9,120 matches
-
ebonită ale vardiștilor”, noaptea „aruncă pumni de monezi în tonomatul orașului”, din forfotirea poematică a urbanului C. alegând nu componenta extenuantă, de singurătate în mulțime, ci spectacolul materiilor artificiale ce dezarticulează ființa) până la angoasele din În așteptarea cometei (1986), unde ironia se ciocnește deja de spectrul fiziologiei vulnerabile, iar în singurătate se amplifică figurile - surprinzător de variate - ale eșecului: „Respiră adânc aburii supei, îngroapă-ți mâinile adânc/în perlele verzi ale mazărei, adaptează-ți metabolismul/după orarul de vară/sfidează cutia
COSOVEI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286439_a_287768]
-
jur/aproape aș putea să luminez.” „Îmbătrânirea” întru clasicizarea senzorialului se joacă foarte bine în jurnalul scris împreună cu Ștefania Coșovei, Les Années folles du socialisme (2000), carte „bicefală”, prin care petrecerile cuplului (erosul și domesticitatea, bufonadele și automatismele, dorlotările reciproce, ironia iubitoare și, în general, amestecul de giumbușluc și sarcasm) rezumă și temele poeziei. SCRIERI: Ninsoare electrică, București, 1979; 1,2,3 sau..., București, 1980; Aer cu diamante (în colaborare cu Mircea Cărtărescu, Florin Iaru și Ion Stratan), pref. Nicolae Manolescu
COSOVEI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286439_a_287768]
-
București), prozatoare. A absolvit Facultatea de Matematică-Fizică din București în 1956. A debutat cu volumul de proză scurtă Geamantanul din America, în 1969. Acesta, precum și următorul, Câinele și gramofonul (1973), dezvăluie o autoare extrem de înzestrată pentru genul scurt, amestecul de ironie, duioșie și umor caracterizând majoritatea schițelor, în care evoluează personaje bine conturate, chiar dacă ele se înscriu mai totdeauna în banalul cotidian. Uneori comicul e atenuat de o undă de melancolie, ca în Obsesia, O linguriță de șerbet sau Năzdrăvana Alisa
COZMIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286461_a_287790]
-
2000; Primăvara la Zürich, București, 2001. Repere bibliografice: Dana Dumitriu, Marta Cozmin, „Cocoșul de apă”, RL, 1972, 21; George Pruteanu, „Câinele și gramofonul”, CL, 1973, 16; Sorin Titel, Două volume de povestiri, RL, 1973, 32; Paul Dugneanu, Marta Cozmin, între ironie și sentimentalism, O, 1981, 27; Roxana Racaru, Vis cu magnolii în iarnă, RL, 2002, 29. C.Br.
COZMIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286461_a_287790]
-
proletară - P.P.”, „Investigația internă - poliția așa-zis secretă a Carpathiei - I.I.” ș.a. Invadată de „gitani”, analfabeți rusizați, „turnători de serviciu” și activiști de partid, lumea prin care trece gazetarul este una deformată până la caricaturizare, grotescă. Sandu Gore o privește cu ironie, încercând să se distanțeze de ea, dar, adevărat don juan local, amator de legături amoroase cu vedetele feminine ale nomenclaturii, se adaptează totuși, ba chiar suportă îngăduitor penibile povești cu „militanți comuniști, idealiști”. În ultima parte a cărții, tonul ironic
CREMENE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286482_a_287811]
-
universului citadin în numeroase cazuri, B. se regăsește și în versuri marcate de o romantică aplecare către visare, de nostalgia unui timp al plenitudinii afective, în elegii și în poeme de dragoste, nu rareori în versuri ce resuscită, cu discretă ironie, o amintire, un peisaj, un tablou de gen, mitologic. SCRIERI: Nemuririle ierbii, Timișoara, 1984; Atlantida, îngr. Carmen Blaga, tr. Carmen Blaga și Lucian Alexiu, Timișoara, 1992; Zahodenje. Izbrane i nove pesme, Timișoara, 2001. Repere bibliografice: Cedomir Milenovici, Vlada Barzin. Fluxuri
BARZIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285661_a_286990]
-
Roșie. Romanciera reconstituie atmosfera unei epoci de mari răsturnări, prin alăturarea unor scene din prezent cu altele aduse din amintire. Ramificat ca un arbore genealogic, pentru a urmări cât mai multe destine misterios îngemănate de istorie, romanul e scris cu ironie și gravitate, dar mai ales cu o vibrație specială la amănunt, la inefabil, la insesizabil, element propriu prozei scrise de B., aproape lirică fără a fi vreodată sentimentală, exactă și acidă, fără a cădea în cinism. Întâmplare cu Zâna Mirării
BELCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285677_a_287006]
-
noblețe de gândire și înălțime de concepție, demonstrând, totodată, o bună stăpânire a frazării, supusă unei argumentări patetice și unor cadențe pasionate. În pofida unui limbaj câteodată latinizat, retorica simplă (metafore în stil popular, comparații ingenioase), pigmentată adesea cu sarcasm și ironie, întărește eficiența intervențiilor lui B., explicându-i, în parte, popularitatea. SCRIERI: Raporturile românilor cu ungurii și principiele libertăței națiunali, ed. 2, Viena, 1852; ed. (Românii și ungurii), îngr. și pref. G. Bogdan-Duică, Cluj, 1924; Estetica, îngr. și pref. Ion Iliescu
BARNUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285652_a_286981]
-
Roman), iar „stilul” critic debordează de subiectivitate, înțelegând prin aceasta nu doar „empatia”, ci și o anume „familiaritate” funciară cu opera, explicabilă prin postura de cititor entuziasmat pe care și-o asumă, manifestată lingvistic prin oralitate, mărci ale afectivității, umor, ironie ori autoironie. Capitolele cărții urmăresc traseul literar, aventura operei lui Țepeneag, încorporând un material „anex” foarte divers: teorie și istorie literară (onirism, teoria Noului Roman, textualism, optzecism), cenzură, biografie, istoria receptării etc. Toate acestea gravitează în jurul comentariului critic propriu-zis, focalizat
BARNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285650_a_286979]
-
semantic bătând înspre sensul ordinii sociale (Horă în grădină, Horă-n bătătură, Hora lui Esculap). Din perspectiva unui polemism moral și politic, sub masca improvizației fanteziste și libere, a paradoxului, a predicației ilogice, e abordată o lume pe dos. Ambivalența ironiei, care are o față critică și una anarhică, răspunde întru totul intențiilor autorului și formulei ludice alese. Una sută una poeme, apărut în plină perioadă de instalare a proletcultismului și împiedicat să ajungă la cititori, este marcat de amprenta timpului
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
sparge limitele - la materia joasă, supusă distrugerii. Ipostazele proliferante ale stricăciunii, enormul lor compun carnavalescul spectacol al unei sacralități pierdute, trista ei parodie. Chemat de această infinită degradare, evenimentul salvator, Învierea, irumpe, instaurând dimensiunea lui miraculoasă. Paradoxal, extraordinarul coexistă cu ironia. Judecata obștească nu reușește să claseze noua natură (un viitor al ființelor purificate, „matematic uniforme”, înfiorează imaginația, dând tablourilor coloratura unei utopii negative), iar ordinea publică, în fața „revoluției” Învierii, eșuează ridicol. Arestați sunt, pentru „port de nume ilicit”, Kogălniceanu, Tudor
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
evidențiază în întâmplare măsura generalului omenesc. Tabletele (o parte strânse în volumul Bilete de papagal) susțin dimensiunea filosofică și moralistă a scrisului arghezian. Simțul, mereu treaz, cu care el sesizează duplicitatea aparențelor face ca majoritatea tabletelor să crească pe principiul ironiei, „arta de a interpreta simulacrele” (Vladimir Jankélévich). Ca și Pascal, își îndreaptă observația necruțătoare asupra erorii comune, dinamitând cele mai răspândite sofisme și adevăruri-iluzie. Îndepărtarea omului de Real și fățărnicia asociată acestei pierderi sunt izvoarele demagogiei, socială și intimă. Amorul
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
a fost un spirit retrograd, ci un adversar al falsității. „Tezaure mocnite” zac în popor. Fierarul afirmă forța faptei, țăranul a împrumutat înțelepciunea pământului. Poezia și muzica lor atestă un adânc extaz (Pentru bilanț, Bărăganul). Pravila de morală practică abandonează ironia pentru negația directă. Hula și mesianismul o plasează în descendența biblicelor profetice. Instinctul posesiv, febra puterii stârnesc vituperația și cheamă pedeapsa divină. A. opune pe a avea plinătății existențiale a lui a fi. El proslăvește bucuria gratuită, acceptarea smerită a
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
un permanent dialog cu sine însuși, cu viața, literatura, teatrul. Ca și în rolurile care l-au făcut celebru, B. se așază întotdeauna într-un loc de unde se poate exprima în surdină, privind spectacolul vieții cu o anume detașare, cu ironie și melancolie, ca din spatele unei cortine. Stilul e direct, rafinat, apelând rar la metaforă. Portrete memorabile (Jean-Louis Barrault, George Vraca, Grigore Vasiliu-Birlic, Geo Bogza, V. I. Popa, Erwin Piscator, Laurence Olivier), anecdote, „cancanuri” dezvăluite discret, adevărate „comedii miniaturale”, formulări inspirate
BELIGAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285688_a_287017]
-
infern. Prozele reunite în volumul Încă un minut cu Monica Vitti (motoul e din Julio Cortázar) se întemeiază pe imaginarul filmic al autoarei, împănat cu câte o referință livrescă neașteptată, cu zone oscilând între „les contes cruels” ale lui Villiers, ironia sumbră și misterul „jucat” din unele proze ale lui E. A. Poe ori cutare „tales of unexpected” scenarizate postmodern în cinematografia britanică. (De altminteri, caracteristic aici este tocmai umorul negru, englezesc.) Cruzime, rafinament și ironie neagră (Un craniu remarcabil), cu nostalgia
BELIGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285689_a_287018]
-
les contes cruels” ale lui Villiers, ironia sumbră și misterul „jucat” din unele proze ale lui E. A. Poe ori cutare „tales of unexpected” scenarizate postmodern în cinematografia britanică. (De altminteri, caracteristic aici este tocmai umorul negru, englezesc.) Cruzime, rafinament și ironie neagră (Un craniu remarcabil), cu nostalgia lui Graham Greene. Un punct de plecare, derizoriu-grotesc, al povestirii titulare („aș putea fi îndrăgostit orbește de Mona... dacă n-ar fi atât de hotărâtă să nu se radă pe picioare”) se transformă într-
BELIGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285689_a_287018]
-
miez. Hogea își îndeamnă „blana” să guste din bunătăți, la nuntă, „coptorul” și-l face „pe rotile” („la toți să placă”), judecătorului corupt îi arată pietroiul „de dar”, ascuns în sân, trufașului pașă nu-i lasă batjocura fără replică etc. Ironie, umor, moralism tradițional, simț al măsurii, care nu iartă nici prostia umilă (săracul prea „cuminte”, neștiutor de nici o bucurie și de nici un păcat, bun să-i pui „căpăstru”). Adoptat, grație lui Anton Pann, în spațiul culturii românești, Nastratin Hogea, isteț
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
de un aer naiv pe care li-l subliniază forma versificată, Povestea vorbii reprezintă momentul unui b. literar definit ca întâlnire a spiritului popular autohton cu cel balcanic și oriental în plăcerea povestirii, dispoziție digresivă, pitoresc și umor, bogăție paremiologică, ironie, realism, morală echilibrată, măsură omenească, a bunului-simț. Complementar rolului jucat de Anton Pann, b. literar românesc își descoperea prin Nicolae Filimon și Ion Ghica fața polemică, dezvăluitoare a unui rău moral-social cu explicații, cel puțin în parte, istorice. Ciocoii vechi
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
alcov. Slăbiciunile i le exploatează „ciocoiul fanarioticesc” Dinu Păturică; pe rând ciubucciu, „păzitor” al amantei stăpânului, administrator necinstit al averilor lui, trecând apoi de la masca supușeniei umile la cinism: vânzător de slujbe, sameș hoț, jefuitor feroce, trădător. Există o anumită ironie, amară, în viziunea acestei complementarități sau „însoțiri fără voie”, monstruoasă, între două fețe ale aceluiași rău, una alogenă, cealaltă pământeană. Iar atmosfera de putreziciune, opulență și senzualitate pervertitoare din, mai ales, descripțiile de interioare, costume, mese bogate nu e decât
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
Curte în 1827, O călătorie de la București la Iași înainte de 1848), destrămarea averii Dudescului, oameni-idei (Teodor Diamant, Ion Câmpineanu, Nicu Bălcescu). Totul, văzut cu o privire trează, însă nu rece, care „înțelege”, cu o ușoară detașare și umor, uneori cu ironie, că toți aceștia sunt, într-o măsură, și produsul trecutului lor, nu fără a crede însă în schimbare, în progresul economic și social posibil și în ridicarea prin cultură (rolul școlii). În special dinspre Ion Ghica vine, prelungindu-se până
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
în special din „feeria lumii bizantine”, pusă sub semnul duplicității și al suspiciunii cvasigeneralizate) și până la pamfletul (în esență, politic) direct, sarcastic, la I. D. Sârbu, în Adio, Europa, sau într-un travesti pseudoistoric care nu-i reduce, ci îi subliniază ironia, ca în Calpuzanii lui Silviu Angelescu. Dar vârsta de aur a b. literar românesc rămâne cea ilustrată în perioada interbelică nu numai de mari scriitori ca Mateiu I. Caragiale și Ion Barbu, ci și de istorici, folcloriști, lingviști, critici și
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
felul pentru vini imaginare, ei și-au iertat călăii și nu-și clamează strident și inutil frustrările, ci își trăiesc plenar, bonom sau înțelept boema în care s-au instalat cu secretă plăcere. O anume detașare a autorului, ca și ironia tandră cu care sunt consemnate zbaterile lor întru supraviețuire nu fac din acești inși pitorești personaje cu adevărat tragice, cum și sunt în fond, ci doar simple apariții uneori desuete. În consecință, autorul nu găsește printre contemporanii săi pe adevărații
BERBECARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285703_a_287032]
-
ftizie. Într-un melancolic Epilog, naratorul înșiruie și alte răsuciri de destin, sub vrerea impenetrabilă a fatalității. Sulina însăși agonizează, se pustiește, se destramă. B. aruncă peste această lume, cu dramele și caraghioslâcurile ei, o căutătură sceptică și totuși împăcată. Ironia, sancționând, ca și în alte scrieri ale sale, excesul și artificiul, se aliază cu lirismul, care - afinitate cu Pierre Loti - împânzește pasajele descriptive, inspirate de priveliștea mării. Din noianul de fapte ce asigură densitatea epică a romanului se arcuiesc îngândurări
BART. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285660_a_286989]
-
furie” și restriște, este acela al prozatorului. Se va despărți însă curând de primele lui „bucăți” melodramatice, în care tema erotică, eventual complicată cu o notă socială, este tratată în cheia unui patetism discursiv și lacrimogen. Câteva scrieri anunță, prin ironia mijindă, alura izvodirilor de maturitate. Deocamdată, în asemenea istorisiri cu profil incert, Maupassant și Flaubert își dau mâna cu Edmondo de Amicis. Schițele din „Revista copiilor”, reluate în volumul Moș Stan (1923), par concepute sub semnul lui Cuore, prin candoare
BASSARABESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285670_a_286999]
-
stimulul inițial. În liceu, fiindcă tânărul Tudor Vianu, „mai aparent genial”, compune și traduce poeme, B. încearcă să-l imite și se gândește să înceapă traducând din Baudelaire. Efectul nu e, din nefericire, cel scontat, dimpotrivă, Vianu îl „mortifică” prin ironii; și atunci novicele se va încăpățâna să-i demonstreze că poate „la rigoare simula poezia” atât de bine, încât să-l oblige pe ironicul prieten să scrie o carte despre el. Astfel că, peste ani, pe deplin consacrat și în
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]