferență, care nu-i indiferență câtuși de puțin, însă nu știu ce e, bănuiesc numai, nu știu ce se află sub masca asta, de doi ani de când îl tot văd. Se gândea că ieșise din orașul supraaglomerat și înghețat să se destindă și să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
tot ce gândește și există sentimente și trăiri și emoții în el, l-am surprins de multe ori, dar a ajuns să se dreseze singur și să se ascundă sub masca asta de stăpânire și de indiferență, care nu-i indiferență câtuși de puțin, însă nu știu ce e, bănuiesc numai, nu știu ce se află sub masca asta, de doi ani de când îl tot văd. Se gândea că ieșise din orașul supraaglomerat și înghețat să se destindă și să se umple de liniștea lacului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a schimbat. - Dar nu asta încerc să-ți explic de atâta amar de vreme? Și ce-ți mai spuneam? Că se obișnuise să asculte izbiturile în zid, pe care apoi nici nu le mai auzea. Iar după mai multă vreme, indiferența asta putea fi foate bine numită și mulțumire sufletească. Al treilea cerîc) Crescuse cât se poate de mult, devenise acaparator, întinzându-se ca o iederă ce se agață cu vârfurile aspre ale vrejurilor încăpățânate de pieptul zidurilor, și acum era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
înalte și reci ale blocurilor care le înconjurau la distanță, proteguitor. Toate erau îndepărtate și străine, dintr-odată fără înțeles și fără rost. Nu se străduia să afle de ce, ca și cum nimic altceva nu și-ar fi dorit decât izolarea, golul, indiferența. În mai puțin de o săptămână, cărțile și hârtiile pe care nu le clintea de pe masa de lucru se acoperiseră de un strat fin de praf. Părea să nu-l vadă. Într-o zi nu s-a mai întors acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
foarte gălăgioși, vorbeau și se uitau la mine și făceau nu știu ce planuri. Până când am înțeles brusc, cu oroare, că erau pețitorii, sau chiar familia în care ar fi trebuit să intru și că vorbele lor îmi hotărau soarta, cu o indiferență totală față de vrerea mea, de parcă aș fi fost un covor, o mobilă, un miel de vânzare sau o slujnică. I-am urât în clipa aceea. Și în ciuda celor ce mă învățase unchiul meu, după multă tăcere în care îi ascultasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
n-a mai fost același, din ziua aceea. Socotea că-l făcusem de râs, că-l dezamăgisem, nu suporta să mă împotrivesc? Nu-mi mai vorbea, decât foarte rar și doar strictul necesar. Nu știu ce îl cuprinsese mai mult, ura sau indiferența, sau poate amândouă la un loc. Atâta doar că nu m-a mai ajutat în nimic, lăsându-mă să mă descurc singură. La început, puțin îmi păsa. Mă îndrăgostisem.“ „Ți-am spus să stai cu fața întoarsă.“ „Sau mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
casa noastră de mai bine de zece ani, nici la moartea mătușă-mii nu se arătase. Cât am trăit cu ea a fost un calvar. Aș spune că unchiu-meu era blândețea întruchipată pe lângă ea, cel puțin el se purta cu indiferență, nu cu răutate. După mai multe luni în care m-a tocat la cap tot timpul că trebuie vândută casa și să ne mutăm într-un spațiu mai mic, pentru că ea nu e în stare să îngrijească atâtea camere, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
foița de pergament se așternuse iarăși pe chipul ei. Vorbea din ce în ce mai gâfâit, scuipându-și vorbele, făcea pauză să găsească cuvântul potrivit, apoi dintr-odată n-a mai făcut pauze, amestecând vorbe românești și ungurești. Dar bărbatul îi întorsese spatele cu indiferență și dispreț, întindea mâna spre Andrei Vlădescu, „Vasăzică, așa, dom’le, vii aici să te fuți cu femeia mea și mai și dai în mine?“ Voia să fie impunător, Andrei Vlădescu îl vedea mic și îndesat, cu umeri lați, brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
așezase un strat fin de praf. Acum le vedea din nou și a încercat să-și amintească de când nu le mai văzuse. De când refuzase să le mai vadă, simțind că inima i se golește, că în jur nu-i decât indiferență și interes și că se va prăbuși în hăul deschis de ele. Alunecase numai; nu se prăbușise. Acum știa că așa ceva simțise. S-a scuturat, clătinând din cap, nu-i posibil. Dar era posibil. A știut că au fost în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
la fiecare dintre ele. Nu discuta cu nimeni altcineva decât cu Petru Rezuș, despre lucruri care n-aveau nici o legătură cu antropologia filosofică sau istoria logicii sau câte se mai examinau. Umbla ca în transă. Trăgea un bilet cu totală indiferență, și atunci parcă se luminau niște străfunduri din mintea lui și ajungeau la suprafață într-o zvâcnire, stabilea relații între subiecte, dezvolta teorii pe care altădată le-ar fi explicat cu timiditate și neîncredere, cu convingere, ferm, metodic, argumentând logic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
colosală a orașului care nu mai dormita. Devenise din nou un stup colcăitor, amenințător. Ca o mașinărie fantastică și uluitoare care înghite orice ca să zumzăie, să toarcă, să-și clănțăne roțile zimțate, să-și plimbe benzile rulante, măcinând totul cu indiferență. Îl ura. Îi era drag și necesar, dar îl ura. Oamenii ăștia care treceau grăbiți pe lângă el și unii pe lângă alții, alergând după autobuzele supraaglomerate, priveau cu ochii goi. Nu știau nimic din câte sunt în jurul lor și nu voiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
zgomotos, imens, nepăsător îl înghițea și ea se pierdea în mulțime. Ura orașul ăsta prăfuit, rece, aprig, copleșitor, amenințător, în care se simțea distrus. Nu orașul îl distrugea, dar era ca și cum n-ar mai fi avut puncte de sprijin în indiferența din jur. Îl ura, dar îi era necesar. Era convins că la fel simțise și doamna Marga Pop în clipele ei lucide de dinainte de moarte. Asta era, cu el se petrecea ceva asemănător morții. Ura moartea și ura despărțirea. Bătrâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
bărbatul acela cu ochi albaștri, exact cum îi erau descriși: căutându-se cu nerăbdare și patimă și stând mână în mână și oferindu-și unul altuia tot ce primesc și scăldându-se unul în privirile celuilalt, uitând de durere, probleme, indiferență, griji și de lumea întreagă. Răzvan Brancu făcea presupuneri și declara că nu merită suferința. Rodica Dumitrescu era curioasă. Yvonne Alexa se enerva, se indigna și se entuziasma pentru fiecare șansă nouă. Ileana Roman avea în continuare simțul tragicului. Petru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Însă în jur toate curg la fel, nu indiferente, dar ca și cum ar fi indiferente, de jur împrejur orașul care trăiește arzând, cu zidurile lui mohorâte și neprimitoare, cu blocurile lui disprețuitoare, cu aburul care învăluie ca o mantie grea de indiferență, orașul vuind, palpitând, pârjolind în măsura în care arde, sfărâmând fără să se vadă într-o dezlănțuire colcăitoare și nesigură ca o beție, dar mult prea pământească, din care se nasc valuri-valuri hățișuri mlădioase, la fel de vuitoare, în care se pierde și care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ba chiar mai trainic, iar toate dorințele lui nu erau decât minciună. Continuând să se mintă, el care refuzase cu îndârjire mai înainte compromisul. Iar toate gândurile acestea, toate rostogolirile înainte și înapoi între speranță și disperare, întreaga furie față de indiferența colcăitoare a orașului, față de straturile amintirilor și reamintirilor care izbucneau din întunecimile sufletului țintuindu-l pe loc și împiedicându-l să se scuture și să-și spună: până aici, trezește-te, trebuie să te eliberezi de coșmar, toate acestea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Își încolăcise brațele în jurul coapselor. Își lipise obrazul de sexul lui. Mariam avea doar optsprezece ani. Îi simțea trupul ca pe o boare fierbinte. Era prezent. Viu. Îl dorea cu adevărat. Și ceva se petrecuse și înlăuntrul lui. Scăpa de indiferență. Ieșea din neclintire. Se vindeca de tristețe. Mijea un puls armonios, senzația de comuniune, de autentic, de viață. În timp, „cartofii” dispăruseră fără urmă. Substanța ei feminină înflorise an de an în forme din ce în ce mai apropiate de perfecțiune. Împreună descoperiseră tărâmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
doamnă?...” Cunosc trucul... Și iarăși, după interval: „La drept vorbind, se mai găsește în cămăruța fără număr din fundul coridorului, o bucățică de bărbat, care nu face parte din colecția de masculi a doamnei Leny Pipersberg. E un caz de indiferență reciprocă. Cred însă că această lipsă de interes e manifestată mai mult din partea gazdei, căci Ioșca e de felul său atât de serviabil, încât foarte adeseori devine de-a dreptul supărător cu exagerata lui amabilitate. Ioșca râde ziua și noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Era femeia-vacă, de douăzeci de ani, cu carnea coaptă și cu fiecare mădular descoperit în țipăt. Intra în toate diminețile cu cârpa, măturoiul și fărașul. Mă găsea în pat, citind, sau la masa de scris, în fața paginilor încâlcite. Obișnuită cu indiferența mea, deschidea ferestrele și lumina zilei, caldă și binefăcătoare, inunda încăperea. Venea și pleca mută, deranjându-mă de fiecare dată, ca să măture de sub scaun și masă, cocoloașele de hârtie și mucurile de țigări. În fiecare dimineață, Albertina se apleca peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
să moară în timpul coitului. Atunci am auzit cum îi pârâie coastele și cum sărută țeasta rasă a marinarului cu brațe și cu umeri uriași. Herma, sora mea, se trezi pe la șapte dimineața, surâzând și pe jumătate adormită încă”, zise cu indiferență Nora. - „Unde e omul meu?” mă întrebă Herma, alintându-se. - „S-a dus”, răspunsei furioasă, că n-am fost lăsată să dorm. - „S-a dus?”, făcu Herma, speriată, încercând ca de obicei să-și pocnească degetele: „Bine”, a mai zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
o săptămână, exasperat, să-i caute pricină altui flăcău, mult mai solid, care l-a bătut măr, ajutându-l Însă să-și recapete mândria. Era resentimentar față de toți cei situați ierarhic deasupra sa și această atitudine, combinată cu o indolentă indiferență față de munca lui, i-a exasperat pe toți profesorii. S-a descurajat, considerându-se un paria. A Început să se ascundă bosumflat prin colțuri și să citească după stingere. Din groaza de a rămâne singur, a reușit să-și facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cu cincisprezece dolari pe săptămână. — N-am nici un chef să polemizez cu dumneavoastră, domnule, i-a retezat-o domnul Barlow, ridicându-se. — Nici eu. Voiam doar să vă informez că demisionez. Au rămas o clipă În picioare, privindu-se cu indiferență, după care Amory s-a răsucit pe călcâie și a ieșit din birou. O OAZĂ DE LINIȘTE După patru zile s-a reîntors, În sfârșit, la apartament. Tom era ocupat cu scrierea unei recenzii pentru The New Democracy, În redacția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mirosul de sânge și de infecții dentare animale și insistă asupra comportamentului muncitorilor angajați temporar, care veneau și plecau. Aruncă unele comentarii piezișe despre un chipeș actor de la Hollywood care ar fi putut trece pe-acolo. Tehnicienii îl tratară cu indiferență, dădură din umeri și continuară să lucreze sub privirile lui. Singur soluție viabilă era eliminarea: majoritatea muncitorilor temporari erau mexicani, copii de imigranți ilegali din liceele Belmont și Lincoln, inși fără carte verde, veterani de la măcelăriile din Vernon, unde munca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
către nepotul său: — Rokuemon a primit poruncă să meargă și el pe vas. Ca trimis al Stăpânului! Dar țăranii îi priveau pe amândoi cu ochi nepăsători, nici înduioșați, nici uimiți. Parcă erau niște câini bătrâni care priveau faptele oamenilor cu indiferență. Unchiul îl arătă cu bărbia pe Yozō căruia i se îngăduise să stea într-un colț al încăperii unde ardea focul, spre deosebire de țărani, care stăteau la intrare: — Am vorbit deja cu Yozō să-l însoțească pe Rokuemon. Or să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]